LEGE nr. 10 din 25 noiembrie 1972

(1) În Republica Socialistă România, desființarea pentru totdeauna a exploatării și asupririi omului de către om, dezvoltarea impetuoasă a forțelor de producție și generalizarea relațiilor de producție socialiste, aflate într-un proces continuu de perfecționare, aseaza munca - principalul factor de progres și civilizatie - pe cea mai înaltă treapta a valorilor sociale.

(2) Oamenii muncii, în calitate de producători ai valorilor materiale și spirituale și în același timp de proprietari ai mijloacelor de producție, ai întregii avutii naționale, au dreptul și datoria de a desfășura o munca utila pentru societate, bunăstarea și interesele fiecăruia fiind legate organic de bunăstarea și dezvoltarea societății în ansamblu.

(1) Munca, în condițiile societății socialiste, formează și dezvolta între oameni relații noi, de colaborare, de întrajutorare și respect reciproc - potrivit principiului "toți pentru unul și unul pentru toți" -, contribuie activ la formarea și dezvoltarea multilaterala a personalității umane.

(2) Prin activitatea desfășurată în comun în industrie, construcții, agricultura și silvicultura, transporturi și telecomunicații, cercetarea științifică, instituțiile de învățămînt, de arta, cultura și în celelalte domenii, pentru inflorirea patriei socialiste, se dezvolta relații de înfrățire între oamenii muncii români, maghiari, germani, sirbi și de alte naționalitati, se intareste continuu coeziunea moral-politica a întregului popor în jurul Partidului Comunist Roman.

(1) Prin încadrarea într-o unitate socialistă, fiecare persoana dobîndește calitatea de membru al colectivului de muncă din acea unitate, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta calitate.

(2) Fiecare membru al colectivului de muncă participa la conducerea unității și poarta răspunderea față de societate, atît individual, cît și împreună cu ceilalți membri ai colectivului, pentru buna gospodărire și dezvoltare a părții din avutia naționala încredințată, fiind dator să-și consacre întreaga capacitate, pricepere și putere de muncă scopului ca unitatea în care lucrează să-și desfășoare activitatea cu maximum de eficienta.

(1) Oamenilor muncii din Republica Socialistă România le este garantat dreptul de a participa efectiv la conducerea vieții politice, economice și sociale.

(2) Ca expresie a adincirii democrației socialiste, activitatea tuturor unităților se bazează pe principiul muncii și conducerii colective.

(3) Participarea la conducerea unităților a persoanelor încadrate în munca se asigura direct sau prin reprezentanții lor în adunările generale, în comitetele și consiliile oamenilor muncii, precum și în alte organe de conducere colectivă și forme organizate de participare colectivă la soluționarea problemelor din unități.

(4) Adunarea generală a oamenilor muncii constituie forma superioară a conducerii colective, prin care oamenii muncii participa în mod organizat la conducerea activității economico-sociale, la dezbaterea și soluționarea problemelor legate de îndeplinirea planurilor de producție, la exercitarea controlului asupra activității organelor de conducere.

(5) Fiecare membru al colectivului de muncă are dreptul de a participa în mod direct la dezbaterea și rezolvarea problemelor privind organizarea și conducerea unității în care își desfășoară activitatea.

(6) La selecționarea și promovarea cadrelor, colectivul de muncă are dreptul să-și spună părerea, astfel încît să fie repartizat omul potrivit.

(1) Dezvoltarea planificata a economiei naționale - intemeiata pe un înalt nivel de organizare socială a muncii - face necesar ca relațiile de muncă să fie așezate pe principiul însușirii liber consimțite și aplicării cu consecventa a normelor disciplinei socialiste a muncii. Respectarea cu strictețe a ordinii și disciplinei la locul de muncă constituie o obligație de baza a fiecărui membru al colectivului de lucru din întreprinderi și instituții, din toate unitățile socialiste.

(2) Colectivul de muncă, constient ca orice act de indisciplina dauneaza rezultatelor muncii, propriilor sale interese, este îndreptățit, și în același timp dator, sa ia atitudine ferma față de orice abatere, iar la nevoie sa ceara sancționarea și chiar îndepărtarea din rindurile colectivului a acelora care încalcă ordinea și disciplina și nu-și realizează sarcinile ce le-au fost stabilite.

(1) Pentru munca prestată cei ce muncesc primesc ca remunerare o parte din venitul național destinat consumului, potrivit principiului socialist de repartiție după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, în spiritul eticii și echității socialiste.

(2) Pe lîngă veniturile directe, obținute pe calea remunerării, oamenii muncii beneficiază de avantajele și înlesnirile asigurate prin fondurile sociale destinate dezvoltării învățămîntului și culturii, ocrotirii sănătății, prin acordarea de ajutoare pentru copii, precum și prin alte acțiuni cu caracter social-cultural.

(3) Ridicarea bunastarii materiale și spirituale a celor ce muncesc se realizează pe măsura dezvoltării bazei tehnico-materiale a socialismului, a introducerii în producție a tehnicii noi, a creșterii productivitatii muncii sociale și a venitului național.

(4) În semn de prețuire din partea societății, colectivele sau persoanele încadrate în munca primesc pentru rezultatele pe care le obțin recompense materiale și morale.

(1) Perfecționarea pregătirii profesionale, politico-ideologice și de cultura generală constituie pentru fiecare om al muncii un drept și o îndatorire permanenta, de îndeplinirea căreia depind rezultatele în producție, încadrarea la locuri de muncă corespunzătoare, promovarea în funcții superioare.

(2) În țara noastră continua perfecționare a pregătirii profesionale constituie o latura esențială a politicii Partidului Comunist Roman de edificare a socialismului și comunismului, fiind o condiție fundamentală pentru asigurarea participării active și competente a oamenilor muncii la propășirea națiunii socialiste.

(3) În acest scop, prin sistemul național de perfecționare sînt create cai și forme adecvate pentru toți cei ce muncesc, în vederea improspatarii și imbogatirii sistematice a cunoștințelor, în pas cu noile cuceriri ale științei și tehnicii.

(1) Fiecare om al muncii, participant la procesul de desfășurare a vieții sociale, este dator să respecte cu strictețe prevederile legale, sa promoveze neabatut principiul legalității socialiste, sa manifeste spirit de intransigenta față de cei ce încalcă legile tarii.

(2) Forta orinduirii socialiste sta în constiinta inaltelor raspunderi și îndatoriri pe care fiecare le are față de patrie, față de apărarea cuceririlor socialiste ale poporului.

(1) Colectivul de muncă din fiecare unitate socialistă poarta răspunderea față de societate pentru valorificarea maxima a fondurilor încredințate și a celor noi create, precum și pentru îndeplinirea prevederilor de plan, fiind dator sa mobilizeze toate resursele materiale, financiare și umane pentru a-și aduce din plin contribuția la creșterea fondului național de dezvoltare economico-socială a tarii.

(2) Ca membru al colectivului de munca, persoana încadrată într-o unitate socialistă are următoarele îndatoriri principale:

(3) Persoanelor încadrate în munca le este interzis sa primească de la cetățeni bani sau alte foloase pentru activitățile prestate în cadrul atribuțiilor de serviciu.

(1) Conducerile unităților socialiste au datoria sa ia toate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare desfășurării normale a procesului de producție, la un înalt nivel tehnic și cu randament economic maxim, să asigure un control eficient al îndeplinirii sarcinilor de plan în toate compartimentele, să se preocupe de îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă și de viața, sa organizeze și sa sprijine perfecționarea pregătirii profesionale a persoanelor încadrate în munca.

(2) În întreaga activitate, ele trebuie să aplice consecvent principiul muncii și conducerii colective și sa informeze periodic personalul unității asupra modului de realizare a sarcinilor.

(3) Conducerile unităților socialiste sînt obligate sa examineze cu atenție și sa ia în considerare sugestiile și propunerile făcute de oamenii muncii în vederea îmbunătățirii activității în toate compartimentele și să-i informeze asupra modului de rezolvare.

(1) Drepturile și îndatoririle oamenilor muncii prevăzute în prezentul cod se realizează tinindu-se seama de rolul și condițiile specifice pe care industria, construcțiile, transporturile, agricultura, precum și activitățile social-culturale, le au în procesul de creare a valorilor materiale și spirituale, în dezvoltarea economică și socială a tarii.

(2) În sectoarele în care natura activității o impune se vor elabora, pe baza principiului prezentului cod, statute ce vor fi aprobate prin lege. În aceste statute se vor prevedea regulile specifice privind raporturile de muncă, drepturile și îndatoririle personalului, criteriile privind încadrarea și promovarea, disciplina în munca și răspunderile, programul de lucru și alte reguli specifice domeniului de activitate respectiv.

(1) Oamenii muncii din industrie au raspunderi deosebite față de întregul popor, decurgind din rolul pe care aceasta ramura conducatoare a economiei naționale îl are în asigurarea progresului general al societății.

(2) Lucrătorii din industrie, ramura hotaritoare pentru întreaga economie, au îndatorirea să asigure dezvoltarea în ritm înalt a acestei ramuri, în vederea unei contribuții sporite la crearea venitului național - baza sigura a creșterii bunastarii întregului popor.

(1) Colectivele de oameni ai muncii din industrie, conducerile unităților industriale, au îndatorirea să asigure organizarea rațională a fiecărui loc de muncă, a fluxului de fabricație în ansamblu, aplicarea procedeelor moderne în conducerea producției, sa stimuleze și sa valorifice inițiativa creatoare a muncitorilor, inginerilor și tehnicienilor.

(2) În fiecare unitate socialistă trebuie să se asigure folosirea integrală a forței de muncă, organizarea calificării și policalificării continue a muncitorilor, justa organizare a schimburilor, utilizarea deplina a timpului de lucru, respectarea riguroasă a disciplinei în munca.

(1) Oamenii muncii din construcții trebuie să asigure folosirea rațională a fondului național de dezvoltare destinat vastului program de investiții, ridicării noilor construcții industriale, agricole, de locuințe, ori a altor construcții social-culturale, să asigure executarea în bune condiții a noilor obiective.

(2) În acest scop, colectivele de oameni ai muncii au îndatorirea să asigure ridicarea gradului de mecanizare și industrializare a lucrărilor, reducerea termenelor de execuție, îmbunătățirea calității lucrărilor, creșterea productivitatii și eficientei muncii.

(3) Oamenii muncii de pe santiere au obligația sa gospodareasca cu înalt simt de răspundere fondurile încredințate, sa lichideze risipa de materiale, să asigure întărirea disciplinei și folosirea integrală a timpului de lucru.

(1) Persoanele încadrate în unitățile de construcții au dreptul la o remunerare a muncii stabilită pe baza principiilor generale de remunerare, în funcție de importanța și complexitatea lucrărilor executate.

(2) Persoanele care au adus o contribuție deosebită la predarea și punerea în funcțiune a obiectivelor înainte de termenul planificat, cu realizarea indicatorilor tehnico-funcționali stabiliți, beneficiază de recompense materiale și morale, potrivit legii.

(3) Personalul nelocalnic de pe santiere, cei care se deplaseaza pentru lucrări de montaj, revizie și reparații, cei care lucrează la obiective situate în zone cu condiții deosebite, beneficiază de sporuri la salarii, înlesniri la cazare și transport, potrivit prevederilor legale.

(1) În Republica Socialistă România pămîntul - principal mijloc de producție în agricultura -, animalele și plantațiile reprezintă, indiferent de forma de proprietate, o avutie naționala, în a carei judicioasă utilizare de către lucrătorii din agricultura și silvicultura este interesat vital întregul popor.

(2) Oamenii muncii din agricultura și silvicultura au îndatorirea sa pună în valoare întregul potențial productiv al fondului funciar și silvic, să se preocupe de înlăturarea oricăror forme de risipa și degradare a terenurilor agricole, a fondului forestier, să asigure dezvoltarea zootehniei și producției animaliere, în vederea sporirii continue a producției agricole, a productivitatii muncii, a belsugului de produse agroalimentare.

(3) Fiecare lucrator din agricultura trebuie să se preocupe de valorificarea la maximum a posibilităților create prin eforturile întregii societăți, pentru aplicarea pe scara larga a cuceririlor științei și tehnicii avansate în producția agricolă, extinderea mecanizarii complexe, a chimizarii și irigatiilor.

(1) Lucrătorii din unitățile agricole de stat trebuie să asigure folosirea rațională a fondurilor investite și a tehnicii noi, sa realizeze o înaltă productivitate a muncii și o rentabilitate sporită, astfel încît unitățile agricole de stat sa constituie un model de organizare științifică a producției agricole.

(2) Timpul de lucru și modul de organizare a producției și a muncii, sistemul de retributie în aceste unități, se stabilesc în funcție de necesitățile specifice agriculturii, în temeiul prevederilor legale.

(1) Persoanele încadrate în munca, pe bază de contract de muncă, în unitățile agricole de stat, în silvicultura, în cooperativele agricole de producție, asociațiile intercooperatiste și celelalte forme de asociere și cooperare beneficiază de drepturile, avantajele și înlesnirile prevăzute de lege pentru toate categoriile de persoane încadrate în munca în unitățile socialiste de stat.

(2) Pentru rezultatele obținute în îndeplinirea și depășirea planului de producție agricolă, oamenii muncii din agricultura beneficiază de retributie suplimentară.

(1) Cooperativele agricole de producție asigura unirea eforturilor taranilor și impletirea strinsa a intereselor lor cu cele ale tuturor oamenilor muncii, ale întregii societăți.

(2) Membrii cooperatori au îndatorirea să contribuie la întărirea și apărarea proprietății obștești, la prevenirea și înlăturarea risipei și proastei gospodariri a mijloacelor materiale și financiare, la întărirea spiritului colectiv de muncă, a ordinii și legalității, în vederea gospodăririi cu randament maxim a fondurilor proprii, precum și a ajutorului acordat de statul socialist, pentru a-și aduce o contribuție sporită la realizarea progresului general al tarii.

(1) Raporturile de muncă din cooperativele agricole de producție se stabilesc pentru membrii cooperatori prin statute proprii.

(2) Membrii cooperativelor agricole de producție au dreptul la retribuire corespunzătoare cu cantitatea și calitatea muncii efectuate, cu rezultatele obținute, la ajutoare materiale pentru batrinete, incapacitate temporară de muncă, naștere, deces, precum și pensie pentru limita de vîrsta, de invaliditate sau urmaș, la condiții corespunzătoare de protecția muncii și la sprijin în vederea perfecționării pregătirii profesionale, în condițiile stabilite prin lege și statute.

(3) Membrii cooperativelor agricole de producție, pensionării cooperativelor agricole de producție, precum și membrii de familie ai acestora beneficiază de asistența medicală gratuita, întreținere în spitale, medicamente și materiale, în condițiile legii.

(1) În funcție de condițiile și cerințele de muncă din aceste ramuri, timpul de lucru se stabilește ținînd seama de profilul și specificul unității, pe schimburi, tura, turnus și program de exploatare.

(2) În completarea dispozițiilor prevăzute în prezentul cod se stabilesc reguli specifice privitoare la încadrarea, promovarea și disciplina în munca a personalului.

(1) Personalul încadrat în unitățile comerciale și de prestări de servicii îi revine obligația sa pună la dispoziția populației mărfuri și servicii de buna calitate, să asigure satisfacerea prompta și ireprosabila a cererilor acesteia.

(2) Lucrătorii din comerț și prestări de servicii trebuie să se preocupe permanent de lărgirea bazei tehnico-materiale și amplasarea rețelei de desfacere în funcție de nevoile populației, de modernizarea continua a procesului de desfacere, sa păstreze o permanenta legătură cu producția în vederea asigurării sortimentelor solicitate de consumatori.

(3) Personalul care lucrează în activitatea de comerț exterior are obligația de a depune toate eforturile pentru lărgirea și diversificarea schimburilor economice cu strainatatea, precum și a formelor de cooperare economică, creșterea eficientei întregii activități de comerț exterior.

(1) În vederea desfășurării la un nivel cît mai înalt a activității instructiv-educative și științifice, personalul didactic are dreptul sa folosească toate condițiile create pentru perfecționarea continua a pregătirii sale profesionale și ideologice; sa utilizeze în procesul didactic educativ și de cercetare științifică întreaga dotare a instituțiilor și bazelor de învățămînt; sa valorifice rezultatele activității sale științifice prin aplicarea lor în practica; sa publice manuale și cursuri ca rezultat al activității didactice și științifice; sa participe la activități de cercetare în institute și centre de cercetare, laboratoare uzinale și în cadrul unor programe complexe de cercetare.

(2) Cadrele didactice au dreptul să facă parte - în condițiile legii - din asociații profesionale și societăți științifice și sa desfășoare activități în conformitate cu statutele acestor organizații.

(1) Oamenii de știința au îndatorirea de a valorifica întreaga lor capacitate de creație și întregul potențial material pus la dispoziție de societatea socialistă pentru a-și spori aportul la elaborarea soluțiilor cerute de mersul înainte al societății și în primul rind la soluționarea problemelor legate nemijlocit de dezvoltarea producției materiale.

(2) Cercetatorii trebuie să-și aducă o contribuție sporită la dezvoltarea și valorificarea superioară a bazei energetice și de materii prime, la perfecționarea tehnologiilor și la modernizarea produselor din toate ramurile, la crearea de noi materiale și a unor aparaturi de înalt nivel tehnic.

(1) În Republica Socialistă România oamenii de știința se bucura în activitatea lor creatoare de sprijin material din partea societății; au dreptul de a-și exprima în mod liber opiniile științifice, de a-și pune în valoare întregul lor spirit creator, desfasurindu-și cercetările potrivit propriilor ipoteze sau metode de lucru; cercetatorilor științifici li se asigura posibilitatea de a valorifica multilateral rezultatele cercetărilor efectuate, în scopul unei contribuții sporite la progresul general al tarii; ei beneficiază de sprijin pentru perfecționarea permanenta a pregătirii de specialitate și ideologice, de drepturile ce decurg din activitatea de creație științifică, în condițiile legii.

(2) Oamenii de știința pot face parte, în condițiile legii, din asociații profesionale și societăți științifice și sa desfășoare activități în conformitate cu statutele acestor organizații.

(1) Oamenii de cultura și arta se bucura de libertatea de creație, de manifestarea deplina a personalității și talentului lor, puse în slujba idealurilor socialismului, democrației și progresului social.

(2) Ei au dreptul să-și valorifice, potrivit specificului, operele de creație, protecția drepturilor de autor personale nepatrimoniale și a celor patrimoniale fiind garantată conform legii.

(1) Personalul din domeniul ocrotirii sănătății are îndatorirea să-și pună întreaga putere de muncă și cunoștințele de specialitate în serviciul îmbunătățirii stării de sănătate a populației de la orașe și sate, pentru asigurarea capacității de muncă și de creație a oamenilor, pentru a asigura dezvoltarea lor armonioasă, astfel încît să se bucure din plin de binefacerile civilizatiei socialiste.

(2) Lucrătorii din domeniul ocrotirii sănătății sînt datori să asigure judicioasă utilizare a bazei materiale și a celorlalte condiții create de societate în vederea ridicării continue a calității asistenței medicale.

(1) Lucrătorilor din domeniul ocrotirii sănătății li se asigura condiții pentru specializare și perfecționare în vederea introducerii permanente în practica medicală a celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii moderne.

(2) Personalul sanitar care lucrează în condiții deosebite are dreptul la program de lucru redus, la concedii suplimentare de odihnă, precum și, după caz, la indemnizații și sporuri la salariu; cei trimiși în acțiuni de combatere a epidemiilor sau în alte acțiuni speciale beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege.

(1) Personalul încadrat în ministere și alte organe centrale, în organele locale ale administrației de stat, în justiție, procuratura și în alte instituții are ca principala îndatorire sa servească interesele poporului, sa militeze cu fermitate pentru înfăptuirea legalității socialiste, să contribuie efectiv la buna desfășurare a tuturor activităților economico-sociale ale tarii, fiind răspunzător în fața clasei muncitoare și a întregului popor de modul în care își îndeplinește sarcinile ce-i revin.

(2) Personalul din aparatul de stat are obligația de a milita, pentru creșterea eficientei și operativitatii în munca, de a combate orice manifestare de birocratism și de a contribui la perfecționarea continua a activității sale.

(1) Personalul din aparatul de stat trebuie să aibă o permanenta și directa legătură cu oamenii muncii în al căror serviciu se afla și ale căror interese legale trebuie să le slujeasca cu devotament.

(2) El are îndatorirea de a soluționa cu competența și în termenele legale cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile cetățenilor.

(1) La încadrarea în funcție, personalul din aparatul de stat depune un jurămînt de loialitate față de statul nostru socialist, față de clasa muncitoare și întregul popor, prin care se angajează sa infaptuiasca în cele mai bune condiții politica partidului și statului în domeniul sau de activitate, să respecte cu strictețe și sa îndeplinească cu simt de răspundere toate atribuțiile de serviciu ce îi sînt încredințate.

(2) Funcțiile pentru care se depune jurămîntul de loialitate se stabilesc prin statutul personalului din aparatul de stat, în conformitate cu dispozițiile prezentului cod.

(1) Selecționarea și pregătirea cadrelor, repartizarea lor pe ramuri de activitate, se fac în concordanta cu prevederile planului național unic de dezvoltare economico-socială.

(2) Încadrarea în munca a unei persoane într-o unitate socialistă de stat se face în raport cu nevoile unității, tinindu-se seama de aptitudinile, pregătirea profesională și preferintele sale, precum și de îndeplinirea altor cerințe specifice muncii pe care urmează sa o presteze în condițiile legii.

(1) Încadrarea în munca se face pe baza verificării aptitudinilor și a pregătirii profesionale, prin proba practica, examen, concurs ori termen de încercare, în condițiile prevăzute de lege. Termenul de încercare este de cel mult 15 zile, iar pentru funcțiile de conducere, de cel mult 90 zile.

(2) Celor care urmează a fi încadrați în munca trebuie să li se facă un examen medical pentru a se stabili dacă starea sănătății le permite sa îndeplinească munca ce li se încredințează. De asemenea, examenul medical este obligatoriu și în cazul celor transferati pe locuri de muncă ce pot fi ocupate numai dacă sînt îndeplinite cerințele legale de ordin sanitar.

(1) Încadrarea în munca se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă. Contractul individual de muncă se încheie în scris și va cuprinde clauze privind obligația persoanei încadrate în munca de a-și îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii și disciplinei, a legilor, îndatorirea unității de a asigura condiții corespunzătoare pentru buna desfășurare a activității, de a remunera în raport cu munca prestată și de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum și alte clauze stabilite de părți.

(2) În contract se va preciza dacă persoana încadrată urmează sa desfășoare activitate într-o anumită raza determinata sau în localități unde interesul serviciului cere să fie trimisa.

(1) Persoana încadrată în munca poate fi delegată sau detasata de conducerea unității sa îndeplinească anumite lucrări în afară locului sau de muncă, în condițiile prevăzute de lege.

