Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.500/2024 privind aprobarea Normelor metodologice pentru vizarea actelor de studii, a anexelor la actele de studii și a documentelor școlare universitare emise de instituțiile de învățământ superior din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 3 iunie 2024, se completează după cum urmează:
– La articolul 7 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) și f), cu următorul cuprins:
e) o misiune diplomatică, prin reprezentant care prezintă delegație în acest sens, pentru cetățenii proprii care au studiat sau finalizat studiile în România;
f) instituțiile de învățământ superior din România, pentru absolvenții proprii și absolvenții instituțiilor de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu care au susținut examenul de finalizare a studiilor în cadrul respectivei instituții de învățământ superior acreditate, prin reprezentant care utilizează contul de tip «Reprezentant instituție» din platforma Punctul de contact unic electronic.