ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 58 din 30 octombrie 2025

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1008 din 31 octombrie 2025
Intrat în vigoare
31.10.2025
Forma consolidată din
11.11.2025

Având în vedere necesitatea finalizării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2014-2020, în mod special prin Programul operațional regional, dar și alte programe de finanțare, implementate de către autoritățile administrației publice locale, care înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale în vederea asigurării finanțării cheltuielilor neeligibile, precum și faptul că nefinalizarea proiectelor conduce la majorări și penalități de întârziere datorate operatorilor economici care execută lucrările sau furnizează bunuri prevăzute în proiecte, cu consecințe grave asupra activității și resurselor financiare ale acestora,

luând în considerare necesitatea continuării asigurării accesibilității la atragerea de resurse financiare aferente proiectelor care au beneficiat de finanțare din fonduri externe nerambursabile, în special pentru acele unități administrativ-teritoriale de dimensiune mai mică, comune și orașe, a căror capacitate de finanțare prin credite bancare este redusă și care nu pot contracta finanțare rambursabilă în condiții avantajoase de la bănci comerciale și instituții de credit,

ținând cont că termenul-limită de eligibilitate a cheltuielilor aferent perioadei de programare 2014-2020 a fost 31 decembrie 2023 și faptul că neprorogarea termenului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului până la finalul anului 2025 poate conduce la blocarea implementării proiectelor nefinalizate, nefuncționale și etapizate, potrivit art. 4 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 338/2023, cu modificările și completările ulterioare, necesar a fi efectuate până la semnarea contractelor de finanțare aferente perioadei de programare 2021-2027, cu efecte asupra gradului de absorbție a fondurilor alocate României și, mai ales, asupra creșterii riscului de dezangajare automată a sumelor alocate de către Comisia Europeană, la grevarea bugetului de stat cu sumele necesare finalizării proiectelor contractate, precum și cu sumele suplimentare, reprezentând prejudiciu și cheltuieli de judecată stabilite prin hotărâri judecătorești definitive,

având în vedere că, în situația în care proiectele/operațiunile nefinalizate și nefuncționale nu sunt implementate integral și nu sunt operaționalizate până la data de 31 decembrie 2025, în condițiile asumate de beneficiari prin actele adiționale încheiate, autoritatea de management decide încetarea contractelor de finanțare, precum și restituirea de către beneficiari a sumelor primite din fonduri externe nerambursabile, împreună cu cofinanțarea de la bugetul de stat și plata eventualelor dobânzi și penalități,

ținând cont de faptul că necesitatea asigurării în regim de continuitate a furnizării energiei termice în sistem centralizat, raportat și la costurile mari de producere a agentului termic, la necesitatea plății facturilor restante și acoperirii pierderilor induse de prestarea serviciului de termoficare, împrejurări ce pot pune în pericol funcționarea unității administrativ-teritoriale și sănătatea populației,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOL UNIC

Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 16 aprilie 2025, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile referitoare la plafoanele privind finanțările rambursabile, care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum și cele privind tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale prevăzute în legile anuale pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar, pe parcursul execuției bugetare, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru instituțiile publice finanțate integral din bugetul local și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporțional cu obligațiile care îi revin, de la Ministerul Finanțelor, până cel târziu la data de 31 decembrie 2025, contractarea în anii 2025-2026 a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1.500.000 mii lei, pentru:

(la 11-11-2025, sintagma: unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru instituțiile publice finanțate integral din bugetul local și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporțional cu obligațiile care îi revin, de la Ministerul Finanțelor, până cel târziu la data de 31 decembrie 2025 a fost înlocuită de RECTIFICAREA din 30 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1042 din 11 noiembrie 2025 )

2. La alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:

f) finanțarea cheltuielilor necesare producerii, transportului, distribuției și furnizării agentului termic, pentru sezonul rece 2025-2026, pentru plata facturilor restante și acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de termoficare, în cazul unităților administrativ-teritoriale la nivelul cărora funcționează sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, în limita plafonului de 250.000.000 lei.

3. La alineatul (2), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

f) Valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este:

(i) nelimitat pentru comune, în cazul împrumuturilor contractate potrivit alin. (1) lit. a)-d);

(ii) nelimitat pentru orașe, în cazul împrumuturilor contractate potrivit alin. (1) lit. a)-d);

(iii) 20.000 mii lei pentru municipii, în cazul împrumuturilor contractate potrivit alin. (1) lit. a)-d);

(iv) 30.000 mii lei pentru municipiile reședință de județ și pentru sectoarele municipiului București, în cazul împrumuturilor contractate potrivit alin. (1) lit. a)-d);

(v) 35.000 mii lei pentru județe, în cazul împrumuturilor contractate potrivit alin. (1) lit. a)-d);

(vi) 100.000 mii lei pentru împrumuturile contractate potrivit alin. (1) lit. f) de către unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora serviciul de alimentare centralizată cu energie termică este furnizat pentru cel puțin 80.001 locuințe;

(vii) 50.000 mii lei pentru împrumuturile contractate potrivit alin. (1) lit. f) de către unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora serviciul de alimentare centralizată cu energie termică este furnizat pentru cel mult 80.000 de locuințe.

4. Alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Termenul-limită de depunere la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice a documentelor care vor fi stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (12) pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este data de 31 decembrie 2025.

PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán

București, 30 octombrie 2025.

Nr. 58.

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.