(1) În vederea asigurării participării cetățenilor prevăzuți la art. 1 la dezbaterea problemelor colectivității locale, ordinea de zi a ședinței consiliului local sau județean se aduce la cunoștința publică prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate și în limba lor maternă.
(2) În acest scop, primării, respectiv, președinții consiliilor județene, vor asigura traducerea în limba maternă a minorității naționale a ordinii de zi, iar aceasta va fi adusă la cunoștința publică prin grija secretarului, respectiv a secretarului general al unității administrativ-teritoriale, prin aceleași mijloace și în același termen cu cele ale difuzării în limba română.
(3) Aducerea la cunoștința publică, în limba maternă, a ordinii de zi a ședinței consiliului local sau județean se consemnează în procesul-verbal al ședinței, iar în dosarul de ședința se vor atașa actele doveditoare, inclusiv ordinea de zi în limba oficială și în versiunea tradusa în limba maternă.
(1) În consiliile locale sau județene în care consilierii aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o treime din numărul total al consilierilor în funcție, la lucrările ședințelor ordinare și extraordinare ale consiliului se poate folosi și limba maternă. În toate cazurile documentele ședințelor consiliului local sau județean se întocmesc în limba română, limba oficială a statului.
(2) În astfel de cazuri primării și președinții consiliilor județene au obligația să asigure traducerea integrală și concomitenta a dezbaterilor în limba română. Traducerea va fi realizată de persoane care cunosc bine și foarte bine atât limba română, cat și limba maternă a minorității respective. În cazuri excepționale, dacă traducerea nu poate fi realizată datorită lipsei traducatorului și acesta nu poate fi înlocuit cu o altă persoană în măsura să asigure traducerea, lucrările ședinței consiliului local sau județean se vor desfășura în limba română. Dacă situația se repeta și la ședința următoare, lucrările acesteia vor fi amânate. După o a treia amânare devin aplicabile prevederile art. 58 din Legea nr. 215/2001.
(3) Potrivit legii documentele ședințelor consiliului local sau județean se vor întocmi numai în limba română, limba oficială a statului. Procesul-verbal al ședinței se va redacta direct în limba română, pe baza traducerii din timpul ședinței.
(4) Proiectele de hotărâri ale consiliului local sau județean și celelalte documente supuse dezbaterii și aprobării acestuia vor fi redactate, în toate cazurile, în limba română și vor fi însoțite de traducerea în limba maternă a minorității îndreptățite.
(5) Textele finale ale hotărârilor și celorlalte documente supuse deliberării și aprobării consiliului local sau județean vor fi redactate în limba română și vor fi traduse în limba minorității naționale.
(6) Folosirea limbii materne la lucrările ședinței consiliului local sau județean se consemnează, în toate cazurile, în procesul-verbal al ședinței.
(1) Secretarul, respectiv secretarul general al unității administrativ-teritoriale, este obligat sa ia toate măsurile tehnice și de orice alta natura pentru a asigura aducerea la cunoștința publică a hotărârilor cu caracter normativ ale consiliului local sau județean, precum și comunicarea către cetățenii prevăzuți la art. 1 a hotărârilor cu caracter individual și în limba maternă a acestora, dacă s-a făcut o solicitare scrisă în acest sens.
(2) Aducerea la cunoștința publică, în limba maternă, a hotărârilor cu caracter normativ ale consiliului local sau județean, precum și comunicarea către cetățenii prevăzuți la art. 1 a hotărârilor cu caracter individual și în limba maternă a acestora se realizează prin aceleași mijloace și în același termen cu cele ale difuzării în limba română.
(1) Cetățenii prevăzuți la art. 1 au dreptul să se adreseze, oral sau în scris, autorităților administrației publice locale și aparatului propriu al acestora și în limba maternă.
(2) Autoritățile administrației publice locale și aparatul propriu de specialitate au obligația sa răspundă solicitărilor atât în limba română, cat și în limba maternă. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.
(1) La ceremoniile oficiale organizate de autoritățile administrației publice locale se va folosi limba română, limba oficială a statului. În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, la astfel de ceremonii, alături de limba română, se poate folosi și limba minorității respective.
(2) Oficierea căsătoriilor se face de către ofițerul de stare civilă în limba română. Ceremonia se poate desfășura, la cerere, și în limba maternă a persoanelor care urmează să se căsătorească, dacă ofițerul de stare civilă cunoaște limba respectiva.
(3) Actele și certificatele de stare civilă se vor redacta numai în limba română.
(1) Inscriptionarea în limba maternă a denumirii unor localități în care cetățenii aparținând unei minorități au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se face pe aceeași tablita indicatoare, sub denumirea în limba română, folosindu-se aceleași caractere, marimi de litere și culori, potrivit anexei nr. 2. Inscriptionarea se face atât pe indicatoarele rutiere de intrare, cat și pe cele de ieșire din localitate.
(2) Confecționarea tablitelor indicatoare se realizează prin grija primarilor, costul acestora fiind suportat din bugetele locale.