Articolul I
Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 553/2019 privind aprobarea modelului Protocolului pentru formarea și atestarea ca antrenor într-o ramură de sport, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 17 mai 2019, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) lista specializărilor sportive și a cadrelor didactice cu statut de antrenor care vor preda componenta de specialitate a programei de studiu pentru ramurile de sport solicitate, însoțită de acte care dovedesc calitatea de antrenor și nivelul obținut, și lista formatorilor certificați în condițiile legii, specialiști care vor preda disciplinele/modulele prevăzute în Standardul ocupațional pentru educație și formare profesională - ocupație antrenor - cod COR 342201 (standard ocupațional), însoțită de documente doveditoare;
2. La articolul 3, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
g) dovada achitării taxei protocolului de colaborare pentru formarea și atestarea antrenorului pe ramură de sport, pentru fiecare promoție, al cărei cuantum se aprobă anual prin decizie a directorului Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor și care se achită de către instituția formatoare solicitantă în contul Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor.
3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
În vederea încheierii protocolului, Agenția Națională pentru Sport, federațiile sportive naționale și instituțiile de formare a antrenorilor acreditate sau autorizate în condițiile legii se vor consulta în privința stabilirii obligațiilor ce revin fiecărei părți semnatare.
4. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 6
Federațiile sportive naționale, pe baza reglementărilor interne și internaționale, stabilesc, actualizează, introduc conținut (dacă este cazul, până la revizuirea standardului ocupațional) și avizează componenta de specialitate în ramura de sport a programei de pregătire pentru formarea antrenorilor, în conformitate cu certificatul de identitate sportivă eliberat de către Agenția Națională pentru Sport, care să constituie parte integrantă și obligatorie pentru toate protocoalele încheiate pentru ramura de sport, indiferent de instituția de formare a antrenorilor acreditată sau autorizată în condițiile legii.
5. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 7
Protocolul se încheie la începutul fiecărei promoții de antrenori care se va forma în cadrul instituțiilor de formare a antrenorilor cu specializare într-o ramură de sport, acreditate sau autorizate în condițiile legii.
6. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor este instituția din subordinea Agenției Naționale pentru Sport care răspunde de întreaga activitate privitoare la coordonarea, gestionarea și arhivarea protocoalelor pentru formarea și atestarea ca antrenor într-o ramură de sport.
7. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 10
Cererile instituțiilor de formare a antrenorilor acreditate sau autorizate în condițiile legii se vor depune la Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, care va verifica întrunirea condițiilor legale, va pregăti documentația aferentă, va stabili întâlnirea părților implicate și va înainta protocoalele însoțite de notele de fundamentare spre semnare președintelui Agenției Naționale pentru Sport.
8. După articolul 11 se introduc șase noi articole, articolele 11^1-11^6, cu următorul cuprins:
Articolul 11^1
Instituția formatoare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data finalizării examenului de absolvire, are obligația să trimită Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor lista cu antrenorii formați, sub sancțiunea neeliberării carnetelor.
Articolul 11^2
Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor eliberează carnetele de antrenor, la solicitarea absolvenților sau a instituției formatoare, în baza listelor trimise și a documentelor necesare privind eliberarea carnetelor de antrenor.
Articolul 11^3
În situația în care solicitarea eliberării carnetului este înaintată de către instituția formatoare, aceasta se obligă să ducă la îndeplinire întreaga procedură de înmânare propriilor absolvenți a carnetelor eliberate de către Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor.
Articolul 11^4
Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor eliberează carnetul de antrenor în termen de 60 de zile calendaristice de la data primirii documentației complete de la absolvent sau de la instituția formatoare.
Articolul 11^5
Taxa de eliberare a carnetelor de antrenor se achită de către solicitant.
Articolul 11^6
Taxa de eliberare a carnetelor de antrenor, aprobată anual prin decizie a directorului Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, se achită în contul Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor.
9. În anexă, articolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul I
Părțile
Agenția Națională pentru Sport, cu sediul în București, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, reprezentată legal prin ................................, în calitate de președinte,
Federația Română de .....(Se completează cu numele federației semnatare.)....., reprezentată legal prin ............................................................., în calitate de ...............................................................................,
Instituția de formare a antrenorilor ....(Se completează cu denumirea instituției semnatare.)......, reprezentată legal de ..............................................................., în calitate de ...............................................................................,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 343/2011 privind aprobarea Statutului antrenorului și în baza Standardului ocupațional pentru educație și formare profesională - ocupație antrenor - cod COR 342201 (standard ocupațional), convin să încheie prezentul protocol în vederea formării și atestării ca antrenor într-o ramură de sport, în următoarele condiții:
10. În anexă, articolul IV se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul IV
Obligațiile părților
1. Obligații comune
În vederea încheierii protocolului, Agenția Națională pentru Sport, federațiile sportive naționale și instituțiile de formare a antrenorilor acreditate/autorizate, cu specializare/aprofundare într-o ramură de sport, respectă obligațiile ce revin fiecărei părți semnatare.
2. Obligațiile Agenției Naționale pentru Sport:
a) actualizează, la propunerea Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, pe baza actelor normative în vigoare, disciplinele programei de pregătire pentru formarea antrenorilor;
b) avizează, la propunerea Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, lista specialiștilor, formatori care vor preda disciplinele/modulele prevăzute în standardul ocupațional, însoțită de documente doveditoare;
c) eliberează, prin Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, carnetele de antrenor pentru absolvenții cursurilor de licență/masterat/formare a antrenorilor pentru specializarea în ramură de sport a absolvenților ......(Se completează cu numele instituției semnatare.) ...... .
Carnetul de antrenor se eliberează în termen de 60 de zile calendaristice de la data primirii documentației complete de către Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, la solicitarea absolventului sau a instituției formatoare, în baza protocolului prezent și a listei cu absolvenți înaintate de instituția formatoare.
3. Obligațiile Federației Române de ....(Se completează cu numele federației semnatare.)....:
a) stabilește, actualizează, introduce conținut (dacă este cazul, până la revizuirea standardului ocupațional) și avizează, pe baza reglementărilor sportive interne și internaționale și a actelor normative în vigoare, conținutul componentei de specialitate din programa de pregătire pentru formarea antrenorilor pe ramura sa de sport;
b) sprijină și monitorizează derularea activităților teoretice și practice din cadrul cursurilor de formare a antrenorilor pe ramura sa de sport;
c) avizează lista cadrelor didactice cu statut de antrenor care vor preda componenta de specialitate a programei de studiu pentru ramura sa de sport. Cerințele privind nivelul minim de calificare și experiență profesională pentru formatorii care asigură pregătirea specializată în practicarea unei ramuri de sport a antrenorului sunt:
c.1) dețin carnet de antrenor cu specializare în ramura de sport predată;
c.2) au experiență de formator/antrenor/profesor-antrenor în domeniul sportului de minimum 3 ani;
c.3) sunt certificați în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
4. Obligațiile instituției de formare a antrenorilor ...(Se completează cu denumirea instituției semnatare.)...
a) înaintează dosarul privind semnarea protocolului de colaborare tripartit și se asigură că protocolul se semnează înainte de începerea formării profesionale a fiecărei promoții;
b) respectă, pentru cursurile de licență/masterat/formare a antrenorilor la specializarea .............................................., programa de pregătire stabilită la data semnării, astfel:
– programa de pregătire, conform standardului ocupațional, cu disciplinele de studiu și numărul de ore teoretice și practice:
Nr. crt.Discipline prevăzute de standardul ocupaționalNumăr de oreTeoreticePracticeTotal1.Legislația sportului1616322.Istoria sportului4483.Teoria și metodica antrenamentului sportiv1632484.Pedagogie sportivă1228405.Anatomie și fiziologie generală32801126.Ergofiziologia și biochimia sportului832407.Psihologia sportului1632488.Igienă-nutriție-doping2448729.Dirijarea medicală a antrenamentului sportiv16405610.Masaj sportiv și măsuri de prim ajutor16405611.Pregătirea sportivilor406410412.Pregătirea sportivilor pentru competiție24547813.Coordonarea activității sportivilor pe timpul desfășurării competiției32427414.Selecționarea sportivilor pentru practicarea sportului de performanță24729615.Pregătirea specifică a sportivilor pentru competiții de mare amploare6412018416.Comunicare881617.Management sportiv8816Total nr. ore3607201.080
– conținutul tematic de bază al componentei de specialitate, în conformitate cu reglementările sportive interne și internaționale pentru calificarea în ramura de sport ........................................................................, integrat programei de mai sus, pentru disciplinele:
Nr. crt.Discipline prevăzute de standardul ocupaționalNumăr de oreTeoreticePracticeTotal1.Pregătirea sportivilor pentru competiție2454782.Coordonarea activității sportivilor pe timpul desfășurării competiției3242743.Selecționarea sportivilor pentru practicarea sportului de performanță2472964.Pregătirea specifică a sportivilor pentru competiții de mare amploare64120184
c) introduce în foaia matricolă a absolvenților disciplinele de studiu sus-menționate și numărul de ore/credite aferent acestora, precum și denumirea ramurii de sport ......................., ca specializare;
d) asigură specialiști, formatori care vor preda disciplinele/modulele prevăzute în standardul ocupațional și cadre didactice calificate ca antrenor în ramura de sport în vederea predării componentei de specialitate;
e) comunică Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, în termen de 30 de zile calendaristice de la data finalizării examenului de absolvire, lista cu absolvenții, sub sancțiunea neeliberării carnetelor de antrenor;
f) eliberează absolvenților certificatul de absolvire, suplimentul descriptiv și situația parcursului programului de formare profesională, care cuprinde disciplinele de studiu/modulele prevăzute în standardul ocupațional, numărul de ore/credite aferent acestora, notele obținute și denumirea ramurii de sport ......(Se completează ramura de sport corespondentă...... federației sportive naționale.) în care s-au specializat;
g) poate solicita Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor eliberarea carnetului de antrenor pentru absolvenții unei promoții. În acest caz se obligă să depună la Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor întreaga documentație necesară eliberării carnetului de antrenor și să ducă la îndeplinire procedura de înmânare propriilor absolvenți a carnetelor de antrenor eliberate de către Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor. Taxa de eliberare a carnetelor de antrenor se achită de către solicitant.
11. În anexă, secțiunea „Părțile semnatare“ se modifică și va avea următorul cuprins:
Părțile semnatare
Agenția Națională pentru Sport
Federația Română de
Instituția de formare a antrenorilor
Semnătura și ștampila
..............................................................
...................................................................
(Se completează cu denumirea conform certificatului de identitate sportivă.)
..................................................................................
(Se completează cu denumirea instituției semnatare.)
12. În tot cuprinsul ordinului, denumirea „Ministerul Tineretului și Sportului“ se modifică și se înlocuiește cu denumirea „Agenția Națională pentru Sport“.