HOTĂRÂRE nr. 1.423 din 12 decembrie 2002

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 919 din 16 decembrie 2002
Intrat în vigoare
16.12.2002
Forma consolidată din
16.12.2002

privind achiziția de către Ministerul Apărării Naționale a doua fregate tip 22 și a etapei I de regenerare și modernizare a acestora, de la Ministerul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002, al art. 2 lit. f), art. 35 alin. (1) și al art. 37 alin. (4) din Legea datoriei publice nr. 81/1999,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă achiziția de către Ministerul Apărării Naționale a doua fregate tip 22, disponibilizate de către Marina Regala Britanica, și a etapei I de regenerare și modernizare a acestora, prin negociere cu o singura sursa, de la Ministerul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Articolul 2

Se aprobă contractarea de către Ministerul Apărării Naționale a unui credit extern în valoare de 116 milioane lire sterline, prin Compania Naționala "Romtehnica" -S.A., pentru achiziționarea celor două fregate și realizarea etapei I de regenerare și modernizare a acestora.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice garantează în proporție de 100% creditul extern prevăzut la art. 2, precum și primele de asigurare, dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente.

Articolul 4

Rambursarea creditului extern prevăzut la art. 2, plata primelor de asigurare, a dobânzilor, comisioanelor, costurilor aferente acestuia, precum și a altor obligații legate de derularea acordului de achiziție se vor asigura prin bugetul anual al Ministerului Apărării Naționale, din fondurile alocate cu aceasta destinație.

Articolul 5

Ministerul Apărării Naționale gestionează, prin Compania Naționala "Romtehnica" - S.A., derularea operațiunilor compensatorii directe.

Articolul 6

Ministerul Industriei și Resurselor gestionează derularea operațiunilor compensatorii indirecte.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul apărării naționale,

George Cristian Maior,

secretar de stat

Ministrul industriei și resurselor,

Dan Ioan Popescu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

București, 12 decembrie 2002.

Nr. 1.423.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.