privind inventiile și inovatiile
Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins
În Republica Socialistă România statul asigura dezvoltarea continua a activității de creație științifică și tehnica desfășurată de oameni de știința, cercetători, specialiști, muncitori, tehnicieni și alte cadre din unitățile de cercetare, proiectare, învățămînt și producție, pentru realizarea de invenții și inovații valoroase, care contribuie la dezvoltarea economiei, științei și culturii, la progresul multilateral al societății socialiste.
Oamenii de știința, cercetatorii, proiectantii, specialiștii și ceilalți oameni ai muncii din producție, din învățămînt și din unitățile economice au îndatorirea de a desfășura o activitate permanenta pentru realizarea de invenții și inovații de înaltă eficienta economică și socială, care să fructifice la nivel superior potențialul de gindire științifică și tehnica al poporului român.
Institutele centrale de cercetare, academiile de științe, unitățile de cercetare, proiectare și de învățămînt, precum și celelalte organizații socialiste, au obligația de a stimula și îndrumă activitatea cadrelor științifice și tehnice pentru realizarea de invenții care să asigure promovarea larga a progresului tehnic și a conceptiei proprii în economie și de a lua toate măsurile pentru valorificarea eficienta a lor în producție, în activitatea social-culturală.
Inventiile, ca forma superioară de materializare a gîndirii științifice și tehnice creatoare, trebuie să contribuie la:
a) introducerea în economia naționala și în activitatea social-culturală a noilor descoperiri ale științei și tehnologiei;
b) realizarea de noi tehnologii și modernizarea celor existente, de produse cu caracteristici superioare, introducerea noului în dezvoltarea industriei, agriculturii, construcțiilor, a celorlalte ramuri ale economiei naționale, cît și în domeniul protecției mediului înconjurător;
c) lărgirea bazei de materii prime, reducerea cheltuielilor materiale de producție, a consumului de materii prime, materiale și energie;
d) ridicarea nivelului de mecanizare și de automatizare a proceselor de producție în economie, creșterea productivitatii muncii sociale, sporirea eficientei economice, a rentabilitatii și ușurarea eforturilor fizice ale muncitorilor;
e) perfecționarea continua a mijloacelor tehnice destinate satisfacerii nevoilor populației și imbogatirea vieții materiale și spirituale a poporului;
f) îmbunătățirea ocrotirii sănătății, a activității de deservire și a muncii social-culturale de masa;
g) creșterea capacității de apărare a tarii;
h) creșterea gradului de competitivitate a produselor românești pe piața internationala, intensificarea participării creatiei științifice și tehnice proprii la schimbul de valori materiale și spirituale pe plan mondial.
Ministerele, celelalte organe centrale și unitățile socialiste de stat, cooperatiste și obștești au obligația sa identifice creatiile și ideile tehnice originale, să asigure protecția lor prin brevete și sa ia măsurile necesare pentru cercetarea, proiectarea, experimentarea, aplicarea și generalizarea inventiilor în toate sectoarele de activitate, potrivit prevederilor din prezenta lege. De asemenea, organizațiile socialiste au datoria sa acorde sprijin tehnic și juridic autorilor de invenții pentru întocmirea formelor de brevetare a inventiilor.
Institutele centrale de cercetări, academiile de științe, unitățile de cercetare, proiectare și învățămînt, compartimentele de conceptie din centrale și întreprinderi, precum și titularii de brevete, au obligația de a urmări felul în care se aplică în producție inventiile realizate, eficienta obținută și să asigure perfecționarea continua a soluțiilor tehnice adoptate.
În Republica Socialistă România creatiile științifice și tehnice, care îndeplinesc condițiile prevăzute în lege pentru a constitui invenții, sînt protejate prin brevete de invenții, acordate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Drepturile cu privire la invenții ale persoanelor fizice și juridice române, precum și ale străinilor cu domiciliul în Republica Socialistă România, sînt recunoscute și protejate în condițiile prezentei legi.
Străinii cu domiciliul în străinătate, precum și persoanele juridice străine, beneficiază de prevederile prezentei legi, în condițiile prevăzute de convențiile internaționale la care Republica Socialistă România este parte, iar în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.
Dreptul de a valorifica inventiile aparține statului care asigura condiții pentru experimentarea, valorificarea, dezvoltarea și generalizarea lor.
Capitolul 2 — Inventia și protecția ei ↑ Cuprins
Constituie invenție, în înțelesul prezentei legi, creația științifică sau tehnica, care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetata sau facuta public în țara sau străinătate, reprezintă o soluție tehnica și poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme din economie, știința, ocrotirea sănătății, apărarea naționala sau în orice alt domeniu al vieții economice și sociale.
Inventia care perfectioneaza ori completează o invenție, pentru care exista un brevet în vigoare și nu poate fi aplicată fără cea brevetata anterior, constituie invenție complementara.
Inventiile care contravin legilor, regulilor de conviețuire socialistă sau care prin aplicarea lor ar afecta negativ dezvoltarea societății, nu sînt invenții brevetabile.
Este autor al unei invenții persoana care a creat inventia.
Dacă inventia este rezultatul unei activități comune, toate persoanele care au avut o contribuție creatoare sînt considerate coautori. Persoanele care au dat ajutor tehnic la realizarea inventiei, dar care nu au avut o contribuție creatoare, nu pot fi coautori.
Brevetul de invenție se acordă după cum urmează:
a) organizațiilor socialiste din Republica Socialistă România pentru:
- inventiile realizate de persoane încadrate într-o organizație socialistă în timpul contractului de muncă și în legătură cu munca lor;
- inventiile rezultate din lucrări efectuate la cererea sau cu ajutorul material al unor organizații socialiste;
b) organizațiilor socialiste de stat pentru inventiile care au ca obiect substanțe obținute prin metode nucleare, chimice, produse medicamentoase, metode de diagnosticare și tratament medical, dezinfectante, produse alimentare și condimente, precum și soiuri noi de plante, tulpini de bacterii și ciuperci, noi rase de animale și viermi de mătase, indiferent de condițiile în care au fost realizate;
c) autorilor individuali sau în colectiv în cazul altor invenții decît cele prevăzute la lit. a) și b).
Pentru inventiile al căror titular de brevet este organizația socialistă se acordă autorului un certificat de inventator.
Pentru inventiile prevăzute la art. 14 lit. c), autorul sau colectivul de autori poate ceda drepturile cu privire la invenție unei organizații socialiste sau cere brevet de invenție.
Pentru inventiile complementare se acordă brevete de invenții în aceleași condiții ca și pentru inventiile pe care le completează.
Capitolul 3 — Procedura de brevetare a inventiilor ↑ Cuprins
Cererea de brevet de invenție, însoțită de documentația necesară brevetarii, se înregistrează la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, constituind depozitul reglementar, și asigura solicitantului dreptul de prioritate, cu începere de la data constituirii depozitului, față de orice alt depozit ulterior privind aceeași invenție.
Cererea de brevet de invenție se depune la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci de către organizația socialistă, la solicitarea scrisă a autorului sau din oficiu.
În cazul cînd organizația socialistă nu da curs solicitării scrise a autorului în termen de 30 de zile, acesta poate să se adreseze cu cerere direct la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Cererea de brevet se transmite spre aviz, de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil în termen de 15 zile de la înregistrare.
Persoanele fizice și juridice române și cele ale statelor părți la convențiile cu privire la invenții la care Republica Socialistă România este parte, precum și asimilații acestora, beneficiază, în condițiile prezentei legi, de un drept de prioritate de 12 luni, cu începere de la data primului depozit, dacă solicita în acest termen, pentru aceeași invenție, acordarea unui brevet de invenție.
Se recunoaște o prioritate de expoziție de 6 luni de la data introducerii în expoziție, pentru inventiile brevetabile expuse într-o expoziție naționala sau internationala, oficială sau oficial recunoscută, organizată pe teritoriul Republicii Socialiste România sau în statele cu care ea a încheiat convenții în acest sens ori în statele care asigura un asemenea drept, sub condiția reciprocității. Aceasta prioritate nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 19.
Prioritățile prevăzute la art. 19 și 20 sînt recunoscute dacă sînt invocate odată cu depunerea cererii de brevet de invenție și dacă, în termen de 3 luni de la data depunerii cererii, se confirma prin acte de prioritate.
