Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 366/2025 privind aprobarea încheierii unui contract de concesiune a unor bunuri imobile proprietate publică a statului către Societatea Pirochim Victoria - S.A. și aprobarea închirierii unor bunuri proprietate publică a statului către Societatea Viromet - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Durata închirierii prevăzute la alin. (1) este până la data de 1.07.2026, cu posibilitatea prelungirii succesive, prin acte adiționale, a contractului de închiriere cu perioade de câte două luni, fără a se depăși data de 31.12.2026.
2. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Chiria se stabilește cu respectarea următorului mecanism:
0,001% x profit net Viromet - S.A. Cheltuielile de operare până la data stabilită prin contract conform art. 4 alin. (2) se suportă exclusiv de către Viromet - S.A., unde:
– profitul net Viromet - S.A. la care se va raporta valoarea chiriei anuale va fi profitul net înregistrat în anul anterior efectuării plății chiriei, conform situațiilor financiare individuale aprobate ale Viromet - S.A.;
– valoarea cheltuielilor de operare cuprinde contravaloarea utilităților, personalului și materiei prime pentru operarea stației de tratare ape uzate, inclusiv orice alte costuri de administrare și utilizare, respectiv întreținere și reparații, dacă este cazul.