Articolul 1
Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 18 octombrie 2000, se modifica și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
"(2) Structura organizatorică, efectivele în timp de pace și la mobilizare, regulamentul de funcționare și atribuțiile Serviciului de Informații Externe se aproba de Consiliul Suprem de Apărare a Tarii."
2. După alineatul (3) al articolului 9 se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
"(4) Reglementările în vigoare privind transmiterea către alte instituții a unor date și informații de evidenta nominală sau statistice se aplică Serviciului de Informații Externe numai în măsura în care furnizarea acestora nu conduce la deconspirarea acțiunilor, sediilor și personalului instituției."
3. Alineatul (1) al articolului 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Serviciul de Informații Externe este autorizat sa folosească persoane juridice sub acoperire, înființate în condițiile legii, sa utilizeze metode specifice, sa creeze și să dețină mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, protecția, evaluarea, valorificarea și stocarea datelor și informațiilor referitoare la siguranța naționala."
4. După alineatul (2) al articolului 10 se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins:
"(2^1) În situații bine determinate și fundamentate, la propunerea directorului Serviciului de Informații Externe și cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii, sursele umane pot fi angrenate, pe operațiuni și cazuri concrete, în cadrul unor acțiuni de cooperare cu organisme similare partenere din străinătate."
5. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - Serviciul de Informații Externe are dreptul, în condițiile prevăzute de lege, să solicite și să obțină de la autoritățile publice române, agenți economici, alte persoane juridice, precum și de la persoane fizice informații, date sau documente necesare îndeplinirii atribuțiilor sale."
6. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - Serviciul de Informații Externe avizează accesul la documente secrete, la cifrul de stat și la armament pentru personalul din cadrul ministerelor și al altor instituții publice, care desfășoară activitate de lungă durata în afară tarii, cu excepția celui aparținând Ministerului Apărării Naționale."
7. Alineatele (2) și (3) ale articolului 14 vor avea următorul cuprins:
"(2) - Personalului civil îi sunt aplicabile, după caz, dispozițiile Codului muncii, ale Statutului funcționarilor publici, precum și ale actelor normative și reglementărilor specifice Serviciului de Informații Externe.
(3) Salariații civili sunt obligați să depună jurământul cu privire la respectarea Constituției, a legilor tarii și a reglementărilor specifice Serviciului de Informații Externe."
8. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - Cadrele Serviciului de Informații Externe care sunt investite cu exercițiul autorității publice au toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru aceasta calitate."
9. Alineatul (1) al articolului 17 va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Selecționarea, încadrarea, acordarea gradelor și înaintarea în grad și funcții, transferarea, trecerea în rezerva, încetarea sau desfacerea contractului individual de muncă al personalului Serviciului de Informații Externe se fac potrivit legii, Regulamentului privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, Statutului cadrelor militare și regulamentelor militare, precum și altor dispoziții legale. Serviciul de Informații Externe va tine evidenta funcțiilor publice și a funcționarilor publici din cadrul instituției, prin structurile proprii, prin derogare de la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici."
10. Alineatul (2) al articolului 17 va avea următorul cuprins:
"(2) - Serviciul de Informații Externe își organizează un sistem propriu de formare și perfecționare a personalului, iar pentru anumite categorii de personal poate utiliza instituțiile militare sau civile de învățământ din țara și din străinătate."
11. Alineatul (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins:
"Art. 21. - (1) Fondurile necesare pentru desfășurarea activității Serviciului de Informații Externe se asigura de la bugetul de stat și din surse extrabugetare."
12. După alineatul (1) al articolului 21 se introduc alineatele (1^1) și (1^2) cu următorul cuprins:
"(1^1) Serviciul de Informații Externe primește și administrează bunuri proprietate publică și privată a statului, putând să le închirieze în funcție de regimul lor juridic, retinand o cota-parte de 50% din valoarea chiriei, și desfășoară, în condițiile legii, activități cu caracter economic. Veniturile astfel obținute vor fi utilizate integral pentru finanțarea cheltuielilor materiale și de capital, iar disponibilul rămas la sfârșitul anului va fi reportat în anul următor și va fi folosit cu aceeași destinație.
(1^2) Planificarea, evidenta, utilizarea, justificarea și controlul cheltuielilor operative destinate realizării activității specifice Serviciului de Informații Externe se efectuează în conformitate cu regulile generale în aceasta materie, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Tarii."
13. La articolul 22 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea Serviciul de Informații Externe sunt bunuri proprietate publică a statului."