ORDIN nr. 56 din 21 martie 2025

ORDIN Ministerul Afacerilor Interne
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 28 martie 2025
Intrat în vigoare
28.03.2025
Forma consolidată din
28.03.2025

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

Articolul I

Regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 10/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 15 februarie 2017, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 16, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) IGI îndeplinește funcția de organism intermediar pentru FAMI, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2022 privind gestionarea financiară a fondurilor europene dedicate Afacerilor interne alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 și ale Hotărârii Guvernului nr. 868/2022 privind stabilirea sistemului de management integrat și control în vederea gestionării programelor naționale Afaceri interne pentru perioada 2021-2027.

2. După articolul 16 se introduce un nou articol, art. 16^1, cu următorul cuprins:

Articolul 16^1

(1) În cadrul relațiilor de serviciu/muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți angajații.

(2) Sunt interzise orice formă de discriminare, bazată pe criteriul de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, funcție sau apartenență la o anumită categorie profesională, precum și emiterea oricărei dispoziții în măsură de a discrimina o persoană.

(3) Pentru prevenirea și eliminarea oricăror comportamente definite drept discriminare, IGI are obligațiile prevăzute de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind discriminarea se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

3. După articolul 19 se introduce un nou articol, art. 19^1, cu următorul cuprins:

Articolul 19^1

Inspectorul general și inspectorul general adjunct, desemnat șef al structurii de securitate, coordonează activitatea privind cifrul de stat la nivelul IGI.

4. La articolul 23 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, lit. h), cu următorul cuprins:

h) redactează dispoziția zilnică pe unitate, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 173/2020 privind dispoziția/ordinul de zi pe unitate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

5. La articolul 24 alineatul (1), litera m) se modifică și va avea următorul cuprins:

m) prelucrează date cu caracter personal, efectuează verificări și formulează, potrivit competențelor, răspunsuri către instituțiile și persoanele fizice care au solicitat astfel de date, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date;

6. La articolul 25 alineatul (1), literele n) și v) se modifică și vor avea următorul cuprins:

n) coordonează, controlează, sprijină și îndrumă consilierii juridici încadrați la centrele regionale de primire și cazare a solicitanților de azil și la structurile teritoriale ale IGI, pentru a asigura interpretarea corectă și unitară a dispozițiilor legale, precum și îndeplinirea cu rigurozitate a atribuțiilor pe linie de asistență juridică, și formulează propuneri privind înlăturarea deficiențelor constatate cu această ocazie;

...........................

v) desfășoară activități cu caracter juridic specifice gestionării fondurilor acordate României prin programele naționale de Afaceri interne cofinanțate din fondurile europene dedicate afacerilor interne - FAMI;

7. La articolul 25 alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) participă în comisiile de achiziție, în comisiile selecțiilor de proiecte în care IGI acționează ca organism intermediar pentru FAMI, în comisiile de soluționare a contestațiilor și la negocierea proiectelor de contracte, în procedurile de achiziție publică și negocierile derulate de către sau prin IGI;

8. La articolul 26 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) desfășoară activități specifice în vederea întocmirii documentelor și/sau actelor administrative privind acordarea de compensații, indemnizații ori alte drepturi salariale, prevăzute de lege, personalului IGI;

9. La articolul 26 alineatul (1), litera m) se abrogă.

10. La articolul 26 alineatul (1), după litera l) se introduc două noi litere, lit. l^1) și l^2), cu următorul cuprins:

l^1) consultă evidența nominală, manuală sau automată, în vederea realizării situațiilor statistice, pe linia de competență;

l^2) operează, manual și electronic, actele administrative în documentele de evidență;

11. La articolul 26 alineatul (1), după litera ț) se introduc două noi litere, lit. u) și v), cu următorul cuprins:

u) îndeplinește atribuții specifice implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și întocmește documentația referitoare la drepturile salariale pentru gestionarea de proiecte finanțate din fonduri europene;

v) soluționează petițiile repartizate serviciului de către conducerea IGI.

12. La articolul 26 alineatul (2), litera h) se abrogă.

13. La articolul 26 alineatul (2), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:

i) desfășoară activitățile stabilite în competență, în vederea acordării primului grad profesional agenților de poliție și ofițerilor de poliție, absolvenți ai instituțiilor de învățământ ale MAI, agenților și ofițerilor de poliție, absolvenți ai instituțiilor de învățământ care formează personal pentru nevoile MAI, repartizați la IGI, precum și agenților de poliție și ofițerilor de poliție încadrați direct;

14. La articolul 26 alineatul (2), litera l) se modifică și va avea următorul cuprins:

l) analizează, întocmește și propune acordarea/respingerea solicitărilor privind compensația lunară pentru chirie/ compensația lunară pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe ori unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe;

15. La articolul 26 alineatul (2), după litera l) se introduce o nouă literă, lit. l^1), cu următorul cuprins:

l^1) ține evidența polițiștilor care beneficiază de compensația lunară pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe ori unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe;

16. La articolul 26 alineatul (3), litera t) se modifică și va avea următorul cuprins:

t) avizează rapoartele de concedii de studii și de scoatere de la locul de muncă și întocmește, în acest sens, proiectele de acte administrative;

17. La articolul 26 alineatul (3), după litera v) se introduce o nouă literă, lit. w), cu următorul cuprins:

w) verifică în evidența electronică și manuală îndeplinirea condițiilor de studii necesare pentru înaintarea în gradul profesional următor, la expirarea stagiului minim și înaintea expirării stagiului minim.

18. La articolul 26 alineatul (4), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) formulează propuneri, la termenele stabilite, cu privire la polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul profesional următor, la expirarea stagiului minim și înaintea expirării stagiului minim, întocmește proiectele actelor administrative pentru înaintarea în gradul profesional următor, la expirarea stagiului minim și înaintea expirării stagiului minim;

19. La articolul 26 alineatul (5), litera q) se modifică și va avea următorul cuprins:

q) ține evidența buletinelor de determinare a radiațiilor electromagnetice care depășesc valorile de declanșare a acțiunilor prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 520/2016 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice și întocmește documentația necesară acordării sporului pentru condiții grele de muncă, conform reglementărilor interne;

20. La articolul 26 alineatul (5), după litera z) se introduc două noi litere, lit. aa) și ab), cu următorul cuprins:

aa) consultă evidența manuală și electronică în vederea întocmirii proiectelor de acte administrative privind reducerea programului de lucru pentru salariatele gravide și a celor privind acordarea concediului și indemnizației aferente pentru îngrijirea copilului bolnav;

ab) ține evidența electronică și manuală a personalului care se află în atenția comisiei de expertiză medico-militară.

21. La articolul 26 alineatul (7), litera p) se abrogă.

22. La articolul 27 alineatul (3), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Pe linia gestionării-validării fondurilor, în calitate de organism intermediar sau autoritate delegată, structura Financiar are următoarele atribuții:

23. La articolul 27 alineatul (3), literele a), d) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) verifică și validează din punctul de vedere al aspectelor financiare cheltuielile efectuate din FAMI și din alte fonduri externe nerambursabile și autorizează cheltuielile eligibile și/sau sumele solicitate la plată în cadrul proiectelor selectate de organismul intermediar pentru FAMI, în conformitate cu prevederile legale europene, naționale și contractuale aplicabile;

...........................

d) verifică documentele justificative și plățile prezentate de către beneficiarii proiectelor selectate de către organismul intermediar pentru FAMI, în cadrul cererilor de plată;

...........................

l) participă, prin experți, la selecția de proiecte, în conformitate cu cerințele prevăzute la art. 73 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, cu modificările și completările ulterioare, și de cadrul normativ incident;

24. La articolul 27 alineatul (3), literele f), h) și i) se abrogă.

25. La articolul 27 alineatul (3), după litera ț) se introduce o nouă literă, lit. u), cu următorul cuprins:

u) participă la activități în ceea ce privește soluționarea contestațiilor administrative privind autorizarea cheltuielilor eligibile sau a sumelor solicitate pentru proiectele finanțate în cadrul proiectelor selectate de organismul intermediar pentru FAMI;

26. La articolul 28 alineatul (2), literele b), c), e), g), l), m), p), s) și ș) se modifică și vor avea următorul cuprins:

b) elaborează și transmite către autoritatea de management domeniul Afacerilor interne propunerile de completare și modificare a programului național FAMI;

c) elaborează și aprobă la nivelul organismului intermediar pentru FAMI, pentru fiecare apel de proiecte, ghidul specific al apelului, conform modelului comunicat de autoritatea de management și în conformitate cu metodologia și criteriile pentru selecția proiectelor finanțate din programele naționale Afaceri interne 2021-2027;

...........................

