LEGE nr. 179 din 5 noiembrie 2025

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1025 din 5 noiembrie 2025
Intrat în vigoare
08.11.2025
Forma consolidată din
08.11.2025

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

La articolul 6 alineatul (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 august 2015, aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2015, cu modificările și completările ulterioare, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

h) contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidență este data reactivării contribuabilului, în situația în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. a), e)-g) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului, în situația în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. b) și c) din aceeași lege. Aceste prevederi sunt aplicabile și reprezentanților legali, respectiv reprezentanților desemnați;

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, NATALIA-ELENA INTOTERO PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN

București, 5 noiembrie 2025.

Nr. 179.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.