Brevetul de invenție se acordă de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în urma examinării cererii din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor pentru existenta unei invenții brevetabile, pe baza avizului institutelor centrale de cercetare, al academiilor de științe sau al institutelor de cercetare și proiectare de profil. Avizul se comunică Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci în termen de 30 de zile de la primirea documentației necesare pentru brevetare.
În cursul examinării cererii de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, acesta are dreptul sa ceara solicitantului lămuriri prin care să se demonstreze ca obiectul inventiei îndeplinește condițiile pentru brevetare. Organizațiile socialiste sînt obligate ca, la cererea și la termenele stabilite de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, să efectueze lucrările și să prezinte informațiile necesare examinării cererii de brevet de invenție.
Hotărîrea de acordare a brevetului de invenție sau de respingere motivată a cererii de brevet se ia în termen de cel mult 2 ani de la înregistrarea cererii.
Brevetele se înscriu în registrul brevetelor de invenții acordate.
Perioada de valabilitate a unui brevet de invenție este de 15 ani, cu începere de la data constituirii depozitului reglementar. Pentru brevetul de invenție complementar, durata de valabilitate este limitată la aceea a brevetului acordat pentru inventia pe care o completează, fără a fi mai scurta de 10 ani.
Capitolul 4 — Aplicarea și generalizarea inventiilor ↑ Cuprins
Institutele centrale de cercetare, academiile de științe sau institutele de cercetare și proiectare de profil au obligația ca, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii pentru acordarea brevetului de invenție la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, sa analizeze și să se pronunțe asupra posibilităților de proiectare, realizare, experimentare, valorificare în țara și străinătate a inventiei respective și sa înainteze documentația necesară ministerului sau organului central în a cărui ramura de activitate poate fi aplicată.
Ministerele și celelalte organe centrale au obligația ca în termen de 30 de zile de la primirea documentației, potrivit alineatului precedent, sa stabilească organizația socialistă titulara de brevet și sa comunice aceasta Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și sa ia măsuri de introducere a inventiei în plan.
Organizația socialistă titulara de brevet are obligația sa experimenteze, sa întocmească proiectele de execuție și să aplice inventia în cel mult un an de la desemnarea sa ca titular. În cazuri temeinic justificate, acest termen poate fi prelungit de institutele centrale de cercetare, academiile de științe sau organele centrale tutelare.
Cercetarea, experimentarea și aplicarea inventiilor se fac de către organizațiile socialiste prin includerea în planurile proprii sau în planul național unic de dezvoltare economico-socială, pe baza unui studiu de fundamentare tehnico-economică avizat de institutele centrale de cercetare, academiile de științe sau institutele de cercetare și proiectare de profil.
Aplicarea și generalizarea unei invenții experimentate și verificate în industrie sau în alte sectoare ale economiei naționale, cu scopul de a înlocui sau perfectiona linii și procedee tehnologice, instalații, aparate sau alte produse, se vor face numai pe baza unui studiu tehnico-economic, cu avizul institutului central de cercetare, academiei de științe sau organului central, cu acordul Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie.
Cercetarea, experimentarea, încercarea și valorificarea noilor soiuri de plante, tulpini de bacterii și ciuperci, a noilor rase de animale și viermi de mătase se fac în termenele și condițiile prevăzute în legea specială.
Inventiile brevetate pentru care sînt titulare organizațiile socialiste din Republica Socialistă România pot fi folosite gratuit și fără îndeplinirea vreunei formalități de oricare organizație socialistă română, cu obligația pentru aceasta din urma de a anunta Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Întreprinderile și societățile mixte cu participare română pot utiliza inventiile prevăzute la alineatul precedent pe baza unor contracte de licență încheiate cu titularii de brevete.
Capitolul 5 — Brevetarea și valorificarea inventiilor românești în alte state și a inventiilor străine în Republica Socialistă România ↑ Cuprins
Brevetarea inventiilor românești în alte state se face de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, prin Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România, la propunerea titularilor de brevete, cu avizul institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege.
Cheltuielile pentru brevetarea inventiilor românești în alte state și pentru menținerea în vigoare a acestor brevete se suporta din fondul valutar centralizat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și se efectuează prin Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România.
Brevetarea inventiilor străine în Republica Socialistă România se face de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, la cererea titularilor de brevete, transmisă prin Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România.
Valorificarea inventiilor românești în alte state se face prin întreprinderile de comerț exterior, la propunerea titularilor de brevete, cu avizul institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil, prin export de produse, instalații și tehnologii, schimb reciproc de licențe și prin cooperare, cu respectarea prevederilor legale.
Valorificarea inventiilor străine în Republica Socialistă România se face prin întreprinderile de comerț exterior, cu avizul institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil și cu acordul organului central beneficiar.
Brevetarea și valorificarea inventiilor realizate pe baza convențiilor de colaborare sau de cooperare ori în cadrul întreprinderilor și societăților mixte la care este parte statul român sau o organizație socialistă română se asigura potrivit dispozițiilor din aceste convenții.
Capitolul 6 — Drepturi și obligații ↑ Cuprins
Prin acordarea brevetelor de invenție se asigura titularului de brevet dreptul de folosire exclusiva a inventiei pe teritoriul Republicii Socialiste România.
Prin acordarea certificatului de inventator se recunoaște inventatorului calitatea de autor al inventiei.
Autorii inventiilor aplicate în economia naționala sînt recompensati moral și material prin: acordarea de titluri științifice, ordine și medalii, grade profesionale, promovarea în mod excepțional în funcție, acordarea de premii și alte recompense bănești - stabilite în funcție de avantajele economice și sociale post-calculate.
Recompensele bănești se calculează pentru fiecare invenție în parte, pe bază de norme aprobate de Consiliul de Miniștri, la propunerea Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie, a Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii.
Mărimea recompensei ce urmează să fie plătită pentru fiecare invenție se aproba de Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie și Ministerul Finanțelor, la propunerea organizației socialiste titulare de brevet, cu avizul institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau organului central tutelar.
Plata se face de organizația socialistă la care s-a aplicat inventia, din economiile efectiv obținute în urma aplicării inventiei, calculate anual pe baza normelor prevăzute la alin. 2.
Recompensa bănească anuală pentru o invenție aplicată în economie se stabilește pînă la nivelul de trei ori retributia tarifara lunară a funcției de cercetator științific principal din ramura respectiva. Perioada de recompensare poate fi de cel mult 5 ani.
Mărimea recompensei este aceeași, indiferent de numărul autorilor, iar plata ei se face numai pe perioada în care inventia se aplică efectiv.
În cazul în care un autor are mai multe invenții aplicate, cuantumul recompensei anuale ce i se acordă nu poate depăși nivelul prevăzut la alin. 1.
Autorii de invenții aplicate au dreptul la recompensele prevăzute la primul alineat, independent de premiile de care pot beneficia, conform legislației în vigoare.
Evidenta nominală a recompenselor acordate potrivit art. 38 se organizează la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, pe baza datelor comunicate de organizațiile socialiste plătitoare.
Realizarea de invenții în activitatea de cercetare științifică și de proiectare, desfășurată pe bază de contract, de către unitățile de cercetare și proiectare constituie una dintre principalele sarcini ale cadrelor științifice și tehnice din aceste unități.
Pentru inventiile aplicate în economie, realizate în condițiile alineatului precedent, autorul poate primi, în raport cu eficienta economică obținută, premii echivalente cu cel mult de trei ori retributia sa tarifara lunară, care exprima și recompensa pentru invenție.
Mărimea acestor premii se calculează pe baza normelor prevăzute la art. 37 și se acordă pentru un singur an de aplicare.
Prevederile acestui articol se aplică și cadrelor care îndeplinesc funcții de conducere în unități de cercetare, proiectare, de învățămînt și în celelalte unități socialiste.
Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, cu avizul ministerelor sau altor organe centrale interesate, poate supune spre aprobare Consiliului de Miniștri propuneri de acordare de recompense speciale pentru inventiile de importanța deosebită tehnico-științifică, tehnologică, economică sau socială.
Inventatorul are obligația sa acorde asistența tehnica necesară, sa participe, la cererea organizațiilor socialiste titulare de brevete, la proiectarea, experimentarea, aplicarea și generalizarea inventiilor, sa dea lămuriri asupra acestora și sa îndeplinească orice alte cerințe prevăzute de lege în vederea brevetarii inventiilor.
