Anexa 1
Rezoluții ale Uniunii Europene Nr. crt.Rezoluții, concluzii, recomandăriLegislație românăObservații 1.Recomandarea Consiliului nr. 98/376/EC din 4 iunie 1998 privind acordarea permiselor de parcare persoanelor cu handicapCap. III art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002Nu a fost introdus încă un model de permis de parcare bazat pe un model de comunitate standard pentru persoanele cu handicap 2.Rezoluția Consiliului nr. 92/124 din 10 decembrie 1991 privind implementarea unui program de acțiune comunitar În vederea lărgirii accesibilității la transport a persoanelor cu handicapCap. III art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 17 alin. (2), (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002în curs de armonizare 3.Rezoluția Consiliului nr. 90/703 (02) din 31 mai 1990 privind integrarea copiilor și tinerilor cu handicap într-un sistem de educațieArt. 18 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) și f), alin. (2) lit. a), b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002În curs de armonizare 4.Rezoluția Consiliului nr. 97/113 din 20 decembrie 1996 privind egalitatea șanselor persoanelor cu handicapCap. I art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernuluinr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002În curs de armonizare 5.Recomandarea Consiliului nr. 86/379/EEC din 24 iulie 1986 privind încadrarea În muncă a persoanelor cu handicapCap. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002în curs de armonizare 6.Concluziile Consiliului nr. 89 din 12 iunie 1989 privind angajarea persoanelor cu handicapCap. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002În curs de armonizare 7.Rezoluția Consiliului nr. 74/709 din 27 iunie 1974 privind stabilirea unui program de acțiune în vederea reabilitării vocaționale a persoanelor cu handicap Nu a fost armonizată.
privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor
Schimbarea condițiilor sociale și economice în România a avut un profund impact și asupra persoanelor cu handicap. Pentru a răspunde acestei provocari este necesară o strategie care să sprijine persoanele cu handicap pentru a beneficia de oportunitatile care se ivesc ca urmare a acestor schimbări. Aceasta strategie va trebui sa reconcilieze cerințele economiei de piața cu drepturile de necontestat ale persoanelor cu handicap spre autodeterminare și participare totală la dezvoltarea propriei tari. Ea va contribui la crearea unui mediu propice pentru ca persoanele cu handicap să fie cat mai independente posibil, fără a nega asistența socială de baza pentru cei care vor continua să aibă nevoie de sprijin direct pentru a duce o viața decenta.
Politica viitoare referitoare la persoanele cu handicap se va baza pe aceasta strategie care trebuie susținută de o legislație adecvată.
Actualmente asistența socială și protecția specială a persoanelor cu handicap sunt asigurate de mai multe organisme guvernamentale: Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (SSPH), Autoritatea Naționala pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA), Ministerul Sănătății și Familiei (MSF), Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS). Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 12/2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, aprobată și modificată prin Legea nr. 252/2001, potrivit cărora ANPCA aplica politicile și elaborează strategiile în domeniul promovării drepturilor copilului, îngrijirii și protecției copiilor aflați în dificultate și a celor cu handicap, strategia propusă de SSPH se afla în raport de complementaritate cu Strategia guvernamentală în domeniul protecției copilului în dificultate (2001-2004), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 539/2001.
În conformitate cu cerințele internaționale o strategie coerenta în favoarea persoanelor cu handicap trebuie să tinteasca spre:
- garantarea unei participari totale și active în viața comunității a persoanelor cu handicap;
- asistarea persoanelor cu handicap pentru a-și conduce viața independent, în acord cu propriile dorinte;
- prevenirea sau eliminarea apariției deficiențelor, prevenirea agravarii și diminuarea consecințelor lor;
- prevenirea apariției barierelor sociale din calea persoanelor cu handicap, diminuarea consecințelor barierelor actuale;
- evitarea sau eliminarea oricăror forme negative de discriminare asupra persoanelor cu dizabilitati.