(2) Delegarea se poate face pe o perioadă de cel mult 60 zile, iar detasarea pe cel mult 6 luni. Pentru asigurarea bunei funcționari a unității la care a fost delegat sau detașat, conducerea unității de care aparține poate prelungi delegarea sau detasarea cu cel mult aceeași durata de 60 de zile și respectiv 6 luni.

(3) În cazurile și condițiile prevăzute de lege, detasarea se poate face pînă la 2 ani. În asemenea situații se vor acorda celor în cauza și unele drepturi suplimentare potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

(1) Pe durata delegării, detașării sau trecerii temporale într-o alta munca decît cea prevăzută în contractul de muncă, cel în cauza își păstrează funcția și salariul avute anterior.

(2) Cînd detasarea sau trecerea temporară într-o alta munca se face la o munca pentru care e stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecută temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condițiile prevăzute de lege.

(1) Contractul de muncă se încheie pe durata nedeterminată.

(2) În anumite situații, contractul de muncă se poate încheia și pe durata determinata, în cazul înlocuirii titularului unui post care lipsește temporar de la serviciu și căruia unitatea este obligată să-i păstreze postul, pentru păstrarea unei munci cu caracter sezonier, precum și a altor activități cu caracter temporar. Persoanelor cu contract de munca pe durata nedeterminată li se aplică, în mod corespunzător, prevederile prezentului cod, tinindu-se seama de specificul activității și de vechimea lor în munca.

(1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în munca, sînt chemate să-și satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menține, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeași unitate; cel în cauza are obligația sa revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.

(2) În cazul satisfacerii serviciului militar de către o persoană cu care s-a încheiat actul adițional prevăzut la art. 71, care se afla în perioada de lucru stabilită prin acel act, durata serviciului militar nu intră în calculul timpului prevăzut în actul adițional. De asemenea, aceasta durata nu intră în calculul perioadei de stagiu în munca prevăzută pentru absolvenții repartizați în producție, care au obligația efectuării unui astfel de stagiu.

(1) Promovarea persoanei încadrate în munca în funcții sau categorii superioare se face în raport cu nevoile unității, tinindu-se seama de condițiile prevăzute pentru ocuparea postului, de calitățile personale, precum și de rezultatele obținute în realizarea sarcinilor. Promovarea se face pe bază de proba practica, examen sau concurs, conform prevederilor legale.

(2) La promovarea în funcții de conducere se tine seama, totodată, de pregătirea politica, de aptitudinile organizatorice și de conducere ale celor ce urmează a fi încadrați în asemenea funcții, precum și de aprecierile și recomandările colectivului de muncă în care și-au desfășurat activitatea.

(1) Între unitate, pe de o parte, și colectivul de oameni ai muncii, pe de altă parte, se încheie un contract colectiv de muncă, menit să contribuie la organizarea superioară a muncii, la întărirea și mobilizarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea planului, la îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă și de viața din unitate.

(2) Prin contractul colectiv se stabilesc măsurile pe care colectivele oamenilor muncii și conducerea unității se angajează să le ia în scopul utilizării mai bune a capacității de producție, al creșterii productivitatii muncii, reducerii consumurilor specifice și a prețului de cost, precum și pentru obținerea de economii și beneficii peste nivelul planificat, îmbunătățirea calității produselor, creșterea eficientei activității economice.

(1) Contractul colectiv de muncă stabilește, în condițiile prevăzute de lege, formele de remunerare, de stimulare materială pentru economiile realizate în cursul anului, modul de utilizare a fondurilor ce rămîn la dispoziția unității ca rezultat al depășirii sarcinilor de plan, pentru executarea unor investiții sociale: locuințe, vestiare, băi, crese, cămine, dispensare, cantine-restaurant și altele similare; realizarea unor obiective de protecție a muncii, culturale și sportive.

(2) Contractul colectiv de muncă dezbătut și aprobat de adunarea generală a oamenilor muncii se semnează din partea unității, pe baza împuternicirii organului de conducere colectivă, de către conducătorul ei, iar din partea colectivului de oameni ai muncii, de către președintele comitetului sindicatului.

(1) Contractul colectiv de muncă se încheie anual. Prevederile din contractul colectiv de muncă se aplică tuturor persoanelor încadrate în munca în unitate.

(2) Ministerele, celelalte organe centrale sau centralele economice, după caz, pot încheia cu uniunile sindicatelor pe ramura contracte colective de muncă pe o durată de pînă la 5 ani, care să cuprindă principalele măsuri în vederea realizării prevederilor de plan, a aplicării legislației muncii, a îmbunătățirii condițiilor de muncă și de viața în unitățile din sectoarele respective, precum și măsurile necesare în vederea realizării prevederilor contractelor colective din unități.

(1) În Republica Socialistă România, pe măsura dezvoltării bazei tehnico-materiale a socialismului, a creșterii venitului național, se asigura ridicarea continua a venitului național, se asigura ridicarea continua a nivelului de trai al celor ce muncesc, al întregului popor.

(2) Prin sistemul de remunerare, stabilit prin lege, se realizează imbinarea armonioasă a intereselor personale ale fiecăruia cu interesele întregii societăți, obținerea unor venituri în raport cu contribuția concretă pe care fiecare om al muncii o aduce la activitatea economică și social-culturală.

(1) La stabilirea remunerării persoanelor încadrate în munca se are în vedere rațională repartiție a venitului național, realizarea unui raport optim între fondul național de dezvoltare economico-socială și fondul de consum, în vederea progresului neintrerupt al economiei naționale, ca o condiție esențială a ridicării continue a nivelului de viața al poporului.

(2) Remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, asigurindu-se la munca egala remunerare egala. În vederea asigurării rolului stimulativ al salariului, la stabilirea remunerării se tine seama de complexitatea muncii, răspunderea și gradul de solicitare pe care acestea le implica, nivelul de pregătire profesională și vechimea cerută pentru îndeplinirea acelei munci; de asemenea, se urmărește asigurarea unor proporții corespunzătoare între salariile mari și cele mici ale persoanelor încadrate în munca, potrivit stadiului de dezvoltare a economiei naționale și principiului echității socialiste.

(1) Salariul tarifar de încadrare se acordă în raport cu gradul de îndeplinire a sarcinilor de muncă, astfel încît sa constituie un stimulent pentru cei care își îndeplinesc în bune condiții sarcinile. Cei care obțin realizari deosebite în munca au posibilitatea sa realizeze venituri mai mari, iar cei care nu-și îndeplinesc obligațiile de muncă urmează sa suporte în mod direct consecințele unei neindepliniri.

(2) Neîndeplinirea integrală a sarcinilor atrage diminuarea corespunzătoare a salariului în limitele stabilite de lege. În cazul realizării ulterioare a sarcinilor de muncă, suma reținută din salariu se restituie total sau parțial, după caz, potrivit legii.

(1) În cazul în care persoanele încadrate în munca provoacă rebuturi din vina lor, răspund potrivit legii.

(2) Dacă provocarea rebuturilor este repetată, cel în cauza va fi trecut la un loc de muncă de o categorie inferioară; dacă și la noul loc de muncă va continua sa provoace rebuturi, i se va putea desface contractul de muncă, ca fiind necorespunzător în munca.

(1) Plata salariului se face periodic, la interval de cel mult o luna.

(2) Drepturile bănești cuvenite personalului se plătesc înaintea oricăror alte obligații ale unității.

(3) Retributia cuvenită pentru munca prestată nu poate face obiectul unor rețineri decît în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

(1) În vederea organizării științifice a producției și a muncii, utilizării rationale a timpului de muncă și a personalului, se vor preciza atribuțiile și obligațiile la fiecare loc de muncă; conducerile unităților socialiste au obligația sa stabilească norme de muncă fundamentate științific, sa determine sarcinile concrete ce revin fiecărei persoane încadrate în munca.

(2) Realizarea remunerării după cantitatea și calitatea muncii este strins legată de normarea muncii, care contribuie la punerea cît mai deplina în valoare a inzestrarii tehnice a unităților, la descoperirea rezervelor de creștere a productivitatii muncii și de reducere a prețului de cost.

(1) Normarea muncii se aplică, potrivit cu specificul activității desfășurate în unitățile economice, social-culturale și ale administrației de stat, la toate categoriile de personal - muncitori, tehnicieni, ingineri, economiști cadre de alta specialitate din activitatea administrativă - atît pentru cei remunerați în acord, cît și pentru cei remunerați în regie.

(2) Normele de muncă se exprima - în funcție de caracteristicile procesului de producție sau ale activității ce se normeaza - sub forma de norme de timp norme de producție, norme de personal, sfere de atribuții sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei munci.

(1) Normele de muncă unificate se elaborează de către ministere și celelalte organe centrale, comitetele executive al consiliilor populare județene și al municipiului București, iar normele de muncă locale, de către fiecare unitate socialistă de stat pentru nevoile proprii, în toate cazurile cu acordul organelor sindicale corespunzătoare.

(2) Ca urmare a introducerii progresului tehnic, a perfecționării pregătirii profesionale a cadrelor și a aplicării de măsuri tehnice și organizatorice care duc la modificarea cantității de muncă necesare pentru efectuarea lucrărilor, concomitent cu creșterea productivitatii muncii, normele de muncă se vor modifica în mod corespunzător, în vederea asigurării unei concordante depline cu noile condiții create.

(1) Organele de conducere ale unităților socialiste au datoria de a lua măsurile necesare pentru organizarea la un nivel corespunzător a producției și a muncii, sa prevină abaterile de la ordinea și disciplina muncii socialiste sa acționeze împotriva oricărei lipse de răspundere a neglijentei și risipei, a oricăror fapte care aduc pagube avutului obștesc.

(2) Organele de conducere colectivă ale unităților socialiste, împreună cu comitetele sindicatelor, vor elabora regulamente de ordine interioară, în care vor stabili îndatoririle care trebuie respectate de către persoanele încadrate în munca și măsurile ce se impun în vederea asigurării disciplinei socialiste a muncii.

(1) Încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în munca - indiferent de funcția sau postul pe care-l ocupa - a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, care se sancționează, după caz, potrivit legii, cu:

(2) În cazul încălcării normelor privind ordinea și disciplina la locul de muncă, colectivul compartimentului din care face parte persoana vinovata poate să ia în dezbatere abaterea săvîrșită și sa ceara conducerii unității aplicarea de sancțiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă.

(1) Sancțiunea disciplinară se stabilește și se aplică de organul de conducere colectivă sau, după caz, de conducătorul unității sau compartimentului de muncă, în condițiile legii.

(2) Împotriva sancțiunii disciplinare se poate face plîngere în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei de sancționare.

(1) Apărarea valorilor materiale și spirituale ale societății socialiste reprezintă o îndatorire fundamentală a tuturor oamenilor muncii. Persoanele încadrate în munca răspund pentru pagubele aduse avutului obștesc din vina și în legătură cu munca lor.

(2) Ele nu răspund de pierderile inerente procesului de producție care se încadrează în limitele prevăzute de lege, de pagubele provocate datorită unor cauze neprevăzute și care nu puteau fi inlaturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul normal al serviciului sau forta majoră.

(1) În stabilirea răspunderii materiale, paguba ce trebuie reparată nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei săvîrșite de cel încadrat în munca.

(2) Cînd pagubele au fost cauzate unității printr-o faptă ce constituie infracțiune, răspunderea se stabilește potrivit legii penale. În acest caz, în cuantumul pagubelor se cuprind și foloasele nerealizate.

(1) Cînd paguba a fost cauzată de mai multe persoane, răspunderea fiecăreia se stabilește tinindu-se seama de măsura în care a contribuit la provocarea ei.

(2) Dacă măsura în care fiecare a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, răspunderea fiecăreia dintre persoane se stabilește proporțional cu salariul ei tarifar de încadrare net, de la data constatării pagubei și, dacă este cazul, și în funcție de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor.

(1) Obligarea la plata despăgubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum și la restituirea sumelor încasate fără drept, se face prin decizie de imputare emisă de conducătorul unității; cînd plata sau restituirea urmează a se face de conducătorul unității sau de alte persoane încadrate în munca de organul ierarhic superior, singure sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de către acest organ.

(2) Pentru acoperirea pagubelor aduse unității, precum și pentru restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natura ori a serviciilor nedatorate, cel în cauza poate să-și ia un angajament de plată în scris, care constituie titlu executoriu.

(1) Răspunderea materială pentru paguba cauzată unității poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei, iar în cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de cînd a beneficiat de servicii nedatorate.

(2) Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile de la data cînd cel în drept sa emita decizia a luat cunoștința de producerea pagubei.

(3) Decizia de imputare va fi motivată și va menționa termenul în care poate fi contestată și organul competent sa o soluționeze. Ea se comunică, în termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la plata sau restituire și constituie titlu executoriu din momentul comunicării.

(4) După expirarea acestui termen, prejudiciu se imputa celui vinovat de neluarea măsurii de imputare.

(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se retine în rate lunare din salariu, precum și din orice alte sume ce se cuvin persoanei în cauza din partea unității la care aceasta lucrează în condițiile legii.

(2) Ratele nu pot fi mai mari de 1/3 din salariul tarifar net lunar, fără a putea depăși împreună cu celelalte rețineri pe care le-ar avea cel în cauza, jumătate din acest salariu.

(3) Dacă contractul de muncă se desface înainte ca persoana în cauza sa fi despăgubit unitatea, iar aceasta se încadrează la alta unitate, executarea se va face de către noua unitate, potrivit alineatului precedent, pe baza trimiterii titlului executoriu de către unitatea care a fost pagubita.

(4) În situația în care cel în cauza nu s-a încadrat în munca într-o alta unitate, urmărirea se va face asupra oricăror bunuri ale sale, în afară de bunurile exceptate prin lege de la urmărire.

(5) Urmărirea pentru acoperirea pagubelor se poate indrepta și împotriva altei persoane decît cea care a provocat direct paguba, în cazurile prevăzute de lege.

(1) Unitatea este obligată, în condițiile legii, sa despăgubească persoana încadrată în munca, în situația în care aceasta a suferit, din culpa unității, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul.

(2) Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată sa recupereze sumele plătite de la persoana vinovata de producerea pagubei în condițiile art. 102 și următoarele.

(1) Durata timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe saptamina și 8 ore pe zi.

(2) În cazul stabilirii pentru o anumită zi lucrătoare din saptamina a unei durate mai mici de 8 ore, timpul de muncă în celelalte zile poate fi mai mare, fără a depăși 9 ore pe zi.

(1) Pînă la înlăturarea cauzelor care determina condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase, la unele locuri de muncă durata timpului de muncă pentru persoanele care lucrează în astfel de condiții se reduce sub 8 ore pe zi, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării.

(2) Locurile de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase și durata redusă a timpului de muncă stabilit pentru fiecare dintre ele se determina prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor județene și al municipiului București vor face propuneri corespunzătoare, cu avizul Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății și al Uniunii Generale a Sindicatelor.

(1) Pentru persoanele al căror program de lucru se desfășoară în timpul nopții, durata timpului de muncă este mai mica cu o ora decît durata muncii prestate în timpul zilei, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării. Prevederile acestui alineat nu se aplică și celor care au un program normal de muncă mai mic de 8 ore.

(2) În unitățile în care procesul de muncă este neintrerupt sau unde condițiile specifice ale muncii o impun, programul din timpul nopții poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestată în timpul nopții, în cadrul unui asemenea program se plătește cu un spor de 15% din salariul tarifar de încadrare, pentru orele lucrate în timpul nopții, dacă aceste ore reprezintă cel puțin jumătate din programul normal de lucru. În mod excepțional Consiliul de Miniștri poate aproba la unele unități majorarea pînă la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca în timpul nopții.

(3) De sporul pentru munca de noapte beneficiază și persoanele al căror timp de lucru se stabilește în condițiile art. 113.

(1) În cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de cel mult 1/2 de ora, care nu se include în durata timpului de muncă. În unitățile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa să fie luată în timpul serviciului.

(2) Intervalul dintre doua zile de muncă este de cel puțin 12 ore consecutive, cuprinse între sfîrșitul programului de lucru dintr-o zi și începutul programului de lucru din ziua următoare. Acest interval poate fi mai mic - dar nu sub 8 ore - la schimbarea turelor.

(3) Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor, evidenta prezentei persoanelor încadrate în munca, se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară.

(1) Prestarea muncii peste durata normală stabilită conform articolelor precedente poate fi cerută în următoarele cazuri:

(2) Munca peste durata normală în situațiile prevăzute în alineatul precedent se prestează pe baza dispoziției conducerii unității, data cu acordul comitetului sindicatului.

(1) Persoana încadrată în munca are dreptul, în fiecare saptamina, la un repaus de cel puțin 24 de ore consecutive.

(2) Repausul săptămînal se acordă, de regula, duminica. În cazurile în care procesul de producție nu permite întreruperea activității sau specificul serviciului impune desfășurarea muncii și în ziua de duminica, conducerea unității, cu acordul comitetului sindicatului, stabilește o alta zi din saptamina, ca zi de repaus, cu condiția ca cel puțin o dată în 2 luni fiecărei persoane sa i se asigure ziua de repaus săptămînal duminica. În cazuri excepționale, impuse de condițiile în care se desfășoară activitatea pe santiere izolate, repausul săptămînal poate fi acordat, prin cumulare, într-o perioadă mai lungă, cu consimțămîntul persoanelor încadrate în munca.

(3) Zilele de sărbătoare legală și celelalte zile în care nu se lucrează se stabilesc prin lege.

(1) Persoanele încadrate în munca au dreptul - în condițiile legii - în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit, de 15- 24 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în munca.

(2) În afară concediului acordat în raport cu vechimea în munca, cei care lucrează în locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase beneficiază de concedii suplimentare, în condițiile stabilite de dispozițiile legale. De concedii suplimentare beneficiază, potrivit dispozițiilor legale, și cei care au funcții de conducere a unităților și asimilații lor.

(3) Concediul de odihnă al personalului didactic se stabilește prin statutul personalului didactic și se acordă în timpul vacantelor școlare sau universitare.

(1) Concediul de odihnă se efectuează integral și în fiecare an calendaristic; concediul se poate acorda și fractionat, dacă interesele serviciului o cer sau la solicitarea celui în cauza, atunci cînd interesele serviciului permit, cu condiția însă ca una din fracțiuni să fie de cel puțin 15 zile.

(2) Concediul de odihnă care nu a putut fi efectuat din motive justificate în timpul anului calendaristic pentru care se cuvine va fi efectuat în cursul anului următor, împreună sau separat de concediul pe acest an.

(3) Pentru perioada concediului de odihnă, persoanele încadrate în munca beneficiază de o indemnizație calculată pe baza salariului mediu realizat în ultimele 12 luni și care li se plătește anticipat.

(1) Unitățile cu activitate sezoniera, precum și, în situații deosebite, alte unități, pot acorda concedii fără plata, pe o perioadă nedeterminată, cu păstrarea calității de persoane încadrate în munca a celor în cauza și menținerea unor drepturi ce decurg din aceasta calitate.

(2) Condițiile în care se pot asigura concedii fără plata de unitățile prevăzute în alineatul precedent se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.

(1) Contractul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității, în cazul cînd:

(2) Contractul de muncă poate fi desfăcut pe temeiul lit. e, i sau k, în termen de cel mult de la o luna de la constatarea, de către conducătorul unității, a împrejurării care constituie temeiul desfacerii.

(1) În cazurile de desfacere a contractului de muncă pentru motivele prevăzute în art. 130 alin. 1 lit. a-f, unitatea va acorda persoanei al carei contract de muncă a fost desfăcut un preaviz de 15 zile lucrătoare. În perioada preavizului este obligată sa continue activitatea potrivit programului de lucru.

(2) În cazul în care unei persoane i se desface contractul de muncă fără ca unitatea sa o încunoștiințeze din timp despre această măsură - neacordîndu-i preavizul de 15 zile lucrătoare - aceasta persoana are dreptul sa primească la desfacerea contractului de muncă o indemnizație egala cu salariul tarifar de încadrare pe o jumătate de luna.

(1) La desfacerea, din inițiativa unității, a contractului de muncă va fi consultat comitetul sindicatului. În cazul persoanelor încadrate în munca, care sînt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, va fi consultat și organul sindical superior; în cazul celor aleși în organul de conducere colectivă al unității sau în comisia de judecată, se va lua și aprobarea organului care i-a ales.

(3) În cazul persoanelor încadrate în munca de organul ierarhic superior, desfacerea contractului de muncă se face de acel organ.

(1) În cazul în care contractul de muncă urmează să fie desfăcut din inițiativa unității pentru motivele prevăzute în art. 130 alin. 1 lit. a-c, e și f, aceasta este obligată să ofere persoanelor în cauza trecerea în alta munca corespunzătoare, solicitînd în acest scop sprijinul organului ierarhic superior și al organelor de repartizare în munca sau, după caz, sa ia măsuri pentru recalificarea acestor persoane.

(2) Unitățile au obligația de a asigura trecerea pe locuri de muncă corespunzătoare a celor pensionați pentru invaliditate de gradul 3, în cazul imposibilității menținerii lor în continuare în munca avută la pensionare. De asemenea, unitățile au obligația sa repuna în munca deținută anterior sau într-o munca corespunzătoare pregătirii lor pe cei care au întrerupt activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și au devenit capabili de muncă.

(1) Desfacerea contractului de muncă, în toate situațiile, se stabilește prin dispoziția scrisă a conducerii unității, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum și a organelor la care măsura luată se poate ataca.

(2) Dispoziția de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de către unitate. Ea își produce efectele de la data comunicării.

(1) În caz de anulare a desfacerii contractului de muncă, unitatea este obligată sa reincadreze în funcția avută pe cel căruia i s-a desfăcut contractul în mod nejustificat și să-i plătească pe timpul cît a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despăgubire calculată pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă.

(2) Dacă persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcție cu o retributie inferioară sau a realizat alte cistiguri mai mici, despăgubirea prevăzută în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferența dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă și cîștigul realizat între timp.

(3) Persoana care cu rea-credința a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă, răspunde material, disciplinar și, după caz, penal.

(1) Timpul cît o persoană a desfășurat activitate pe baza unui contract de muncă constituie vechime în munca și alte perioade prevăzute de lege.

(2) Condițiile în care o persoană încadrată are vechime în munca, vechime neîntreruptă în munca, vechime neîntreruptă în aceeași unitate, vechime în funcție, meserie sau profesie, precum și modul de calcul al acestora, stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de muncă și cu alte acte sau mijloace de dovada, în condițiile legii.

(3) Unitatea este obligată sa elibereze persoanelor încadrate în munca, la încetarea contractului de muncă, carnetul de muncă, completat cu toate datele la zi.

(1) Îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă, grija pentru apărarea vieții și sănătății oamenilor muncii în procesul de producție, pentru prevenirea accidentelor de muncă și imbolnavirilor profesionale, constituie o preocupare permanenta a statului, o obligație de prim ordin a tuturor ministerelor și celorlalte organe centrale, a unităților economice și instituțiilor.

(2) Prin inzestrarea întreprinderilor cu mașini și utilaje de înaltă tehnicitate, mecanizarea și automatizarea proceselor de producție, se asigura ușurarea efortului fizic al muncitorilor, securitatea muncii acestora, în care scop statul aloca fonduri importante pentru protecția muncii.

(1) Măsurile de protecție a muncii se stabilesc prin norme de tehnica securității și de igiena muncii - pe locuri de muncă, mașini, utilaje, aparate, instalații, echipamente și procese tehnologice.

(2) Normele republicane de protecție a muncii sînt obligatorii pentru toate ramurile de producție; pentru locuri de muncă cu un specific deosebit se stabilesc, pe baza normelor republicane, de către ministere și celelalte organe centrale, norme de protecție departamentale.

(1) Parte integrantă a procesului de producție, protecția muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor și de realizare a investițiilor - clădiri, instalații, utilaje, echipamente, mașini, aparate, dispozitive - la amplasarea și exploatarea acestora, precum și la introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului științei și tehnicii moderne.

(2) Unitățile noi sau reutilate nu-și pot începe activitatea, total sau parțial, decît cu autorizarea prealabilă a organelor de protecție a muncii și a organelor sanitare.

(1) Persoanele încadrate în munca au dreptul, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, la echipament de protecție gratuit. De asemenea, au dreptul, în condițiile legii, la echipament de lucru.

(2) Persoanelor care lucrează în anumite condiții vătămătoare sau periculoase li se acordă în timpul lucrului, potrivit dispozițiilor legale, alimentație specială în scopul creșterii rezistentei organismului.

(1) Conducerile unităților au obligația sa stabilească, o dată cu măsurile de realizare a planului de producție sau a sarcinilor de serviciu, măsuri de protecție corespunzătoare fiecărui loc de muncă, inclusiv măsuri pentru prevenirea și combaterea poluarii mediului înconjurător. De asemenea, vor lua măsuri ca persoanele încadrate în munca sa cunoască temeinic normele de securitate și igiena a muncii, pe care trebuie să le respecte în desfășurarea activității lor.

(2) Conducerile unităților au obligația sa analizeze periodic, împreună cu organele sindicale și sanitare, cauzele accidentelor de muncă și imbolnavirilor profesionale și sa ia măsuri pentru înlăturarea factorilor nocivi care periclitează viața și sănătatea oamenilor muncii.

(1) Răspunderea pentru realizarea deplina a măsurilor de protecție a muncii o au, potrivit atribuțiilor ce le revin, cei care organizează, conduc, coordonează și controlează procesele de muncă în unități.

(2) Persoanele încadrate în munca sînt obligate sa cunoască și să respecte integral normele de securitate și de igiena a muncii la locurile unde își desfășoară activitatea, sa folosească și sa întrețină în bune condiții mijloacele de protecție individuale ce le-au fost încredințate.

(3) Încălcarea dispozițiilor legale privitoare la tehnica securității și igiena muncii se constata de organele ierarhic superioare, organele inspecției de stat pentru protecția muncii, de organele sanitare și de organele sindicale și atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială sau penală, după caz, potrivit legii.

(1) Asigurările sociale pentru persoanele încadrate în munca în unitățile socialiste de stat sînt organizate de stat. Asistența medicală în caz de boala și accidente de muncă, plata de ajutoare bănești în caz de pierdere temporară a capacității de muncă, sprijin pentru întărirea și refacerea sănătății plata concediilor de maternitate, acordarea pensiilor, precum și alte măsuri cu caracter special, constituie expresia unei înalte griji ce se acordă în societatea noastră producătorilor tuturor bunurilor materiale și spirituale.

(2) Beneficiază de dreptul la asigurări sociale în condițiile legii, și membrii de familie ai persoanei încadrate în munca.

(1) Asigurările sociale se realizează prin:

(2) De asemenea, persoanele încadrate în munca mai beneficiază de:

(1) În vederea recuperării sociale și profesionale a acelor persoane care, fiind încadrate în munca, nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care provoacă invaliditate, se vor organiza cursuri de recalificare de către întreprinderi, ministere și celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, sub îndrumarea metodologică a Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății.

(2) Statul sprijină calificarea și plasarea în munca a persoanelor handicapate. Unitățile vor lua măsuri pentru încadrarea în munca a acestor persoane, ținînd seama de criteriile și prioritățile stabilite prin dispozițiile legale.

(1) În Republica Socialistă România se da o înaltă prețuire muncii femeii asigurindu-i-se dreptul de a ocupa orice funcție sau loc de muncă, în raport cu pregătirea și capacitatea ei, creîndu-i-se totodată condițiile pentru dezvoltarea multilaterala a personalității sale. În remunerarea muncii pe care o prestează se aplică principiul "la munca egala cu bărbatul retributie egala".

(2) Femeile încadrate în munca se bucura de măsuri speciale, de ocrotire a sănătății și de condițiile necesare îngrijirii și educării copiilor.

(1) Femeile gravide și cele care alapteaza nu vor putea fi folosite la locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase, ori contraindicate medical și nu vor putea fi chemate la ore suplimentare.

(2) Femeile gravide și cele care alapteaza, care se găsesc în situațiile prevăzute în alineatul precedent, vor fi trecute la alte locuri de muncă, fără ca prin aceasta sa li se scada salariul.

(1) Femeile au dreptul la concediu de maternitate plătit, care se compune dintr-un concediu prenatal de 52 zile și un concediu postnatal de 60 de zile.

(2) Dacă nașterea se produce înainte de expirarea concediului prenatal, concediul postnatal se prelungește cu numărul zilelor de concediu prenatal neefectuat.

(1) Unitățile sînt obligate sa acorde femeilor în cursul programului de lucru pauze pentru alimentarea și îngrijirea copilului, de o jumătate de ora, la intervale de cel mult 3 ore. La aceste pauze se adauga și timpul necesar deplasarii dus și întors la locul unde se găsește copilul. Timpul acordat pentru alaptare, inclusiv deplasarile, nu poate depăși 2 ore zilnic. Pauzele se acordă pînă la împlinirea de către copil a virstei de 9 luni, putindu-se prelungi pînă la 12 luni în cazul copiilor prematuri, distrofici și celor care necesita măsuri deosebite de îngrijire, pe baza recomandărilor medicale.

(2) La cererea mamei, pauzele pentru alimentarea și îngrijirea copilului vor fi înlocuite cu reducerea programului normal de lucru cu 2 ore zilnic.

(3) Pauzele și reducerea programului de lucru acordate în scopul alimentarii și îngrijirii copilului se includ în timpul de muncă și nu au consecințe asupra remunerării sau altor drepturi materiale.

(1) Tineretul se bucura de grija deosebită a societății noastre socialiste. Pregătirea multilaterala, formarea și integrarea profesională a tinerilor, însușirea cunoștințelor necesare pentru exercitarea unei profesii se asigura gratuit.

(2) Ministerul Educației și Învățămîntului, celelalte ministere și organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare, unitățile subordonate acestora și școlile de toate gradele au îndatorirea de a asigura o strinsa imbinare între pregătirea teoretică și pregătirea practica a elevilor și studenților, creind condițiile necesare pentru realizarea acestei sarcini.

(3) În țara noastră elevii, studenții, cei care frecventează diverse forme de pregătire beneficiază de sprijin, sub forma de burse, manuale școlare și alte materiale de studii, indemnizații corespunzătoare aportului lor în producție pe timpul pregătirii practice.

(4) Tuturor tinerilor li se asigura locuri de muncă potrivit pregătirii aptitudinilor, aspiratiilor lor și nevoilor unității.

