HOTĂRÂRE nr. 742 din 3 iulie 2003

HOTĂRÂRE Abrogat Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 8 iulie 2003
Intrat în vigoare
08.07.2003
Forma consolidată din
08.07.2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor

Având în vedere prevederile art. XVI din titlul III al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,

în temeiul art. 107 din Constituție, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, precum și al art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Ministerul Culturii și Cultelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigura aplicarea strategiei și politicilor în domeniile culturii și artei, cultelor și cinematografiei și care elaborează, în colaborare cu Consiliul Național al Audiovizualului, strategia în domeniul audiovizualului.

(2) Ministerul Culturii și Cultelor are sediul în municipiul București, Piața Presei Libere nr. 1, sectorul 1.

Articolul 2

Ministerul Culturii și Cultelor își desfășoară activitatea pe baza următoarelor principii fundamentale:

a) principiul libertății, autonomiei și egalității cultelor, potrivit căruia toate cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome și egale în fața autorităților;

b) principiul protejării patrimoniului cultural național, potrivit căruia valorile și bunurile care aparțin moștenirii culturale au calitatea de surse fundamentale ale cunoașterii trecutului și prezentului nostru;

c) principiul libertății de creație, potrivit căruia libertatea de exprimare artistică și de comunicare publică a operelor și prestațiilor artistice reprezintă nu numai un drept fundamental, ci și un element esențial al progresului uman;

d) principiul autonomiei instituțiilor de cultura, potrivit căruia inițierea și desfășurarea programelor și proiectelor culturale nu pot fi restrânse ori cenzurate pe criterii etnice, religioase, politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;

e) principiul primordialitatii valorii, potrivit căruia se asigura crearea condițiilor materiale și morale, se susțin și se promovează aplicarea criteriilor specifice de evaluare și de selecție, afirmarea creativitatii și a talentului;

f) principiul sansei egale la cultura, potrivit căruia, prin armonizarea politicilor culturale la nivel național cu cele la nivel local, se asigura accesul și participarea tuturor cetățenilor la cultura, precum și dezvoltarea vieții spirituale a colectivităților, în toată diversitatea acestora;

g) principiul identității culturale în circuitul mondial de valori, potrivit căruia se asigura protejarea și punerea în valoare a moștenirii culturale, se susține și se promovează introducerea în circuitul cultural național și internațional a valorilor spiritualitatii naționale și se înlesnește circulația în țara a valorilor culturii universale.

Articolul 3

(1) În cadrul Ministerului Culturii și Cultelor secretarul de stat pentru culte asigura condițiile necesare în vederea promovării și aplicării principiilor specifice care stau la baza activității cultelor religioase în relația cu statul și cu autoritățile publice, a dialogului cu reprezentanții vieții religioase, protejării pluralismului religios, precum și pentru rezolvarea problemelor privind patrimoniul eclezial și acordarea de sprijin și asistența financiară specializate.

(2) În scopul exercitării atribuțiilor prevăzute la alin. (1), în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, aprobat anual prin legea bugetului de stat, se vor nominaliza credite bugetare distincte pentru culte, în condițiile legii.

Articolul 4

(1) Pentru exercitarea funcțiilor sale Ministerul Culturii și Cultelor are următoarele atribuții principale:

a) asigura buna funcționare a sistemului sau instituțional, în condițiile descentralizării procesului decizional;

b) dezvolta mediul concurential specific economiei de piața, astfel încât să asigure selecția, promovarea și finanțarea programelor și proiectelor din domeniul sau de activitate;

c) elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, potrivit legii;

d) inițiază și negociaza, în condițiile legii, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale în domeniul sau de activitate sau face propuneri pentru aderarea la cele existente ori pentru ratificarea acestora, după caz;

e) sprijină dezvoltarea formelor de cooperare guvernamentală și neguvernamentala în domeniile sale de competența;

f) asigura, cu respectarea legislației în vigoare, colaborarea și consultarea cu sindicatele și patronatul din domeniile sale de activitate, precum și cu alte structuri ale societății civile, pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea acestora;

g) asigura, în condițiile legii, relațiile cu Parlamentul, cu celelalte autorități, pentru armonizarea inițiativelor legislative și a măsurilor administrative din domeniile sale de interes;

h) acorda premii și distincții în toate domeniile sale de activitate;

i) elaborează norme, normative și metodologii pentru domeniul sau de activitate, obligatorii pentru toate instituțiile și așezămintele, indiferent de subordonarea acestora;

j) colaborează cu autoritățile administrației publice, cu alte autorități și instituții, pentru diversificarea, modernizarea și optimizarea serviciilor, programelor și proiectelor oferite de instituțiile și așezămintele din domeniu;

k) coordonează și controlează activitatea instituțiilor subordonate, numește și revoca, în condițiile legii, conducerile acestora;