Pe plan internațional exista următoarele documente care definesc politica privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu dizabilitati:
- Carta Socială Europeană revizuită (art. 15 - partea a doua);
- Regulile standard ale Organizației Națiunilor Unite privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap - 1993;
- Rezoluția Consiliului Europei și a reprezentanților guvernelor țărilor membre în cadrul Consiliului privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap (97/C 12/01) din 1996;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. R (92) pentru o politica coerenta pentru egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap (1992);
- Convenția Organizației Internaționale a Muncii 159 pentru instruirea și angajarea persoanelor cu handicap (1983);
- Programul mondial de acțiune privind persoanele cu handicap, adoptat de Adunarea Generală O.N.U. prin Rezoluția nr. 37/52 din 3 decembrie 1982.
Consideram ca obiectiv primordial pentru țara noastră adoptarea unei strategii naționale bazate pe aceste documente internaționale. Scopul acestei strategii este coordonarea eforturilor tuturor organismelor guvernamentale și neguvernamentale implicate în sprijinirea persoanelor cu handicap. Fiecare dintre ministerele implicate are propria lui strategie, propriile lui programe, ceea ce conduce la evidentierea a doua prioritati strategice: a) definirea unitară a persoanei cu handicap, definiție acceptată de toate instituțiile guvernamentale; și b) recenzarea cat mai corecta a persoanelor cu handicap după criterii simple, ușor de utilizat de către recenzori. Ceea ce lipsește este o strategie naționala, cu o viziune holistica, interdisciplinara și intersectoriala, care să armonizeze aceste strategii ministeriale, să le imbine și sa exprime voința Guvernului României de a-și alinia politica standardelor internaționale în acest domeniu.
Problematica handicapului constituie un camp semantic complex și în evidenta schimbare. Precizarea catorva notiuni de baza este utila deoarece conceptul reflecta conceptia despre ceva.
1. Conceptele de deficienta, incapacitate, handicap
1.1. Termenul deficienta reunifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcții (anatomica, fiziologica sau psihologică) a persoanei. Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident, dar și al unor condiții negative de mediu.
1.2. Incapacitate desemnează un număr de limitări functionale cauzate de deficiente fizice, intelectuale, senzoriale, de condiții de sănătate ori de mediu. Limitarile pot fi parțiale sau totale și nu permit ca o activitate să fie îndeplinită în limitele considerate normale pentru o fiinta umană.
1.3. Termenul handicap se referă la dezavantajul social, la pierderea și limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viața comunității la un nivel echivalent cu ceilalți membri. El descrie interactiunea dintre persoana cu dizabilitati și mediu.
Din perspectiva acestui concept, conform legislației în vigoare în acest domeniu, persoanele cu handicap sunt acele persoane pe care mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedica total sau le limitează accesul cu sanse egale la viața socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali și culturali proprii, necesitand măsuri de protecție specială în sprijinul integrării lor sociale și profesionale.
2. Conceptele de recuperare, reabilitare, abilitare
2.1. Reabilitarea se referă la un proces destinat a da posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajungă la niveluri functionale fizice, psihice și sociale corespunzătoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora își pot schimba viața în direcția obținerii unui grad mai mare de independenta în societate.
2.2. Termenul recuperare, specific României, are în esenta o semnificație echivalenta, având însă o incarcatura mai puternica medicală și socială.
2.3. Exista tendinta de a utiliza în cuplu notiunile abilitare-reabilitare, prima referindu-se la acele funcții care nu mai pot fi recuperate. În schimb, prin mecanismele de compensare se pot forma abilitați, capacități bazale pentru integrarea socială și profesională.
3. Conceptul cerințe educative speciale a fost introdus în terminologia UNESCO în anul 1990 și desemnează acele necesitați educaționale complementare obiectivelor generale ale educației și învățământului, care solicită o educație adaptată particularitatilor individuale și/sau caracteristicilor unei anumite deficiente de invatare, precum și o intervenție specifică.
4. Conceptul sanse egale reprezintă rezultatul prin care diferite sisteme ale societății și mediului, precum serviciile, activitățile, informarea și documentarea, sunt puse la dispoziția tuturor, în particular a persoanelor cu dizabilitati.
5. Termenul egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este procesul prin care diferitele sisteme sociale și de mediu (infrastructura, servicii, activități informative, documentare) devin accesibile fiecăruia și, în special, persoanelor cu handicap.
