Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86 din 22 iunie 2000 privind suspendarea procedurilor de vânzare a activelor închise operational, deținute de societățile comerciale incluse în Programul pentru ajustarea sectorului privat (PSAL), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 iulie 2000, cu următoarele modificări:
1. Titlul ordonanței de urgență va avea următorul cuprins:
ORDONANȚA DE URGENȚĂ
privind unele măsuri în legătură cu procedurile de vânzare a activelor închise operational, deținute de societățile comerciale incluse în Programul pentru ajustarea sectorului privat (PSAL)
2. La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:
a) până la aprobarea de către Guvernul României a strategiei de privatizare, restructurare sau lichidare, propusă de consultanți pentru fiecare societate sau grup de societăți comerciale, cu aprobarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, în baza studiilor efectuate de consultanți, în situația în care vânzarea activelor nu afectează procesul de privatizare sau restructurare/lichidare a societăților comerciale;
3. În tot cuprinsul ordonanței de urgență sintagma Fondul Proprietății de Stat se va înlocui cu sintagma Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului.