LEGE nr. 756 din 27 decembrie 2001

(1) Orice condamnat de către o instanța română, căruia i se pot aplica prevederile prezentei legi, trebuie să fie informat în scris, prin grija Ministerului Justiției, despre conținutul exact al convenției internaționale incidente.

(2) În cazul în care condamnatul și-a exprimat pe lângă statul român, ca stat de condamnare, dorința de a fi transferat, Ministerul Justiției va informa despre aceasta autoritatea centrala competența a statului de executare, cat mai curând posibil, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

(3) Informațiile trebuie să cuprindă:

a) numele, data și locul nașterii condamnatului;

b) dacă este cazul, adresa sa în statul de executare;

c) o prezentare a faptelor care au atras condamnarea;

d) natura, durata și data începerii executării condamnării.

(4) În cazul în care condamnatul și-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorința de a fi transferat, statul român va comunică, la cerere, statului de executare informațiile prevăzute la alin. (3).

(5) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către fiecare dintre cele doua state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum și despre orice hotărâre luată de unul dintre ele cu privire la cererea de transferare.

(1) În scopul rezolvarii cererii de transferare statul român va solicita statului de executare transmiterea următoarelor acte:

a) un document sau o declarație care să ateste ca persoana condamnata este resortisant al statului de executare;

b) o copie de pe dispozițiile legale ale statului de executare, din care să rezulte ca faptele care au determinat pronunțarea hotărârii în statul de condamnare constituie o infracțiune prevăzută și pedepsita în dreptul intern al statului de executare sau sa constituie o astfel de infracțiune dacă ar fi fost comisă pe teritoriul sau;

c) o declarație conținând informațiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnării; dispozițiile art. 20 se aplică în mod corespunzător.

(2) Cu excepția cazului în care unul dintre cele doua state nu își da acordul la transferare, statul român comunică statului de executare următoarele:

a) o copie, certificată pentru conformitate cu originalul, de pe hotărârea definitivă de condamnare și de pe dispozițiile legale aplicabile;

b) un document menționând durata condamnării deja executate, inclusiv informații asupra oricărei detentii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării condamnării;

c) o declarație consfintind consimțământul la transfer, astfel cum se prevede la art. 5 lit. d);

d) dacă este cazul, orice raport medical sau social despre condamnat, informații asupra tratamentului sau pe teritoriul statului român și recomandări pentru continuarea tratamentului sau în statul de executare.

(3) Statul român poate solicita statului de executare sa îi trimită oricare dintre documentele menționate la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de a lua hotărârea de acceptare ori de refuzare a transferării. Același drept îl are și statul de executare, ori de câte ori solicita statului român sa îi transmită documente dintre cele menționate la alin. (2).

(1) Statul român va proceda în asa fel încât persoana care ar urma să își dea consimțământul la transferare în temeiul art. 5 lit. d) sa o facă de bunăvoie și în deplina cunoștința de consecințele juridice care decurg din aceasta.

(2) Statul român trebuie să dea statului de executare posibilitatea sa verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcționar desemnat de acord cu statul de executare, ca acest consimțământ a fost dat în condițiile alin. (1).

(1) Preluarea în sarcina a condamnatului de către autoritățile statului de executare are drept efect suspendarea executării condamnării în România.

(2) Statul român nu mai poate să asigure executarea ori sa continue executarea condamnării atunci când statul de executare considera, potrivit legii, ca terminată executarea condamnării.

(1) Numai statul român, ca stat de condamnare, are dreptul de a exercita căile de control judiciar vizând desființarea sau modificarea hotărârii. Condamnatul poate să solicite, chiar după transferare, exercitarea unei asemenea cai de control judiciar.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu au legătură cu procedura conversiunii condamnării, reglementată prin art. 22.

(1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanța română se transmite Ministerului Justiției din România. Ca urmare, ministerul solicita sa i se transmită de urgenta:

a) de către parchetul de pe lângă curtea de apel competența, actele și informațiile la care se referă art. 9 alin. (3) și art. 10 alin. (2) lit. a)-c);

b) de către Direcția Generală a Penitenciarelor, actele prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. d).

(2) Actele menționate la alin. (1) pot fi solicitate deopotrivă ca urmare a unei cereri de transferare formulate de către oricare dintre cele doua state în relație.

(3) După primirea actelor și informațiilor menționate la alin. (1) Ministerul Justiției le va traduce și apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorității centrale din statul de executare, de la care va cere totodată sa îi transmită documentele menționate la art. 10 alin. (1), precum și consimțământul sau la transferare, dacă accepta cererea.

(4) Procedura de la alin. (3) nu va fi îndeplinită dacă autoritățile române dețin informații sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferului solicitat. O asemenea soluție poate fi data de către curtea de apel competența, sesizată de procurorul general al curții, din oficiu sau la cererea ministrului justiției. Sentinta curții de apel se motiveaza și este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

(5) Dacă soluția de refuz al transferării, evocata la alin. (4), rămâne definitivă, Ministerul Justiției va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrala a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 9 alin. (5), prin intermediul Direcției Generale a Penitenciarelor.

(1) În cazul în care procedura de soluționare a cererii de transferare continua, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi controlului de regularitate internationala la Ministerul Justiției. După observarea îndeplinirii condițiilor ministerul transmite cererea și actele ajutatoare, însoțite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competența. La dosar se vor atașa și înscrisurile depuse în legătură cu cererea de transferare de către oficiul consular străin competent, potrivit art. 11 alin. (2).

(2) Procurorul general, primind cererea și actele, trebuie să se asigure mai întâi, prin audierea condamnatului, ca acesta și-a dat consimțământul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condițiile prevăzute la art. 11 alin. (1). Conținutul audierii va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de procurorul general și de persoana condamnata sau de reprezentantul acesteia. După aceasta procedura procurorul general va sesiza curtea de apel pentru soluționarea cererii de transferare.

(3) Competența curții de apel și cea a parchetului de pe lângă curtea de apel sunt determinate după sediul penitenciarului de detenție sau, când condamnatul este liber, după locuinta acestuia.

(4) Cererea se va judeca în camera de consiliu, în prezenta procurorului și cu citarea persoanei condamnate sau a reprezentantului acesteia. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apărător ales ori, în lipsa, numit din oficiu. La nevoie, traducerea se va asigura de către un interpret. Judecata nu va depăși, pe cat posibil, 10 zile de la înregistrarea cererii, iar sentinta se va redacta în cel mult 5 zile și va fi motivată.

(5) Împotriva sentinței pot sa declare recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, procurorul general al curții de apel, din oficiu, sau la cererea ministrului justiției, precum și condamnatul.

(6) Ministerul Justiției va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrala a statului de executare, cu privire la soluția definitivă pronunțată de către instanțele românești în cererea de transferare. Prevederile art. 14 alin. (5) teza a 2-a sunt aplicabile.

(7) Dacă transferul condamnatului a fost acceptat predarea acestuia se va realiza prin Ministerul Justiției. Preluarea de către autoritatea competentă a statului de executare va avea loc, pe cat posibil, la un punct de frontieră al României.

(8) În cazul unei persoane care, după ce a fost condamnata printr-o hotărâre penală definitivă pronunțată de o instanța română, evadeaza și se refugiaza pe teritoriul statului al cărui resortisant este, statul român poate să adreseze celuilalt stat o cerere de preluare a executării condamnării. Cererea se formulează de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei raza teritorială se afla instanța de condamnare. În cerere se poate include și solicitarea ca statul de refugiu al condamnatului sa ia măsura arestării acestuia sau orice alta măsura pentru a garanta ca evadatul va rămâne pe teritoriul sau în asteptarea unei decizii privind cererea. Arestarea persoanei în aceste condiții nu poate duce la agravarea situației sale penale. După traducerea cererii și a actelor-anexe acestea se transmit Ministerului Justiției, spre a fi comunicate autorității centrale din statul solicitat.

a) persoana a fost condamnata pentru crime care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România;

b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vadit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanței române;

c) exista indicii suficiente ca, o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române;

d) persoana condamnata nu a reparat pagubele produse prin infracțiune și nici nu a plătit sau garantat daunele și cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanței române;

e) dacă exista indicii suficiente ca statul de executare nu va respecta regula specialitatii, trecând la represiunea penală a condamnatului pentru fapte anterioare transferării, altele decât cea care a motivat condamnarea executorie, fără a obține mai întâi, în acest scop, autorizarea statului român.

(1) Statul român trebuie, la cererea statului de condamnare, sa furnizeze acestuia documentele și declarațiile despre care se face mențiune în art. 10 alin. (1).

(2) Prevederile art. 10 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(1) Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obțină de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declarație în care să se consemneze consimțământul la transfer de bunăvoie și în deplina cunoștința de consecințele juridice care decurg din transferarea condamnatului în România. Totodată oficiul consular român va fi solicitat sa întocmească un înscris asupra situației sociale și familiale a condamnatului, ținând seama de afirmatiile acestuia și indicând posibilitățile sale de readaptare în România.

(2) Statul român va cere autorității centrale din statul de condamnare sa îi furnizeze copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum și informații privitoare la eventualele relații întreținute de acesta cu medii sociale criminogene.

(1) Statul român hotărăște dacă accepta sau refuza transferarea care i-a fost solicitată, ținând seama de informațiile pe care i le-a furnizat statul de condamnare, de documentele primite de la consulatul român competent și de alte informații pertinente.

(2) Prevederile art. 6 alin. (3) sunt aplicabile.

(1) Autoritățile competente ale statului român sunt obligate:

a) fie sa continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare, în condițiile enunțate la art. 21,

b) fie sa schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, inlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile enunțate la art. 22.

(2) Statul român trebuie, dacă i se cere, sa indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele doua proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată.

(3) Executarea condamnării este guvernata de legea statului de executare, iar acest stat este singurul competent pentru a lua, în materie, toate hotărârile corespunzătoare.

(1) În cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte natura juridică și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

(2) Dacă natura sau durata acestei pedepse este incompatibilă cu legislația română sau dacă aceasta legislație o impune, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, sa adapteze aceasta pedeapsa la aceea prevăzută de propria lege pentru infracțiuni de aceeași natură. Aceasta pedeapsa trebuie să corespundă, atât cat este posibil, în ceea ce privește natura sa, celei aplicate prin hotărârea din statul de condamnare. Ea nu poate să agraveze, prin natura sau durata ei, pedeapsa pronunțată în statul de condamnare, nici să depășească maximul prevăzut de legea română pentru infracțiunile în discuție.

(1) În cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legislația română. În ceea ce privește întinderea conversiunii pedepsei și a criteriilor aplicabile instanța română va trebui să respecte următoarele condiții:

a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau implicit, în hotărârea pronunțată în statul de condamnare;

b) nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară;

c) va deduce integral din pedeapsa perioada de privatiune de libertate deja executată de condamnat;

d) nu va agrava situația penală a condamnatului, nici nu va fi ținuta de limita inferioară a pedepsei eventual prevăzute de legislația statului de condamnare pentru infracțiunea sau infracțiunile săvârșite.

(2) Când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menține acea persoana în detenție sau va lua alte măsuri preventive în scopul de a asigura prezenta ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri.

a) când considera terminată executarea condamnării;

b) în cazul în care condamnatul a evadat;

c) dacă statul de condamnare solicita un raport special.

(1) În cazul în care Ministerul Justiției din România primește o cerere de transferare din partea unui resortisant român condamnat penal într-un alt stat, se procedează în felul următor:

a) autoritatea centrala din statul de condamnare este instiintata despre cerere de către Ministerul Justiției, care îi transmite totodată informațiile prevăzute la art. 9 alin. (3), documentele prevăzute la art. 10 alin. (2), precum și o declarație precizând dacă autoritățile competente își dau consimțământul la transfer. Informațiile și documentele se obțin de către parchetul de pe lângă curtea de apel competența;

b) dacă cererea de transferare este refuzată, Ministerul Justiției îl înștiințează despre aceasta pe condamnat;

c) dacă cererea este aprobată, Ministerul Justiției transmite autorității centrale din statul de condamnare documentele prevăzute la art. 10 alin. (1), pe care le procura parchetul român competent.

(2) De îndată ce Ministerul Justiției primește declarația de consimțământ de la statul de condamnare, el transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competența, care, la rândul sau, sesizează curtea de apel pentru ca aceasta sa recunoască hotărârea străină și sa o pună în executare, conform prevederilor art. 21 sau 22, după caz.

(3) Sentinta se motiveaza de îndată și este supusă recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea către condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere la autoritatea centrala din statul de condamnare, de către Ministerul Justiției, în cel mai scurt timp posibil.

(4) După ce hotărârea instanței române rămâne definitivă curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiției îl transmite autorității centrale competente din statul de condamnare, pentru ca transferarea persoanei condamnate să poată avea loc.

(5) Predarea-primirea condamnatului va avea loc, de regula, pe teritoriul statului de condamnare. Aceasta se va realiza, din partea statului român, de către Ministerul Justiției.

(6) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeași infracțiune care a constituit obiectul condamnării în străinătate.

a) procesul în care s-a pronunțat condamnarea nu s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile pertinente din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

b) în România s-a pronunțat o hotărâre penală împotriva condamnatului pentru aceeași fapta sau o procedură penală este în curs în România pentru aceeași fapta și împotriva aceleiași persoane;

c) persoana condamnata a părăsit mai demult România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative;

d) persoana condamnata a comis o infracțiune grava, de natura sa alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natura să facă indoielnica reinsertia sa socială în România.

(1) Statul român admite, în conformitate cu propria legislație, o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul sau, dacă cererea a fost formulată de către un alt stat care el însuși s-a înțeles cu un al treilea stat asupra transferării unui condamnat spre sau dinspre teritoriul sau.

(2) Statul român poate refuza sa acorde tranzitul:

a) dacă persoana condamnata este unul dintre resortisantii săi;

b) dacă infracțiunea care a dat loc la condamnare nu constituie infracțiune conform legii penale române.

(3) Cererile de tranzit și răspunsurile se comunică pe calea menționată la art. 6 alin. (2).

(4) Statul român poate consimți la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul sau, formulată de către un stat terț, dacă acesta din urma a convenit cu un alt stat asupra transferării spre sau dinspre teritoriul sau.

(5) Statul român căruia îi este cerută tranzitarea poate menține condamnatul în detenție pe perioada strict necesară tranzitarii teritoriului sau. Detenția este asigurata de către Ministerul Justiției.

(6) Statul român, solicitat sa acorde tranzitul, poate fi invitat sa dea asigurarea ca persoana condamnata nu va fi nici urmărită, nici deținută, sub rezerva aplicării alineatului precedent, nici supusă vreunei alte restrictii a libertății sale individuale pe teritoriul statului de tranzit, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare.

(7) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se folosește spațiul aerian românesc, dar nu este prevăzută nici o aterizare pe teritoriul României.

(1) Informațiile, în temeiul art. 9 alin. (2)-(4), trebuie să fie făcute în limba statului căruia îi sunt adresate sau în una dintre limbile engleza ori franceza.

(2) Cererile de transferare și înscrisurile ajutatoare vor fi însoțite de traduceri în limba română sau în una dintre limbile engleza ori franceza.