Organizația socialistă care solicită asistența tehnica a inventatorului suporta cheltuielile de deplasare, cazare, diurna și retributia, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Inventatorul are dreptul de a i se menționa calitatea de inventator, numele și prenumele în brevetul de invenție acordat, în descrierea inventiei și în orice publicații sau documente care privesc inventia sa, precum și dreptul de a i se trece calitatea de inventator în cartea de muncă.
Dreptul la acordarea brevetului de invenție, dreptul asupra brevetului, precum și drepturile patrimoniale ce decurg din brevetul de invenție, pot fi transmise.
De asemenea, pot fi transmise drepturile patrimoniale care decurg din certificatul de inventator.
Transmiterea drepturilor cu privire la folosirea inventiei se înregistrează la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci de către titularul brevetului și produce efecte față de terți numai de la data înregistrării ei.
Inventiile care nu aparțin organizațiilor socialiste pot fi folosite de organizațiile socialiste interesate, fără consimțămîntul titularilor de brevete, ținînd seama de acordurile și convențiile la care statul român este parte, pe baza unor licențe obligatorii acordate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în următoarele cazuri:
a) inventiile sînt de interes obștesc sau în legătură cu apărarea statului și nu s-a ajuns la o înțelegere cu titularii brevetelor;
b) inventiile nu au fost aplicate sau au fost insuficient aplicate pe teritoriul Republicii Socialiste România, fără ca titularul brevetului să poată justifica inactiunea sa timp de 3 ani de la data eliberării brevetului de invenție.
Licentele obligatorii acordate nu dau dreptul de folosire exclusiva a inventiilor la care se referă și nu pot fi transmise sub forma de sublicente decît împreună cu patrimoniul ori cu o fracțiune a acestui patrimoniu sau în cazul reorganizării organizației socialiste beneficiare.
Hotărîrea cu privire la acordarea sau refuzul acordării licenței se comunică în scris celor interesați, cu arătarea motivelor, în termen de 5 zile de la luarea ei.
Nu constituie o încălcare a drepturilor exclusive conferite organizațiilor socialiste și altor titulari de brevete de invenții:
a) folosirea inventiilor brevetate în construcția și funcționarea vehiculelor terestre, navale și aeriene sau la dispozitivele pentru funcționarea acestor vehicule, aparținînd statelor membre la convențiile privind inventiile, la care Republica Socialistă România este parte, cînd aceste vehicule patrund în mod temporar sau accidental pe teritoriul Republicii Socialiste România, cu condiția de a se face exclusiv pentru nevoile vehiculelor;
b) folosirea inventiei de către acela care a obținut o licenta obligatorie;
c) folosirea inventiei de către acela care a aplicat inventia sau a luat toate măsurile în vederea aplicării ei cu buna-credința, independent de titularul brevetului de invenție și înainte de constituirea depozitului reglementar al cererii de brevet de invenție sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscut. În acest caz, inventia poate fi utilizata în continuare de cel interesat și nu poate fi transmisă decît cu patrimoniul ori cu o fracțiune a acestui patrimoniu sau în cazul reorganizării organizației socialiste.
Drepturile care decurg din brevetul de invenție încetează la expirarea duratei de protecție a inventiei sau prin renunțarea titularului de brevet.
Organizațiile socialiste din Republica Socialistă România pot renunța la drepturile decurgind din calitatea de titular al brevetului de invenție numai cu avizul institutului central de cercetare, academiei de științe sau organului central.
Renunțarea produce efecte de la data înregistrării cererii de renunțare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Înregistrarea și examinarea cererilor de brevete de invenții, menținerea în vigoare a brevetelor de invenții, precum și orice alte acte sau servicii efectuate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în legătură cu brevetele de invenții, sînt supuse taxelor stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Taxa de menținere în vigoare a brevetelor de invenții se plătește anual, pe perioada de valabilitate.
a) înregistrarea cererilor de brevete de invenții cînd odată cu acestea este depusa și o declarație de cedare către o organizație socialistă;
b) acțiunile și cererile inventatorilor, inclusiv cele pentru care se exercită cai de atac, în legătură cu inventiile pentru care se acordă, potrivit legii, certificate de inventator.
Ministerul Finanțelor, la propunerea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, poate acorda scutiri sau reduceri de taxe și în alte cazuri decît cele prevăzute la alin. 3, persoanelor fizice sau juridice române ori străine.
Titularii brevetelor de invenții decad, prin efectul legii, din drepturile conferite de brevete, dacă nu plătesc taxele anuale și majorările de taxe în termenele legale.
Brevetul de invenție se anulează, parțial sau total, de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci prin Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile, în cazul în care se constată că inventia nu era brevetabila potrivit dispozițiilor art. 12 sau nu erau îndeplinite condițiile legale pentru existenta inventiei brevetabile.
Cererea de anulare a brevetului de invenție se poate face în tot cursul duratei de protecție a inventiei.
Anularea brevetului de invenție are ca efect anularea certificatului de inventator eliberat pentru acea invenție de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
În cazul cînd printr-o hotărîre judecătorească se constată că o altă persoană decît aceea care figurează în brevetul de invenție ca inventator este indreptatita la eliberarea brevetului, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci eliberează brevetul persoanei îndreptățite.
Capitolul 7 — Soluționarea litigiilor privind inventiile ↑ Cuprins
Hotărîrile cu privire la invenții pot fi contestate la Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, de către organizațiile socialiste sau de către persoanele interesate.
Contestațiile se introduc în termen de 3 luni de la comunicarea hotărîrilor și se rezolva în termen de 30 de zile de la înregistrarea contestațiilor.
Hotărîrile pronunțate de către Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci sînt definitive, cu excepția hotărîrilor referitoare la acordarea brevetului de invenție sau la respingerea cererii de brevet, care pot fi atacate cu recurs la Tribunalul municipiului București, în termen de 3 luni de la comunicare.
Introducerea contestației suspenda, pînă la soluționare, executarea hotărîrii privind plata recompenselor și a celorlalte sume de bani. Aceste sume se consemnează la Casa de Economii și Consemnațiuni, pînă la soluționarea contestației.
Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci sau instanțele judecătorești pot dispune repunerea în termen a părții interesate, dacă se constată că termenele au fost depășite din motive temeinic justificate. În cazul termenului prevăzut la art. 19, repunerea în termen se dispune numai pentru motive de forta majoră.
Cererea de repunere în termen se face în decurs de 2 luni de la încetarea cauzei care justifica depășirea termenului, dar nu mai tirziu de un an de la împlinirea termenului nerespectat.
Aplicarea inventiei sau luarea măsurilor în vederea aplicării ei, efectuată cu buna-credința, înainte de repunerea în termen a titularului brevetului, da dreptul la aplicarea în continuare a inventiei și nu poate fi transmisă decît împreună cu patrimoniul ori cu o fracțiune a acestui patrimoniu sau în cazul reorganizării persoanei juridice.
Hotărîrea definitivă privind plata unor sume de bani, în cazul inventiei pentru care s-a acordat certificat de inventator, constituie titlu executor.
Recompensele obținute de autori fără drept se restituie în condițiile legii de cei care le-au încasat.
Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci se compune din 5 specialiști, inclusiv directorul general al oficiului, ca președinte.
Organizarea și funcționarea Comisiei pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci se stabilesc prin regulament aprobat de Biroul executiv al Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie, care aproba și componenta nominală a comisiei, la propunerea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.
Litigiile în legătură cu calitatea de autor sau coautor al unei invenții, împărțirea cotelor de recompensa sau a celorlalte drepturi patrimoniale între coautori, precum și orice alte litigii cu privire la drepturile care decurg din brevetele de invenții, cedari, licențe și licențe obligatorii, se soluționează de instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă.
Capitolul 8 — Apărarea secretului de stat privind inventiile ↑ Cuprins
Toate inventiile pentru care se solicita brevetarea, create de cetățeni români sau de persoanele străine cu domiciliul pe teritoriul Republicii Socialiste România, constituie secrete de stat pînă la brevetarea și publicarea lor în Buletinul pentru invenții și mărci sau pînă la expedierea lor în străinătate de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în vederea brevetarii în alte state.
Documentațiile elaborate în cadrul organizațiilor socialiste, lucrările sau tezele de doctorat care redau rezultatele unor cercetări științifice și care cuprind invenții brevetabile, precum și datele tehnice de aplicare și experimentare și orice alte cunoștințe tehnologice, informații sau experiențe tehnice în legătură cu inventiile constituie, de asemenea, secrete de stat, potrivit prevederilor alineatului precedent, din momentul trecerii la elaborarea lor.
După brevetare își păstrează în continuare caracterul de secret de stat:
a) inventiile referitoare la apărarea tarii;
b) inventiile cărora, din interese superioare de stat sau ale economiei naționale, li se atribuie acest caracter.
Încadrarea inventiei în categoria celor prevăzute la lit. a) se face de Ministerul Apărării Naționale sau de Ministerul de Interne, iar încadrarea inventiei în categoria celor prevăzute la lit. b) se face de către ministerul în a cărui ramura de activitate poate fi aplicată.
În cazul cînd, din interese superioare de stat sau ale economiei naționale, Ministerul Apărării Naționale ori Ministerul de Interne considera ca inventia nu trebuie să fie supusă în continuare regimului prevăzut la lit. a), iar ministerul în a cărui ramura de activitate poate fi aplicată inventia considera ca inventia nu trebuie să fie supusă în continuare regimului prevăzut la lit. b), acestor invenții li se aplică regimul prevăzut la art. 61.
Cererile de brevete privind inventiile prevăzute la art. 61 se înscriu în registrul cererilor de brevete depuse, iar titlul acestora se va publică în Buletinul pentru invenții și mărci, cu excepția cererilor pentru inventiile prevăzute la art. 62 lit. a).
Cererile de brevete privind inventiile prevăzute la art. 62 se înscriu într-un registru separat.
Întocmirea, multiplicarea, manipularea, depunerea cererilor de brevete la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, păstrarea, transportul și accesul la lucrările privitoare la inventiile prevăzute la art. 61 și 62 se fac cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind apărarea secretului de stat.
Cererile de brevete și documentații necesare brevetarii făcute de persoanele care nu sînt încadrate în organizațiile socialiste se depun la comitetele executive ale consiliilor populare și se transmit de îndată de către acestea la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Traducerea documentelor referitoare la inventiile care urmează să fie brevetate în străinătate se face prin grija titularilor lor, în condițiile prevăzute la alin. 3.
Persoanele încadrate în munca la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, persoanele care colaborează cu oficiul, precum și orice persoane care efectuează lucrări în legătură cu inventiile, au obligația sa păstreze secretul de stat al datelor cuprinse în cererile de brevete și în celelalte documente referitoare la invenții, în conformitate cu prevederile legale privind apărarea secretului de stat.
Capitolul 9 — Inovații ↑ Cuprins
Constituie inovație realizarea tehnica care prezintă noutate pe plan național, progres și avantaje economice ori sociale, rezolva o problemă în industrie sau în orice domeniu al economiei, științei, culturii, ocrotirii sănătății și apărării tarii sau în orice alt domeniu al vieții economico-sociale și nu a mai fost aplicată pe teritoriul Republicii Socialiste România.
Cererea de inovație se înregistrează la organizația socialistă la care este încadrat autorul sau la organizația socialistă la care se poate aplica.
Propunerea de inovație care se referă la apărarea tarii se înregistrează la Ministerul Apărării Naționale sau la Ministerul de Interne.
Este autor al unei inovații persoana care a realizat-o și înregistrat-o cea dintii.
Dacă inovatia este rezultatul unei activități comune, toate persoanele care au avut o contribuție la aceasta sînt considerate coautori.
Autorul unei inovații are dreptul sa primească un certificat de inovator. Prin acordarea certificatului de inovator se recunoaște acestuia calitatea de autor al inovatiei care poate da dreptul la evidențiere și promovare în munca, la acordarea de ordine și medalii și alte distincții.
Organizația socialistă la care s-a făcut înregistrarea propunerii de inovație este obligată ca, în termen de 15 zile de la data înregistrării, sa transmită propunerea însoțită de documentația necesară ministerului sau altui organ central căruia îi este subordonata.
Ministerul sau alt organ central care a primit propunerea de inovație are obligația ca, în termen de cel mult 2 luni de la primirea propunerii, sa o examineze din punct de vedere tehnic și economic și sa ceara confirmarea noutatii pe plan național și a oportunității aplicării institutului central de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil.
