privind garantarea în plata a salariului minim
Parlamentul României adopta prezenta lege.
(1) Persoanele juridice și fizice care angajează personal salariat cu contract de muncă sunt obligate sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe țara.
(2) Dispozițiile alineatului precedent se aplică în cazul când salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să-și desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia.
(3) În cazul salariatului angajat cu o fracțiune de norma, se garantează în plata un salariu egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe țara, corespunzător fracțiunii de norma.
(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale efectuează controlul în unități privind modul de respectare a prevederilor prezentei legi.
(2) Nerespectarea dispozițiilor art. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 50.000 lei și 200.000 lei.
(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele cu atribuții de control din Ministerul Muncii și Protecției Sociale și din direcțiile teritoriale pentru munca și protecție socială.
(4) Dispozițiile privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Litigiile generate de neacordarea drepturilor prevăzute de prezenta lege salariaților constituie litigii de muncă și se soluționează de către instanțele judecătorești.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 30 septembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 4 octombrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR