HOTĂRÂRE nr. 680 din 19 iulie 2001

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 6 august 2001
Intrat în vigoare
06.08.2001
Forma consolidată din
06.08.2001

privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și al locuințelor din România în anul 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 4 alin. (3) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 504/2001 privind efectuarea recensământului populației și al locuințelor din România,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Recensământul populației și al locuințelor se va efectua pe întregul teritoriu al României în perioada 18-27 martie 2002.

(2) Informațiile care se înregistrează la recensământ vor avea drept moment de referință ora 0,00 din ziua de 18 martie 2002.

Articolul 2

Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor va aproba programul și metodologia de înregistrare pentru fiecare persoană, clădire și locuință, potrivit art. 4 alin. (3) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 504/2001 privind efectuarea recensământului populației și al locuințelor din România.

Articolul 3

(1) Înregistrarea în formularele de recensământ se face de regulă la domiciliul/reședința persoanelor de către recenzori, pe baza declarației persoanelor cu capacitate deplină de exercițiu. Pentru înregistrarea corectă a informațiilor de identificare a persoanelor se vor prezenta actele de identitate, certificatele de naștere sau pașaportul în cazul cetățenilor străini. Alte acte legale care atestă validitatea informațiilor referitoare la persoane și la locuințe vor fi consultate numai cu acordul persoanelor recenzate.

(2) Pe toată perioada de recenzare, în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, personalul de recensământ și membrii comisiilor de recensământ se vor identifica prin prezentarea legitimației care le atestă calitatea.

(3) Recenzorii vor completa informațiile în formularele de recensământ cu majuscule, folosind pix cu pastă de culoare albastră sau neagră.

(4) Persoanele prezente la domiciliu/reședința vor fi înregistrate de către recenzorul sectorului de recensământ în care se află amplasată locuința.

(5) Persoanele absente temporar din gospodărie vor fi înregistrate la domiciliul lor, pe baza informațiilor furnizate de celelalte persoane din gospodărie sau a informațiilor care rezultă din evidențele oficiale existente pe plan local. Aceste persoane vor fi înregistrate și în localitatea în care se află prezente temporar la momentul de referință al recensământului, pe baza declarației și a documentelor oficiale proprii.

(6) Persoanele care datorită unor situații excepționale nu au fost recenzate se pot prezenta până în ultima zi a perioadei de înregistrare la comisia de recensământ din localitatea în care se află, pentru a fi înregistrate.

Articolul 4

Recenzarea persoanelor din incinta unităților Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații și ale Ministerului Justiției se face de aceste instituții publice, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri și ale normelor specifice elaborate de ele și aprobate de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

Articolul 5

Recenzarea cetățenilor români plecați în străinătate în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al reprezentantelor comerciale sau de altă natură din străinătate, precum și a cetățenilor români cu reședința declarată în străinătate se va face de Ministerul Afacerilor Externe pe formulare speciale, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri și ale normelor speciale elaborate de Ministerul Afacerilor Externe, aprobate de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

Articolul 6

(1) Datele și informațiile individuale înscrise în formularele de recensământ sunt strict confidențiale și sunt utilizate numai în scopuri statistice. Declarațiile populației înregistrate la recensământ nu pot fi utilizate pentru luarea unor decizii sau măsuri privind persoanele în cauză.

(2) Cetățenii au obligația de a furniza recenzorilor informații corecte și complete.

Articolul 7

(1) Persoanele care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ (recenzorii), precum și cele cu atribuții de îndrumare, coordonare și control au obligația de a respecta întocmai prevederile prezentei hotărâri și instrucțiunile specifice aprobate de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor, precum și de a asigura păstrarea caracterului confidențial al datelor declarate de cetățeni și înscrise în formularele de recensământ.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor care le revin pe timpul efectuării recensământului persoanele prevăzute la alin. (1) se bucura de protecția legii, fiind considerate că îndeplinesc funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

Articolul 8

(1) Organizațiile neguvernamentale pot delega observatori pe lângă Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor și comisiile de recensământ județene, a municipiului București, municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale pe toată durata recensământului. Delegarea observatorilor se va face conform Programului privind desfășurarea acțiunilor și lucrărilor de pregătire și efectuare a recensământului populației și al locuințelor, aprobat de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

(2) Observatorii acreditați trebuie să respecte toate prevederile legale și instrucțiunile privind păstrarea caracterului confidențial al datelor.

Articolul 9

Pentru pregătirea, organizarea, conducerea și efectuarea lucrărilor de recensământ, la nivel teritorial se constituie comisii de recensământ județene, municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale, în componenta prevăzută în anexa nr. 1, care poartă răspunderea pentru efectuarea recensământului pe teritoriul în care își desfășoară activitatea.

Articolul 10

Comisiile de recensământ județene, ale municipiilor cu peste 100.000 de locuitori și ale sectoarelor municipiului București vor constitui secretariate tehnice. Componenta, atribuțiile și perioada de funcționare ale acestora vor fi stabilite de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

Articolul 11

(1) Personalul de recensământ (recenzorii, recenzorii-șefi, responsabilii de circumscripții urbane), precum și personalul special angajat la primării, care va participa la întocmirea listei cuprinzând clădirile, arterele de circulație și satele, necesară în vederea împărțirii teritoriului în sectoare de recensământ, va fi selectat din rândul personalului didactic, al specialiștilor în economie, informatică și în alte domenii, precum și din rândul pensionarilor, studenților și al altor persoane cu pregătire corespunzătoare, având cel puțin studii medii.

(2) Pentru efectuarea în bune condiții a recensământului și pentru a nu se perturba procesul de învățământ Ministerul Educației și Cercetării și Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor vor stabili de comun acord vacanța școlară în perioada de efectuare a recensământului.

Articolul 12

(1) Personalul prevăzut la art. 11 alin. (1), precum și specialiștii din secretariatele tehnice organizate potrivit prevederilor art. 10, care aparțin administrației publice locale, și cei ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și organelor centrale vor fi scutiți de toate sarcinile care le revin la unitățile unde sunt încadrați și vor beneficia de toate drepturile salariale, potrivit legii, pe întreaga perioadă de participare la lucrările de recensământ.

(2) Persoanele menționate la art. 11 alin. (1) vor primi pentru activitatea depusă, pe lângă drepturile salariale, o indemnizație brută pe zi de activitate, după cum urmează:

a) responsabilii de circumscripții urbane, 250.000 lei pe zi de activitate și vor lucra 21 de zile efectiv;

b) recenzorii-șefi, 250.000 lei pe zi de activitate și vor lucra 18 zile efectiv;

c) recenzorii, 200.000 lei pe zi de activitate și vor lucra 15 zile efectiv;

d) personalul care va participa la întocmirea listei cuprinzând clădirile, arterele de circulație și satele, necesară în vederea împărțirii teritoriului în sectoare de recensământ, 150.000 lei pe zi de activitate și vor lucra 22 de zile efectiv.

(3) Indemnizația prevăzută la alin. (2) se acordă o singură dată. Veniturile din indemnizațiile prevăzute la alin. (2) se impozitează conform art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

Articolul 13

(1) Prefecții și consiliile județene, pentru județe și municipiul București, precum și primării și consiliile locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și sectoarelor municipiului București vor asigura condițiile tehnico-materiale necesare bunei desfășurări a activității de pregătire, organizare și efectuare a recensământului populației și al locuințelor, potrivit acțiunilor care vor fi stabilite de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

(2) În acest scop prefectul și celelalte autorități ale administrației publice locale:

a) constituie și aprobă, prin ordin al prefectului sau prin dispoziție a primarului, după caz, componența nominală a comisiilor teritoriale de recensământ și a secretariatelor tehnice, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri și cu instrucțiunile Comisiei centrale pentru recensământul populației și al locuințelor;

b) asigură spațiile, mobilierul și mijloacele de telecomunicații necesare în vederea desfășurării activității comisiilor de recensământ și a secretariatelor tehnice, depozitării și păstrării în condiții corespunzătoare a materialelor de recensământ, precum și alte mijloace necesare pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor de recensământ;

c) asigură verificarea și actualizarea denumirii străzilor și numerotarea clădirilor până la data de 30 septembrie 2001. În perioada septembrie 2001 - aprilie 2002 autoritățile administrației publice locale nu vor mai efectua schimbări de denumiri ale străzilor sau renumerotări ale clădirilor;

