HOTĂRÂRE nr. 80 din 5 noiembrie 2024

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 5 noiembrie 2024
Intrat în vigoare
05.11.2024
Forma consolidată din
05.11.2024

În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 232 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere raportul Comisiei de validare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se validează mandatul de deputat al domnului Axinte Vasile, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Ostaficiuc Marius-Eugen.

Articolul 2

Se validează mandatul de deputat al domnului Cionca Adrian-Ioan, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 37 Timiș, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Simonis Alfred-Robert.

Articolul 3

Se validează mandatul de deputat al domnului Alui-Gheorghe Adrian, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 29 Neamț, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Leoreanu Laurențiu-Dan.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 5 noiembrie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRE-FLORIN MANOLE

București, 5 noiembrie 2024.

Nr. 80.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.