pentru autorizarea și verificarea agenților economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale
Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins
1.1. Scop
Prezentul regulament are ca scop stabilirea condițiilor și procedurilor de acordare, verificare, suspendare și retragere a autorizațiilor pentru agenții economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale.
1.2. Domeniu de aplicare
(1) Prezentul regulament se aplică agenților economici care solicită autorizație în vederea proiectării, execuției și/sau exploatării unor obiective/sisteme de producție, de inmagazinare/stocare, de transport, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale.
(2) În scopul respectării reglementărilor legale în vigoare toate obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale vor fi proiectate, executate și exploatate exclusiv de agenți economici autorizați de Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumita în continuare ANRGN, în condițiile prezentului regulament.
(3) Prezentul regulament are în vedere și lucrările de modificare, modernizare sau extindere a obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale.
(4) Totodată, prin prezentul act normativ sunt reglementate relațiile și schimbul de informații dintre ANRGN și solicitanții de autorizații.
(1) Proiectarea, execuția și/sau exploatarea obiectivelor/sistemelor de producție, de inmagazinare/stocare, de transport, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale se realizează de către agenți economici români sau străini, în limita competentelor conferite prin autorizație.
(2) Proiectarea și execuția lucrărilor din sectorul gazelor naturale se realizează în conformitate cu reglementările în vigoare, după obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de acestea.
(3) Documentațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor din cadrul activităților de producție, de transport, de inmagazinare, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale trebuie să fie întocmite și semnate numai de instalatori autorizați de ANRGN, angajați ai unui agent economic autorizat în condițiile prezentului regulament.
(4) Documentația pentru obținerea acordului de racordare la sistemul de transport, de distribuție sau la conducte colectoare, pentru înființarea de noi distributii sau mărirea capacității celor existente se întocmește de către un agent economic autorizat în condițiile prezentului regulament.
(5) Avizarea și verificarea proiectelor de execuție se efectuează de către operatorii licentiati pentru transportul și/sau distribuția gazelor naturale, după caz.
Capitolul 2 — Competente ↑ Cuprins
ANRGN emite, acorda, modifica, suspenda, retrage și verifica autorizațiile pentru agenți economici din sectorul gazelor naturale, în baza autorizației conferite personalului din cadrul acestora.
Autorizarea și verificarea agenților economici care desfășoară activități de proiectare și/sau execuție în domeniul producției, inmagazinarii/stocării, transportului, distribuției și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale se fac de ANRGN pentru următoarele categorii de lucrări:
a) instalații tehnologice de suprafața, stații de comprimare a gazelor naturale, conducte de colectare și racorduri aferente producției și inmagazinarii/stocării gazelor naturale;
b) conducte de transport al gazelor naturale și stații de comprimare aferente Sistemului național de transport;
c) racorduri de înaltă presiune și stații de reglare-măsurare aferente Sistemului național de transport;
d) sisteme de distribuție a gazelor naturale, executate din oțel și/sau polietilena;
e) instalații de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale.
Capitolul 3 — Proceduri, termene și condiții de acordare a autorizațiilor ↑ Cuprins
3.1. Documentele solicitate pentru toate tipurile de autorizații
Pentru eliberarea autorizației se vor prezenta următoarele documente:
a) actul constitutiv al agentului economic, în copie legalizată;
b) certificatul de înmatriculare/înregistrare a agentului economic la oficiul registrului comerțului;
c) copie de pe bilanțul contabil aferent anului anterior, certificat de organul financiar competent în a cărui raza teritorială își are sediul solicitantul;
d) curriculum vitae pentru echipa managerială, care să ateste capabilitatea solicitantului în domeniu;
e) lista principalelor lucrări de proiectare, execuție și/sau exploatare, vizata de beneficiari sau de operatorii licentiati, după caz;
f) lista cuprinzând dotarea tehnico-materială care să ateste capabilitatea solicitantului pentru activitatea de proiectare și/sau execuție;
g) organigrama și structura de personal care să ateste capabilitatea solicitantului în domeniul pentru care solicită autorizarea;
h) copie de pe autorizația de funcționare din punct de vedere al protecției muncii;
i) cazierul judiciar pentru conducătorul agentului economic;
j) cazierul fiscal al persoanei juridice solicitante;
k) contractele de muncă vizate de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetele de muncă pentru instalatorii și sudorii autorizați pe care îi prezintă conform cerințelor specifice tipului de autorizație solicitat;
l) declarațiile scrise ale instalatorilor și sudorilor autorizați privind acceptul acestora de uz al legitimatiei/autorizației de către persoana juridică solicitanta, în vederea autorizării, cu precizarea, după caz, a denumirii agentului economic pentru care a mai dat o declarație similară;
m) dovada achitării sumei prevăzute la art. 22 alin. (1).
3.2. Documentele specifice tipului de autorizație
Pentru autorizațiile destinate proiectării instalațiilor tehnologice de suprafața, a statiilor de comprimare și a conductelor de colectare a gazelor naturale, aferente activităților de producție și de inmagazinare/stocare a gazelor naturale, se prezintă și următoarele documente:
a) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul I T, pentru minimum 2 instalatori autorizați;
b) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în tehnologia sudarii;
c) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în automatizări;
d) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate execuției instalațiilor tehnologice de suprafața, a statiilor de comprimare și a conductelor de colectare a gazelor naturale, aferente activităților de producție și de inmagazinare/stocare a gazelor naturale, se prezintă și următoarele documente:
a) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul I T;
b) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul II T;
c) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul III T, pentru minimum 2 instalatori autorizați;
d) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în tehnologia sudarii;
e) copii de pe autorizațiile sudorilor autorizați de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, denumita în continuare ISCIR, pentru minimum 2 sudori autorizați;
f) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 și sistemului de mediu ISO 14000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000 și sistemului de mediu ISO 14000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani;
g) certificarea ISCIR a societății comerciale.
Pentru autorizațiile destinate proiectării conductelor de transport al gazelor naturale și a statiilor de comprimare a gazelor naturale, aferente acestora, se prezintă și următoarele documente:
a) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul I T - minimum 2 instalatori autorizați;
b) carnetul de muncă sau contractul de muncă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, al inginerului specialist în tehnologia sudarii;
c) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în automatizări;
d) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate execuției conductelor de transport al gazelor naturale și a statiilor de comprimare a gazelor naturale, aferente acestora, se prezintă și următoarele documente:
a) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul I T;
b) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul II T;
c) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul III T - minimum 2 instalatori autorizați;
d) copii de pe autorizațiile sudorilor autorizați de ISCIR - minimum 2 sudori autorizați;
e) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în tehnologia sudarii;
f) certificarea ISCIR a societății comerciale;
g) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 și a sistemului de mediu ISO 14000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000 și sistemului de mediu ISO 14000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate proiectării racordurilor și statiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale, având regimul de lucru cu presiuni mai mari de 6 bari, se prezintă și următoarele documente:
a) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul I T - minimum 2 instalatori autorizați;
b) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în tehnologia sudarii;
c) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate execuției racordurilor și a statiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale, având regimul de lucru cu presiuni mai mari de 6 bari, se prezintă și următoarele documente:
a) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul II T - minimum 2 instalatori autorizați;
b) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul III T - minimum 2 instalatori autorizați;
c) copii de pe autorizațiile sudorilor autorizați de ISCIR - minimum 2 sudori autorizați;
d) certificarea ISCIR a societății comerciale;
e) contractul de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă sau carnetul de muncă al inginerului specialist în tehnologia sudarii;
f) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 și a sistemului de mediu ISO 14000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000 și sistemului de mediu ISO 14000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate proiectării sistemelor de distribuție a gazelor naturale se prezintă și următoarele documente:
a) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul I D - minimum 2 instalatori autorizați;
b) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate execuției sistemelor de distribuție a gazelor naturale se prezintă și următoarele documente:
a) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul I D;
b) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul II DA sau II DB;
c) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul III D - minimum 2 instalatori autorizați;
d) copii de pe autorizațiile sudorilor autorizați de ISCIR în oțel - minimum 2 sudori autorizați;
e) copii de pe autorizațiile sudorilor autorizați de ISCIR în polietilena - minimum 2 sudori autorizați;
f) lista privind dotarea tehnico-materială, în care să fie evidentiate laboratoarele autorizate conform Regulamentului privind autorizarea și acreditarea laboratoarelor de analiza și încercări în construcții, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, și altor reglementări în vigoare pentru laboratoarele statiilor de izolare, probe de presiune și control nedistructiv sau contractul de colaborare cu laboratoarele autorizate;
g) agrementele tehnice pentru aparatele de sudura în polietilena, verificarea acestora și documentele care să ateste deținerea acestora în proprietate/folosință de către solicitant - atât pentru procedeul de sudare cap la cap, cat și prin electrofuziune;
h) copie de pe actul de certificare a sistemului de calitate conform familiilor de standarde ISO 9000 și a sistemului de mediu ISO 14000 sau documentul emis de firma de audit în domeniul certificării calității conform familiei de standarde ISO 9000 și sistemului de mediu ISO 14000, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului de calitate în cadrul agentului economic, cu finalizare în termen de 2 ani.
Pentru autorizațiile destinate proiectării instalațiilor de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale se prezintă și următoarele documente:
a) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul I D;
b) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul II DA;
c) elemente referitoare la sistemul propriu de conducere și asigurare a calității.
Pentru autorizațiile destinate execuției instalațiilor de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale se prezintă și următoarele documente:
a) copie de pe legitimatia instalatorului autorizat gradul II DB;
b) copii de pe legitimatiile instalatorilor autorizați gradul III D - minimum 2 instalatori autorizați;
c) copie de pe autorizația sudorului autorizat de ISCIR în oțel;
d) elemente referitoare la sistemul propriu de conducere și asigurare a calității.
(1) Documentele solicitate pentru autorizare se depun la ANRGN însoțite de cerere, conform modelului prezentat în anexa nr. 1. Documentele vor fi indosariate în ordinea precizată în prezentul regulament, începând cu documentele comune și continuand cu documentele specifice, având paginile numerotate și un opis al conținutului dosarului cu trimitere la paginatie.
(2) În cazul solicitării a doua sau mai multe tipuri de autorizații de către același agent economic, documentele comune se vor prezenta într-un singur exemplar.
(3) Documentele prevăzute la art. 6 lit. b), precum și la art. 7 lit. b) și c), la art. 8 lit. d), art. 9 lit. b) și c), art. 10 lit. e) și la art. 11 lit. b) pot fi prezentate fie în copie legalizată, fie în copie însoțită de documentul original pentru atestarea conformitatii de către ANRGN, urmând ca originalul să fie înapoiat solicitantului. Documentele prevăzute la art. 6 lit. j) și l) se prezintă numai în original și în termenul de valabilitate.
(4) Documentele întocmite pe propria răspundere de solicitant vor fi datate, semnate și stampilate de conducerea societății comerciale.
(5) Pentru justa apreciere a solicitantului în vederea autorizării, ANRGN poate solicita și alte documente și informații suplimentare.
3.3. Procedurile și termenele de acordare a autorizațiilor
(1) Pentru obținerea unei autorizații solicitanții se vor adresa ANRGN cu cereri tipizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, însoțite de documentele justificative precizate în prezentul regulament.
(2) Cererea va fi înscrisă într-un registru special al Departamentului autorizari, licentieri, reglementări și atestări tehnice din cadrul ANRGN.
(3) Solicitantul trebuie să fie persoana juridică română sau străină, cu sediul în România. Persoanele juridice străine solicitante trebuie să stabilească și sa mențină în România, în condițiile legii, un sediu secundar pe întreaga durata de valabilitate a autorizației.
(4) Nu pot primi autorizație solicitanții aflați în procedura reorganizării judiciare sau a falimentului și nici solicitanții cărora le-a fost retrasă autorizația, într-o perioadă de 5 ani anteriori înregistrării cererii, în același domeniu.
(1) La cererea titularilor de autorizații ANRGN poate decide, în conformitate cu prevederile legale, modificarea autorizațiilor eliberate inițial, în cazul unor modificări ale statutului titularului de autorizație, al schimbării obiectului de activitate, a sediului sau al unor modificări ale patrimoniului care afectează autorizația eliberata.
(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) titularul autorizației va notifica ANRGN, în termen de 30 de zile calendaristice de la apariția situației nou-create, solicitarea de modificare. După primirea notificării ANRGN va examina situația nou-creata și va dispune, dacă solicitarea este intemeiata, modificarea corespunzătoare a autorizațiilor, eliberand autorizații cu un conținut modificat.
(1) În cazul nerespectării obligațiilor legale, precum și a condițiilor de valabilitate ale autorizației sau, după caz, al îndeplinirii necorespunzătoare a acestora din motive neimputabile titularului de autorizație, constatate de ANRGN din oficiu ori sesizate de către terți sau prin notificare de către titular, ANRGN va proceda după cum urmează:
a) dacă situația creata se poate remedia, acorda un termen de conformare de maximum 30 de zile calendaristice;
b) dacă situația creata nu este remediata până la sfârșitul termenului de conformare, suspenda autorizația pe o perioadă de maximum 30 de zile calendaristice;
c) dacă situația creata nu este remediata până la sfârșitul duratei de suspendare, retrage autorizația.
(2) În cazul nerespectării obligațiilor legale, precum și a condițiilor de valabilitate ale autorizației sau, după caz, al îndeplinirii necorespunzătoare a acestora, imputabile titularului de autorizație, ANRGN va dispune sancționarea contravențională a acestuia, cumulativ cu:
a) suspendarea autorizației pe o perioadă de maximum 30 de zile calendaristice, dacă situația creata se poate remedia; în acest caz titularul autorizației are obligația de a depune la ANRGN, în termen de maximum 15 zile calendaristice, documentele care să ateste remedierea situațiilor care au condus la suspendarea autorizației;
b) retragerea autorizației, dacă situația creata nu este remediata până la sfârșitul duratei de suspendare.
(3) ANRGN suspenda autorizația pe o perioadă de maximum 30 de zile calendaristice în următoarele cazuri:
a) titularul de autorizație nu notifica ANRGN, în termen de 10 zile calendaristice, orice modificare a condițiilor care au stat la baza acordării autorizației;
b) nerespectarea de către titularul de autorizație a reglementărilor în vigoare privind protecția consumatorilor și a practicilor anticoncurentiale.
Autorizațiile vor fi eliberate în maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete de către solicitanți, iar aceștia vor fi înștiințați în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data eliberării.
(1) La depunerea cererii de autorizare, însoțită de documentele justificative, solicitantul va achită 10% din valoarea tarifului de autorizare stabilit în conformitate cu prevederile anexei nr. 2.
(2) În cazul retragerii cererii de autorizare de către solicitant, precum și în cazul neacordarii autorizației, suma achitată conform alin. (1) nu se înapoiază solicitantului.
(3) Achitarea integrală a tarifului de autorizare se va face în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de autorizare.
(4) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (3), ANRGN suspenda autorizația până la achitarea integrală a tarifului, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice, perioada după care retrage autorizația.
(1) ANRGN, prin Departamentul autorizari, licentieri, reglementări și atestări tehnice, analizează dacă documentația depusa de solicitant corespunde prevederilor prezentului regulament și îi comunică dacă exista documente necorespunzătoare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării documentației de către acesta. În acest caz solicitantul va completa documentația, conform observațiilor făcute, în termen de maximum 15 zile de la primirea comunicării.
(2) În funcție de autorizația solicitată responsabilul din partea ANRGN poate verifica la fața locului realitatea datelor înscrise în documentație. Rezultatul verificărilor de la fața locului efectuate de responsabilul din partea ANRGN se înscrie într-un proces-verbal semnat de acesta și de solicitant. În situația în care se constată că datele înscrise în documentație nu corespund realității, aceasta poate constitui motiv pentru neacordarea autorizației.
(3) După verificarea documentației Departamentul autorizari, licentieri, reglementări și atestări tehnice întocmește un raport motivat, prin care propune acordarea/refuzul de acordare a autorizației.
(4) Durata de valabilitate a autorizațiilor prevăzute la art. 7-16 este de 2 ani.
(1) Acordarea sau refuzul de acordare a autorizației se face prin decizie a președintelui ANRGN, care va fi comunicată solicitantului în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii acesteia.
(2) Acordarea sau refuzul de acordare a autorizației se motiveaza în baza următoarelor criterii obligatorii:
a) caracterul complet al documentației;
b) existenta unui cadru tehnico-organizatoric care să permită îndeplinirea condițiilor prevăzute în autorizații;
c) asigurarea resurselor financiare;
d) asigurarea cu personal calificat și competent;
e) calitatea serviciilor asigurate clienților;
f) calitatea managerială - experienta profesională și de conducere;
g) asigurarea sănătății și securității personalului;
(3) Autorizațiile vor fi însoțite de condițiile de valabilitate precizate de ANRGN.
Decizia președintelui ANRGN privind refuzul acordării autorizației poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competența, în condițiile legii.
Autorizațiile agenților economici se înregistrează în registru în ordinea emiterii. Numărul autorizației este numărul de ordine din registru. Registrele pot fi consultate la sediul ANRGN, cu acordul acesteia, conform unui program care va fi afișat.
Capitolul 4 — Raspunderi și sancțiuni ↑ Cuprins
Încălcarea prevederilor prezentului regulament atrage răspunderea contravențională și civilă, după caz, în condițiile legii.
Stabilirea și constatarea contravențiilor, precum și sancționarea contravenientilor se fac potrivit art. 87 din Ordonanța Guvernului nr. 60/2000 privind reglementarea activităților din sectorul gazelor naturale, aprobată și modificată prin Legea nr. 463/2001, și a Regulamentului de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în sectorul gazelor naturale.
Capitolul 5 — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Cuprins
(1) Agenții economici care au fost autorizați de ANRGN pot desfășura activități de proiectare și execuție în sectorul gazelor naturale până la data expirării autorizației inclusiv.
(2) Documentația pentru reautorizarea agenților economici va fi depusa cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației.
(3) Documentația depusa pentru autorizarea agenților economici trebuie să fie completa, conținând atât elementele comune, cat și pe cele specifice fiecărui tip de autorizație.
Urmărirea aplicării și controlul respectării prevederilor prezentului regulament se efectuează de specialiști desemnați prin decizie a președintelui ANRGN.
(1) Prin activitate de exploatare în contextul prezentului regulament se înțelege și activitatea de revizie, reparații curente, întreținere, mentenanta.
(2) Activitățile de modernizare, modificare, extindere, reabilitare și reparații capitale a obiectivelor/sistemelor existente din sectorul gazelor naturale se tratează din punct de vedere al autorizării agenților economici la fel ca obiectivele/sistemele noi din sectorul gazelor naturale.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1
Către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale Societatea Comercială . . . . . . . . , cu sediul în localitatea . . . . . . . . . . , str. . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . . ., județul . . . . . . . . , cod poștal . . . . . . , telefon . . . . . . . . . . . . , fax . . . . . . . . . . . . . . , cod fiscal . . . . . . . . . . , înregistrată la registrul comerțului sub nr. . . . . . . . . , cod SIRUES . . . . . . ., cont nr. . . . . . . . . . . . . . . . . , deschis la . . . . . . . . . . . . . . , reprezentată prin . . . . . . . . . . . . . . ., director general, și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , director economic, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. r) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 791/2001, solicită eliberarea de autorizații pentru: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . *) Pentru înscriere anexăm dosarul conținând documentele solicitate în Regulamentul pentru autorizarea și verificarea agenților economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale. Director general,Director economic, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
pentru acordarea autorizației societății comerciale care desfășoară activități de proiectare și execuție în sectorul gazelor naturale
Notă *) Se vor completa în clar numărul articolului și denumirea completa a fiecărui tip de autorizație solicitată, conform Regulamentului pentru autorizarea și verificarea agenților economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale.
Anexa 2
Nr. art.ActivitateaTariful (mii lei) Art. 7 Proiectarea instalațiilor tehnologice de suprafață, a stațiilor de comprimare și a conductelor de colectare a gazelor naturale15.000 Art. 8 Execuția instalațiilor tehnologice de suprafață, a stațiilor de comprimare și a conductelor de colectare a gazelor naturale24.000 Art. 9 Proiectarea conductelor de transport al gazelor naturale și a stațiilor de comprimare aferente acestora15.000 Art. 10 Execuția conductelor de transport al gazelor naturale și a stațiilor de comprimare aferente acestora15.000 Art. 11 Proiectarea racordurilor și stațiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale15.000 Art. 12 Execuția racordurilor și a stațiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale15.000 Art. 13 Proiectarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale12.000 Art. 14 Execuția sistemelor de distribuție a gazelor naturale36.000 Art. 15 Proiectarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale6.000 Art. 16 Execuția instalațiilor de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale9.000
------- la regulament ------------- TARIFELE*) pentru autorizarea/verificarea agenților economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale
------------- *) Tarifele se actualizează prin ordin al președintelui ANRGN, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.