LEGE nr. 352 din 6 iunie 2002

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 11 iunie 2002
Intrat în vigoare
11.06.2002
Forma consolidată din
11.06.2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 7 aprilie 2000, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:

1. La articolul 6 litera C, punctul III va avea următorul cuprins:

III. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945.

2. La articolul 11 alineatul (2) punctul V, poziția 3 va avea următorul cuprins:

3. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945, fără clase.

3. La articolul 31, punctul 17 va avea următorul cuprins:

17. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945;

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALEXANDRU ATHANASIU

────────────────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.