HOTĂRÂRE nr. 746 din 3 iulie 2003

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 8 iulie 2003
Intrat în vigoare
08.07.2003
Forma consolidată din
08.07.2003
Cuprins

privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 2 alin. (5) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură realizarea politicii interne și externe a României și exercită conducerea generală a administrației publice.

Articolul 2

(1) Primul-ministru are în coordonare:

a) Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului, finanțată integral din venituri proprii;

b) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Serviciilor de Gospodărie Comunală, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;

c) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;

d) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;

e) Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, instituție de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;

f) Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care se finanțează prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

g) Administrația Naționala a Rezervelor de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;

h) Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;

i) Agenția Română pentru Investiții Străine, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;

j) Agenția Naționala pentru Sport, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

k) Agenția pentru Strategii Guvernamentale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

l) Agenția Naționala pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

m) Corpul de Control al Guvernului, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale de Control;

n) Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;

o) Comisia Naționala de Prognoza, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

p) Institutul Național de Statistica, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

r) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spalarii Banilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;

s) Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

(2) Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice, activitățile instituțiilor și organelor de specialitate ale administrației publice centrale prevăzute la alin. (1) pot fi trecute, prin decizie a primului-ministru, în coordonarea ministrilor sau ministrilor delegați.

Articolul 3

Aparatul de lucru al Guvernului este organizat și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 64/2003.

Articolul 4

În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcționează:

a) aparatul de lucru al primului-ministru;

b) Secretariatul General al Guvernului;

c) Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, structura cu personalitate juridică, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

d) Departamentul pentru Analiza Instituțională și Socială;

e) Departamentul pentru Relații Interetnice;

f) Departamentul pentru Românii de Pretutindeni;

g) Departamentul Purtatorului de Cuvânt al Guvernului și Relații cu Presa.

Articolul 5

(1) Aparatul de lucru al primului-ministru este structura organizatorică fără personalitate juridică, alcătuită din:

a) corpul de consilieri ai primului-ministru;

b) compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes național cuprinse în Programul de guvernare;

c) aparatul tehnic al corpului de consilieri;

d) cabinetul primului-ministru;

e) cancelaria primului-ministru;

f) compartimentul cu probleme speciale;

g) compartimentul documente secrete;

h) compartimentul care asigura protocolul primului-ministru.

(2) Activitatea corpului de consilieri și a aparatului tehnic al acestuia este coordonata de unul dintre consilieri, desemnat prin decizie a primului-ministru.

(3) Pe lângă aparatul de lucru al primului-ministru își desfășoară activitatea Comisia antisaracie și promovare a incluziunii sociale - CASPIS, al carei secretariat tehnic este asigurat de Agenția pentru Strategii Guvernamentale.

(4) Atribuțiile și organizarea interna ale fiecărei structuri din aparatul de lucru al primului-ministru se stabilesc prin decizie a acestuia.

(5) Personalului încadrat în aparatul de lucru al primului-ministru nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcționarilor publici.

Articolul 6

Secretariatul General al Guvernului asigura derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare și rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității Guvernului, precum și reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești.

Articolul 7

(1) Secretariatul General al Guvernului este condus de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat și subsecretari de stat, numiți prin decizie a primului-ministru.

(2) Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului asigura coordonarea Departamentului pentru Relații Interetnice.

(3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului emite ordine și instrucțiuni.

Articolul 8

(1) Secretariatul General al Guvernului executa operațiunile financiare privind fondurile transferate în bugetul propriu, potrivit legilor anuale ale bugetului de stat, destinate realizării acțiunilor inițiate de structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului și aprobate prin hotărâri ale Guvernului. Eliberarea fondurilor către destinatarul acestor acțiuni se face de Secretariatul General al Guvernului, pe baza fundamentarilor privind legalitatea, oportunitatea și necesitatea acestora, elaborate de structurile nominalizate în legile anuale ale bugetului de stat.

(2) Răspunderea privind utilizarea și justificarea fondurilor prevăzute la alin. (1) pe destinatiile aprobate prin hotărâri ale Guvernului revine fiecărei structuri care are calitatea de destinatar al respectivelor fonduri.

Articolul 9

(1) Departamentul pentru Relația cu Parlamentul este structura cu personalitate juridică, condusă de ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(2) Atribuțiile, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Relația cu Parlamentul se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 10

(1) Departamentele prevăzute la art. 4 lit. d)-g) sunt structuri organizatorice fără personalitate juridică și fără unități în subordine, subordonate primului-ministru, și au rol de coordonare și sinteza în domenii de interes general, în conformitate cu atribuțiile Guvernului.

(2) Înființarea, atribuțiile și modul de funcționare ale departamentelor prevăzute la art. 4 se aproba prin hotărâre a Guvernului.

(3) Departamentele prevăzute la art. 4 lit. d)-g) sunt conduse de câte un secretar de stat, care nu are calitatea de ordonator de credite, ajutat de unul sau mai mulți subsecretari de stat, potrivit actului normativ de organizare și funcționare.

(4) Secretarul de stat și, după caz, subsecretarii de stat care asigura conducerea departamentelor prevăzute la art. 4 lit. d)-g) sunt numiți prin decizie a primului-ministru.

(5) În exercitarea atribuțiilor care le revin conducătorii departamentelor prevăzute la art. 4 lit. d)-g) emit ordine cu caracter individual.

(6) Departamentele prevăzute la art. 4 lit. d)-g) au capacitatea de a sta în fața instanțelor judecătorești în cauzele al căror obiect este legat de activitatea proprie.

