LEGE nr. 637 din 7 decembrie 2002 (*actualizata*)

(1) Prezenta lege cuprinde:

a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat în materia insolventei;

b) norme de procedura în litigii privind raporturile de drept international privat în materia insolventei;

c) norme privind condițiile în care autoritățile române competente solicita și, respectiv, acorda asistența cu privire la procedurile de insolventa deschise pe teritoriul României sau al unui stat strain.

(2) În sensul prezentei legi, raporturile de drept international privat în materia insolventei reprezinta acele raporturi de drept privat cu element de extraneitate, care sunt supuse solutionarii ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolventa și în condițiile stabilite de aceasta.

(1) Prezenta lege se aplică în urmatoarele situații:

a) în cazul în care este solicitata asistența în România de către o instanța străină sau de către un reprezentant strain, în legătură cu o procedură străină de insolventa;

b) în cazul în care este solicitata asistența într-un stat strain în legătură cu o procedură care se desfășoară potrivit Legii nr. 64/1995*) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumita în continuare procedura română de insolventa;

c) în cazul desfășurării concomitente a unei proceduri române de insolventa și a unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor;

d) în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt interesate să solicite deschiderea în România a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995*), republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau sa participe în cadrul unei proceduri deschise.

(2) Prezenta lege nu se aplică în cazul unei proceduri de insolventa care are ca obiect:

a) bănci, cooperative sau alte institutii de credit;

b) societăți și agenti de asigurare;

c) societăți de servicii de investitii financiare, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, societăți de administrare a investitiilor;

d) societăți de bursa, membri ai burselor de marfuri, case de compensatie, membri compensatori ai burselor de marfuri, societăți de brokeraj, traderi.

a) procedura străină este procedura colectiva, judiciara sau administrativa, care se desfășoară în conformitate cu legislatia în materie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizorie, în care bunurile și activitatea debitorului sunt supuse controlului sau supravegherii unei instante straine, în scopul reorganizarii sau lichidarii activității acelui debitor;

b) procedura străină principala este procedura străină de insolventa care se desfășoară în statul în care se situeaza centrul principalelor interese ale debitorului;

c) procedura străină secundara este procedura străină de insolventa, alta decat cea principala, care se desfășoară în statul în care debitorul își are stabilit un sediu, în sensul prevăzut la lit. p);

d) centrul principalelor interese ale debitorului este, până la proba contrarie, după caz:

e) reprezentant strain este persoana fizica sau juridica, incluzând persoanele desemnate cu titlu provizoriu, autorizate, în cadrul unei proceduri straine, sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor și a activității debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine;

i) creditor strain este creditorul al cărui domiciliu sau, după caz, sediu este stabilit într-un stat strain;

j) reprezentant român este persoana fizica sau juridica desemnata ca administrator sau lichidator judiciar, în cadrul unei proceduri române de insolventa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată*), cu modificările și completările ulterioare;

k) instanța străină este autoritatea judecătorească sau de alta natura, abilitata sa deschidă și sa controleze sau sa supravegheze o procedură străină ori sa adopte hotărâri în cursul derularii unei asemenea proceduri;

l) hotărâre - atunci când este vorba de deschiderea unei proceduri de insolventa sau de desemnarea unui reprezentant - este hotărârea oricarei instante competente prin care se deschide o asemenea procedura sau se desemneaza un reprezentant;

m) momentul deschiderii procedurii este momentul la care hotărârea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv;

n) sediul principal este locul în care se afla centrul principal de conducere și de gestiune a activității statutare a persoanei juridice, chiar dacă hotărârile organului de conducere respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de membri, actionari sau asociați din alte state;

o) sediul profesional este locul în care funcționează conducerea activității economice ori a exercitarii profesiei independente a persoanei fizice;

p) sediul este orice punct de lucru în care debitorul exercita, cu mijloace umane și materiale și cu caracter netranzitoriu, o activitate economica sau o profesie independenta;

