Având în vedere prevederile:
– Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 10 din 8.07.2024;
– Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6.231/2011 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Fundației Ecologice Green - Filiala București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG din municipiul Zalău, județul Sălaj;
– Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.623/2016 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG din municipiul Zalău, județul Sălaj;
– Solicitării Școlii Postliceale FEG din municipiul Zalău, înregistrată la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar cu nr. 6.029 din 14.06.2024;
– Deciziei nr. 23 din 27.06.2024 a Consiliului de administrație al Fundației Ecologice Green;
– Referatului de aprobare nr. 7.313 din 30.07.2024 a proiectului de ordin al ministrului educației privind desființarea unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG din municipiul Zalău, județul Sălaj,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Începând cu anul școlar 2024-2025 se desființează unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG, cu sediul în municipiul Zalău, str. Dumbrava nr. 48, județul Sălaj, pentru nivelul de învățământ „postliceal“ (nivel 3 avansat, conform Hotărârii Guvernului nr. 866/2008, respectiv nivel 5, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), domeniul „sănătate și asistență pedagogică“, calificarea profesională „asistent generalist“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“.
(1) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar are obligația de a comunica unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG din municipiul Zalău, județul Sălaj, prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la emiterea acestuia.
(2) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG din municipiul Zalău, județul Sălaj, are dreptul de a contesta decizia ministrului educației privind desființarea, în termen de 30 de zile de la comunicarea dispozițiilor prezentului ordin, conform reglementărilor legale în vigoare.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală FEG din municipiul Zalău, județul Sălaj, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 29 august 2024.