Comisia Naționala de Informatica funcționează ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate orientarea dezvoltării informaticii în România, aplicarea politicii Guvernului în acest domeniu, standardizarea procedurilor și tehnicilor informatice, urmărind coerenta și compatibilitatea dezvoltării sistemelor informatice ale Guvernului, ale administrației publice, precum și ale celorlalte organe guvernamentale de specialitate.
Comisia Naționala de Informatica are următoarele atribuții:
1. elaborează și supune aprobării Guvernului strategia informatizarii în România, actualizările acesteia, proiectele programelor de informatizare interministeriale, precum și propuneri privind resursele necesare realizării acestor obiective;
2. urmărește aplicarea strategiei informatizarii, impactul informaticii asupra activităților economice și sociale și raportează Guvernului asupra aplicării politicii acestuia în domeniul informaticii; elaborează rapoarte anuale privind stadiul și tendintele de evoluție a informatizarii în România;
3. inițiază și participa la coordonarea programelor naționale de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul informaticii;
4. participa la informatizarea activităților derulate la nivelul Guvernului, la dezvoltarea și compatibilizarea canalelor informationale pe care se bazează aceste activități;
5. organizează și coordonează realizarea și aplicarea principalelor registre naționale informatizate (populație, persoane juridice, unități teritorial-administrative, cadastru general), precum și a altor componente interministeriale prevăzute în proiectul director al informatizarii în România;
6. inițiază, organizează și coordonează activitățile de elaborare a conceptiei informatizarii administrației publice locale, urmărind realizarea și aplicarea acesteia;
7. colaborează cu Comisia Naționala de Prognoza și cu Comisia Naționala pentru Statistica în domeniul informatizarii;
8. inițiază și participa la elaborarea de studii de prognoza privind tendintele dezvoltării informaticii și tehnicii de calcul și impactul acestora în activitățile economice și sociale;
9. fundamentează, angajează și urmărește realizarea achizițiilor guvernamentale, legate de atribuțiile sale;
10. acorda organismelor guvernamentale consultanța de specialitate în domeniul informaticii și tehnicii de calcul;
11. avizează sau inițiază elaborarea de standarde și norme specifice activității de informatica și controlează modul de aplicare a acestora;
12. colaborează la stabilirea planurilor și programelor pentru învățământul superior, liceal și gimnazial în domeniul informatic, a programelor de pregătire și perfecționare a specialiștilor și utilizatorilor;
13. elaborează sau avizează proiecte de acte normative cu impact în domeniul informaticii și controlează aplicarea prevederilor din aceste acte normative; îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege față de societățile comerciale de servicii informatice cu capital majoritar de stat;
14. inițiază cooperări internaționale în domeniul promovării tehnologiilor informatice;
15. colaborează cu Ministerul Comunicațiilor la realizarea rețelei publice de transmisie a datelor.
Comisia Naționala de Informatica este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat și are structura organizatorică și numărul de posturi prevăzute în anexa.
Președintele reprezintă Comisia Naționala de Informatica în raporturile cu alte organe ale administrației publice, cu agenții economici, precum și cu alte organizații din țara și din străinătate. În acest scop, președintele poate da împuterniciri de reprezentare și altor persoane din cadrul Comisiei Naționale de Informatica.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 237/1990 privind structura organizatorică a Comisiei Naționale de Informatica se abroga.
Secretarul general al Guvernului,
Ministru de stat, ministrul muncii
Ministrul cercetării și tehnologiei,
Anexa
*Font 7* COMISIA NAȚIONALA DE INFORMATICA ┌────────────────┐ │ Presedinte │ └────┬──┬────────┘ │ │ ┌──────────────────────────────────┐ │ │ │Consiliul Consultativ de Orientare├───────────────┘ │ │ și Coordonare a Activității de │ │ │ Informatica și Tehnica de Calcul │ │ └──────────────────────────────────┘ │ │ ┌────────────────────────────┬──────────────┴──────────────┬────────────────────────────┐ │ ┌───────┴───────┐ ┌───────┴────────┐ │ │ │ Directia I*) │ │ Directia II*) │ │ │ └───────┬───────┘ └───────┬────────┘ │ │ ┌──────────────┘ ┌─────────────┘ │ │ │ ┌────────────────────────┐ │ ┌────────────────────────┐ │ │ │ │ Sectorul strategia │ │ │ │ │ │ │ │informatizarii, programe│ │ │ Sectorul cercetare- │ │ ┌────────-┴───────────┐ ├─┤ interministeriale și │ ├─┤dezvoltare, documentare,│ ┌────────────┴─────────────┐ │ │ │ │ informatizarea │ │ │ sisteme și tehnologii │ │Sectorul juridic, resurse │ │Consilier, inspectori│ │ │ administrației publice │ │ │ avansate │ │ umane și financiare, │ │ de specialitate │ │ │ centrale │ │ │ │ │secretariat administrativ,│ │ │ │ └────────────────────────┘ │ └────────────────────────┘ │ aprovizionare │ └─────────────────────┘ │ ┌────────────────────────┐ │ ┌────────────────────────┐ └──────────────────────────┘ │ │ Sectorul programe de │ │ │ │ │ │ informatizare a │ │ │ Sectorul instruirea și │ │ │ administrației publice │ │ │ specializarea │ ├─┤ locale, relatii cu │ ├─┤personalului, relatii cu│ │ │societăți pentru produse│ │ │organisme internationale│ │ │ și servicii, │ │ │ de specialitate │ │ │ informatice, sinteza │ │ │ │ │ └────────────────────────┘ │ └────────────────────────┘ │ ┌────────────────────────┐ │ ┌────────────────────────┐ │ │ Sectorul sisteme de │ │ │ Sectorul legislatie de │ │ │schimb de informații în │ │ │ specialitate, │ └─┤ în administratia │ └─┤ metodologii, norme, │ │publică, reteaua locala │ │standarde, tarife pentru│ │ și sistemul informatic │ │produsele și serviciile │ │ intern ale C.N.I. │ │ informatice │ └────────────────────────┘ └────────────────────────┘
Notă *) Direcție condusa de un director general. Sectoarele sunt conduse de șefi de sector, asimilati cu șefi de serviciu. Numărul de posturi de specialitate: maximum 50.