pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-AUU/Aeronave ultrausoare
În temeiul prevederilor art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 74 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată, ale art. 4 pct. 4.1 și 4.2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Aeronautice Civile Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,
ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței emite următorul ordin:
Se aprobă Reglementarea aeronautica civilă română RACR-AUU/Aeronave ultrausoare, prevăzută în anexa *) care face parte integrantă din prezentul ordin, care tratează aspecte legate de emiterea certificatelor de tip pentru aeronavele ultrausoare.
Notă *) Anexa se pune la dispoziție celor interesați de către Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română".
Procedurile specifice de aplicare a Reglementării aeronautice civile române RACR-AUU/ Aeronave ultrausoare se stabilesc de către Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română".
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
Direcția generală de servicii transport aerian și aeroporturi din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română" vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prezentului ordin.
p. Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor și locuinței,
București, 20 decembrie 2002.