q) statul în care se găsește un bun este:

a) tribunalul sau oricare dintre tribunalele în circumscripția cărora se afla bunuri imobile aparținând debitorului, atunci când în obiectul cererii se regăsesc bunuri imobile în mod exclusiv sau alaturi de alte bunuri;

b) tribunalul în circumscripția caruia se păstrează registrul în care este înscrisă nava sau aeronava care face obiectul cererii;

c) tribunalul în circumscripția caruia se afla sediul societatii comerciale române la care debitorul detine valorile mobiliare care fac obiectul cererii;

d) Tribunalul București, în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de proprietate intelectuala protejate în România, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligațiuni de stat și municipale aparținând debitorului;

e) în cazul în care obiectul cererii îl constituie drepturi de creanta ale debitorului asupra unei persoane sau autorități publice, tribunalul în circumscripția caruia se afla domiciliul sau reședința, respectiv sediul persoanei sau al autorității publice respective.

a) hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmata în strainatate;

b) hotărârea încalcă dispozitiile de ordine publică de drept international privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii incalcarea dispozițiilor legale cu privire la competența exclusiva de judecată a instanțelor românești.

(1) Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi referitoare la deschiderea și participarea în cadrul procedurii deschise, potrivit Legii nr. 64/1995, republicată*), cu modificările și completările ulterioare, ca și creditorii români.

(2) Prevederile alin. (1) nu modifica ordinea de plată a creanțelor în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995*), republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul falimentului. În privinta creanțelor creditorilor straini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior categoriei creanțelor chirografare, cu excepția acelor creante care se încadrează în categoria creanțelor subordonate creanțelor chirografare.

(3) Creanțelor nescadente și celor sub condiție li se vor aplica, în mod corespunzător, prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*).

(4) Creanțelor negarantate și părților negarantate ale creanțelor garantate, care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere a acestora, li se vor aplica în mod corespunzător prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*).

(1) Citarea creditorilor straini cunoscuti, precum și comunicarea și notificarea oricărui act de procedura către acestia se vor realiza în condițiile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*). Instantele vor dispune luarea masurilor corespunzătoare pentru indeplinirea actelor respective de procedura și față de creditorii straini cu adresa necunoscuta.

(2) Indeplinirea actelor de procedura menționate la alin. (1) se va face în mod individual, cu excepția cazului în care instanța considera ca, potrivit circumstantelor de fapt, folosirea unei alte modalități ar fi mai potrivita. Instantele nu sunt tinute sa apeleze, în mod obligatoriu, la comisii rogatorii sau la alte formalitati similare.

(3) Notificarile transmise creditorilor straini prin care se comunică deschiderea procedurii vor indica elementele prevăzute de dispozitiile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*), inclusiv conținutul minim obligatoriu al cererii de admitere a creantei asupra averii debitorului.

(1) Reprezentantul strain are calitate procesuala activa pentru a formula în fața instanței românești competente o cerere de recunoastere a procedurii straine în care acesta a fost desemnat.

(2) Cererea de recunoastere va fi însoțită de unul dintre urmatoarele documente:

a) o copie certificata a hotărârii de deschidere a procedurii straine și de desemnare a reprezentantului strain;

b) o adeverinta emisa de instanța străină, prin care se certifica existenta unei proceduri straine și desemnarea reprezentantului strain;

c) în lipsa mijloacelor de proba menționate la lit. a) și b), orice alta dovada de deschidere a procedurii straine și de desemnare a reprezentantului strain, admisibila în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, aprobata prin Legea nr. 52/2000, ori de alte tratate, conventii sau orice alta forma de acord international, bi- sau multilateral, la care România este parte.

(3) Cererea de recunoastere va fi însoțită de o declaratie prin care se vor preciza toate procedurile straine cu privire la debitor, despre care reprezentantul strain are cunoștința.

(4) Dacă considera necesar, instanța va putea solicita traducerea în limba română a documentelor furnizate în scopul sustinerii cererii de recunoastere.

(1) Instanța va putea considera ca procedura străină care face obiectul cererii de recunoastere este o procedură în sensul celei prevăzute la art. 3 lit. a) și ca reprezentantul strain este acea persoana sau autoritate prevăzută la art. 3 lit. e), dacă hotărârea sau adeverinta prevăzută la art. 16 alin. (2) indica aceasta.

(2) Instanța va putea considera ca documentele furnizate în scopul sprijinirii cererii de recunoastere sunt veridice, chiar dacă nu sunt legalizate.

(1) Sub rezerva dispozițiilor art. 7, procedura străină va fi recunoscută în măsura în care indeplineste cumulativ urmatoarele condiții:

a) procedura străină reprezinta acea procedura prevăzută la art. 3 lit. a);

b) reprezentantul strain care solicită recunoasterea este acea persoana sau autoritate prevăzută la art. 3 lit. e);

c) cererea de recunoastere indeplineste condițiile stabilite la art. 16 alin. (2);

d) cererea de recunoastere a fost formulata în fața instanței competente prevăzute la art. 5;

e) exista reciprocitate în ceea ce priveste efectele hotărârilor straine între România și statul instanței care a pronuntat hotărârea.

(2) Procedura străină va fi recunoscută ca:

a) procedura străină principala, dacă aceasta se desfășoară într-un stat strain în care debitorul își are stabilit centrul principalelor sale interese;

b) procedura străină secundara, dacă aceasta se desfășoară într-un stat strain în care debitorul își are stabilit un sediu, în înțelesul prevăzut de art. 3 lit. p).

(3) Cererea de recunoastere a procedurii straine va fi solutionata cu precadere și celeritate. Când procedura de citare este legal indeplinita, judecata poate continua în ziua urmatoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoștința părților.

(4) Instanța se pronunță asupra cererii de recunoastere, după citarea părților, prin pronuntarea unei hotărâri definitive, care poate fi atacata cu recurs.

(5) Hotărârea de recunoastere a procedurii straine se bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanța o va putea retracta sau modifica, în măsura în care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile și condițiile recunoasterii lipseau, în tot sau în parte, ori ca au incetat sa existe.

a) orice modificare importanța survenita în derularea procedurii straine supuse recunoasterii ori recunoscută sau în statutul sau de reprezentant al acelei proceduri;

b) deschiderea oricăror alte proceduri straine referitoare la acelasi debitor, de care reprezentantul a luat cunoștința.

(1) La solicitarea reprezentantului strain instanța va putea incuviinta, la data formulării cererii de recunoastere a procedurii straine sau în cursul solutionarii acesteia, urmatoarele măsuri cu executare vremelnica, în măsura în care acestea sunt de extrema necesitate pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor:

a) suspendarea actelor, a operațiunilor și a oricăror alte măsuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului;

b) insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanța cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului situate în România, care, prin natura acestora sau din alte cauze, sunt perisabile, supuse deteriorării sau devalorizarii ori periclitate în orice alt mod;

c) orice alta măsura dintre cele prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. c), d) și g).

(2) Judecarea cererii prevăzute la alin. (1) se face cu citarea părților interesate.

(3) Masurile incuviintate în condițiile prevăzute de alin. (1) inceteaza la momentul pronuntarii de către instanța a hotărârii asupra cererii de recunoastere a procedurii straine, cu excepția cazului în care durata acestor măsuri este prelungita în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. f).

(4) Instanța va putea refuza incuviintarea masurilor prevăzute la alin. (1) în măsura în care aceasta ar împiedica desfășurarea în bune condiții a unei proceduri straine principale.

(1) De la data recunoasterii procedurii straine principale este împiedicată pornirea urmatoarelor cereri și acțiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar dacă acestea sunt deja pornite, ele se suspenda de drept:

a) cererile sau actiunile cu caracter individual, vizand bunuri, drepturi și obligații ale debitorului;

b) actele, operațiunile și orice alte măsuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului.

(2) La solicitarea unui creditor titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau cu alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel, instanța va putea ridica suspendarea prevăzută la alin. (1), în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată*), cu modificările și completările ulterioare.

(3) Începând cu data prevăzută la alin. (1) exercitiul dreptului de a instraina, greva sau dispune în orice alt mod de bunurile debitorului este suspendat. Actele efectuate cu incalcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

(4) Face excepție de la aplicarea alin. (3) exercitarea dreptului unui comerciant de a efectua acte, operațiuni și plati care se încadrează în condițiile obisnuite de exercitare a activității curente, pentru care instanța va putea decide suspendarea în condițiile prevăzute la art. 22.

(5) Recunoasterea procedurii straine principale împiedica începerea curgerii termenului de prescriptie a cererilor și acțiunilor prevăzute la alin. (1), iar dacă acestea sunt deja pornite, recunoasterea procedurii straine principale reprezinta cauza de intrerupere a termenului de prescriptie a cererilor și a acțiunilor respective.

(6) Prevederile alin. (1) nu împiedica formularea unei acțiuni de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*), ori inregistrarea cererii de admitere a creanțelor în cadrul acestei proceduri.

(1) La solicitarea reprezentantului strain instanța poate incuviinta, ulterior recunoasterii procedurii straine principale sau secundare, orice măsură cu executare vremelnica necesară pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor acestuia, precum:

a) suspendarea acțiunilor ori a cererilor cu caracter individual referitoare la bunurile, drepturile și oblibațiile debitorului, în măsura în care acestea nu au fost oprite sau suspendate în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a);

b) suspendarea masurilor de executare purtând asupra bunurilor debitorului, în măsura în care oprirea sau suspendarea nu a intervenit ca urmare a aplicarii art. 20 alin. (1) lit. a);

c) suspendarea exercitiului dreptului de a instraina, greva sau dispune în orice alt mod de bunurile debitorului, în măsura în care suspendarea nu a intervenit în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (2);

d) administrarea de probe referitoare la bunurile, actele juridice, drepturile sau oblibațiile debitorului, precum și asigurarea dovezilor și constatarea unei stari de fapt prin executor judecătoresc;

e) insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanța cu administrarea sau valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România;

f) prelungirea duratei masurilor incuviintate în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (1);

g) aprobarea oricarei alte măsuri care poate fi indeplinita de reprezentantul român, în condițiile stabilite de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*).

(2) La solicitarea reprezentantului strain instanța va putea imputernici, ulterior recunoasterii procedurii straine principale sau secundare, pe reprezentantul strain sau pe o altă persoană desemnata de instanța cu administrarea și realizarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România, în măsura în care instanța va considera ca interesele creditorilor români sunt protejate în mod corespunzător.

(3) În vederea incuviintarii masurilor prevăzute în prezentul articol în favoarea reprezentantului unei proceduri straine secundare, instanța se va asigura ca, potrivit legii române, aceste măsuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informații necesare în acea procedura.

(1) În vederea aprobării sau a respingerii cererilor de incuviintare a masurilor menționate la art. 20 sau 22 ori a modificarii sau încetării masurilor menționate la alin. (3), instanța se va asigura ca interesele creditorilor, ale debitorului și ale altor persoane interesate sunt protejate în mod corespunzător.

(2) Instanța poate condiționa incuviintarea oricarei măsuri, în temeiul art. 20 sau 22, de indeplinirea oricăror cerințe pe care le considera necesare.

(3) La solicitarea reprezentantului strain sau a altei persoane interesate ori din oficiu, instanța va putea dispune modificarea sau încetarea masurii incuviintate în condițiile art. 20 sau 22.

(1) De la data recunoasterii procedurii straine reprezentantul strain are calitate procesuala pentru a formula acele acțiuni de anulare a actelor juridice incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi, cu care este imputernicit administratorul sau, după caz, lichidatorul judiciar, în condițiile stabilite de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*).

(2) În cazul cererilor de anulare formulate de reprezentantul unei proceduri straine secundare instanța se va asigura ca acestea au ca obiect numai bunuri care, potrivit legii române, sunt susceptibile a fi administrate în procedura străină secundara.

(1) Instantele românești vor coopera cu instantele și reprezentantii straini intr-o măsura cat mai extinsa, în privinta aspectelor prevăzute la art. 2; cooperarea se va putea realiza direct sau prin intermediul reprezentantului român.

(2) Instantele sunt abilitate sa comunice sau să solicite informații ori asistența în mod direct de la instantele sau reprezentantii straini.

(1) În exercitarea atribuțiilor sale și sub supravegherea instanței reprezentantul român va coopera cu instantele și reprezentantii straini intr-o măsura cat mai extinsa, în privinta aspectelor prevăzute la art. 2.

(2) În exercitarea atribuțiilor sale și sub supravegherea instanței reprezentantul român este abilitat sa comunice în mod direct cu instantele și reprezentantii straini.

a) desemnarea unei persoane sau a unui organ care să actioneze potrivit indicatiilor instanței;

b) comunicarea de informații prin orice mijloace pe care instanța le considera adecvate;

c) coordonarea administrarii și supravegherii bunurilor și a activității debitorului;

d) aprobarea sau punerea în aplicare de către instante a acordurilor de coordonare a procedurilor;

e) coordonarea procedurilor concomitente, referitoare la acelasi debitor.

a) orice măsură cu executare vremelnica incuviintata în temeiul art. 20 sau 22 va trebui să fie compatibila cu prevederile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*);

b) art. 21 nu se aplică în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedura străină principala;

a) orice măsură cu executare vremelnica, incuviintata în temeiul art. 20 sau 22, va fi reexaminata de instanța, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, dacă este incompatibila cu dispozitiile procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*);

b) în măsura în care procedura străină este recunoscută ca procedura străină principala, se va dispune, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2), modificarea sau încetarea masurilor de suspendare ori de oprire, prevăzute la art. 21 alin. (1) și (3), dacă aceste măsuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată*), cu modificările și completările ulterioare;

a) orice măsură cu executare vremelnica incuviintata în temeiul art. 20 sau 22 reprezentantului unei proceduri straine secundare ulterior recunoasterii unei proceduri straine principale trebuie să fie compatibila cu derularea procedurii straine principale;

b) atunci când cererea de recunoastere a procedurii straine secundare este admisa ori numai formulata anterior recunoasterii procedurii straine principale, orice măsură cu executare vremelnica incuviintata în temeiul art. 20 sau 22 va fi reexaminata de instanța, care va dispune modificarea sau încetarea acesteia, în măsura în care este incompatibila cu derularea procedurii straine principale;

c) în măsura în care mai multe proceduri straine secundare sunt recunoscute succesiv, instanța va incuviinta, va modifica ori va dispune încetarea masurilor cu executare vremelnica intr-o maniera care să inlesneasca coordonarea procedurilor respective.

(1) Recunoasterea unei proceduri straine principale constituie, până la proba contrarie, o prezumtie a stării de insolventa a debitorului, în temeiul careia se poate deschide procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*).

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care procedura străină recunoscută este secundara.

(1) Creditorul care a primit o plata parțială pentru creanta sa, în cadrul unei proceduri de insolventa desfășurate în conformitate cu dispozitiile legislației unei stat strain, nu va mai putea primi plati suplimentare în contul aceleiasi creante, în cadrul procedurii deschise potrivit Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare*), cu privire la acelasi debitor, în măsura în care partea proporțională pe care ar primi-o în aceasta procedura creditorii din aceeasi clasa cu creditorul respectiv este mai mica decat plata creditorului primita în procedura străină.

(2) Prevederile alin. (1) nu afectează drepturile creditorilor titulari de creante garantate cu ipoteca, gaj sau cu alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel.