LEGE nr. 704 din 3 decembrie 2001

a) notificarea actelor de procedura care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;

b) efectuarea comisiilor rogatorii;

c) înfățișarea în statul solicitant a martorilor, experților și a persoanelor urmărite;

d) cazierul judiciar;

e) măsuri referitoare la amânarea pronunțării hotărârii judecătorești sau la suspendarea executării pedepsei, la liberarea condiționată, la amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării acesteia;

f) cererea de urmărire;

g) alte forme de cooperare, inclusiv cele derivând din obligațiile internaționale de prevenire și combatere a infracțiunilor.

(1) Prezenta lege nu se aplică:

a) executării mandatelor de arestare și a hotărârilor de condamnare; prevederile art. 2 lit. e) rămân aplicabile;

b) infracțiunilor militare;

c) asistenței polițienești dacă, potrivit legii, aceasta nu se afla sub control judiciar.

(2) Asistența judiciară va putea fi refuzată:

a) dacă cererea se referă la infracțiuni considerate de statul român ca fiind infracțiuni politice sau infracțiuni conexe la infracțiuni politice;

b) dacă statul român considera ca îndeplinirea cererii este de natura sa aducă atingere suveranității sale, securității sau ordinii sale publice ori altor interese esențiale ale sale;

c) dacă fapta care motiveaza cererea face în România obiectul unei proceduri penale îndreptate împotriva aceleiași persoane sau dacă a fost pronunțată o hotărâre penală asupra acestei fapte și a vinovatiei persoanei în cauza.

(3) Prevederile art. 35 sunt aplicabile.

(1) Prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesand asistența judiciară în domeniul penal, cuprinse în convențiile internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.

(2) În cazul în care asistența este solicitată de un tribunal penal internațional sau de o organizație internationala publică, în conformitate cu dispozițiile instrumentelor internaționale pertinente, prevederile prezentei legi pot fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.

(1) În lipsa de convenție internationala, asistența judiciară poate fi acordată în baza curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității data de autoritatea competentă a acelui stat.

(2) În asemenea cazuri prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române.

(1) Comunicarea actelor de procedura va putea fi efectuată prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevăzute de legislația română pentru inmanari analoage sau într-o formă specială compatibila cu aceasta legislație.

(2) Dovada comunicării se va face printr-un document datat și semnat de destinatar sau printr-o declarație a autorității judiciare române solicitate, constatând faptul, forma și data comunicării. Actul sau declarația va fi transmisă imediat statului solicitant. La cererea acestuia din urma statul român va preciza dacă notificarea a fost facuta în conformitate cu legea sa. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român va înștiința imediat statul solicitant despre motivul necomunicarii.

(1) Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie îndeosebi:

a) îndeplinirea actelor de urmărire, cum sunt: localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor; interogatoriul inculpatului, ascultarea persoanei vătămate, a celorlalte părți, a martorilor și experților, precum și confruntarea; perchezițiile, sechestrele și confiscarile de obiecte, precum și conservarea bunurilor cuvenite celor pagubiti; cercetări locale; expertize; transmiterea de informații, necesare într-un anume proces, prin supravegheri de telecomunicații, înregistrări audio și video, ridicarea secretului protejat prin lege (bancar, comercial, al corespondentei și altele asemenea), examinarea documentelor de arhiva și a fisierelor specializate și alte asemenea forme de urmărire;

b) transmiterea mijloacelor materiale de proba;

c) comunicarea de documente sau dosare.

(2) Dacă statul solicitant dorește ca martorii sau experții să depună sub jurământ, el va cere aceasta în mod expres, iar statul român îi va da curs în situațiile în care legea interna română nu se opune.

(3) Statul român va putea sa transmită numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Totuși, dacă statul solicitant cere în mod expres originalele, se va da curs, în măsura posibilului , acestei cereri.

(1) Comisiile rogatorii privitoare la perchezitii și la sechestre de obiecte sunt supuse următoarelor condiții:

a) infracțiunea care motiveaza comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat;

b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibila cu legea statului român.

(2) Condițiile prevăzute la alin. (1) pot sa atragă regula reciprocității.

(1) Statul român va putea sa amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.

(2) Obiectele și originalele dosarelor și ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cat mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunța la ele.

(1) Dacă statul român solicitant apreciază ca înfățișarea personală a unui martor sau expert în fața autorităților sale judiciare este în mod deosebit necesară, el va trebui să facă mențiune despre aceasta în cererea de inmanare a citației. Statul străin solicitat va comunică statului român răspunsul martorului sau expertului.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), în cerere sau în citație se menționează cuantumul aproximativ al indemnizațiilor plătibile, precum și al cheltuielilor de călătorie și de ședere rambursabile.

(3) Dacă i se prezintă o cerere în acest sens, statul solicitat ar putea acorda un avans martorului sau expertului. Acest avans se va menționa în citație și va fi rambursat de către statul român solicitant.

(1) Nici un martor sau expert, oricare ar fi cetățenia sa, care, în urma primirii unei citații, va consimți să se înfățișeze în fața autorităților judiciare ale statului român solicitant, nu va putea fi nici urmărit, nici deținut, nici supus vreunei alte restrictii a libertății sale individuale pe teritoriul României pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat.

(2) Dacă în timpul procesului ar putea fi ordonată arestarea unui martor care este banuit ca a săvârșit o infracțiune în legătură cu mărturia sa în fața autorităților judiciare ale statului român solicitant, alta decât refuzul de a depune mărturie, se va lua în considerare faptul dacă interesele justiției nu ar fi mai bine protejate prin încredințarea urmăririi, dacă este posibil, către statul străin solicitat.

(3) Nici o persoană, oricare ar fi cetățenia ei, citata în fața autorităților judiciare ale statului român solicitant în scopul de a răspunde aici de fapte pentru care ea se afla sub urmărire penală, nu va putea fi în România nici urmărită, nici deținută, nici supusă vreunei alte restrictii a libertății sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat și care nu sunt menționate în citație.

(4) Imunitatea prevăzută de prezentul articol va inceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, având posibilitatea sa părăsească teritoriul statului român solicitant timp de 15 zile consecutive după ce prezenta sa nu mai era cerută de autoritățile judiciare române, va rămâne totuși pe teritoriul României sau se va reintoarce aici după ce îl va fi părăsit.

(1) Orice persoană deținută, a carei prezenta personală în calitate de martor sau pentru confruntari este cerută de statul solicitant, va fi transferata temporar pe teritoriul acelui stat, unde va avea loc audierea, cu condiția înapoierii sale în termenul indicat de către statul român și sub rezerva dispozițiilor art. 25, în măsura în care acestea pot fi aplicate în mod corespunzător.

(2) Transferarea poate fi refuzată:

a) dacă persoana deținută nu consimte;

b) dacă prezenta sa este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului solicitat;

c) dacă transferarea sa este susceptibilă sa îi prelungească detenția; sau

d) dacă alte considerente imperioase se opun transferării sale pe teritoriul statului solicitant.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1) și sub rezerva dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. a) și b), tranzitul pe teritoriul unui stat terț, parte la Convenția europeană de asistența judiciară în materie penală (Strasbourg, 20 aprilie 1959), al persoanei deținute va fi acordat la cererea adresată de către Ministerul Justiției al statului solicitant Ministerului Justiției al statului solicitat pentru tranzit, însoțită de toate documentele necesare.

(4) România va putea sa refuze acordarea tranzitului cetățenilor săi.

(5) Persoana transferata va trebui sa rămână în detenție pe teritoriul statului solicitant și, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care statul solicitat pentru transferare nu cere punerea acesteia în libertate.

(6) Perioada în care persoana deținută a fost transferata, conform dispozițiilor prezentului articol, va fi dedusă din durata privarii sale de libertate.

(7) Locul predării detinutului către statul solicitant, precum și locul preluării sale de la acest stat vor fi un punct de frontieră al statului român. Detinutul este predat și preluat sub escorta. Ministerul de Interne va asigura predarea și preluarea, comunicând despre aceasta Ministerului Justiției. Pentru situația în care statul român este cel solicitant se aplică dispozițiile art. 9.

(1) Statul român va comunică, în măsura în care autoritățile lui judiciare vor putea ele însele să le obțină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar și orice date referitoare la acesta, care îi vor fi cerute, pentru o cauza penală, de autoritățile judiciare ale statului străin solicitant.

(2) În alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) se va da curs unei asemenea cereri în condițiile prevăzute de legislația, de alte reglementări sau de practica statului român.

(1) Cererile de asistența judiciară se formulează în scris și trebuie să cuprindă următoarele date:

a) autoritatea de la care emana cererea;

b) obiectul și motivul cererii;

c) autoritatea solicitată;

d) calificarea infracțiunii;

e) identitatea persoanei în cauza, îndeosebi numele și prenumele, data și locul nașterii, domiciliul sau reședința, cetățenia și ocupația, în măsura în care sunt cunoscute;

f) mențiunea de confidențialitate, dacă este cazul.

(2) În plus cererile mai cuprind:

a) în cazul comunicării actelor de procedura: natura actului sau a hotărârii; numele și adresa destinatarului, precum și calitatea acestuia în proces;

b) în cazul comisiilor rogatorii, orice precizări utile asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și asupra obiectului delegației încredințate autorității solicitate, îndeosebi numele și adresele persoanelor de audiat și întrebările care trebuie să le fie puse.

(1) Cererile de asistența judiciară formulate de autoritățile competente ale statului solicitant vor fi adresate:

a) Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, dacă se referă la activități din faza de cercetare și urmărire penală;

b) Ministerului Justiției, dacă se referă la activitatea de judecată sau la formele de cooperare judiciară prevăzute la art. 26 alin. (3) și art. 39;

c) Ministerului de Interne, dacă se referă la activitățile menționate la art. 26 alin. (7) și art. 27.

(2) În caz de urgenta cererile de comisii rogatorii formulate de autoritățile judiciare străine pot fi adresate direct instanțelor judecătorești române sau parchetelor de pe lângă acestea, după caz; totodată cererile vor fi transmise în copie la Ministerul Justiției sau la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, după caz. Autoritățile judiciare române sesizate vor înștiința la rândul lor despre comisiile rogatorii primite.

(3) Răspunsurile la cererile de asistența primite din străinătate vor fi comunicate autorităților solicitate, prin intermediul autorităților române menționate la alin. (1).

(4) În cazul prevăzut la alin. (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol), cu duplicat la autoritățile judiciare centrale menționate.

(1) Cererile de asistența judiciară și documentele anexe, adresate autorităților judiciare române în baza prezentei legi, vor fi însoțite de o traducere în limba engleza sau franceza, dacă prin înțelegeri internaționale bilaterale sau multilaterale actuale ori viitoare nu s-ar prevedea altfel.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt subordonate regulii reciprocității.

(1) Orice cerere de urmărire adresată de un stat străin parchetelor sau instanțelor române va face obiectul comunicărilor între autoritatea străină competența, pe de o parte, și Ministerul Justiției sau Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, după caz, pe de altă parte. Cererea de urmărire privește îndeosebi persoane care, după ce au săvârșit infracțiuni pe teritoriul statului solicitant, se refugiaza în alt stat, de unde nu pot fi extrădate.

(2) Statul român va face cunoscută urmarea data cererii de urmărire și va transmite statului solicitant, dacă este cazul, o copie de pe hotărârea intervenita.

(3) Dispozițiile art. 32 se aplică și în cazul cererilor de urmărire la care se referă alin. (1).

(1) Statul român va da statului străin interesat informații despre hotărârile penale și despre măsurile ulterioare, care se referă la cetățenii acestui stat străin și care au făcut obiectul unei mențiuni în cazierul judiciar. Aceste informații vor fi comunicate cel puțin o dată pe an.

(2) Dacă persoana în cauza este considerată cetățean al doua sau mai multor state, informațiile vor fi comunicate fiecărui stat interesat, în afară cazului în care aceasta persoana are cetățenia statului român, pe teritoriul căruia a fost condamnata.

(3) În plus statul român, care a comunicat informațiile la care se referă alin. (1), va transmite statului străin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotărârile și măsurile respective, precum și orice alta informație referitoare la acestea, pentru a-i permite sa examineze dacă ele necesita măsuri pe plan intern.

(1) Informațiile la care se referă art. 38 se transmit prin intermediul Ministerului Justiției.

(2) Informațiile de același gen, primite de la autoritățile competente ale statelor străine în cadrul schimbului de informații, se vor primi de către Ministerul Justiției, care le va transmite în continuare Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și Ministerului de Interne spre a se proceda în raport cu atribuțiile privitoare la recunoașterea și, respectiv, înregistrarea hotărârilor penale străine.