Articolul 11

(1) Numărul maxim de posturi în aparatul de lucru al Guvernului este de 370, inclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului primului-ministru și cabinetului ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, din care 16 posturi sunt preluate din reducerea numărului de posturi rezultată în urma reorganizării fostului Minister al Muncii și Solidarității Sociale.

(2) În numărul de posturi prevăzut la alin. (1) nu este inclus numărul de posturi al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul.

(3) Statele de funcții, precum și numărul maxim de posturi ale fiecărei structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepția Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, se stabilesc prin decizie a primului-ministru, cu încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1).

Articolul 12

Personalul din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este salarizat potrivit legii.

Articolul 13

Structura organizatorică a aparatului de lucru al Guvernului și instituțiile și organele de specialitate ale administrației publice centrale aflate în coordonarea primului-ministru sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 14

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 765/2002 privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 29 iulie 2002, iar prevederile art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 705/2002 privind constituirea, organizarea și funcționarea Comisiei antisaracie și promovare a incluziunii sociale - CASPIS, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 15 iulie 2002, se modifica în mod corespunzător.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul pentru coordonarea Secretariatului

General al Guvernului,

Petru Șerban Mihailescu

Ministrul administrației și internelor,

Ioan Rus

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

București, 3 iulie 2003.

Nr. 746.

Anexă

----- Structura organizatorică a aparatului de lucru al Guvernului și instituțiile și organele de specialitate al administrației publice centrale aflate în coordonarea primului-ministru ┌──────────────────┐ │ Agenția Naționala│ |--│ pentru │ | │ Resurse Minerale│ ┌───────────┐ | └──────────────────┘ │Aparatul de│ | ┌──────────────────┐ │ lucru al │ | │ Agenția Română │ │ primului- │ ┌─────────────────┐ |--│ pentru │ │ ministru ├────┤ PRIMUL-MINISTRU │--------------| │Investiții Străine│ └───────────┘ └────┬──────────┬─┘ | └──────────────────┘ │ │ | ┌──────────────────┐ │ │ ┌───────────┐ | │Agenția Naționala │ ┌───────────────┐ ┌────────┘ │ │Autoritatea│ |--│ pentru sport │ │Departamentul │ │ │ │Naționala │ | └──────────────────┘ │pentru Analiza ├───┤ │ │de Regle- │--| ┌──────────────────┐ │Instituțională │ │ │ │mentare în │ |--│Agenția pentru │ │ Socială │ │ │ │Comunicații│ | │ Strategii │ └───────────────┘ │ ┌──────────────┐ │ └───────────┘ | │ Guvernamentale │ ┌────────────────┐ │ │Secretariatul │ │ ┌───────────┐ | └──────────────────┘ │ Departamentul │ │ │General al ├──┤ │Autoritatea│ | ┌──────────────────┐ │ pentru Românii ├──┤ │ Guvernului │ │ │Naționala │ | │ Agenția pentru │ │ de Pretutindeni│ │ └──────────────┘ │ │de Regle- │ | │Întreprinderi Mici│ └────────────────┘ │ ┌──────────────┐ │ │mentare în │ |--│ și Mijlocii și │ ┌────────────────┐ │ │Departamentul │ │ │Domeniul │ | │ Cooperatie │ │ Departamentul │ │ │pentru Relația├──┘ │Serviciilor│--| └──────────────────┘ │ pentru Relații ├──┤ │cu Parlamentul│ │de Gospo- │ | ┌──────────────────┐ │ Interetnice │ │ └──────────────┘ │ darie │ |--│ Corpul de Control│ └────────────────┘ │ │ Comunală │ | │ al Guvernului │ ┌────────────────┐ │ └───────────┘ | └──────────────────┘ │ Departamentul │ │ ┌───────────┐ | ┌──────────────────┐ │ Purtatorului │ │ │Autoritatea│ | │Comisia Naționala │ │ de Cuvânt al ├──┘ │ Naționala │--| │pentru Controlul │ │ Guvernului și │ │ de Regle- │ |--│ Activităților │ │ Relații cu │ │mentare în │ | │ Nucleare │ │ Presa │ │ Domeniul │ | └──────────────────┘ └────────────────┘ │ Energiei │ | ┌──────────────────┐ └───────────┘ |--│Comisia Naționala │ ┌───────────┐ | │ de Prognoza │ │Autoritatea│ | └──────────────────┘ │ Naționala │--| ┌──────────────────┐ │ de Regle- │ | │ Institutul │ │ mentare în│ |--│ Național de │ │ Domeniul │ | │ Statistica │ │ Gazelor │ | └──────────────────┘ │ Naturale │ | ┌──────────────────┐ └───────────┘ | │Oficiul Național │ ┌───────────┐ | │de Prevenire și │ │Autoritatea│ |--│ Combatere a │ │ pentru │ | │Spalarii Banilor │ │Privatiza- │ | └──────────────────┘ │re și Admi-│ | ┌──────────────────┐ │ nistrarea │--| │ Oficiul de Stat │ │Participa- │ | │ pentru │ │ tiilor │ |--│Invenții și Mărci │ │ Statului │ | └──────────────────┘ └───────────┘ | ┌───────────┐ | │Autoritatea│ | │ Naționala │ | │ pentru │ | │ Protecția │--| │ Consuma- │ | │ torilor │ | └───────────┘ | ┌───────────┐ | │ Adminis- │ | │ tratia │ | │ Naționala │ | │ a │--| │Rezervelor │ │ de Stat │ └───────────┘

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.