6. Termenul servicii de sprijin se referă la acele servicii care asigura atât independenta în viața de zi cu zi a persoanei cu handicap, cat și exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de îngrijire comunitara, servicii de asistența psihopedagogică și de specialitate pentru copiii cu deficiente integrati în școala publică).
7. Protecția specială cuprinde totalitatea acțiunilor întreprinse de societate în vederea diminuării sau chiar inlaturarii consecințelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerată factor de risc social) o are asupra nivelului de trai al persoanei cu handicap.
Se dorește ca termenii: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de muncă sa nu mai fie folosiți în caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece acești termeni nu reprezintă realitatea și aduc prejudicii demnității umane.
Conform ultimelor cerințe ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), SSPH susține armonizarea terminologiei românești din domeniul persoanei cu handicap prin raportare la Clasificarea Internationala a Funcționarii Dizabilitatii și Sănătății, adoptată și aprobată la data de 22 mai 2001 de cea de-a 25-a Sesiune Generală a OMS (prin Rezoluția WHA 54.21).
III. Prezentarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap
Secretariatul de Stat pentru Handicapati a fost înființat la data de 1 noiembrie 1990 prin Hotărârea Guvernului nr. 1.100/1990 privind înființarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati. Denumirea sa și structura organizatorică au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 939/1997 privind reorganizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati, devenind Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei, cu modificările și completările ulterioare, în subordinea Ministerului Sănătății și Familiei se reorganizează Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, condus de un secretar de stat. Art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 prevede că Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap este organul de specialitate al administrației publice centrale care realizează coordonarea, îndrumarea și controlul activității de protecție a persoanelor cu handicap, precum și integrarea socială a acestora.
a) elaborarea și supunerea spre aprobare ministrului sănătății și familiei a strategiei guvernamentale în domeniul protecției persoanelor cu handicap, adulti și minori, în conformitate cu principiile și normele internaționale;
b) organizarea, coordonarea și controlul realizării măsurilor de protecție specială a persoanelor cu handicap și a programelor privind strategia guvernamentală în domeniul respectiv;
c) finanțarea sau cofinantarea proiectelor care pun în practica strategia guvernamentală în domeniul protecției persoanelor cu handicap.
Din perspectiva acestor atribuții Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap își asuma responsabilitatea de instituție guvernamentală cu rol integrator în sistemul de protecție specială a persoanelor cu handicap din România și implementeaza Strategia naționala privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap în România prin elaborarea Planului național de acțiune pe perioada 2002-2005.
IV. Baza legislativă română și europeană
a) Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 29 iulie 2002;
b) Hotărârea Guvernului nr. 427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de încadrare, drepturile și obligațiile asistentului personal al persoanei cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 7 mai 2001;
c) Hotărârea Guvernului nr. 696/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap și administrarea unităților finanțate în comun de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap și organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecția specială a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 6 august 2001;
d) Regulile standard - O.N.U.;
e) Recomandări și rezoluții ale Uniunii Europene;
f) Carta Socială Europeană, revizuită, art. 15.
Alegerea - posibilitatea persoanei cu handicap de a alege cum, unde, cu cine, de a lua hotărâri privind viața sa.
Creșterea calității vieții persoanelor cu handicap
A. Copii cu handicap (0-18 ani) aflați în familie, în structuri rezidentiale, în structuri alternative
B. Tineri cu handicap (18-26 ani) aflați în familie, în structuri rezidentiale, în structuri alternative
C. Adulti cu handicap de vârsta activa, integrati sau nu în munca
D. Adulti după vârsta de pensionare, care au certificat de încadrare într-o categorie de handicap
E. Familii cu risc de naștere a copilului cu deficiente.
Aceasta strategie este bazată pe următoarele principii:
1. Principiul egalizarii sanselor, stabilit de Regulile standard ale Națiunilor Unite privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap:
a) principiul egalității drepturilor implica faptul ca nevoile fiecărui individ sunt de importanța egala, ca acele nevoi trebuie să fie baza de planificare a societăților și ca toate resursele trebuie să fie în asa fel exploatate încât să asigure fiecărui individ sanse egale de participare la viața societății;
b) principiul egalizarii sanselor: principiu prin care toți cetățenii, în particular persoanele cu handicap, pot avea acces la diversele sisteme ale societății: cadru material, servicii, informații, documentare, activități;
c) principiul asigurării serviciilor de sprijin: persoanele cu handicap sunt membre ale societății și au dreptul sa rămână în comunitatea locală. Ele trebuie să primească sprijinul de care au nevoie la nivelul obișnuit al structurilor de educație, sănătate, angajare în munca și servicii sociale;
d) principiul obligațiilor egale: deoarece persoanele cu handicap obțin drepturi egale, ele vor trebui să aibă și obligații egale. Atunci când aceste drepturi sunt obținute, societățile trebuie să își crească asteptarile din partea persoanelor cu dizabilitati. Ca parte a procesului de egalizare a sanselor, trebuie elaborate prevederi care să sprijine persoanele cu handicap în preluarea totală a responsabilității, ca membre ale societății.
2. Principiul descentralizării și responsabilizarii comunității, care se bazează atât pe întărirea și dezvoltarea serviciilor publice specializate existente, cat și pe crearea altor servicii comunitare care să se afle în subordinea consiliilor locale și consiliilor județene.
3. Principiul solidarității, potrivit căruia comunitatea participa la sprijinirea persoanelor cu handicap care nu își pot asigura, total sau parțial, nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale.
4. Principiul intervenției intersectoriale și interdisciplinare, potrivit căruia protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap sunt abordate în contextul politicilor sociale, familiale și educaționale. Abordarea și rezolvarea problemelor în acest domeniu presupun colaborarea și coordonarea tuturor factorilor responsabili - intersectorialitate și interdisciplinaritate.
5. Principiul parteneriatului, potrivit căruia instituțiile publice centrale și locale împreună cu organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap cooperează în vederea integrării în societate a persoanelor cu handicap.
6. Principiul stimulării persoanelor cu handicap de a duce o viața independenta.
Strategia naționala privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap dorește sa reliefeze căile și mijloacele pentru a pune treptat în practica aceste principii în România.
I. Reforma administrativă a SSPH
II. Reforma instituțională
I. Reforma administrativă a SSPH
Ca parte a reformei administrative a întregului Guvern, reforma administrativă a SSPH se bazează pe următoarele principii:
1. respect față de persoana cu handicap;
2. separarea funcțiilor politice de cele administrative;
3. definirea clara a rolurilor, responsabilităților și relațiilor SSPH cu celelalte instituții;
4. comunicare, flexibilitate și transparenta.
Reforma administrativă are drept obiectiv consolidarea administrației publice centrale și locale prin:
1. reforma cadrului normativ bazată pe principiul unității și coerentei, în vederea obținerii unui sistem integrat de acte normative în domeniul protecției persoanelor cu handicap, în deplina concordanta cu prevederile Constituției României, cu legislația Comunității Europene, ale convențiilor internaționale. Vor fi reanalizate documentele internaționale ratificate de România, pentru a se îndepărta carentele de traducere. Se va urmări totodată și transferarea de competente și responsabilități către autoritățile locale, în contextul general al descentralizării activității de protecție a persoanelor cu handicap, printr-o colaborare între SSPH, ANPCA, Ministerul Educației și Cercetării (MEC), MMSS, Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (MLPTL) și autoritățile publice locale în condițiile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare;
2. îmbunătățirea capacității manageriale la nivelul SSPH și în unitățile subordonate, prin definirea clara a rolurilor și responsabilităților compartimentelor de specialitate, descentralizarea unor activități, crearea unui corp stabil de funcționari publici competenți și neutri din punct de vedere politic, care să aibă "spiritul serviciului public";
3. modernizarea sistemului de monitorizare a promovării și respectării drepturilor persoanelor cu handicap, prin informatizarea rețelei SSPH, instruire de specialitate (măsura inclusă în Programul național de aderare a României la Uniunea Europeană);
4. managementul eficient al centrelor de tip rezidential aflate în coordonarea SSPH, cu restructurarea activităților prin trecerea accentului de pe serviciile medicale pe cele de recuperare și integrare socială;
5. diversificarea serviciilor publice cu orientare pe informare, educare, comunicare, prin înființarea atât la nivel central, cat și local a serviciilor de consultanța și consiliere;
6. elaborarea standardelor de calitate pentru serviciile publice specializate;
7. demedicalizarea sistemului și înființarea infrastructurii de intervenție socială, inlocuind treptat comisiile de expertiza medicală cu comisiile de integrare socioprofesionala.
II. Reforma instituțională
Reforma instituțională este un proces alcătuit din 4 etape care se desfășoară în același timp, complementar și integrat:
1. prevenirea institutionalizarii;
2. restructurarea instituțională;
3. dezvoltarea sistemului alternativ de asistența și protecție specială;
4. dezinstitutionalizarea.
1. Prevenirea institutionalizarii este deosebit de importanța. Pentru aceasta este imperios necesar să se creeze servicii de sprijin al vieții independente în familie, precum și servicii rezidentiale pe baze comunitare de tip familial, atât pentru copii, cat și pentru adulti cu handicap. Experienta demonstreaza ca prevenirea institutionalizarii, îndeosebi pentru copii, este mai eficienta, inclusiv din punct de vedere economic.
Prevenirea institutionalizarii presupune câteva aspecte prioritare:
a) limitarea și stoparea intrărilor rezidentiale;
c) informare-consiliere familială;
d) servicii de urgenta - risc de institutionalizare pentru persoanele cu handicap.
2. Restructurarea instituțională
Pe termen scurt va fi elaborat și implementat un program urgent de restructurare instituțională pentru instituțiile existente ale SSPH în colaborare cu experți internationali. Acest program va urmări:
a) umanizarea instituțiilor existente prin schimbarea atitudinii față de beneficiari;
b) stabilirea clara a obiectivelor și a mandatului fiecărei instituții;
c) revizuirea criteriilor de admitere în instituții;
d) elaborarea și asigurarea standardelor minime de viața în instituții;
e) schimbarea conceptiei manageriale a directorilor acestor instituții, în concordanta cu orientările din politica actuala internationala în domeniul dizabilitatii. Se va trece de la abordarea strict medicală, pasiva, la cea interdisciplinara, activa, cu accent pe creșterea calității vieții beneficiarilor;
f) reechilibrarea structurii de personal în instituții din perspectiva abilitarii și integrării persoanelor cu handicap;
g) creșterea numărului de personal specializat în funcțiile de asistenți sociali, psihologi, instructori de ergoterapie, terapeuti ocupationali, kinetoterapeuti, pedagogi de recuperare, logopezi, profesori de educație specială, pedagogi etc.;
h) acordarea de atenție selectionarii și motivarii personalului (sistem coaching) în cadrul instituției. Pregătirea profesională a personalului se va face din perspectiva reformei sistemului de protecție a persoanelor cu handicap, în sensul demedicalizarii serviciilor către persoana asistată, al diversificării serviciilor, al deschiderii instituției către comunitate;
i) întocmirea și aplicarea planurilor de intervenție individualizate, planurilor de intervenție personalizate pentru fiecare beneficiar, bazate pe nevoile și potențialul fiecăruia. Scopul planurilor va fi atingerea potențialului maxim al fiecărei persoane;
k) inițierea programelor de formare profesională a personalului din instituții;
l) transformarea unităților existente din unități pasive, de internare și supraveghere medico-socială a persoanelor cu handicap, în unități care duc o politica activa de integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap; stabilirea unei legături puternice și permanente cu familia persoanei aflate în îngrijire; monitorizarea acestei legături de către specialiști în domeniu, având ca rezultat creșterea gradului de integrare socială.
Pe termen lung instituțiile cu un număr de peste 50 de asistați vor fi transformate treptat, scopul final fiind desființarea lor. Ca un obiectiv pe termen lung va fi realizat un plan individualizat pentru o restructurare treptata a instituțiilor rezidentiale de stat.
Aceasta va fi posibila doar când se va oferi o alternativa de îngrijire în cadrul comunității. Personalul care lucrează în aceste instituții va fi recalificat astfel încât să între în noile servicii comunitare.
Se va pregati o rețea de specialiști care să evalueze cazurile ce vor fi integrate în comunitate și să asigure legătură dintre instituție și serviciile pe baze comunitare.
Aceste alternative vor duce la creșterea calității vieții rezidenților și la reducerea substantiala a costurilor.
3. Dezvoltarea sistemului alternativ de asistența-protecție specială
Abordarea acestei problematici se bazează pe o viziune sistemica, care reglementează cele 3 aspecte importante:
a) cronologic - sistemul trebuie să cuprindă servicii pentru beneficiari de la naștere (și prenatal) până la vârsta a III-a, precum și pentru familiile lor;
b) formativ - sistemul trebuie să ofere condiții de abilitare-reabilitare-educare pentru beneficiari, din perspectiva creșterii gradului de autonomie necesar pentru traiul independent și a integrării socioprofesionale;
c) integrativ - sistemul de servicii al SSPH trebuie să fie complementar și armonizat cu sistemele celorlalte instituții guvernamentale și neguvernamentale centrale și locale, prin standardele de calitate și prin forma de acreditare, pentru a se evita suprapunerea serviciilor, risipa de resurse financiare, umane și pentru acoperirea eficienta la nivel național, rural și urban, a tipurilor de servicii.
Este un proces complementar primelor 3 aspecte prezentate și se bazează pe 3 etape importante:
a) evaluarea serviciilor existente;
b) inițierea serviciilor noi pentru grupe de vârsta și tipuri de deficiente care nu se regăsesc în sistem până în prezent și care vor fi promovate prin servicii-pilot;
c) dezvoltarea serviciilor existente și colaborarea cu organizațiile neguvernamentale, române și străine, care au dovedit o implicare reală, profesionista și eficienta în ultimii ani.
Acest sistem trebuie să cuprindă tipurile de servicii și de centre prezentate mai jos:
2. centre de îngrijire și asistența;
3. centre de recuperare și reabilitare;
4. centre de integrare prin terapie ocupationala;
5. locuințe protejate, de tip familial;
7. centre de intervenție timpurie.
1. servicii de preventie și intervenție timpurie;
2. educație și școlarizare la domiciliu a persoanelor nedeplasabile;
3. servicii de terapie și recuperare la domiciliu;
4. servicii de prevenire a abandonului, prin monitorizare, asistența și sprijin pentru femeia gravida;
5. servicii rezidentiale de tip familial;
6. orice alte servicii care să conducă la bunăstarea persoanei cu handicap alături de familia sa.
Colaboratori: MSF, MMSS, MEC, ANPCA, consiliile județene, consiliile locale și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București
1. consiliere și informare familială, constientizarea factorilor de risc în apariția handicapului;
2. preventia apariției handicapului și preventia institutionalizarii;
3. depistarea precoce și intervenția timpurie;
4. dezvoltarea rețelei de servicii de recuperare și terapie (pediatru, psiholog, logoped, kinetoterapeut etc.);
5. asigurarea unui sistem eficient de tratament și medicatie;
6. asigurarea unui sistem eficient pentru construirea și distribuirea dispozitivelor de asistare: proteze, orteze, aparatura și materiale ajutatoare compensatorii, aparatura de semnalizare vizuala, aparate ortopedice, dispozitive de mers, scaune rulante etc.
1. consiliere și informare familială pre- și postnatal;
2. intervenția timpurie și recuperare pentru segmentul de vârsta cuprins între 0-3 ani;
3. formarea și implicarea specialiștilor de educație specială pentru segmentul de vârsta cuprins între 0-3 ani;
4. formarea și specializarea asistentilor sociali - responsabili de caz - pentru intervenția și suportul familial (0-3 ani);
5. dezvoltarea serviciilor individualizate: asistent personal, servicii de îngrijire la domiciliu (ajutor în gospodărie, masa la domiciliu, servicii de infirmerie, interpreți etc.), servicii de suport familial pe termen scurt, în situații de criza;
6. colaborarea la dezvoltarea serviciilor de asistența socială comunitara, prin profesionalizarea asistentilor sociali - responsabili de caz.
B. Psihopedagogic-formativ-vocational
Colaboratori: MEC, ANPCA, consiliile județene, consiliile locale și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București
Strategia naționala pentru copii și tineri cu handicap are la baza ideea educației pentru toți și pentru fiecare.
