HOTĂRÂRE nr. 430 din 24 aprilie 2025

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 aprilie 2025
Intrat în vigoare
29.04.2025
Forma consolidată din
29.04.2025
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 576/2023 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Agenției Naționale pentru Sport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 10 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 9

(1) Agenția are un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii.

2. La articolul 9, alineatul (4) se abrogă.

3. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

Articolul 10

Președintele poate delega, prin ordin, unele dintre atribuțiile sale vicepreședinților, secretarului general sau, după caz, altor persoane din cadrul aparatului propriu al Agenției.

4. La articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 12

(1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenției este de 117, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

5. Anexa nr. 1 se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

Articolul II

Încadrarea în numărul de posturi și în noua structură organizatorică se realizează în termenele și cu procedura aplicabile fiecărei categorii de personal, prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Sport, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat p. Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat p. Secretarul general al Guvernului, Mihnea-Claudiu Drumea Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan-Radu Oprea Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Constantin-Bogdan Matei Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu

București, 24 aprilie 2025.

Nr. 430.

ANEXĂ*)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Agenției Naționale pentru Sport

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.