Având în vedere faptul că a fost stabilită data alegerilor locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București și pentru primari în unele circumscripții electorale, respectiv 7 decembrie 2025, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 890/2025,
ținând cont de timpul scurt până la începerea perioadei electorale, și anume 2 noiembrie 2025, care nu permite organizarea și desfășurarea procedurilor necesare pentru asigurarea materialelor electorale în termenele prevăzute de legislația în vigoare,
în vederea eficientizării cheltuielilor și a stabilirii în mod concret a indemnizațiilor pentru activitatea desfășurată în cadrul birourilor și oficiilor electorale, precum și pentru suportul tehnic al acestora, în condițiile în care aceste indemnizații au fost stabilite în același cuantum ca la alegerile locale parțiale din luna mai a acestui an,
văzând că Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, nu conține prevederi privind desemnarea unor informaticieni care să asigure suport pentru remedierea deranjamentelor sistemelor informatice și de comunicații utilizate în procesul electoral, respectiv prelucrarea și validarea în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, verificate și validate de birourile electorale de circumscripție,
în vederea exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere, respectiv a creșterii accesului la procesul electoral a acestei categorii de alegători,
constatând că aceste măsuri vizează interesul general public și constituie o situație de urgență și extraordinară, în vederea desfășurării în bune condiții a acestui proces electoral, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
având în vedere că neadoptarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență poate avea consecințe negative asupra bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
(1) La alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025, imprimarea buletinelor de vot se asigură de Regia Autonomă „Monitorul Oficial“, cu cel puțin 5 zile înainte de data votării, prin grija Autorității Electorale Permanente. Buletinele de vot se capsează sau se lipesc.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, cu cel puțin 10 zile înaintea datei votării, prin grija Autorității Electorale Permanente, un exemplar al primului tiraj al buletinelor de vot este prezentat membrilor biroului electoral județean sau ai biroului electoral de circumscripție, după caz. Aceștia au dreptul să solicite Autorității Electorale Permanente retipărirea buletinelor de vot dacă numele candidaților, semnul electoral sau denumirea partidelor politice, a alianțelor politice ori a alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri sunt incorect imprimate sau nu sunt vizibile.
(3) Hârtia necesară pentru imprimarea buletinelor de vot se asigură și se livrează de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, la preț de înregistrare în contabilitate la valorile specificațiilor tehnice ale produsului aflat pe stoc, în condițiile legii.
(4) Cantitatea de hârtie aflată în ambalaje originale intacte, rămasă neutilizată, se restituie de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial“ unităților teritoriale ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale de unde a fost livrată, în termen de 10 zile de la data alegerilor, pe bază de proces-verbal de predare-preluare.
(5) Plata hârtiei efectiv consumate, după restituirea prevăzută la alin. (4), facturată la preț de înregistrare în contabilitate, se face de către Autoritatea Electorală Permanentă, în termen de 30 de zile de la data alegerilor.
(6) Confecționarea timbrelor autocolante este asigurată, în condițiile legii, de Compania Națională „Imprimeria Națională“ - S.A. până cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei votării, prin grija Autorității Electorale Permanente.
(7) Ștampilele cu mențiunea „VOTAT“ se confecționează, în condițiile legii, de Regia Autonomă „Monetăria Statului“ până cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei votării, prin grija Autorității Electorale Permanente. Ștampila cu mențiunea „VOTAT“ trebuie astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterele de pe buletinul de vot, respectiv decât distanța dintre acestea.
(8) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) și (5)-(7) se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Electorale Permanente.
Autoritățile publice centrale și locale implicate, potrivit legii, în organizarea alegerilor sprijină implementarea și buna funcționare a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal cu personal propriu, denumit în continuare informaticieni, în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (11) și art. 120 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Pentru activitatea desfășurată în cadrul birourilor și oficiilor electorale, precum și pentru suportul tehnic al acestora se acordă următoarele indemnizații:
a) 225 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale județene, ai oficiilor electorale și ai birourilor electorale de circumscripție, pentru locțiitorii acestora, precum și pentru ceilalți membri ai acestor birouri electorale;
b) 128 de lei pe zi de activitate pentru informaticieni;
c) 150 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale județene, al oficiilor electorale și al birourilor electorale de circumscripție, precum și pentru statisticienii acestora;
d) 248 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și operatorii de calculator;
e) 180 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, alții decât cei prevăzuți la lit. d).
(2) Membrii birourilor și oficiilor electorale, operatorii de calculator, personalul tehnic auxiliar, statisticienii, informaticienii, precum și personalul Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a procesului electoral, aprobate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Poliției Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene, au dreptul la o indemnizație de protocol de 35 de lei de persoană pentru fiecare zi de activitate.
(3) Personalul Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a procesului electoral, aprobate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Poliției Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene, beneficiază de o indemnizație pe zi de activitate de 188 de lei.
(4) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru indemnizațiile prevăzute de prezentul articol se datorează și se virează numai impozitul pe venit, conform legii.
(5) Pe durata funcționării birourilor electorale, autoritățile și instituțiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (1)-(3) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizațiilor de detașare, precum și a oricăror alte diurne și drepturi bănești cuvenite potrivit legii.
(6) Primirea indemnizațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) nu afectează dreptul de a primi alte diurne, indemnizații, pensii sau alte drepturi bănești cuvenite în baza altor legi.
(7) De sumele prevăzute la art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai judecătorii a căror prezență în cadrul birourilor electorale este obligatorie potrivit legii.
(8) Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și operatorii de calculator ai acestora au dreptul să primească, la cerere, o zi liberă plătită de la locul de muncă, în ziua următoare datei votării, pe baza adeverinței eliberate în acest sens de către biroul electoral județean, oficiile electorale sau Autoritatea Electorală Permanentă, după caz.
(9) Plata indemnizațiilor personalului tehnic auxiliar desemnat de Autoritatea Electorală Permanentă în birourile electorale județene, oficiile electorale, Biroul electoral de circumscripție județeană Buzău și Biroul electoral de circumscripție a municipiului București se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Electorale Permanente.
(10) Plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale județene, ai oficiilor electorale, ai birourilor electorale de circumscripție, ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, ale operatorilor de calculator, ale informaticienilor, precum și ale personalului tehnic auxiliar desemnat de către prefecți se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru instituțiile prefectului.
(11) Plata indemnizațiilor personalului Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a procesului electoral, aprobate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Poliției Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
(12) Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor generate de activitățile Ministerului Afacerilor Interne din domeniul ordinii și siguranței publice se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
(13) Plata indemnizațiilor statisticienilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică.
(1) Autoritatea Electorală Permanentă poate organiza și implementa, în condițiile stabilite prin instrucțiune, un proiect-pilot în cel puțin 6 secții de votare din municipiul București în vederea exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere.
(2) Cheltuielile pentru organizarea și implementarea proiectului-pilot sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Electorale Permanente, în limita sumelor aprobate prin hotărârea Guvernului privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.
Cheltuielile pentru efectuarea operațiunilor electorale se suportă de la bugetul de stat și/sau de la bugetul local potrivit prevederilor Legii nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, ale art. XIII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. XVII alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri bugetare, cu modificările ulterioare, nu se aplică cheltuielilor aferente organizării și desfășurării alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu Viceprim-ministru, Marian Neacșu Președintele Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda Secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare
București, 30 octombrie 2025.