În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă Nota de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții privind dotarea cu ambulanțe, respectiv ambulanțe tip B 4X4 și ambulanțe tip C, a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, serviciilor de ambulanță județene și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea proiectului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în limita sumelor anuale aprobate cu această destinație, conform programelor de investiții publice.
Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Romeo Simionescu, secretar de stat Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 4 decembrie 2024.
ANEXĂ
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor
aferente proiectului de investiții pentru dotarea cu ambulanțe a
Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din cadrul
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, serviciilor
de ambulanță județene și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov