privind garantarea unor credite interne și/sau externe pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, necesare pentru finanțarea Programului de construcție de sali de sport
În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 27, art. 35 alin. (1) și al art. 37 alin. (4) din Legea datoriei publice nr. 81/1999,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Se aprobă contractarea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a unor credite interne și/sau externe în valoare totală de 40 milioane dolari S.U.A., necesare pentru finanțarea Programului de construcție de sali de sport.
Se aprobă garantarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unor credite interne și/sau externe în valoare totală de 40 milioane dolari S.U.A., precum și a primelor de asigurare, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru finanțarea Programului de construcție de sali de sport.
Construcția salilor de sport se va efectua în conformitate cu prevederile cuprinse în cap. III pct. 3.3.5 din Programul de guvernare pe perioada 2001-2004.
Rambursarea creditelor garantate potrivit art. 2, precum și plata primelor de asigurare, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în limita fondurilor alocate anual cu aceasta destinație.
p. Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor și locuinței,
Ministrul finanțelor publice,
București, 24 octombrie 2002.