e) organizează apeluri de proiecte pentru selectarea proiectelor la nivelul organismului intermediar, conform cerințelor regulamentelor europene și ale cadrului normativ incident;

...........................

g) întocmește și întreprinde demersuri pentru semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și angajarea cheltuielilor, cu încadrarea în limita angajamentelor aprobată de autoritatea de management, și ia măsuri premergătoare implementării activităților de către beneficiari, pentru proiectele selectate de organismul intermediar;

...........................

l) efectuează controale de gestiune ale tuturor cheltuielilor declarate în cererile de plată aferente proiectelor finanțate de către organismul intermediar, în conformitate cu prevederile acordului de delegare aplicabil;

m) propune măsuri corective în sarcina beneficiarilor și urmărește modul de implementare a acestora;

...........................

p) asigură, pentru proiectele de grant, activitatea de prevenire și constatare a eventualelor nereguli, în colaborare cu autoritatea de management, cu celelalte organisme intermediare și cu autoritățile de control/audit abilitate, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;

...........................

s) verifică îndeplinirea obligațiilor privind publicitatea și asigurarea vizibilității sprijinului Uniunii Europene în cadrul proiectelor de grant și al acțiunilor finanțate din FAMI;

ș) elaborează propuneri de instrucțiuni privind atribuțiile delegate, obligatorii pentru beneficiarii FAMI, și le înaintează spre emitere autorității de management;

27. La articolul 28 alineatul (2), după litera ab) se introduc patru noi litere, lit. ac)-af), cu următorul cuprins:

ac) evaluează și verifică cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte organizate la nivelul organismului intermediar, selectează pentru finanțare proiectele, elaborează și transmite către fiecare aplicant notificarea privind rezultatul evaluării cererii de finanțare, conform modelului stabilit de autoritatea de management;

ad) soluționează contestațiile administrative depuse ca urmare a derulării apelurilor de proiecte organizate de organismul intermediar;

ae) aprobă cererile de plată, respectiv autorizează cheltuielile eligibile și/sau sumele solicitate la plată cu titlu de rambursare/prefinanțare, în condițiile și termenele stabilite de cadrul normativ incident;

af) soluționează contestațiile administrative privind autorizarea cheltuielilor eligibile sau a sumelor solicitate.

28. La articolul 28 alineatul (3), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Pe linia gestionării fondurilor externe nerambursabile din alte surse de finanțare cu excepția FAMI, serviciul are următoarele atribuții:

29. La articolul 28 alineatul (3), literele d), f), g) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:

d) promovează fișele de proiect la autoritățile de management/structurile finanțatoare, în scopul evaluării, selecției și obținerii finanțării nerambursabile;

...........................

f) desemnează responsabili/membri în echipele de proiect de la nivelul serviciului, în funcție de natura proiectelor;

g) ca urmare a solicitărilor autorităților de management/ structurilor finanțatoare sau ca urmare a identificării unor nevoi, întreprinde măsuri pentru modificarea fișelor de proiect, cu sprijinul structurilor competente și/sau al structurilor beneficiare din cadrul IGI;

...........................

j) operează informații și sprijină echipa de proiect în vederea implementării acestor informații în sistemele informatice dedicate gestionării fondurilor europene;

30. La articolul 31 alineatul (5), după litera f) se introduc două noi litere, lit. g) și h), cu următorul cuprins:

g) îndeplinește, prin personalul anume desemnat, atribuții specifice activității de lucru cu cifrul de stat;

h) asigură îndeplinirea responsabilităților centrului tehnic prevăzute de art. 8 alin. (3) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/43/2012 privind asigurarea capacității de răspuns la incidente de securitate IT în cadrul infrastructurilor cibernetice ale Ministerului Afacerilor Interne.

31. La articolul 32 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, lit. l), cu următorul cuprins:

l) îndeplinește atribuții în implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

32. La articolul 33, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) întocmește analize de risc, studii, precum și statistici, prognoze și materiale documentare în domeniile de competență și le înaintează conducerilor IGI și MAI, precum și celorlalte structuri MAI interesate, după caz;

33. La articolul 33, după litera s) se introduce o nouă literă, lit. s^1), cu următorul cuprins:

s^1) identifică, prin utilizarea surselor deschise de informații și prin verificări în bazele de date la care are acces potrivit legii, entități, activități, medii, locuri, moduri de operare, forme de manifestare și orice alte aspecte care prezintă interes pentru activitatea IGI;

34. La articolul 35 alineatul (2), literele e), f), g), h) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:

e) coordonează, sprijină, îndrumă și controlează activitățile de întocmire a anteproiectelor/proiectelor de mandat privind participarea reprezentanților României/IGI la activitățile derulate la nivelul instituțiilor UE, pe subiectele de pe agenda ce intră în sfera de competență a IGI;

f) definitivează anteproiectul/proiectul de mandat în baza elementelor de mandat ale celorlalte structuri ale IGI cu competențe și îl transmite electronic către DGAESRI, spre avizare/informare și formulare de observații sau aprobare, după caz;

g) organizează grupuri de lucru la nivelul IGI, în vederea întocmirii anteproiectelor/proiectelor de mandat necesare participării reprezentanților României/IGI la activitățile derulate la nivelul instituțiilor UE;

h) organizează și participă la reuniunile grupurilor de lucru constituite pe dosarele europene în calitate de responsabili de dosare sau membri în cadrul grupului, constituite în conformitate cu dispozițiile conducerii MAI;

...........................

k) urmărește permanent politicile și procesul legislativ la nivelul UE, monitorizează, coordonează, sprijină și controlează implementarea politicilor UE și transpunerea acquis-ului european în legislația națională, în domeniul de competență al IGI;

35. La articolul 35 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. f^1), cu următorul cuprins:

f^1) controlează respectarea poziției de negociere a României asumate pentru reprezentarea la reuniunile derulate la nivelul instituțiilor UE, pe subiectele de pe agendă ce intră în sfera de competență a IGI;

36. La articolul 35 alineatul (2), după litera r) se introduce o nouă literă, lit. s), cu următorul cuprins:

s) efectuează controale și verificări la nivelul structurilor operative și serviciilor din cadrul IGI privind modul de pregătire a misiunilor de autoevaluare și/sau a misiunilor periodice de evaluare sau a misiunilor tematice pe domeniile de competență, întocmește rapoarte și face propuneri pentru remedierea deficiențelor constatate, pe care le înaintează spre aprobare conducerii IGI.

37. La articolul 35 alineatul (3), literele d), l) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:

d) întocmește note privind participarea la activități de relații internaționale sau de afaceri europene în străinătate, precum și alte documente aferente deplasării personalului IGI și privind organizarea în România a activităților de relații internaționale sau de afaceri europene, conform prevederilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 143/2015 privind activitățile de relații internaționale și de afaceri europene la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, și în concordanță cu cadrul legal în vigoare privind condițiile de participare;

...........................

l) asigură relaționarea cu structurile interne din cadrul IGI cu atribuții pe problematica din cadrul Agenției Uniunii Europene pentru Azil, denumită în continuare EUAA;

m) asigură relaționarea dintre Punctul Național de Contact Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, denumită în continuare FRONTEX, și structurile interne din cadrul IGI cu atribuții în domeniu;

38. La articolul 35 alineatul (3), după litera q) se introduc două noi litere, lit. r) și s), cu următorul cuprins:

r) sprijină, îndrumă, controlează și desfășoară activități de instructaj, premergătoare desfășurării activităților de relații internaționale;

s) sprijină, îndrumă și controlează modalitatea de întocmire a rapoartelor de întoarcere din activitățile internaționale și afaceri europene și controlează respectarea mandatului prevăzut în nota de participare.

39. La articolul 38, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) administrează, dezvoltă și asigură disponibilitatea permanentă pentru întreg sistemul informatic de la nivelul IGI, cuprinzând atât sistemele și aplicațiile SIMS, PKI, Eurodac, DubliNet, eDAC etc., cât și totalitatea schimburilor de date pe cale informatică dintre IGI și alte structuri;

40. La articolul 38, după litera g) se introduc trei noi litere, lit. h)-j), cu următorul cuprins:

h) îndeplinește, prin personalul anume desemnat, atribuții specifice activității de lucru cu cifrul de stat;

i) organizează și coordonează activitatea de conducere în secret, secretizare și protecție a comunicațiilor la nivelul IGI;

j) asigură îndeplinirea responsabilităților centrului operațional prevăzute de prevederile art. 9 alin. (2) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/43/2012 privind asigurarea capacității de răspuns la incidente de securitate IT în cadrul infrastructurilor cibernetice ale Ministerului Afacerilor Interne.

