ORDIN nr. 3.829 din 30 aprilie 2026

ORDIN Ministerul Educa?iei ?i Cercetării
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 20 mai 2026
Intrat în vigoare
20.05.2026
Forma consolidată din
20.05.2026

Având în vedere prevederile:

Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.249/2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț;

Ordinului ministrului educației nr. 4.905/2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Comuna Ion Creangă“ din comuna Ion Creangă, județul Neamț;

Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 20 din 11.12.2025;

Referatului de aprobare nr. 9.929 din 12.12.2025 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă, cu sediul în str. I.C. Brătianu nr. 91, satul Ion Creangă, comuna Ion Creangă, județul Neamț, având structurile arondate Școala Primară Averești, cu sediul în str. Oancea Averescu nr. 59, satul Averești, comuna Ion Creangă, județul Neamț, Școala Primară Recea, cu sediul în Str. Siretului nr. 63, satul Recea, comuna Ion Creangă, județul Neamț, Grădinița cu Program Normal Stejaru, cu sediul în str. Preot Moraru nr. 10, satul Stejaru, comuna Ion Creangă, județul Neamț, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2026-2027.

(2) Formațiunile de studiu pentru nivelul de învățământ, limba de predare și forma de învățământ prevăzute la alin. (1) se școlarizează în sediul din str. I.C. Brătianu nr. 91, satul Ion Creangă, comuna Ion Creangă, județul Neamț.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor art. 1 alin. (1), se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț are capacitatea totală de școlarizare de 68 de formațiuni de studiu/ 2 schimburi, maximum 38 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 30 de formațiuni de studiu/schimbul 2, după cum urmează:

a) capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. I.C. Brătianu nr. 91, satul Ion Creangă, comuna Ion Creangă, județul Neamț, este de 45 de formațiuni de studiu/2 schimburi, maximum 24 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 2;

b) capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Oancea Averescu nr. 59, satul Averești, comuna Ion Creangă, județul Neamț, este de 9 formațiuni de studiu/ 2 schimburi, maximum 5 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 4 formațiuni de studiu/schimbul 2;

c) capacitatea maximă de școlarizare în sediul din Str. Siretului nr. 63, satul Recea, comuna Ion Creangă, județul Neamț, este de 11 formațiuni de studiu/2 schimburi, maximum 6 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 5 formațiuni de studiu/schimbul 2;

d) capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Preot Moraru nr. 10, satul Stejaru, comuna Ion Creangă, este de 3 formațiuni de studiu/1 schimb, maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Ion Creangă din județul Neamț, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Neamț duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian

București, 30 aprilie 2026.

Nr. 3.829.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.