d) întocmesc cu personalul special angajat listele cuprinzând străzile, clădirile, locuințele și numărul persoanelor existente în locuințe, precum și materialele cartografice necesare în vederea delimitării unităților administrativ-teritoriale și împărțirii acestora în sectoare și circumscripții de recensământ la termenele și în conformitate cu instrucțiunile Comisiei centrale pentru recensământul populației și al locuințelor; asigură instruirea și coordonează activitatea personalului tehnic recrutat, necesar acestor lucrări;

e) efectuează, potrivit normelor stabilite de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor, împărțirea localităților în sectoare, secții și circumscripții de recensământ;

f) asigura recrutarea și selectarea recenzorilor, recenzorilor-șefi și a responsabililor de circumscripții urbane, precum și spațiile necesare în vederea desfășurării instructajelor;

g) asigură mijloacele de transport necesare în vederea pregătirii și efectuării recensământului la termenele și pe duratele prevăzute în graficele elaborate de comisiile de recensământ. Cota de carburanți necesară mijloacelor de transport utilizate în scopul recensământului, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice, aprobată și modificată prin Legea nr. 13/1995, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/1997 privind competența stabilirii de către autoritățile administrației publice locale a normativelor proprii pentru dotarea cu autoturisme și a consumului lunar de carburanți, aprobată prin Legea nr. 161/1997, se suplimentează de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor, cu încadrarea în sumele prevăzute în bugetul recensământului, prezentat în anexa nr. 2.

Articolul 14

Pentru înregistrarea cu exactitate a numărului populației pe localități, în funcție de domiciliul/reședința fiecărei persoane la data recensământului, Ministerul de Interne va asigura, conform prevederilor Legii nr. 105/1996 privind evidenta populației și cartea de identitate, actualizarea cărților de imobil, înscrierea operativă în actele de identitate a mențiunii de schimbare a domiciliului/reședinței, inclusiv a modificărilor survenite în denumirile localităților și străzilor, precum și în numerotarea clădirilor, astfel încât fiecare persoana să poată fi recenzată corespunzător situației reale la data recensământului.

Articolul 15

(1) În perioada 1-10 aprilie 2002 se organizează o ancheta de control pentru verificarea volumului și calității informațiilor înscrise în formularele de recensământ, care se va efectua cu anchetatori special selectați în acest scop, conform instrucțiunilor aprobate de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de drepturile stipulate la art. 12.

Articolul 16

(1) Prelucrarea și publicarea rezultatelor definitive ale recensământului se vor face de Institutul Național de Statistică pe baza programului și la termenele aprobate de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

(2) Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor va aproba lista cuprinzând indicatorii, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 17

După publicarea rezultatelor finale ale recensământului populației și al locuințelor întreaga arhivă cuprinzând formularele individuale privind persoanele va fi preluată spre păstrare de către direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, respectiv de către Direcția Arhivelor Naționale a municipiului București.

Articolul 18

În vederea efectuării lucrărilor de pregătire, organizare, culegere, prelucrare și publicare a rezultatelor recensământului populației și al locuințelor, Institutul Național de Statistică, direcțiile teritoriale de Statistică și serviciile de statistică ale municipiului București vor angaja persoane cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu încadrarea în numărul de posturi prevăzut în anexa nr. 5.

Articolul 19

(1) Fondurile necesare în vederea pregătirii, organizării și efectuării recensământului, prelucrării datelor și publicării rezultatelor, prezentate în anexa nr. 2, se includ în bugetul Institutului Național de Statistică, al Ministerului Administrației Publice și în bugetele locale.

(2) Pentru efectuarea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii și organizării recensământului populației și al locuințelor se suplimentează în anul 2001 bugetul Institutului Național de Statistică cu suma de 87.794.215 mii lei, bugetul Ministerului Administrației Publice cu suma de 2.474.000 mii lei și bugetele locale, prin suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea acestora, cu suma de 57.384.629 mii lei, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, în structura prezentată în anexa nr. 3.

(3) Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale se repartizează pe județe, potrivit anexei nr. 4, iar repartizarea pe comune, orașe, municipii și județe se face de către consiliul județean, prin hotărâre, după consultarea primarilor și în baza instrucțiunilor elaborate de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor.

(4) Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea achiziționării hârtiei Institutul Național de Statistică va folosi hârtia corespunzătoare cerințelor recensământului rămasă în stoc la prefecturi de la alegerile generale din anul 2000, pentru tipărirea unei părți a instrumentarului de recensământ. Ministerul Administrației Publice și Institutul Național de Statistică vor scădea și, respectiv, vor înregistra din/în gestiune cantitățile de hârtie la prețurile de înregistrare din evidența actualului deținător, pe baza proceselor-verbale de predare-primire și a avizelor de expediție.

(5) Ministerul Finanțelor Publice va introduce modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat, a bugetelor anuale ale Institutului Național de Statistică și al Ministerului Administrației Publice, precum și în bugetele locale, potrivit alin. (2).

Articolul 20

Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală a celor vinovați.

Articolul 21

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) împiedicarea persoanelor implicate în acțiunea de recensământ să efectueze înregistrarea și controlul datelor ce fac obiectul recensământului, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, sau a desfășurării în orice mod a lucrărilor recensământului;

b) refuzul de a furniza personalului de recensământ informațiile prevăzute în formularele de înregistrare sau furnizarea de date eronate;

c) nerespectarea dispozițiilor legale și a instrucțiunilor privind modul de înregistrare a populației și de păstrare a caracterului confidențial al datelor personale declarate de cetățeni și înscrise în formularele de recensământ;

d) nerespectarea de către personalul care asigura prelucrarea datelor recensământului a caracterului confidențial al datelor și informațiilor individuale declarate de populație și înscrise în formularele de recensământ;

e) nerespectarea de către personalul menționat la art. 8 alin. (1) a caracterului confidențial al datelor.

(2) Pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se aplică o amendă între 2.000.000 lei și 10.000.000 lei, iar pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. c), d) și e) se aplică o amendă între 5.000.000 lei și 15.000.000 lei.

(3) Constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac de către primar sau de persoane anume împuternicite de Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor sau de comisiile județene, respectiv a municipiului București.

(4) Contravențiilor prevăzute în prezentul articol le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Articolul 22

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul administrației publice,

Octav Cozmâncă

Ministrul dezvoltării și prognozei,

Gheorghe Romeo Leonard Cazan

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 19 iulie 2001.

Nr. 680.

Anexa 1

COMPONENȚA comisiilor județene, respectiv a municipiului București, municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale pentru recensământul populației și al locuințelor A. Comisia județeană: Președinte - prefectul județului Vicepreședinți: - președintele consiliului județean - secretarul general al județului - secretarul general al prefecturii - directorul general/directorul unității teritoriale de statistică - directorul direcției urbanism și amenajarea teritoriului sau arhitectul-șef Secretar - directorul adjunct al unității teritoriale de statistică Membri: - adjunct al șefului inspectoratului județean de poliție - inspectorul general adjunct al inspectoratului școlar - directorul direcției de muncă și solidaritate socială - câte un specialist în probleme de cultură, învățământ, sănătate, urbanism B. Comisia municipiului București: Președinte - prefectul municipiului București Vicepreședinți: - un viceprimar al municipiului București - secretarul general al Prefecturii Municipiului București - secretarul general al municipiului București - directorul general al Direcției regionale de statistică a municipiului București - arhitectul-șef al municipiului București Secretar - directorul adjunct al Direcției regionale de statistică a municipiului București Membri: - directorul adjunct al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - șeful Serviciului independent de evidența informatizată a persoanei al municipiului București - inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București - directorul general al Oficiului de Cadastru, Geodezie și Cartografie al Municipiului București - directorul Direcției de sănătate publică a municipiului București - directorul general al Direcției generale de muncă și solidaritate socială a municipiului București - directorul Direcției de cultură, culte și patrimoniu cultural național al municipiului București - directorul Direcției de coordonare a serviciilor publice descentralizate din aparatul Prefecturii Municipiului București - directorul Direcției patrimoniu, evidența proprietății și cadastru din aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului București C. Comisia municipală și orășenească: Președinte - primarul municipiului sau orașului Vicepreședinte - secretarul municipiului sau orașului Secretar - șeful oficiului/compartimentului de stare civilă Membri: - adjunctul șefului poliției - arhitectul-șef - șeful serviciului de cadastru - inspectorul școlar - șeful compartimentului pentru administrarea fondului locativ din aparatul propriu al consiliului local - un specialist al direcției de sănătate publică - câte un specialist din administrația publică locală, învățământ, sănătate, urbanizare D. Comisia sectorului municipiului București: Președinte - primarul sectorului Vicepreședinți: - secretarul sectorului - arhitectul-șef al sectorului Secretar - șeful serviciului de statistică din cadrul primăriei sectorului Membri: - șeful poliției sectorului - inspectorul școlar al inspectoratului școlar al sectorului - un specialist al Direcției de sănătate publică a municipiului București - șeful serviciului de cadastru din cadrul primăriei sectorului - directorul general al societății comerciale de administrare a fondului locativ din sector - directorul general al administrației domeniului public a sectorului E. Comisia comunală: Președinte - primarul comunei Secretar - secretarul comunei Membri: - directorul unei școli din localitatea reședință de comună - referentul cu starea civilă din aparatul propriu al consiliului local - șeful postului de poliție - un cadru didactic

Anexa 2

BUGETUL

recensământului populației și al locuințelor

(total anii 2001 și 2002)

- mii lei - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Institutul Ministerul Total Național Administrației Bugete de Statistică Publice locale ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── I. CHELTUIELI DE PERSONAL 1. Salarii și indemnizații pentru personalul de recensământ Salarii pentru personalul 3.272.162 3.272.162 suplimentar la Institutul Național de Statistică Salarii pentru 19.673.482 19.673.482 personalul suplimentar la unitățile teritoriale ale Institutului Național de Statistică Salarii pentru 26.737.619 26.737.619 personalul de introducere și validare a datelor Indemnizații pentru 132.188 132.188 recenzorii care efectuează ancheta-pilot Indemnizații pentru 1.800.000 1.800.000 recenzorii care efectuează ancheta de control Indemnizații pentru 421.054.063 421.054.063 recenzori, recenzori-șefi și responsabili de circumscripții urbane Indemnizații pentru 26.482.253 26.482.253 personalul pentru sectorizare Indemnizații pentru specialiștii cooptați 2.820.000 2.820.000 Total 1 501.971.767 52.635.451 449.336.316 2. Cheltuieli de deplasare, diurnă, transport Cercetare-documentare 1.296.000 1.296.000 Anchetă-pilot (membrii secretariatului tehnic) 150.450 150.450 Ancheta de control (membrii secretariatului tehnic) 216.652 216.652 Personal de recensământ 196.891.600 1.006.350 1.000.000 194.885.250 Total 2 198.554.702 2.669.452 1.000.000 194.885.250 TOTAL CHELTUIELI DE PERSONAL (1+2) 700.526.469 55.304.903 1.000.000 644.221.566 II. CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII 1. Indemnizații pentru prestări de servicii Indemnizații pentru paza 987.000 987.000 și securitatea materialelor de recensământ Total 1 987.000 987.000 2. Ancheta-pilot Cheltuieli pentru prelucrare 132.500 132.500 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 16.638 16.638 Hârtie tipar 21.476 21.476 Cheltuieli cu energia 36.960 36.960 Total 2 207.574 207.574 3. Ancheta de control Cheltuieli pentru prelucrare 148.500 148.500 Cheltuieli cu poșta, 14.100 14.100 transmisii de date, fax, posta electronică Hârtie tipar 35.500 35.500 Cheltuieli cu energia 221.374 221.374 Total 3 419.474 419.474 4. Sectorizare Materiale cartografice 16.500.000 16.500.000 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 973.500 673.500 300.000 Total 4 17.473.500 673.500 16.800.000 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 8.124.506 3.500.000 2.100.000 2.524.506 Cheltuieli pentru popularizare 6.680.000 6.680.000 Cheltuieli administrativ- gospodărești 2.308.900 1.300.900 1.008.000 Cheltuieli pentru prelucrare 9.531.500 9.531.500 Cheltuieli cu energia 2.822.820 1.000.000 1.822.820 Cheltuieli cu materiale consumabile 772.200 772.200 Total 5 116.204.926 84.784.600 4.368.000 27.052.326 TOTAL CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII (1+2+3+4+5) 135.292.474 86.085.148 4.368.000 44.839.326 III. CHELTUIELI DE CAPITAL Investiții 15.120.800 15.120.800 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL GENERAL (I+II+III) 850.939.743 156.510.851 5.368.000 689.060.892 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 3

BUGETUL

recensământului populației și al locuințelor

(anul 2001)

- mii lei - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Institutul Ministerul Total Național Administrației Bugete de Statistică Publice locale ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── I. CHELTUIELI DE PERSONAL 1. Salarii și indemnizații pentru personalul de recensământ Salarii pentru personalul 1.091.689 1.091.689 suplimentar la Institutul Național de Statistică Salarii pentru personalul 5.998.014 5.998.014 suplimentar la unitățile teritoriale ale Institutului Național de Statistică Salarii pentru personalul de introducere și validare a datelor Indemnizații pentru 132.188 132.188 recenzorii care efectuează ancheta-pilot Indemnizații pentru personalul pentru sectorizare 26.482.253 26.482.253 Indemnizații pentru specialiștii cooptați 1.000.000 1.000.000 Total 1 34.704.144 8.221.891 26.482.253 2. Cheltuieli de deplasare, diurnă, transport Cercetare-documentare 720.000 720.000 Ancheta-pilot (membrii secretariatului tehnic) 150.450 150.450 Întocmirea listelor 7.059.950 500.000 6.559.950 cuprinzând clădiri, străzi și sate, necesare sectorizării Total 2 7.930.400 870.450 500.000 6.559.950 TOTAL CHELTUIELI DE PERSONAL (1+2) 42.634.544 9.092.341 500.000 33.042.203 II. CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII 2. Ancheta-pilot Cheltuieli pentru prelucrare 132.500 132.500 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 16.638 16.638 Hârtie tipar 21.476 21.476 Cheltuieli cu energia 36.960 36.960 Total 2 207.574 207.574 4. Sectorizare Materiale cartografice 16.500.000 16.500.000 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 973.500 673.500 300.000 Total 4 17.473.500 673.500 16.800.000 5. Recensământ Hârtie, tipărire instrumentar și difuzare 55.000.000 55.000.000 Carburanți, lubrifianți 1.330.000 400.000 630.000 300.000 Întreținere, reparații curente la parcul auto 8.000.000 2.000.000 6.000.000 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 3.582.426 1.500.000 840.000 1.242.426 Cheltuieli pentru popularizare 3.000.000 3.000.000 Cheltuieli administrativ- gospodărești 1.304.000 800.000 504.000 Total 5 72.216.426 62.700.000 1.974.000 7.542.426 TOTAL CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII (2+4+5) 89.897.500 63.581.074 1.974.000 24.342.426 III. CHELTUIELI DE CAPITAL Investiții la Institutul Național de Statistică 15.120.800 15.120.800 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL GENERAL (I+II+III) 147.652.844 87.794.215 2.474.000 57.384.629 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── BUGETUL recensământului populației și al locuințelor (anul 2002) - mii lei - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Institutul Ministerul Total Național Administrației Bugete de Statistică Publice locale ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── I. CHELTUIELI DE PERSONAL 1. Salarii și indemnizații pentru personalul de recensământ Salarii pentru personalul 2.180.473 2.180.473 suplimentar la Institutul Național de Statistică Salarii pentru personalul 13.675.468 13.675.468 suplimentar la unitățile teritoriale ale Institutului Național de Statistică Salarii pentru personalul de introducere a datelor 26.737.619 26.737.619 Indemnizații pentru 1.800.000 1.800.000 recenzorii care efectuează ancheta de control Indemnizații pentru 421.054.063 421.054.063 recenzori, recenzori-șefi și responsabili de circumscripții urbane Indemnizații pentru specialiștii cooptați 1.820.000 1.820.000 Total 1 467.267.623 44.413.560 422.854.063 2. Cheltuieli de deplasare, diurnă, transport Cercetare-documentare 576.000 576.000 Ancheta de control 216.652 216.652 Personal de recensământ 189.831.650 1.006.350 500.000 188.325.300 Total 2 190.624.302 1.799.002 500.000 188.325.300 TOTAL CHELTUIELI DE PERSONAL (1+2) 657.891.925 46.212.562 500.000 611.179.363 II. CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII 1. Indemnizații pentru prestări de servicii Indemnizații pentru paza 987.000 987.000 și securitatea materialelor de recensământ Total 1 987.000 987.000 3. Ancheta de control Cheltuieli pentru prelucrare 148.500 148.500 Cheltuieli cu poșta, transmisii de date, fax, poșta electronică 14.100 14.100 Hârtie tipar 35.500 35.500 Cheltuieli cu energia 221.374 221.374 Total 3 419.474 419.474 5. Recensământ Închirieri de localuri pentru instruiri 1.705.000 1.705.000 Carburanți, lubrifianți 1.930.000 600.000 630.000 700.000 Întreținere, reparații curente la parcul auto 18.000.000 4.000.000 14.000.000 Cheltuieli cu poșta, telefon, fax 4.542.080 2.000.000 1.260.000 1.282.080 Cheltuieli pentru popularizare 3.680.000 3.680.000 Cheltuieli pentru prelucrare 9.531.500 9.531.500 Cheltuieli cu energia 2.822.820 1.000.000 1.822.820 Cheltuieli cu materiale consumabile 1.276.200 772.200 504.000 Cheltuieli administrativ- gospodărești 500.900 500.900 Total 5 43.988.500 22.084.600 2.394.000 19.509.900 TOTAL CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII (1+3+5) 45.394.974 22.504.074 2.394.000 20.496.900 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL GENERAL (I+II) 703.286.899 68.716.636 2.894.000 631.676.263 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 4

SUME

defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor

locale pentru anii 2001 și 2002

- mii lei - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Anul crt. Județul ──────────────────────────── 2001 2002 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: 57.384.629 631.676.263 1. Alba 1.561.000 13.109.000 2. Arad 1.439.000 14.696.000 3. Argeș 1.519.000 20.695.000 4. Bacău 1.608.000 20.445.000 5. Bihor 1.676.000 18.330.000 6. Bistrița-Năsăud 856.000 9.172.000 7. Botoșani 1.010.000 13.146.000 8. Brașov 1.685.000 17.448.000 9. Brăila 1.000.000 11.010.000 10. Buzău 1.130.000 14.869.000 11. Caraș-Severin 1.354.000 10.843.000 12. Călărași 913.000 9.318.000 13. Cluj 1.693.000 21.035.000 14. Constanța 1.940.000 19.145.000 15. Covasna 843.000 6.964.000 16. Dâmbovița 1.190.000 15.892.000 17. Dolj 1.496.000 21.572.000 18. Galați 1.260.000 17.557.000 19. Giurgiu 724.000 8.546.000 20. Gorj 1.177.000 11.804.000 21. Harghita 1.232.000 10.545.000 22. Hunedoara 1.982.000 15.365.000 23. Ialomița 841.000 8.587.000 24. Iași 1.424.000 21.212.000 25. Ilfov 507.000 8.760.000 26. Maramureș 1.429.000 16.043.000 27. Mehedinți 1.013.000 11.120.000 28. Mureș 1.546.000 16.529.000 29. Neamț 1.115.000 16.127.000 30. Olt 1.372.000 14.795.000 31. Prahova 2.186.000 23.687.000 32. Satu Mare 985.000 10.592.000 33. Sălaj 851.000 7.977.000 34. Sibiu 1.466.000 12.947.000 35. Suceava 1.489.000 19.155.000 36. Teleorman 1.127.000 14.007.000 37. Timiș 1.705.000 19.348.000 38. Tulcea 883.000 8.149.000 39. Vaslui 1.040.000 13.595.000 40. Vâlcea 1.329.000 14.482.000 41. Vrancea 1.003.000 11.767.000 42. Municipiul București 4.785.629 41.291.263 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 5

NUMĂRUL DE POSTURI

aferent personalului angajat cu contract de muncă pe durată determinată

în vederea efectuării recensământului populației și al locuințelor

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Anul 2001 Anul 2002 ─────────────────────────────────── 6 luni 12 luni 9 luni 6 luni 5 luni ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Institutul Național de Statistică 26 15 - 11 - Unități teritoriale ale Institutului Național de Statistică 141 141 446 - 502 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.