1. Școlile trebuie să includă în procesul de învățământ toți copiii, indiferent de gravitatea și tipul deficientei/handicapului sau de locul în care se afla fiecare, prin promovarea educației inclusive.
2. Intervenția timpurie trebuie să fie o preocupare principala a educației speciale.
3. Eliminarea etichetarilor, stigmatizarilor pentru anumite grupuri de deficienti ca fiind "noneducabili". Acest fapt are ca urmare desființarea excluderii anumitor persoane de la educație.
4. Alocarea resurselor materiale necesare educației copiilor cu cerințe educative speciale trebuie să se facă pe principiul "resursa urmează copilul", indiferent de forma de învățământ pe care o frecventează.
5. Promovarea educației prin sport și cultura fizica trebuie să se facă prin susținerea manifestărilor sportive pentru persoanele cu handicap, participarea la jocurile paralimpice naționale și internaționale.
Copiii și ținerii din familii:
a) identificarea elevilor cu nevoi speciale atât în mediul urban, cat și în cel rural și acordarea tuturor serviciilor de sprijin în conformitate cu principiul "resursa urmează copilul";
b) monitorizarea gradului de accesibilitate arhitecturala din școlile speciale și din școlile publice;
c) participarea la elaborarea și aplicarea curriculumului național pentru copii cu nevoi speciale (metodologii, planuri de învățământ etc.);
d) realizarea unui sistem eficient de formare, orientare profesională și angajare în munca, prin colaborarea dintre școlile postliceale de pregătire a copiilor și tinerilor cu nevoi educative speciale, Agenția Naționala de Ocupare a Forței de Muncă, ateliere protejate și agenți economici.
Educarea și formarea copiilor, tinerilor și adulților cu handicap din instituțiile de interes public pentru protecția specială a persoanelor cu handicap:
a) abordarea metodologiei de educare și abilitare din perspectiva integrării sociale, a vieții independente sau cu grad cat mai redus de dependenta, precum și a profesionalizarii;
b) schimbarea atitudinii și a mentalitatii factorilor de conducere și de decizie din centrele de recuperare;
c) schimbarea comportamentului personalului de îngrijire din centrele instituționalizate.
C. Orientarea, formarea profesională și angajarea în munca
Colaboratori: MMSS, Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Ministerul Administrației Publice (MAP), MEC, Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA)
Abordarea pregătirii profesionale se face din perspectiva respectării principiilor economiei de piața.
1. Instruirea profesională adecvată și măsurile de reabilitare vor fi făcute disponibile pentru toate categoriile de persoane cu handicap, iar munca și oportunitatile de angajare pentru acestea vor fi promovate pe piața deschisă a muncii atât în mediul urban, cat și în mediul rural. Se va susține politica de educație și formare profesională inițială, propusă de MEC pentru a se asigura continuitatea și coerenta politicii de instruire a copiilor și tinerilor cu dizabilitati.
2. Instrumentele existente ale pieței muncii, scheme, modalități și programe de formare profesională și măsuri de promovare a angajării vor fi accesibile și persoanelor cu handicap. În măsura în care este posibil, va fi aplicat principiul "libertatea alegerii" cu privire la formarea profesională și angajare. Ca o consecința, stabilirea sau excluderea dintr-un anumit domeniu sau profesie pe motivul dizabilitatii, vârstei, sexului va constitui o încălcare a drepturilor omului. Orice legislație sau directiva existenta în acest sens va fi abrogată.
3. Persoana cu handicap și, dacă este necesar, familia sau reprezentantul sau participa la ansamblul măsurilor luate în vederea orientarii sale profesionale.
1. ca parte a politicii active de angajare trebuie stabilit un dialog social cu și între firme și organizații nonguvernamentale privind instruirea profesională și angajarea persoanelor cu handicap;
2. programele de acțiune trebuie să includă măsuri pentru proiectarea și adaptarea locurilor de muncă în asa fel încât acestea sa devină accesibile persoanelor cu diferite handicapuri/deficiente;
3. dezvoltarea și crearea locurilor de muncă astfel încât acestea să fie însoțite de sprijin activ și de măsuri de sustinere specifice și individualizate pentru a ajuta persoana cu handicap, dar și angajatorul dispus sa o încadreze;
4. elaborarea unui plan național de evaluare, orientare și formare profesională în colaborare cu ANOFM.
1. crearea unei baze de date la nivel județean pentru evidentierea potențialului forței de muncă în rândul persoanelor cu handicap;
2. cursuri de calificare pentru persoanele cu handicap (inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap în colaborare cu direcțiile de muncă și solidaritate socială județene);
3. studii zonale privind cererea și oferta pe piața muncii pentru persoanele cu handicap - marketing social;
4. dezvoltarea unei rețele de specialiști pentru consiliere și informare privind locurile de muncă pentru persoanele cu handicap;
5. încadrarea în munca a persoanelor se poate face:
a) în mediul obișnuit de muncă, cu sau fără protejarea locului de muncă;
b) în unitățile protejate;
c) prin munca la domiciliu;
d) în unitățile de terapie ocupationala.
6. Concretizarea sistemului activ de sprijin printr-o varietate de măsuri:
a) împrumuturi și garanții pentru întreprinderile mici și mijlocii;
c) drepturi prioritare de producție;
d) scutire de la plata taxelor vamale și a T.V.A., conform prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002;
e) scutire de la plata impozitului pe profit, conform prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002;
f) sprijin tehnic (consultanța tehnica);
g) subvenționarea parțială a locurilor de muncă adaptate;
h) acordarea de credite bancare pentru unitățile protejate (necesare aprovizionarii cu materiale, dotării cu utilaje moderne, reutilarii etc.).
Colaboratori: MLPTL, MAP, MEC
Monitorizarea aplicării art. 11-17 din cap. III - Accesibilitati pentru persoanele cu handicap - din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002, referitoare la:
a) normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban aferent, inclusiv în mediul rural (școli, primării, magazine, biserici etc.), la exigențele persoanelor cu handicap;
b) accesibilizarea telefoanelor publice;
c) recunoașterea limbajului mimico-gestual;
d) organizarea și semnalizarea spațiilor de parcare;
e) achiziționarea mijloacelor de transport public, accesibile pentru toți;
f) montarea sistemelor de semnalizare sonora și vizuala pentru persoanele cu handicap.
2. La informare, educație, cultura
a) inițierea dezvoltării unor centre de Internet, accesibile arhitectural, cu aparatura informatizata adaptată și pentru persoanele cu diferite tipuri de deficienta;
b) organizarea de spectacole de teatru, opera, opereta, concerte în spații accesibile.
Colaboratori: MMSS, Ministerul Finanțelor Publice (MFP)
- egalizarea sanselor pe termen lung va duce la trecerea unei părți din categoria persoanelor cu handicap din beneficiari ai asistenței sociale în cetățeni cu drepturi și obligații, precum și în categoria persoanelor cu grad redus de dependenta sociofinanciara.
1. modificarea sistemului de încadrare a persoanelor cu handicap în categorii, prin introducerea în paralel a unui sistem procentual de evaluare a capacității de integrare socială;
2. organizarea comisiilor de integrare socioprofesionale a persoanelor cu handicap și a metodologiei de evaluare, conform normelor internaționale în domeniu;
3. asigurarea respectării drepturilor la prestații sociale în bani, reprezentate de ajutoarele speciale și alte facilități prevăzute de legi speciale.
F. Cercetare și statistica
Colaboratori: Institutul Național de Studii și Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap (INSSPPH), MSF, MEC, MMSS, Institutul Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (INIMM), MAP
1. inițierea unor programe de cercetare în domeniul problemelor sociale și economice care afectează atât viața persoanelor cu handicap, cat și a familiilor acestora;
2. adoptarea terminologiei și criteriilor unice pentru efectuarea recensamantului persoanelor cu handicap.
1. colectarea datelor statistice: demografice, familiale, legate de natura și originea handicapului, școlarizare, ocupație, locuinta, servicii specializate folosite, natura și nivelul veniturilor etc.;
2. prelucrarea acestor date de către instituțiile de cercetare statistica.