Persoana încadrată într-o unitate socialistă are următoarele drepturi principale:
a) sa i se asigure un loc de muncă potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale, aspiratiilor, precum și nevoilor unității;
b) să fie retribuită potrivit principiului socialist de repartiție, în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii pe care o desfășoară;
c) sa i se asigure stabilitatea în munca, contractul de muncă neputind sa înceteze sau să fie modificat decît în cazurile prevăzute de lege;
d) sa participe la conducerea, organizarea și controlul activității unităților, sa aleagă și să poată fi aleasă în organele de conducere colectivă;
e) sa beneficieze de condițiile create prin reglementările legale, inclusiv de concedii de studii, pentru ridicarea pregătirii profesionale și a nivelului general de cunoaștere, în raport cu dezvoltarea științei și tehnicii și cu cerințele progresului social, pentru formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste;
f) să fie promovata în categorii de încadrare sau în funcții superioare, în raport cu pregătirea, experienta, rezultatele muncii, nevoile unității, beneficiind astfel de condițiile create de orînduirea socialistă pentru afirmarea aptitudinilor și capacităților profesionale;
g) sa i se asigure repaus săptămînal și concediu de odihnă anual plătit, sa folosească condițiile create de societatea socialistă pentru recreere, refacerea capacității de muncă, ridicarea nivelului de cultura, sa beneficieze de înlesniri pentru trimiterea la odihna și tratament în stațiuni balneoclimaterice;
h) sa beneficieze de condiții corespunzătoare de muncă, de protecție a muncii, de asistența medicală gratuita, de indemnizații de asigurări sociale în caz de pierdere temporala a capacității de muncă, de măsuri pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea și întărirea sănătății, precum și de măsuri pentru protecția socială a femeilor și tinerilor; în acest scop se aloca importante fonduri pentru înlăturarea cauzelor care determina accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale, pentru protecția muncii și ușurarea efortului fizic;
i) sa beneficieze de pensie pentru limita de vîrsta sau în caz de invaliditate;
j) sa folosească baza materială a unităților socialiste destinată activității culturale și sportive;
k) să se asocieze în organizații sindicale și în alte organizații obștești potrivit prevederilor Constituției Republicii Socialiste România;
l) să se adreseze organelor superioare, celor de jurisdicție sau oricărui for competent, ori de cîte ori considera ca a fost prejudiciata în drepturile sale.
(1) Colectivul de muncă din fiecare unitate socialistă poarta răspunderea față de societate pentru valorificarea maxima a fondurilor încredințate și a celor noi create, precum și pentru îndeplinirea prevederilor de plan, fiind dator sa mobilizeze toate resursele materiale, financiare și umane pentru a-și aduce din plin contribuția la creșterea fondului național de dezvoltare economico-socială a tarii.
(2) Ca membru al colectivului de munca, persoana încadrată într-o unitate socialistă are următoarele îndatoriri principale:
a) sa apere proprietatea socialistă și să contribuie la dezvoltarea ei;
b) sa realizeze norma de muncă și celelalte sarcini ce decurg din funcția sau postul deținut și sa răspundă de îndeplinirea lor față de colectivul de muncă și față de conducerea unității;
c) să efectueze orice activitate potrivit pregătirii sale și nevoilor unității. În situații deosebite determinate de necesitatea asigurării bunei funcționari a unității, fiecare are obligația de a participa - indiferent de funcția sau de postul pe care îl ocupa - la executarea oricăror lucrări și la luarea tuturor măsurilor cerute de nevoile unității;
d) să respecte programul de lucru, sa folosească integral și cu eficienta timpul de muncă;
e) să asigure utilizarea integrală a capacităților de producție, ridicarea productivitatii muncii, reducerea cheltuielilor de producție, realizarea lucrărilor încredințate, în condițiile de calitate stabilite, creșterea eficientei activității unității în care lucrează;
f) să respecte ordinea și disciplina la locul de muncă;
g) să-și ridice necontenit calificarea profesională, nivelul de cunoștințe tehnico-științifice și de cultura generală, să urmeze și absolve cursurile de perfecționare organizate sau recomandate de unitate;
h) să respecte normele socialiste de conduita în relațiile cu ceilalți membrii ai colectivului de muncă, sa vegheze la aplicarea lor în viața, sa dea dovadă de cinste și corectitudine, să contribuie la întărirea spiritului de disciplina, de întrajutorare tovaraseasca, sa combata orice fel de manifestări înapoiate;
i) să asigure păstrarea secretului de stat și de serviciu;
j) să respecte normele de protecție a muncii și să contribuie la preintimpinarea și înlăturarea oricăror situații care ar putea pune în primejdie viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori bunurile materiale.
(3) Persoanelor încadrate în munca le este interzis sa primească de la cetățeni bani sau alte foloase pentru activitățile prestate în cadrul atribuțiilor de serviciu.
(1) Conducerile unităților socialiste au datoria sa ia toate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare desfășurării normale a procesului de producție, la un înalt nivel tehnic și cu randament economic maxim, să asigure un control eficient al îndeplinirii sarcinilor de plan în toate compartimentele, să se preocupe de îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă și de viața, sa organizeze și sa sprijine perfecționarea pregătirii profesionale a persoanelor încadrate în munca.
(2) În întreaga activitate, ele trebuie să aplice consecvent principiul muncii și conducerii colective și sa informeze periodic personalul unității asupra modului de realizare a sarcinilor.
(3) Conducerile unităților socialiste sînt obligate sa examineze cu atenție și sa ia în considerare sugestiile și propunerile făcute de oamenii muncii în vederea îmbunătățirii activității în toate compartimentele și să-i informeze asupra modului de rezolvare.
(1) Drepturile și îndatoririle oamenilor muncii prevăzute în prezentul cod se realizează tinindu-se seama de rolul și condițiile specifice pe care industria, construcțiile, transporturile, agricultura, precum și activitățile social-culturale, le au în procesul de creare a valorilor materiale și spirituale, în dezvoltarea economică și socială a tarii.
(2) În sectoarele în care natura activității o impune se vor elabora, pe baza principiului prezentului cod, statute ce vor fi aprobate prin lege. În aceste statute se vor prevedea regulile specifice privind raporturile de muncă, drepturile și îndatoririle personalului, criteriile privind încadrarea și promovarea, disciplina în munca și răspunderile, programul de lucru și alte reguli specifice domeniului de activitate respectiv.
(1) Oamenii muncii din industrie au raspunderi deosebite față de întregul popor, decurgind din rolul pe care aceasta ramura conducatoare a economiei naționale îl are în asigurarea progresului general al societății.
(2) Lucrătorii din industrie, ramura hotaritoare pentru întreaga economie, au îndatorirea să asigure dezvoltarea în ritm înalt a acestei ramuri, în vederea unei contribuții sporite la crearea venitului național - baza sigura a creșterii bunastarii întregului popor.
(1) Colectivele de oameni ai muncii din industrie, conducerile unităților industriale, au îndatorirea să asigure organizarea rațională a fiecărui loc de muncă, a fluxului de fabricație în ansamblu, aplicarea procedeelor moderne în conducerea producției, sa stimuleze și sa valorifice inițiativa creatoare a muncitorilor, inginerilor și tehnicienilor.
(2) În fiecare unitate socialistă trebuie să se asigure folosirea integrală a forței de muncă, organizarea calificării și policalificării continue a muncitorilor, justa organizare a schimburilor, utilizarea deplina a timpului de lucru, respectarea riguroasă a disciplinei în munca.
Oamenii muncii din industrie beneficiază, în condițiile legii, de recompense pentru rezultate deosebite obținute în promovarea progresului tehnic, activitatea de invenții, inovații și rationalizari, economii de materii prime materiale și energie, potrivit aportului propriu la îndeplinirea obiectivelor planului și creșterea eficientei economice.
(1) Oamenii muncii din construcții trebuie să asigure folosirea rațională a fondului național de dezvoltare destinat vastului program de investiții, ridicării noilor construcții industriale, agricole, de locuințe, ori a altor construcții social-culturale, să asigure executarea în bune condiții a noilor obiective.
(2) În acest scop, colectivele de oameni ai muncii au îndatorirea să asigure ridicarea gradului de mecanizare și industrializare a lucrărilor, reducerea termenelor de execuție, îmbunătățirea calității lucrărilor, creșterea productivitatii și eficientei muncii.
(3) Oamenii muncii de pe santiere au obligația sa gospodareasca cu înalt simt de răspundere fondurile încredințate, sa lichideze risipa de materiale, să asigure întărirea disciplinei și folosirea integrală a timpului de lucru.
(1) Persoanele încadrate în unitățile de construcții au dreptul la o remunerare a muncii stabilită pe baza principiilor generale de remunerare, în funcție de importanța și complexitatea lucrărilor executate.
(2) Persoanele care au adus o contribuție deosebită la predarea și punerea în funcțiune a obiectivelor înainte de termenul planificat, cu realizarea indicatorilor tehnico-funcționali stabiliți, beneficiază de recompense materiale și morale, potrivit legii.
(3) Personalul nelocalnic de pe santiere, cei care se deplaseaza pentru lucrări de montaj, revizie și reparații, cei care lucrează la obiective situate în zone cu condiții deosebite, beneficiază de sporuri la salarii, înlesniri la cazare și transport, potrivit prevederilor legale.
(1) În Republica Socialistă România pămîntul - principal mijloc de producție în agricultura -, animalele și plantațiile reprezintă, indiferent de forma de proprietate, o avutie naționala, în a carei judicioasă utilizare de către lucrătorii din agricultura și silvicultura este interesat vital întregul popor.
(2) Oamenii muncii din agricultura și silvicultura au îndatorirea sa pună în valoare întregul potențial productiv al fondului funciar și silvic, să se preocupe de înlăturarea oricăror forme de risipa și degradare a terenurilor agricole, a fondului forestier, să asigure dezvoltarea zootehniei și producției animaliere, în vederea sporirii continue a producției agricole, a productivitatii muncii, a belsugului de produse agroalimentare.
(3) Fiecare lucrator din agricultura trebuie să se preocupe de valorificarea la maximum a posibilităților create prin eforturile întregii societăți, pentru aplicarea pe scara larga a cuceririlor științei și tehnicii avansate în producția agricolă, extinderea mecanizarii complexe, a chimizarii și irigatiilor.
(1) Lucrătorii din unitățile agricole de stat trebuie să asigure folosirea rațională a fondurilor investite și a tehnicii noi, sa realizeze o înaltă productivitate a muncii și o rentabilitate sporită, astfel încît unitățile agricole de stat sa constituie un model de organizare științifică a producției agricole.
(2) Timpul de lucru și modul de organizare a producției și a muncii, sistemul de retributie în aceste unități, se stabilesc în funcție de necesitățile specifice agriculturii, în temeiul prevederilor legale.
(1) Persoanele încadrate în munca, pe bază de contract de muncă, în unitățile agricole de stat, în silvicultura, în cooperativele agricole de producție, asociațiile intercooperatiste și celelalte forme de asociere și cooperare beneficiază de drepturile, avantajele și înlesnirile prevăzute de lege pentru toate categoriile de persoane încadrate în munca în unitățile socialiste de stat.
(2) Pentru rezultatele obținute în îndeplinirea și depășirea planului de producție agricolă, oamenii muncii din agricultura beneficiază de retributie suplimentară.
(1) Cooperativele agricole de producție asigura unirea eforturilor taranilor și impletirea strinsa a intereselor lor cu cele ale tuturor oamenilor muncii, ale întregii societăți.
(2) Membrii cooperatori au îndatorirea să contribuie la întărirea și apărarea proprietății obștești, la prevenirea și înlăturarea risipei și proastei gospodariri a mijloacelor materiale și financiare, la întărirea spiritului colectiv de muncă, a ordinii și legalității, în vederea gospodăririi cu randament maxim a fondurilor proprii, precum și a ajutorului acordat de statul socialist, pentru a-și aduce o contribuție sporită la realizarea progresului general al tarii.
(1) Raporturile de muncă din cooperativele agricole de producție se stabilesc pentru membrii cooperatori prin statute proprii.
(2) Membrii cooperativelor agricole de producție au dreptul la retribuire corespunzătoare cu cantitatea și calitatea muncii efectuate, cu rezultatele obținute, la ajutoare materiale pentru batrinete, incapacitate temporară de muncă, naștere, deces, precum și pensie pentru limita de vîrsta, de invaliditate sau urmaș, la condiții corespunzătoare de protecția muncii și la sprijin în vederea perfecționării pregătirii profesionale, în condițiile stabilite prin lege și statute.
(3) Membrii cooperativelor agricole de producție, pensionării cooperativelor agricole de producție, precum și membrii de familie ai acestora beneficiază de asistența medicală gratuita, întreținere în spitale, medicamente și materiale, în condițiile legii.
Personalul încadrat în transporturi și telecomunicații trebuie să asigure buna funcționare și în deplina siguranța a transporturilor și telecomunicatiilor prin îndeplinirea corecta, exigenta și la timp, a îndatoririlor de serviciu, să asigure regularitatea și continuitatea transporturilor, sa vegheze asupra integrității bunurilor și valorilor pe care le au în păstrare, sa prevină orice fapta care ar putea pune în pericol siguranța persoanelor, bunurilor transportate și a circulației, sa gospodareasca cu randament maxim mijloacele de producție, instalațiile și utilajele încredințate, sa ridice nivelul de servire a populației.
(1) În funcție de condițiile și cerințele de muncă din aceste ramuri, timpul de lucru se stabilește ținînd seama de profilul și specificul unității, pe schimburi, tura, turnus și program de exploatare.
(2) În completarea dispozițiilor prevăzute în prezentul cod se stabilesc reguli specifice privitoare la încadrarea, promovarea și disciplina în munca a personalului.
(1) Personalul încadrat în unitățile comerciale și de prestări de servicii îi revine obligația sa pună la dispoziția populației mărfuri și servicii de buna calitate, să asigure satisfacerea prompta și ireprosabila a cererilor acesteia.
(2) Lucrătorii din comerț și prestări de servicii trebuie să se preocupe permanent de lărgirea bazei tehnico-materiale și amplasarea rețelei de desfacere în funcție de nevoile populației, de modernizarea continua a procesului de desfacere, sa păstreze o permanenta legătură cu producția în vederea asigurării sortimentelor solicitate de consumatori.
(3) Personalul care lucrează în activitatea de comerț exterior are obligația de a depune toate eforturile pentru lărgirea și diversificarea schimburilor economice cu strainatatea, precum și a formelor de cooperare economică, creșterea eficientei întregii activități de comerț exterior.
În cadrul timpului legal de lucru, personalul din învățămînt are obligația ca, o dată cu munca didactica, sa desfășoare și activitate educativă, științifică, de îndrumare a practicii în producție a tineretului, pentru a-și îndeplini în cele mai bune condiții îndatoririle pe care le are față de instituția de învățămînt în care își desfășoară activitatea.
(1) În vederea desfășurării la un nivel cît mai înalt a activității instructiv-educative și științifice, personalul didactic are dreptul sa folosească toate condițiile create pentru perfecționarea continua a pregătirii sale profesionale și ideologice; sa utilizeze în procesul didactic educativ și de cercetare științifică întreaga dotare a instituțiilor și bazelor de învățămînt; sa valorifice rezultatele activității sale științifice prin aplicarea lor în practica; sa publice manuale și cursuri ca rezultat al activității didactice și științifice; sa participe la activități de cercetare în institute și centre de cercetare, laboratoare uzinale și în cadrul unor programe complexe de cercetare.
(2) Cadrele didactice au dreptul să facă parte - în condițiile legii - din asociații profesionale și societăți științifice și sa desfășoare activități în conformitate cu statutele acestor organizații.
(1) Oamenii de știința au îndatorirea de a valorifica întreaga lor capacitate de creație și întregul potențial material pus la dispoziție de societatea socialistă pentru a-și spori aportul la elaborarea soluțiilor cerute de mersul înainte al societății și în primul rind la soluționarea problemelor legate nemijlocit de dezvoltarea producției materiale.
(2) Cercetatorii trebuie să-și aducă o contribuție sporită la dezvoltarea și valorificarea superioară a bazei energetice și de materii prime, la perfecționarea tehnologiilor și la modernizarea produselor din toate ramurile, la crearea de noi materiale și a unor aparaturi de înalt nivel tehnic.
(1) În Republica Socialistă România oamenii de știința se bucura în activitatea lor creatoare de sprijin material din partea societății; au dreptul de a-și exprima în mod liber opiniile științifice, de a-și pune în valoare întregul lor spirit creator, desfasurindu-și cercetările potrivit propriilor ipoteze sau metode de lucru; cercetatorilor științifici li se asigura posibilitatea de a valorifica multilateral rezultatele cercetărilor efectuate, în scopul unei contribuții sporite la progresul general al tarii; ei beneficiază de sprijin pentru perfecționarea permanenta a pregătirii de specialitate și ideologice, de drepturile ce decurg din activitatea de creație științifică, în condițiile legii.
(2) Oamenii de știința pot face parte, în condițiile legii, din asociații profesionale și societăți științifice și sa desfășoare activități în conformitate cu statutele acestor organizații.
În înfăptuirea sarcinilor de înaltă responsabilitate socială care le revin, oamenii de cultura și arta trebuie să contribuie activ, prin întreaga lor opera de creație, în strinsa legătură cu viața, cu cerințele construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, la progresul spiritual al societății, la ridicarea nivelului cultural și a conștiinței socialiste a poporului.
(1) Oamenii de cultura și arta se bucura de libertatea de creație, de manifestarea deplina a personalității și talentului lor, puse în slujba idealurilor socialismului, democrației și progresului social.
(2) Ei au dreptul să-și valorifice, potrivit specificului, operele de creație, protecția drepturilor de autor personale nepatrimoniale și a celor patrimoniale fiind garantată conform legii.
(1) Personalul din domeniul ocrotirii sănătății are îndatorirea să-și pună întreaga putere de muncă și cunoștințele de specialitate în serviciul îmbunătățirii stării de sănătate a populației de la orașe și sate, pentru asigurarea capacității de muncă și de creație a oamenilor, pentru a asigura dezvoltarea lor armonioasă, astfel încît să se bucure din plin de binefacerile civilizatiei socialiste.
(2) Lucrătorii din domeniul ocrotirii sănătății sînt datori să asigure judicioasă utilizare a bazei materiale și a celorlalte condiții create de societate în vederea ridicării continue a calității asistenței medicale.
(1) Lucrătorilor din domeniul ocrotirii sănătății li se asigura condiții pentru specializare și perfecționare în vederea introducerii permanente în practica medicală a celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii moderne.
(2) Personalul sanitar care lucrează în condiții deosebite are dreptul la program de lucru redus, la concedii suplimentare de odihnă, precum și, după caz, la indemnizații și sporuri la salariu; cei trimiși în acțiuni de combatere a epidemiilor sau în alte acțiuni speciale beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege.
(1) Personalul încadrat în ministere și alte organe centrale, în organele locale ale administrației de stat, în justiție, procuratura și în alte instituții are ca principala îndatorire sa servească interesele poporului, sa militeze cu fermitate pentru înfăptuirea legalității socialiste, să contribuie efectiv la buna desfășurare a tuturor activităților economico-sociale ale tarii, fiind răspunzător în fața clasei muncitoare și a întregului popor de modul în care își îndeplinește sarcinile ce-i revin.
(2) Personalul din aparatul de stat are obligația de a milita, pentru creșterea eficientei și operativitatii în munca, de a combate orice manifestare de birocratism și de a contribui la perfecționarea continua a activității sale.
Personalul din aparatul de stat beneficiază, potrivit legii, de toate drepturile necesare exercitării, în cele mai bune condiții, a atribuțiilor de serviciu cu care este investit; în exercitarea acestor atribuții se bucura de protecția legii față de cei care îl împiedica, sub orice formă, să-și îndeplinească sarcinile ce-i revin.
(1) La încadrarea în funcție, personalul din aparatul de stat depune un jurămînt de loialitate față de statul nostru socialist, față de clasa muncitoare și întregul popor, prin care se angajează sa infaptuiasca în cele mai bune condiții politica partidului și statului în domeniul sau de activitate, să respecte cu strictețe și sa îndeplinească cu simt de răspundere toate atribuțiile de serviciu ce îi sînt încredințate.
(2) Funcțiile pentru care se depune jurămîntul de loialitate se stabilesc prin statutul personalului din aparatul de stat, în conformitate cu dispozițiile prezentului cod.