LEGE nr. 451 din 18 iulie 2001

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 26 iulie 2001
Intrat în vigoare
26.07.2001
Forma consolidată din
26.07.2001

pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 200 din 9 noiembrie 2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 22 noiembrie 2000, cu următoarele modificări și completări:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase pentru om și mediu, în vederea comercializării.

(2) Prezenta ordonanță de urgență se aplică substanțelor și preparatelor chimice comercializate, clasificate ca periculoase potrivit prevederilor acesteia."

2. La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) principiul asigurării unui nivel de protecție adecvat pentru om și mediu;"

3. Articolul 3 se abroga.

4. La articolul 4, litera h) va avea următorul cuprins:

"h) munitiile și explozivii comercializati în scopul obținerii unui efect practic prin explozie sau a unui efect pirotehnic;"

5. Titlul capitolului II se abroga.

6. La articolul 6, litera d) va avea următorul cuprins:

"d) comercializarea - punerea la dispoziție terților, inclusiv importul pe teritoriul României care e considerat comercializare în sensul prezentei ordonanțe de urgență;"

7. La articolul 7, literele n) și o) vor avea următorul cuprins:

"n) substanțe și preparate toxice pentru reproducere - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata pot produce ori pot crește frecventa efectelor nocive neereditare asupra produsului de conceptie sau care pot dăuna funcțiilor ori capacităților reproductive masculine sau feminine;

o) substanțe și preparate periculoase pentru mediu - substantele și preparatele care, folosite în mediu, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat ori întârziat pentru unul sau mai multe componente ale mediului."

8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - Substantele se clasifica în baza proprietăților lor, în conformitate cu categoriile stipulate la art. 7."

9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Procedura privind clasificarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase se stabilește în conformitate cu normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția cazului în care prevederi contrare sunt specificate în alte reglementări legale privind anumite preparate periculoase."

10. La articolul 14, partea introductivă și litera a) vor avea următorul cuprins:

"Art. 14. - Comercializarea substanțelor periculoase este permisă numai dacă sunt respectate următoarele cerințe pentru ambalaje:

a) să fie proiectate și realizate astfel încât sa împiedice orice pierdere de conținut prin manipulare, transport și depozitare;"

11. La articolul 15, partea introductivă va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - Comercializarea preparatelor periculoase este permisă numai dacă sunt respectate următoarele cerințe pentru ambalaje:"

12. La articolul 15, liniutele de la litera b) devin punctele 1 și 2, iar liniutele de la litera c) devin punctele 1 și 2.

13. La articolul 16, partea introductivă și litera b) vor avea următorul cuprins:

"Art. 16. - Substantele periculoase pot fi comercializate numai dacă eticheta ambalajelor include următoarele indicații lizibile, care nu pot fi șterse:

......................................................................

b) numele și adresa completa, inclusiv numărul de telefon, ale celui care răspunde de comercializarea substanței sau a preparatului chimic periculos, respectiv producătorul, importatorul și/sau distribuitorul;"

14. La articolul 17, partea introductivă și litera g) vor avea următorul cuprins:

"Art. 17. - Preparatele periculoase pot fi comercializate numai dacă eticheta ambalajelor include următoarele indicații lizibile, care nu pot fi șterse:

.....................................................................

g) cantitatea nominală (masa nominală sau volumul nominal) a conținutului, în cazul preparatelor chimice periculoase comercializate către persoanele fizice."

15. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - Normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență se emit potrivit prevederilor art. 16 și 17."

16. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - Pentru a permite utilizatorilor profesionali și celor industriali sa ia toate măsurile necesare pentru a asigura sănătatea și protecția mediului și pentru asigurarea securității la locul de muncă, la prima livrare a substanțelor și preparatelor periculoase sau chiar înainte de aceasta livrare orice producător, importator sau distribuitor va trimite destinatarului o fișa tehnica de securitate. Aceasta fișa trebuie să conțină toate informațiile reale disponibile, necesare pentru a se asigura protecția omului și a mediului."

17. La articolul 23 alineatul (1), partea introductivă și litera e) vor avea următorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Se înființează Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, persoana juridică de interes public în subordinea Ministerului Industriei și Resurselor, care are următoarele atribuții și raspunderi principale:

.....................................................................

e) furnizează informații specifice și detaliate tuturor agentiilor și organismelor guvernamentale care au atribuții în domeniul substanțelor și al preparatelor periculoase (autorități vamale, inspectorate de protecție a muncii, direcții de sănătate publică, agenții de protecție a mediului);"

18. La articolul 23, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Sursele de finanțare ale Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase vor fi de regula extrabugetare."

19. La articolul 24, litera d) va avea următorul cuprins:

"d) furnizează Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase toate informațiile despre proprietățile substanțelor și preparatelor care pot pune în pericol sănătatea sau mediul."

20. La articolul 25, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) declararea de date nereale, incomplete sau gresite despre substantele și preparatele chimice periculoase care pot cauza vătămări grave ale sănătății sau mediului;"

21. La articolul 29, alineatul (2) se abroga.

22. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

"Art. 34. - În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 25 le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și constatarea contravențiilor."

23. Titlul capitolului IX va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL IX

Dispoziții tranzitorii și finale"

24. Articolul 35 va avea următorul cuprins:

"Art. 35. - Ministerul Industriei și Resurselor elaborează actele normative referitoare la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase și normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, pe care le supune Guvernului spre adoptare."

25. La articolul 36, partea introductivă va avea următorul cuprins:

"Art. 36. - Ministerul Industriei și Resurselor va iniția, împreună cu Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Apelor și Protecției Mediului, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, acte normative referitoare la:"

26. Articolul 37 va avea următorul cuprins:

"Art. 37. - Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 6 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

27. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

"Art. 38. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga pct. 18 din anexa nr. 2 <> la Decretul Consiliului de Stat nr. 466/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 1980."

Articolul 2

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 200/2000, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI

DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

GHEORGHE BUZATU

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.