(5) Ținerii au îndatorirea sa manifeste o preocupare permanenta pentru dezvoltarea spiritului de responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, în munca și învățătura, sa pună talentul și întreaga lor energie în slujba infloririi patriei.

(1) Calificarea profesională prin ucenicie la locul de muncă se face pe baza contractului de ucenicie și se realizează prin pregătire practica desfășurată în unități de producție sau de servire a populației și prin pregătire teoretică.

(2) Ucenicii primesc pe timpul pregătirii bursa sau o indemnizație corespunzătoare aportului lor în producție și gratuit manuale școlare, materiale de studiu, precum și alte drepturi stabilite de lege. Ei beneficiază, de asemenea, în toată perioada uceniciei de echipament de protecție, de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale, de asistența medicală și medicamente gratuit, precum și de vacante școlare.

(1) Pentru protecția sănătății lor, ținerii sub vîrsta de 18 ani, încadrați în munca, nu pot fi repartizați la locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase și nu pot fi folosiți la munca în timpul nopții.

(2) De asemenea, ținerii încadrați în munca de pînă la 18 ani, nu pot fi folosiți în munca peste durata legală a zilei de lucru, decît în cazurile prevăzute la art. 112 alin. 2 și art. 118.

(1) Sindicatele mobilizeaza masele pentru înfăptuirea programului Partidului Comunist Roman de edificare a noii societăți, desfășurînd o susținută activitate pentru creșterea productivitatii muncii, calitatea superioară a producției, promovarea progresului tehnic, ridicarea nivelului de pregătire a oamenilor muncii pentru respectarea riguroasă a disciplinei în producție și îndeplinirea îndatoririlor ce revin fiecărei persoane încadrate în munca.

(2) Sindicatele servesc interesele oamenilor muncii, participind nemijlocit la elaborarea și înfăptuirea politicii partidului în domeniul asigurării condițiilor de muncă și ridicării continue a bunastarii celor ce muncesc. Ele participa direct - pe toate treptele - la conducerea vieții economice și sociale, reprezentanții lor făcînd parte din comitetele și consiliile oamenilor muncii, din organele de conducere colectivă ale ministerelor și celorlalte instituții centrale, precum și din Guvernul Republicii Socialiste România.

(1) Stricta respectare a legilor constituie obligație constituțională pentru toate unitățile socialiste și persoanele încadrate în munca.

(2) Colectivele de oameni ai muncii din unitățile socialiste trebuie să aducă o importanța contribuție la întărirea legislației socialiste, păstrarea și apărarea avutului obștesc, combaterea oricăror manifestări de încălcare a disciplinei, a normelor de etica și a regulilor de conviețuire socială.

(3) Analizarea în adunările generale ale oamenilor muncii din unități a abaterilor care aduc atingerea avutului obștesc ori care contravin regulilor referitoare la păstrarea ordinii și disciplinei în munca, stabilirea raspunderilor și luarea cu fermitate a măsurilor ce se impun în fiecare caz, precum și dezbaterea de către colectivele largi ale oamenilor muncii și exprimarea părerii acestora în legătură cu fapte de încălcare a legii ce formează obiectul unor procese, trebuie să constituie forme eficiente de participare a maselor la asigurarea respectării legii și educarea socialistă a celor ce muncesc.

(1) Realizarea drepturilor ce li se convin pe baza activității desfășurate este asigurata persoanelor încadrate în munca prin garanții juridice corespunzătoare.

(2) Ele pot contesta sancțiunile disciplinare pe care le socotesc aplicate fără temei sau cu încălcarea legii și orice măsuri pe care le considera nelegale, cerind restabilirea drepturilor incalcate. Orice nerespectare a drepturilor persoanelor încadrate în munca atrage răspunderea persoanelor vinovate.

(3) Litigiile dintre persoanele încadrate în munca și unități, în legătură cu încheierea, executarea și încetarea contractului de muncă, sînt litigii de muncă și se soluționează de către comisiile de judecată, instanțele judecătorești sau alte organe prevăzute de lege.

(1) Comisiile de judecată sînt organe obștești de influentare și jurisdicție alese în adunări generale ale oamenilor muncii, prin care se realizează participarea maselor largi la înfăptuirea legalității și educarea socialistă a cetățenilor în spiritul promovării unei atitudini corecte față de muncă, intaririi și dezvoltării avutului obștesc.

(2) Comisiile de judecată din unități judeca litigiile de muncă al căror obiect nu depășește o anumită valoare stabilită prin lege sau este neevaluabil în bani și care se referă la:

(3) Organizarea și funcționarea comisiilor de judecată, procedura în fața acestor organe, căile de atac împotriva hotărîrilor pronunțate, precum și modul de executare a acestora se stabilesc prin lege.

(1) Sînt de competența organului administrativ ierarhic superior sau organului de conducere colectivă, potrivit legii:

(2) Termenul de rezolvare a contestațiilor este de 30 zile.

(1) Termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar în celelalte cazuri, de la data cînd cel interesat a luat cunoștința de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul.

(2) Pentru orice pretenții bănești ale persoanelor încadrate în munca față de unitate - prejudicii suferite sau drepturi neacordate - termenul de sesizare este de 3 ani de la data producerii pagubelor sau de la data cînd drepturile trebuiau să fie acordate.

(1) Persoana care a pierdut termenul de sesizare a organelor de jurisdicție poate cere acestora, pentru motive temeinice, repunerea în termen.

(2) Cererea de repunere în termen se poate face în 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat sesizarea în termen.

(3) În cazul admiterii cererii, organul sesizat va proceda la soluționarea litigiului.

(1) Ministerul Muncii, ca organ central de specialitate în problemele muncii, exercita controlul aplicării dispozițiilor legale referitoare la raporturile de muncă ale persoanelor încadrate în munca, din toate unitățile de stat, cooperatiste și celelalte organizații obștești, precum și a celor referitoare la raporturile de muncă stabilite cu persoanele juridice, altele decît unitățile socialiste, și cu persoanelor fizice. Comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, prin organele locale de specialitate în problemele muncii, exercita controlul aplicării legislației muncii în toate unitățile din cuprinsul județului și al municipiului București.

(2) Sindicatele organizează și exercită, potrivit legii și al statutului lor controlul obștesc asupra respectării dispozițiilor legale privind raporturile de muncă.

(1) Organele care exercită controlul respectării dispozițiilor legale privind raporturile de muncă au obligația sa ia sau, după caz, sa propună măsuri în vederea tragerii la răspundere a celor vinovați.

(2) Totodată, organele de stat, în limita competentei lor, dau indicații de specialitate unităților controlate.

(1) Prevederile prezentului cod se aplică și raporturilor de muncă dintre unitățile socialiste și persoanele care prestează munca la domiciliu, raporturilor de muncă stabilite cu persoane juridice, altele decît unitățile socialiste. De asemenea, aceste prevederi se aplică și raporturilor de muncă dintre mestesugarii cu ateliere proprii și persoanele sau ucenicii pe care, potrivit legii, îi pot încadra, precum și raporturilor de muncă dintre personalul casnic sau care efectuează diferite lucrări și servicii și alte persoane pe baza unui contract de muncă.

(2) Prevederile prezentului cod se aplică și raporturilor de muncă dintre organizațiile cooperatiste și celelalte organizații obștești și persoanele încadrate în aceste organizații, pe baza unui contract de muncă.

(3) De asemenea, prevederile prezentului cod sînt aplicabile și raporturilor de muncă dintre unitățile române și cetățenii străini, în condițiile stabilite de dispozițiile privind regimurile străinilor și ale acordurilor în care România este parte, precum și raporturilor de muncă dintre cetățenii români și societățile mixte care funcționează pe teritoriul tarii.