privind procedura somației de plată
(actualizată până la data de 28 iulie 2006*)
*) Textul inițial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 30 iulie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț până la data de 28 iulie 2006, cu modificările și completările aduse de: RECTIFICAREA nr. 5 din 19 iulie 2001; LEGEA nr. 295 din 15 mai 2002; ORDONANȚA DE URGENTA nr. 142 din 24 octombrie 2002; LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004; DECIZIA nr. 11 din 20 martie 2006.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță.
(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, insusit de părți prin semnătura ori în alt mod admis de lege și care atesta drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
(2) Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.
(1) Cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
(2) La instanțele prevăzute la alin. (1) cererile se soluționează de un singur judecător.
(3) Judecătorul verifica din oficiu competența instanței, procedând potrivit legii.
(1) Cererea introdusă potrivit art. 2 va cuprinde:
a) numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului;
b) numele și domiciliul debitorului persoana fizica, iar în cazul debitorului persoana juridică, denumirea și sediul, precum și, după caz, numărul certificatului de înmatriculare în registrul comerțului sau în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar;
c) sumele prevăzute la art. 1 alin. (2), temeiul de fapt și de drept al obligațiilor de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcuta plata și orice element necesar pentru determinarea datoriei.
(2) La cerere se anexează contractul sau orice alt înscris doveditor al sumelor datorate.
(3) Cererea și actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părți sunt, plus unul pentru instanța.
(2) În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată.
(3) La citația pentru debitor se vor anexa în copie cererea creditorului și actele depuse de acesta în susținerea cererii.
(4) În citație se va face mențiunea ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfățișare debitorul poate să depună întâmpinare, precum și actele ce pot contribui la soluționarea cererii.
În cazul în care creditorul primește plata datoriei ori declara ca este multumit cu înțelegerea asupra plății, judecătorul va lua act despre aceasta și va proceda la închiderea dosarului, pronunțând o încheiere irevocabilă. Încheierea privind înțelegerea părților asupra plății constituie titlu executoriu.
(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lamuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constata ca pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată.
Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 5 din 19 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 23 august 2001.
(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înțelegerii părților.
(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire*).
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
DECIZIA nr. 11 din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 28 iulie 2006 prevede:
"În aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (4) și art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, stabilește:
Cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere, în tot sau în parte, a somației de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire."
În cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari sau locatari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, judecătorul, la cererea debitorului, va putea, prin derogare de la dispozițiile art. 6 alin. (3), sa dispună stabilirea unui termen de plată ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.
Ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum și în cazul în care prin ordonanța cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecata potrivit dreptului comun.
(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data inmanarii sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competența pentru judecarea fondului cauzei în prima instanța.
(4) Dacă instanța investită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța, pronunțând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.
(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.
(1) Ordonanța de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare potrivit art. 8, este irevocabilă.
(2) La cererea creditorului ordonanța prevăzută la alin. (1) sau, după caz, ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi investită cu formula executorie, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă. Astfel investită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică și debitorului*).
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
DECIZIA nr. 11 din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 28 iulie 2006 prevede:
"În aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (4) și art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, stabilește:
Cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere, în tot sau în parte, a somației de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire."
(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă.
(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
(1) Ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți.
(2) Prevederile art. 338 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.
Prezenta ordonanță va intra în vigoare la data de 15 august 2001.