Ministerul sau alt organ central care a primit propunerea de inovație în termen de 15 zile de la primirea confirmării asupra noutatii eliberează certificatul de inovator.
Hotărîrea privind proiectarea, experimentarea și aplicarea unei inovații se adoptă de organul de conducere colectivă al unității care o aplica, cu acordul institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil, pe baza fundamentarii eficientei tehnico-economice, în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea propunerii.
Pentru inovatiile care prezintă o importanța economică sau socială cu totul deosebită, la propunerea organizațiilor socialiste unde s-au aplicat, ministerele tutelare pot sa aprobe, cu avizul institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe sau institutelor de cercetare și proiectare de profil, o premiere echivalenta cu cuantumul a cel mult de trei ori retributia tarifara lunară a inovatorului, conform prevederilor legale, pentru primul an de aplicare, indiferent de numărul inovatiilor aplicate în acel an.
În cazul inovatiei realizate în comun de mai multe persoane, premierea este echivalenta cu cel mult de trei ori retributia tarifara lunară a coautorului cu retributia cea mai mare.
Hotărîrile cu privire la inovații pot fi contestate la Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind inventiile din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.
Contestațiile se introduc în termen de 3 luni de la comunicarea hotărîrilor și se rezolva prin hotărîri definitive, în termen de 2 luni de la înregistrarea contestațiilor.
Capitolul 10 — Atribuții, raspunderi și sancțiuni ↑ Cuprins
Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie răspunde de aplicarea politicii partidului și statului în domeniul inventiilor și celorlalte forme de proprietate industriala, în care scop îndrumă și coordonează Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, organ de stat de specialitate, de interes republican, cu activitate autonomă.
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci examinează noutatea și progresul tehnic al inventiilor și acorda brevete de invenții, îndrumă, urmărește și controlează activitatea privind experimentarea, aplicarea și valorificarea inventiilor și răspunde de activitatea privind asigurarea protecției inventiilor în Republica Socialistă România.
Uniunea Generală a Sindicatelor din România conduce miscarea de masa a inventatorilor și inovatorilor și organizează, potrivit atribuțiilor sale, controlul obștesc cu privire la activitatea de invenții și inovații.
Ministerele și celelalte organe centrale, centralele industriale și organizațiile titulare de brevete răspund pentru înscrierea în plan a sarcinilor de cercetare, proiectare, experimentare, aplicare, valorificare și generalizare a inventiilor.
Persoanele cu funcții de conducere din organizațiile socialiste sînt obligate sa ia măsuri pentru identificarea și protejarea inventiilor prin brevete, pentru proiectarea, experimentarea, aplicarea și valorificarea inventiilor și inovatiilor.
Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatul precedent atrage răspunderea administrativă, disciplinară, materială, civilă ori penală, după caz.
Organizațiile socialiste vor recupera daunele de la persoanele vinovate, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de autor al unei invenții sau inovații constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Depunerea unei cereri de brevet în străinătate, în scopul obținerii brevetului de invenție, înainte de a fi înregistrată în țara, precum și valorificarea inventiei în străinătate de persoane neimputernicite în acest scop, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, în afară de cazurile în care constituie o infracțiune mai grava.
Capitolul 11 — Dispoziții finale și tranzitorii ↑ Cuprins
Recompensele pentru inventiile și inovatiile cu eficienta economică se vor plati din economiile efectiv realizate în urma aplicării lor, calculate potrivit prevederilor art. 37 și 38.
Cererile de brevet de invenții înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, aflate în curs de examinare, precum și cele care se găsesc la organizațiile socialiste și în legătură cu care nu s-a luat o hotărîre de acceptare sau de respingere, se soluționează în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
Propunerile de inovații nesolutionate pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi se soluționează în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
Recompensele neplătite pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor stabili și plati în conformitate cu prevederile acestei legi, indiferent de titlul și data la care a luat naștere dreptul la recompensa.
Prezenta lege intră în vigoare după 3 luni de la publicarea în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Decretul nr. 884/1967 privind inventiile, inovatiile și rationalizarile, precum și orice alte dispoziții contrare.