41. La articolul 39 alineatul (1), literele e), h), i) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:

e) administrează sistemul intranet, platforma de mesagerie internă, precum și portalul IGI;

...........................

h) acordă sprijin tehnic structurii de securitate pentru administrarea rețelei de poștă electronică securizată din cadrul IGI;

i) se ocupă de toate activitățile informatice premergătoare trecerii la noi generații de documente emise de către IGI, la solicitarea structurilor de linie;

j) facilitează accesul utilizatorilor la Sistemul informatic de management al străinilor și la rețelele de calculatoare din cadrul IGI, în conformitate cu politica de securitate implementată în colaborare cu structura de securitate;

42. La articolul 39 alineatul (1), literele o) și r) se abrogă.

43. La articolul 39 alineatul (1), litera u) se modifică și va avea următorul cuprins:

u) administrează, configurează și răspunde de funcționarea din punct de vedere informatic a sistemului Eurodac la nivel național, a sistemului DubliNet, precum și a componentei IGI a sistemului AFIS național;

44. La articolul 39 alineatul (1), după litera ad) se introduce o nouă literă, lit. ae), cu următorul cuprins:

ae) realizează copii de siguranță ale bazelor de date aflate în administrare;

45. La articolul 39 alineatul (2), litera c) se abrogă.

46. La articolul 39 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) verifică, prelucrează, gestionează loturile de producție și le transmite către Centrul național unic de personalizare a pașapoartelor electronice pentru permisele de ședere, cărțile de rezidență și pașapoartele electronice pentru persoane fără cetățenie;

47. La articolul 39 alineatul (2), literele e), j), k) și m) se abrogă.

48. La articolul 39 alineatul (2), litera n) se modifică și va avea următorul cuprins:

n) efectuează comparațiile dactiloscopice și validează coincidențele apărute în sistemul Eurodac, furnizând rezultatele obținute centrelor regionale de proceduri și cazare pentru solicitanții de azil și Direcției migrație și, după caz, Serviciului Dublin;

49. La articolul 39 alineatul (2), litera p) se abrogă.

50. La articolul 39 alineatul (3), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:

i) gestionează secretariatul SCI.

51. La articolul 40 alineatul (2), după litera q) se introduce o nouă literă, lit. r), cu următorul cuprins:

r) realizează copii de siguranță ale bazelor de date aflate în administrarea biroului.

52. La articolul 41, litera u) se abrogă.

53. La articolul 42 alineatul (1), litera u) se modifică și va avea următorul cuprins:

u) formulează, potrivit competențelor, răspunsuri către instituțiile și persoanele fizice care au solicitat astfel de date, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 și a Legii nr. 363/2018;

54. La articolul 42 alineatul (1), după litera m) se introduc două noi litere, lit. m^1) și m^2), cu următorul cuprins:

m^1) participă la misiunile de autoevaluare și/sau la misiunile periodice de evaluare sau misiunile tematice pe domeniile de competență, dispozițiile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 143/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale legislației specifice aplicându-se în mod corespunzător;

m^2) întocmește raportul privind rezultatele activității de relații internaționale sau afaceri europene la care a participat, în termenul prevăzut de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 143/2015, cu modificările și completările ulterioare;

55. La articolul 43 alineatul (1), după litera k) se introduc două noi litere, lit. l) și m), cu următorul cuprins:

l) emite un răspuns la cererile de consultări prealabile privind acordarea de către autoritățile celorlalte state membre Schengen a vizei uniforme, astfel cum este definită la art. 2 pct. 3 din Regulamentul CE nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), pentru cetățenii din țările terțe incluse pe lista stabilită la nivel național;

m) coordonează și controlează activitatea de prelungire a perioadei de valabilitate și/sau a duratei de ședere acordate printr-o viză uniformă, desfășurată de structurile teritoriale.

56. La articolul 44 alineatul (1), după litera i) se introduc două noi litere, lit. j) și k), cu următorul cuprins:

j) în aplicarea art. 50 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prelungește dreptul de ședere temporară a străinilor a căror ședere pe teritoriul României este în interesul statului român;

k) în aplicarea art. 144^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atribuie codul numeric personal.

