Capitolul V — INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede alternative, se ține seama de dispozițiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.

La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile părții generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală*).

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante:

Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante:

Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.

Încetat efecte juridice.*)

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante:

Instanța poate reține ca circumstanțe agravante și alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav.

Lit. c^1) a art. 75 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

În cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează:

În cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

În cazul în care există circumstanțe atenuante, amenda pentru persoana juridică se reduce după cum urmează:

Partea introductivă a alin. (1) al art. 76 a fost modificată de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Lit. e) și f) ale alin. (1) al art. 76 au fost modificate de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Alin. (4) al art. 76 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, dacă există circumstanțe atenuante, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

În cazul în care există circumstanțe agravante, persoanei fizice i se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 5 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

În cazul în care există circumstanțe agravante, persoanei juridice i se aplică amenda care poate fi sporită până la maximul special, prevăzut în art. 71^1 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la o pătrime din acel maxim*).

Orice imprejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărâre.

În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă.

În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe agravante, recidivă și concurs de infracțiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăși 25 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracțiune este de 10 ani sau mai mic, și 30 de ani, dacă maximul special pentru cel puțin una dintre infracțiuni este mai mare de 10 ani.

În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe agravante, recidivă și concurs de infracțiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridică poate fi sporită până la maximul general*).

Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).

Abrogat.

Abrogat.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.

**) Prin Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997, definitivă, publicată în M. Of. nr. 53 din 6 februarie 1998, Curtea Constituțională, admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 81 alin. (4) din Codul penal, sunt neconstituționale.

Alin. 3 și 4 ale art. 81 au fost abrogate de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.

Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în intregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Revocarea suspendarii pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșita din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.

La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

Revocarea în cazul neexecutării obligațiilor civile

Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.

Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept.

Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).

Abrogat.

Dispozițiile art. 81 alin. 5 și 6 se aplică și în cazul suspendării executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere.

**) Prin Decizia nr. 25 din 10 februarie 1998, definitivă, publicată în M. Of. nr. 143 din 8 aprilie 1998, Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 4 Cod penal și a constatat că aceste prevederi sunt neconstitutionale, cat priveste trimiterea la prevederile art. 81 alin. 4 din același cod.

Partea introductivă a alin. 1 al art. 86 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Alin. 3 al art. 86 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Alin. 4 al art. 86 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani.

Dispozițiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) și d) se comunică judecătorului sau serviciului stabilit în alin. 1 lit. a).

Instanța poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligații:

Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță conform alin. 3 lit. a)-f) se face de judecătorul sau serviciul prevăzut în alin. 1 lit. a). În caz de neîndeplinire a obligațiilor, judecătorul sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului sesizează instanța pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86^4 alin. 2.

Alin. 2 și 4 ale art. 86^3 au fost modificate de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.

Dispozițiile art. 83 și 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Dacă cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Dispozițiile art. 85 alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executarii pedepsei sub supraveghere.

În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășeste 3 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 86^1. În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept.

În cazul în care instanța, ținând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională și generală a făptuitorului și de posibilitățile acestuia de reeducare, apreciază ca sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul își desfășoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unității și dacă sunt întrunite următoarele condiții:

Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni este de cel mult 3 ani inchisoare și sunt întrunite celelalte condiții prevăzute în alineatul precedent.

Abrogat.

Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și în cazul în care condamnatul nu desfășoară o activitate la data aplicării pedepsei.

Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii:

Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales.

Instanța poate dispune ca cel condamnat să respecte și una sau mai multe din obligațiile prevăzute în art. 86^3.

Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei.

Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat își desfășoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspendă.

În cazul executării pedepsei într-o altă unitate decât cea în care își desfășura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se execută fără a se încheia contract de muncă.

Dispozițiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător și în cazul condamnatului care nu desfășoară o activitate la data aplicării pedepsei.

În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecății sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa se execută la locul de muncă, după trecerea în rezervă a acestuia.

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanța revocă executarea pedepsei la locul de muncă. Pedeapsa se aplică potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 și 2 sau, după caz, ale art. 40.

Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate dispune și pentru această infracțiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc și pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni.

Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activității în cadrul unității sau nu-și îndeplinește în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respectă măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deținere.

Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacității de muncă, instanța revocă executarea pedepsei la locul de muncă și, ținând seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă și dispozițiile art. 72, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 81 sau 86^1.

Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revocă potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă ramas neexecutat se execută într-un loc de deținere.

Dacă cel condamnat mai săvârșește o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii și aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanța, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă.

Anularea se dispune și în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracțiunea descoperită ulterior se pronunță după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabilește, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni sau recidivă.

La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispozițiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se ține seama dacă una din pedepse se execută la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deținere.

Dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o bună conduită, a fost disciplinat și stăruitor în muncă, instanța poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unității unde condamnatul își desfășoară activitatea sau a condamnatului.

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval condamnatul a comis din nou o infracțiune, instanța poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispozițiile art. 61 și 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Durata executării pedepsei închisorii se socotește din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.

Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.

În durata executării pedepsei închisorii la locul de muncă nu intră timpul în care condamnatul lipsește de la locul de muncă.

Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.

Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.

În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române.