ORDIN nr. 1.478 din 7 august 2025

ORDIN Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 12 august 2025
Intrat în vigoare
12.08.2025
Forma consolidată din
12.08.2025
Cuprins

Având în vedere Procesul-verbal nr. 1 din 29.07.2025 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței și a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții,

în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială CERTIND - S.A., în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a controlului producției în fabrică, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția urbanism și construcții va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informații:

a) elementele de identificare a organismului;

b) perioada de valabilitate a notificării;

c) familiile de produse/produsele, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței și funcția organismului, precum și specificațiile tehnice armonizate pentru care organismul a fost acreditat de Asociația de Acreditare din România - RENAR și evaluat.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

La data publicării prezentului ordin, Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 129/2023 privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială CERTIND - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a controlului producției în fabrică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2023, se abrogă.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán

București, 7 august 2025.

Nr. 1.478.

ANEXĂ

Denumirea organismului: Societatea Comercială CERTIND - S.A.

Număr de identificare la Comisia Europeană: NB 2174

Adresa: str. George Enescu nr. 27-29, Palatul UGIR 1903, et. 3, camerele 3, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 22, 23, 24 și et. 4, Oficiul 4 și camerele 5 și 7, sectorul 1, București

Tel.: + 40(21) 313.36.51, fax: + 40(21) 313.36.51

Competența organismului a fost evaluată folosind ca referențial standardul SR EN ISO/CEI 17065: 2013.

Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).

Domeniile de competență:

Nr. deciziei CE

Familiile de produse și utilizările preconizate

Sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței produselor

Specificațiile tehnice armonizate

Funcția organismului

97/740/CE

Produse de bază și auxiliare pentru zidărie (1/3):

Elemente de zidărie categoria I (*)

(pentru utilizare în ziduri, coloane și pereți interiori)

_____

(*) Elemente având o rezistență medie la compresiune specificată cu o probabilitate de a nu fi atinsă de cel mult 5%.

2+

SR EN 771-1+A1:2015

SR EN 771-2+A1:2015

SR EN 771-3+A1:2015

SR EN 771-4+A1:2015

SR EN 771-5+A1:2015

SR EN 771-6+A1:2015

CPF

98/214/CE

Produse pentru construcții metalice și produse conexe (1/4):

Profile metalice structurale

Profile de diferite forme (T, L, H, U, Z, I, profile cu șanț, corniere, profile scobite, tubulare), produse plate (tole, foi, benzi), bare, piese turnate, piese forjate din diferite materiale metalice, laminate la cald, modelate la rece sau produse în alt mod, protejate sau nu împotriva coroziunii printr-o îmbrăcăminte de protecție

(pentru utilizare în structuri metalice sau în structurile mixte metal-beton)

2+

SR EN 10025-1:2005

SR EN 10210-1:2006

SR EN 10219-1:2006

SR EN 15048-1:2007

SR EN 15088: 2006

CPF

98/214/CE

Produse pentru construcții metalice și produse conexe (2/4):

Elemente structurale de construcție metalică

Produse metalice finite, cum ar fi grinzi metalice, stâlpi, scări, piloni de fundație, picioare de susținere și palplanșe, profile debitate la dimensiune și destinate unor aplicații definite, șine și traverse

Pot fi sau nu protejate împotriva coroziunii printr-o îmbrăcăminte de protecție, sudate sau nesudate.

(pentru utilizare în șarpante și fundații)

2+

SR EN 1090-1+A1:2012

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):

Agregate pentru mixturi de bitum și tratamente de suprafață

(drumuri și alte lucrări de construcții civile)

2+

SR EN 12620+A1:2008

SR EN 13043:2003

SR EN 13043: 2003/AC:2004

SR EN 13242+A1:2008

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Agregate pentru mixturi inerte sau cu liant hidraulic

(drumuri și alte lucrări de construcții civile)

2+

SR EN 12620+A1:2008

SR EN 13043:2003

SR EN 13043:2003/AC:2004

SR EN 13242+A1:2008

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):

Blocuri de piatră pentru protecție

(Anrocament cu piatră sortată)

(pentru structuri hidraulice și alte lucrări de construcții civile)

2+

SR EN 13383-1:2003

SR EN 13383-1:2003/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):

Balast feroviar

(lucrări feroviare)

2+

SR EN 13450:2003

SR EN 13450:2003/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):

Filere pentru mixturi de bitum și tratamente de suprafață

(drumuri și alte lucrări de construcții civile)

2+

SR EN 12620+A1:2008

SR EN 13043:2003

SR EN 13043:2003/AC:2004

SR EN 13242+A1:2008

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Agregate și filere pentru beton, mortar și pastă de ciment

(pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)

2+

SR EN 12620+A1:2008

SR EN 13055-1:2003

SR EN 13055-1:2003/AC:2004

SR EN 13055-2:2004

SR EN 13139:2003

SR EN 13139:2003/AC:2004

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcția drumurilor (1/2):

Amestecuri bituminoase

(utilizate la construcția și tratarea la suprafață a drumurilor)

2+

SR EN 13108-1:2006

SR EN 13108-1:2006/AC:2008

SR EN 13108-2:2006

SR EN 13108-2:2006/AC:2008

SR EN 13108-3:2006

SR EN 13108-3:2006/AC:2008

SR EN 13108-4:2006

SR EN 13108-4:2006/AC:2008

SR EN 13108-5:2006

SR EN 13108-5:2006/AC:2008

SR EN 13108-6:2006

SR EN 13108-6:2006/AC:2008

SR EN 13108-7:2006

SR EN 13108-7:2006/AC:2008

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcția drumurilor (1/2):

Bitumuri

(utilizate la construcția și tratarea suprafeței drumurilor)

2+

SR EN 12591:2009

SR EN 13808:2013

SR EN 14023:2010

CPF

99/94/CE

Produse prefabricate din beton normal, din beton ușor sau din beton celular autoclavizat (1/1):

Produse prefabricate din beton normal, din beton ușor sau din beton celular autoclavizat (cu rol structural)

2+

SR EN 1520:2011

SR EN 1168:2005+A3:2011

SR EN 12737+A1:2008

SR EN 12794+A1:2007

SR EN 12794+A1:2007/AC:2009

SR EN 12843:2005

SR EN 13224:2012

SR EN 13225:2013

SR EN 13693+A1:2009

SR EN 13747+A2:2010

SR EN 13978-1:2005

SR EN 14843:2007

SR EN 14844+A2:2012

SR EN 14991:2007

SR EN 14992+A1:2012

SR EN 15050+A1:2012

SR EN 15258:2009

CPF

NOTĂ:

CPF = funcția specifică de certificare a controlului producției în fabrică.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.