privind înființarea Muzeului Național de Artă Contemporană al României
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se înființează Muzeul Național de Artă Contemporană al României, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, cu sediul în municipiul București, str. Izvor nr. 2-4, sectorul 5, situat în Corpul E4 din imobilul "Palatul Parlamentului".
(1) Muzeul Național de Artă Contemporană al României este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și cultelor, potrivit legii.
(2) Numărul maxim de posturi pentru Muzeul Național de Artă Contemporană al României este de 106.
(3) Regulamentul de organizare și funcționare, precum și organigrama Muzeului Național de Artă Contemporană al României se aprobă prin ordin al ministrului culturii și cultelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Cheltuielile curente și de capital ale Muzeului Național de Artă Contemporană al României se finanțează din venituri extrabugetare și din alocații de la bugetul de stat.
(1) Imobilul prevăzut la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, trece din administrarea Camerei Deputaților în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în vederea efectuării lucrărilor de investiții, pe bază de protocol de predare-primire încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) La data finalizării lucrărilor de investiții imobilul prevăzut la alin. (1) se transmite din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, pe bază de protocol de predare-primire, la valoarea de inventar.
(1) Finanțarea cheltuielilor pentru începerea lucrărilor de investiții care urmează să fie efectuate în exercițiul financiar 2001 se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului, în limita sumei de 45,0 miliarde lei, potrivit devizului estimativ prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Bugetul pe anul 2001 al Secretariatului General al Guvernului se suplimentează cu suma de 45,0 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2001, destinată cheltuielilor prevăzute la alin. (1).
(3) Bugetul pe anul 2001 al Ministerului Culturii și Cultelor se suplimentează cu suma de 2 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2001, destinată cheltuielilor prevăzute la art. 3.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2001 modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la cap. II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 19 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, după nr. crt. 8 se introduce nr. crt. 8^1, cu următorul cuprins:
"8^1. Muzeul Național de Artă Venituri extrabugetare și Contemporană al României alocații de la bugetul de stat"
coordonarea Secretariatului
Ministrul finanțelor publice,
București, 19 iulie 2001.
Anexa 1
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din administrarea Camerei Deputaților în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Amplasamentul Denumirea spațiilor Suprafața spațiilor ──────────────────────── construită desfășurată (mp) (mp) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Municipiul București, TOTAL, 2.506 9.399 str. Izvor nr. 2-4, din care: sectorul 5, în imobilul - cota ± 0,00, între axele 1.860 "Palatul Parlamentului", C-I și 20-28; corp E4 - cota + 10,00, între axele C-I și 20-28; 1.677 - cota + 19,50, între axele A-I și 20-28; 2.326 - cota + 25,50, între axele C-I și 20-28; 1.768 - cota + 31,50 (terasa) 1.768 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── NOTA: Spațiile vor fi deservite de ascensoarele Lp1 și Lp4, care vor fi transmise împreună cu spațiile de mai sus.
Anexa 2
DEVIZ ESTIMATIV privind lucrările care se pot executa în anul 2001 - mii lei - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Proiectarea construcțiilor și amenajarea specifică a muzeului 5.700.000 2. Structura 8.600.000 3. Finisajul interior 27.700.000 4. Organizarea șantierului 3.000.000 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Total anul I 45.000.000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────