57. La articolul 45 alineatul (2), litera n) se modifică și va avea următorul cuprins:

n) coordonează și controlează activitatea desfășurată de structurile teritoriale privind anularea/revocarea vizelor și a permisului de mic trafic de frontieră și întreprinde activități specifice conform procedurii, la solicitarea structurilor teritoriale sau a altor instituții;

58. La articolul 45 alineatul (3), literele a), c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) coordonează la nivel național activitatea privind dispunerea/încetarea măsurii interdicției de intrare pentru străinii care au încălcat regimul juridic al străinilor;

...........................

c) urmărește modul în care structurile teritoriale aplică prevederile legale privind măsura interdicției de intrare și propune măsuri în situațiile în care constată că dispunerea interdicției s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale sau cu aplicarea incorectă a termenelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

...........................

e) efectuează verificări și declanșează procedura de consultare prin intermediul SIRENE cu celelalte state membre Schengen cu privire la rezultatele pozitive ca urmare a efectuării unei căutări în Sistemul informatic național de semnalări, potrivit art. 3 din Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și art. 24 din Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.987/2006;

59. La articolul 45 alineatul (3), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) creează, actualizează și șterge semnalările privind interdicțiile de intrare după executarea obligației de returnare, precum și pe cele dispuse împotriva străinilor declarați indezirabili sau cărora le-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

60. La articolul 46, literele a)-f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) face propuneri de luare în custodie publică, de prelungire ori de extindere în mod excepțional a perioadei de luare în custodie publică a străinilor, în condițiile legii;

b) gestionează, coordonează și verifică activitățile desfășurate pe linia introducerii, cazării, scoaterii și transferului între centrele de cazare al străinilor luați în custodie publică;

c) efectuează verificări specifice în scopul stabilirii identității străinilor în cazul cărora a fost dispusă măsura luării în custodie publică sau tolerarea ca alternativă la măsura luării în custodie publică;

d) efectuează demersurile necesare la misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România și asigură reprezentarea pentru obținerea documentelor de călătorie pentru străinii împotriva cărora s-a dispus îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul României și care nu posedă documente de călătorie;

e) coordonează, sprijină și controlează structurile teritoriale și centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică în vederea îndepărtării sub escortă a străinilor;

f) organizează, coordonează și pune în executare, după caz, activitățile de îndepărtare sub escortă a străinilor în țările de origine, destinație sau tranzit, pe cale terestră sau aeriană, inclusiv prin zboruri charter, naționale sau comune;

61. La articolul 46, după litera ac) se introduce o nouă literă, lit. ad), cu următorul cuprins:

ad) personalizează titluri de călătorie.

62. La articolul 47 alineatul (1), literele b) și ș) se modifică și vor avea următorul cuprins:

b) coordonează, sprijină și îndrumă activitățile de intervievare, analizare și soluționare a cererilor de azil în faza administrativă a procedurii de azil;

...........................

ș) formulează, potrivit competențelor, răspunsuri către instituțiile și persoanele fizice care au solicitat astfel de date, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 și a Legii nr. 363/2018;“.

63. La articolul 47 alineatul (1), după litera ț) se introduc două noi litere, lit. u) și v), cu următorul cuprins:

u) participă la misiunile de autoevaluare și/sau la misiunile periodice de evaluare sau misiunile tematice pe domeniile de competență, dispozițiile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 143/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale legislației specifice aplicându-se în mod corespunzător;

v) întocmește raportul privind rezultatele activității de relații internaționale sau afaceri europene la care a participat, în termenul prevăzut de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 143/2015, cu modificările și completările ulterioare.

64. La articolul 48 alineatul (1), literele e) și f) se abrogă.

65. La articolul 48 alineatul (3), literele b), c), g)- n), p)- r) și ș)-u) se abrogă.

66. La articolul 50 alineatul (1), litera i) se abrogă.

67. La articolul 50 alineatul (1), literele j) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:

j) elaborează și implementează proiecte operative de monopol cu finanțare din FAMI și alte fonduri externe nerambursabile, în domeniul de competență;

k) participă la monitorizarea proiectelor de grant finanțate din FAMI și alte fonduri externe nerambursabile, prin vizite în teren, analizarea rapoartelor de progres și consultări cu beneficiarii proiectelor, în scopul stabilirii unor măsuri de îmbunătățire a activităților specifice;

68. La articolul 50 alineatul (3), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:

e) întocmește raportul anual prevăzut la art. 22 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 945/2020;

69. În tot cuprinsul regulamentului, acronimul „BESA“ se înlocuiește cu acronimul „EUAA“.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Silviu Nicu Macovei, secretar de stat

București, 21 martie 2025.

Nr. 56.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.