privind integrarea sistemului de asigurări sociale al cooperației meșteșugărești în sistemul asigurărilor sociale de stat
Parlamentul României adopta prezenta lege.
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, sistemul de asigurări sociale al cooperației meșteșugărești se integreaza în sistemul asigurărilor sociale de stat.
(2) Cu aceeași dată, Casa de Asigurări Sociale și Pensii din Cooperatia Mestesugareasca își încetează activitatea.
(1) Disponibilitățile bănești, precum și creanțele Casei de Asigurări Sociale și Pensii din Cooperatia Mestesugareasca și ale unităților proprii teritoriale se preiau în întregime, în contul asigurărilor sociale de stat, astfel cum au fost stabilite pe bază de protocol și conform bilanțului contabil la zi.
(2) Patrimoniul aparținând Casei de Asigurări Sociale și Pensii din Cooperatia Mestesugareasca și al unităților proprii teritoriale trec în administrarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pe bază de protocol și conform bilanțului contabil la zi, până la clarificarea situației juridice a bunurilor componente, cu respectarea destinației acestora.
(3) Dreptul de administrare al patrimoniului preluat în condițiile alineatului precedent se exercită de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în regimul juridic aplicabil patrimoniului asigurărilor sociale de stat.
(4) Profitul net obținut din exploatarea bunurilor prevăzute la alin. (2) se face venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.
(5) În termen de trei luni de la data prezentei legi, Guvernul va analiza modificările intervenite în componenta fizica și valorică a patrimoniului sistemului de asigurări sociale al cooperației meșteșugărești de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 66 din 8 februarie 1990 și va lua măsurile necesare pentru întregirea acestuia.
Personalul care își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Casei de Asigurări Sociale și Pensii din Cooperatia Mestesugareasca și al unităților proprii teritoriale trece la Ministerul Muncii și Protecției Sociale și este considerat transferat.
Drepturile de pensii ale pensionarilor din sistemul de asigurări sociale al cooperației meșteșugărești, stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se mențin atât timp cît sunt îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.
Drepturile de asigurări sociale ale cooperatorilor din cooperatia mestesugareasca, ale mestesugarilor cu ateliere proprii, precum și ale ucenicilor și persoanelor care lucrează în atelierele acestora se stabilesc în continuare potrivit legislației asigurărilor sociale de stat.
(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, organizațiile cooperației meșteșugărești și mestesugarii cu ateliere proprii vor depune lunar contribuția de asigurări sociale și contribuția pentru pensia suplimentară, în cotele și la termenele prevăzute de legislația în vigoare, în contul asigurărilor sociale de stat.
(2) Cuantumul contribuției de asigurări sociale și al contribuției pentru pensia suplimentară se stabilesc prin aplicarea cotelor prevăzute de lege la venitul lunar al asiguratului sau, după caz, la nivelul salariului de baza minim brut pe țara, dacă asiguratul realizează un venit lunar sub acest nivel.
Prevederile articolului 15 litera f) și ale capitolului V "Asigurările sociale în cooperatia mestesugareasca" din Decretul-lege nr. 66/1990, articolul 8 din Legea nr. 13/1968 și orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abroga.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
prof. univ. OLIVIU GHERMAN
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 7 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR