privind modul de stabilire a fondului de salarii pentru care societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere nu au obligația sa plătească impozit suplimentar, în temeiul art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 1/1993
Guvernul României hotărăște:
(1) În baza prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 1/1993, la societăților comerciale cu capital majoritar de stat și la regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, determinat lunar potrivit prevederilor art. 2 din ordonanța, se corecteaza cu influentele generate de aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel național, precum și a celor la nivel de ramura, încheiate pentru anul 1993 față de cele aplicate în anul 1992.
(2) Sumele reprezentind influentele generate de aplicarea contractelor colective de muncă prevăzute la alin. (1) se vor determina lunar pe baza diferențelor corespunzătoare majorării nivelurilor minime valorice ale drepturilor salariale, altele decît salariile de baza, precum și a numărului de personal beneficiar de majorările respective; în cazul sporurilor la care nivelurile minime sunt prevăzute pe transe, se vor lua în calcul aceste niveluri.
(3) Fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, determinat prin aplicarea prevederilor alin. (1), se corecteaza și cu creșterea procentuală a raportului dintre salariul de baza minim brut negociat prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramura și salariul de baza minim brut pe țara, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, în anul 1993 față de anul 1992, precum și cu creșterea medie a coeficienților de ierarhizare a funcțiilor din grila de salarizare.
(1) Fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, determinat potrivit art. 1, se ia în calcul integral în condițiile menținerii mărimii indicatorului specific ales, dintre cei prevăzuți în anexa la prezenta hotărâre, cel puțin la nivelul realizat pe aceeași perioadă a anului 1992.
(2) Alegerea unuia dintre indicatorii specifici este de competența consiliului de administrație al fiecărei unități.
(3) În cazul în care indicatorul specific ales, realizat cumulat de la 1 mai 1993, reflecta o situație economică negativa față de realizarile din perioada corespunzătoare a anului 1992, fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, calculat potrivit art. 1 din prezenta hotărâre, se diminuează până la limita care asigură realizarea indicatorului specific ales la nivelul celui din perioada corespunzătoare a anului 1992.
(4) Acolo unde consiliul de administrație apreciază ca justificată schimbarea indicatorului specific ales inițial cu un alt indicator dintre cei prevăzuți în anexa la prezenta hotărâre, fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar se va recalcula începând cu 1 mai 1993, în raport cu evoluția noului indicator specific.
(1) În mod excepțional, corectarea fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, conform prevederilor prezentei hotărâri, se aplică și la societățile comerciale cu capital majoritar de stat și la regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, care fac parte din grupuri de unități la nivelul cărora s-a încheiat un contract colectiv de muncă, avîndu-se în vedere prevederile din aceste contracte.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică, de asemenea, și la societățile comerciale cu capital majoritar de stat și la regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, constituite ca o ramura distinctă și care nu fac parte din ramuri sau grupuri de unități la nivelul cărora s-a încheiat un contract colectiv de muncă.
La regiile autonome prevăzute cu subvenții, aplicarea prevederilor prezentei hotărâri se va face cu încadrarea în subvențiile aprobate potrivit legii.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu Ministerul Finanțelor, la propunerea patronatului și sindicatelor, vor stabili și transmite modele de calcul al fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, pe ramuri de activitate.
Corectarea fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, se face de către societățile comerciale cu capital majoritar de stat și de către regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, în mod eșalonat, de la data aplicării Ordonanței Guvernului nr. 1/1993, pe măsura intrării în vigoare a contractelor colective de muncă pe anul 1993-1994.
ministrul muncii și protecției sociale,
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Anexa 1
1. Profitul impozabil*) la 1.000 lei fond de salarii
2. Rata rentabilitatii, respectiv profitul impozabil*) raportat la total costuri
3. Profitul impozabil*) la 1.000 lei venituri realizate
4. Ponderea fondului de salarii în total costuri**)
5. Productivitatea muncii masurata în unități fizice***)
6. Productivitatea muncii calculată ca raport între veniturile realizate, exprimate în prețuri comparabile, și numărul mediu de personal***)
-------------------------
Notă *) La regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, profitul impozabil ce se va lua în calcul în vederea aplicării prezentei hotărâri cuprinde și fondul de dezvoltare constituit din venituri, potrivit legii.
Notă **) În situația în care crește ponderea costurilor totale în total venituri, nivelul costurilor, luate în calcul, se diminuează cu aceasta creștere.
Notă ***) În cazul acestor indicatori, creșterea fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, calculată potrivit art. 1 din prezenta hotărâre, se limitează la creșterea indicatorului respectiv pe perioade corespunzătoare din anul 1993 față de cele din anul 1992.
La stabilirea gradului de realizare a indicatorului specific ales, pentru anul 1993, se are în vedere fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, determinat potrivit prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre.