LEGE nr. 276 din 5 octombrie 2005

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 903 din 10 octombrie 2005
Intrat în vigoare
13.10.2005
Forma consolidată din
13.10.2005

pentru modificarea art. 3 din Legea arendării nr. 16/1994

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Articolul 3 din Legea arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Alineatele 2, 2^1 și 3 vor avea următorul cuprins:

"Arendașii, persoane fizice, pot fi cetățeni români sau cetățeni străini.

Persoanele fizice prevăzute la alin. 2 trebuie să aibă pregătire de specialitate agricolă sau un atestat de cunoștințe agricole ori de practică agricolă și să prezinte garanțiile solicitate de arendatori. Atestatul este eliberat de organele abilitate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar în cazul persoanelor fizice străine, de autoritatea competentă din statul de origine sau de proveniență.

Arendașii, persoane juridice, pot fi de naționalitate română sau străină și trebuie să aibă ca obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole și să prezinte garanțiile solicitate de arendator."

2. Alineatul 3^1 se abrogă.

Articolul II

Prevederile art. 3 din Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la posibilitatea dobândirii calității de arendaș de către cetățenii străini și persoanele juridice străine intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

DAN RADU RUȘANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

București, 5 octombrie 2005.

Nr. 276.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.