l) asigura reforma instituțională și funcțională a instituțiilor din subordinea sa, propune Guvernului înființarea sau reorganizarea unor instituții din subordine, avizează înființarea instituțiilor și a așezămintelor publice de cultura, indiferent de subordonarea acestora;

m) aproba, potrivit legii, prețuri și tarife la serviciile asigurate de Ministerul Culturii și Cultelor și oferite de instituțiile din subordinea sa;

n) asigura, prin Consiliul tehnico-economic, avizarea documentațiilor tehnico-economice din competența sa de aprobare, potrivit legii;

o) exercita atribuțiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ central de specialitate al administrației publice sub autoritatea căruia funcționează compania naționala și agenții economici din domeniul sau de activitate;

p) colaborează cu instituțiile specializate pentru elaborarea de indicatori statistici de specialitate, pentru colectarea datelor statistice primare și pentru prelucrarea acestora.

(2) Ministerul Culturii și Cultelor îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

Articolul 5

În domeniul culturii și artei Ministerul Culturii și Cultelor are următoarele atribuții principale:

1. sprijină, în colaborare cu autoritățile administrației publice, buna funcționare a instituțiilor și a așezămintelor de cultura de interes județean sau local, precum și activitățile de educație desfășurate în cadrul așezămintelor de interes județean sau local;

2. coordonează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și în colaborare cu Academia Română, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, cu alte instituții interesate, activitatea și programele centrelor culturale ale României din străinătate, promovează și susține programele și proiectele culturale derulate de acestea;

3. emite aviz obligatoriu pentru numirile și eliberarile din funcții ale directorilor centrelor de cultura ale României din străinătate și ale personalului diplomatic cu atribuții exclusive în domeniul culturii;

4. propune Guvernului, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, înființarea de noi centre culturale ale României în străinătate;

5. sprijină, inclusiv financiar, în condițiile legii, instituții, organizații și centre din alte tari, care promovează programe și studii privind istoria, cultura și civilizatia românească;

6. apara, potrivit legii, drepturile și interesele oamenilor de cultura, ocrotește și susține dezvoltarea personalității creatoare;

7. inițiază, organizează și finanțează, în condițiile legii, programe și proiecte în toate domeniile culturii și artei: editarea de cărți și publicații, achiziții de bunuri de patrimoniu și de opere de creație, de cărți și publicații pentru instituțiile publice de cultura, indiferent de subordonarea acestora; achiziții de monumente istorice, monumente de for public, case memoriale și colecții particulare; expoziții, festivaluri, turnee și alte manifestări culturale în țara și în străinătate;

8. inițiază, organizează și finanțează, în condițiile legii, concursuri interne și internaționale de creație și interpretare, acorda burse, sprijină participarea oamenilor de cultura și a artiștilor români la manifestări similare din străinătate;

9. stabilește, împreună cu Comisia Naționala a Monumentelor Istorice, Comisia Naționala de Arheologie și Comisia Naționala a Muzeelor și Colectiilor, strategia naționala în domeniul patrimoniului cultural național, mobil și imobil;

10. elaborează norme, normative și metodologii pentru domeniul patrimoniului cultural național, potrivit legii;

11. coordonează activitățile de cercetare, proiectare, evidenta, conservare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului cultural național, mobil și imobil, și le finanțează potrivit legii;

12. coordonează activitatea de atestare a experților și a specialiștilor în domeniile specifice proiectării, restaurarii, conservării și punerii în valoare a patrimoniului cultural național imobil;

13. avizează, potrivit legii, constituirea agenților economici care au ca obiect de activitate efectuarea de cercetări, proiectarea și executarea de lucrări asupra monumentelor istorice;

14. coordonează activitatea de acreditare a experților, conservatorilor și restauratorilor în domeniul patrimoniului cultural național mobil;

15. colaborează cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru cunoașterea, respectarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național;

16. colaborează cu autoritățile administrației publice la elaborarea și avizarea, împreună cu Comisia Naționala a Monumentelor Istorice și cu Comisia Naționala de Arheologie, după caz, a programelor și planurilor de amenajare și dezvoltare a teritoriului, pentru zonele în care se găsesc monumente și situri arheologice;

17. acționează, potrivit competentelor sale, pentru recuperarea bunurilor din patrimoniul cultural național furate sau exportate ilicit;

18. organizează, în cooperare cu organismele profesionale ale arhitectilor, concursurile naționale de creație arhitecturala pentru obiective publice de interes național sau, după caz, sprijină organizarea concursurilor internaționale de arhitectura având drept tema obiective publice;

19. avizează temele de proiectare și soluțiile arhitecturale și de arta monumentala, cu consultarea organizațiilor profesionale și de creatori din domeniu, pentru obiectivele arhitecturale sau de arta monumentala care se realizează din bugetele publice;

20. sprijină, în condițiile legii, activitatea instituțiilor de învățământ artistic și a persoanelor juridice de drept privat, fără scop lucrativ, din domeniul sau de competența;

21. contribuie la crearea cadrului juridic și instituțional prin care să se asigure păstrarea, dezvoltarea și punerea în valoare a artei și culturii minorităților naționale din România, finanțează, în condițiile legii, programe și proiecte culturale ale acestor minorități; cooperează în acest scop cu alte autorități sau cu persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniu;

22. promovează și finanțează, în condițiile legii, programe și proiecte culturale cu participarea diasporei românești și colaborează în acest scop cu autorități, instituții, organizații neguvernamentale sau cu alte persoane juridice;

23. acționează, prin măsuri specifice, pentru protejarea, susținerea, revitalizarea traditiilor și obiceiurilor locale, în condițiile legii; promovează și coordonează programe pentru formarea de specialiști și meseriasi în domeniul artizanatului autentic și al mestesugurilor traditionale;

24. coordonează activitatea de atestare a artiștilor liber-profesionisti, a traducatorilor, precum și activitatea de atestare și avizare în domeniul impresariatului artistic;

25. avizează, în condițiile legii, în vederea dobândirii personalității juridice și înregistrării, asociații, fundații, alte organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul culturii și propune Guvernului recunoașterea statutului de utilitate publică pentru asociații și fundații, cu respectarea normelor legale;

26. cooperează cu autoritățile administrației publice, cu instituțiile de specialitate și cu organizațiile din domeniu pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului din instituțiile de cultura și arta, organizează și finanțează, în condițiile legii, cursuri sau alte forme specifice de pregătire postliceala și postuniversitară, precum și participarea la programe de perfecționare, în țara și în străinătate, inclusiv prin acordarea de burse;

27. suspenda sau retrage, după caz, avizele, atestatele acordate, în cazul nerespectării de către titulari a actelor normative în vigoare;

28. editează publicații de specialitate și de informare în domeniul culturii și artei;

29. coordonează, asigura și urmărește, potrivit legii, alocarea resurselor bugetare și realizarea programului de dezvoltare a bazei materiale și de investiții din domeniul sau de activitate;

30. colaborează cu uniunile și asociațiile de creatori, inclusiv în cadrul comisiilor de specialitate care funcționează pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor.

Articolul 6

(1) În domeniul cultelor Ministerul Culturii și Cultelor asigura relațiile statului cu toate cultele din România și are următoarele atribuții principale:

a) sprijină toate cultele religioase recunoscute de lege, potrivit statutelor de organizare și funcționare a acestora, pe baza Constituției, în vederea participării lor la viața socială și spirituală a tarii, urmărește ca în relațiile dintre culte să fie excluse orice forme, mijloace și acțiuni de învrăjbire religioasă și mediază în situațiile litigioase care apar;

b) asigura legătură dintre cultele religioase și autoritățile publice, în vederea respectării libertății și autonomiei cultelor, a prevenirii și inlaturarii oricăror abuzuri, prin aplicarea legii;

c) sprijină autoritățile administrației publice pentru rezolvarea problemelor specifice care apar în raporturile lor cu cultele, asociațiile și fundațiile religioase și, totodată, acorda asistența cultelor, la solicitarea acestora, în soluționarea problemelor pe care acestea le supun autorităților administrației publice locale;

d) analizează cererile de înființare a unor noi culte religioase, întocmește documentațiile cerute de lege și face propuneri în vederea recunoașterii acestora;

e) face propuneri pentru recunoașterea, conform legii, a sefilor cultelor religioase, a conducătorilor de eparhii, a celorlalți ierarhi și a celor asimilați acestora, la cererea cultelor;

f) ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmează sa ocupe funcții de conducere, precum și a personalului clerical și laic din cadrul cultelor religioase, inclusiv din învățământul teologic neintegrat în învățământul de stat, în vederea alocării de contribuții de la bugetul de stat pentru completarea surselor necesare în vederea salarizarii acestora și acordării indemnizațiilor pentru funcțiile de conducere, potrivit legii;

g) colaborează cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în probleme de învățământ, ca mediator între cultele religioase legal recunoscute și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, și avizează, alături de acesta, planurile de învățământ și programele analitice elaborate de cultele recunoscute oficial de stat;

h) sprijină cultele religioase în organizarea și desfășurarea activităților de asistența religioasă și socială în armata, penitenciare, spitale, în cămine de bătrâni, case de copii și în alte instituții, precum și în familii care se confrunta cu nevoi speciale;

i) avizează, în condițiile legii, în vederea dobândirii personalității juridice și înregistrării, asociații, fundații, alte organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul cultelor și propune Guvernului recunoașterea statutului de utilitate publică pentru asociații și fundații, cu respectarea normelor legale.

(2) În domeniul patrimoniului eclezial Ministerul Culturii și Cultelor are următoarele atribuții principale:

a) coordonează activitatea cultelor religioase privind evidenta, păstrarea, conservarea, restaurarea și valorificarea bunurilor culturale mobile și imobile, cu prioritate a celor care fac parte din patrimoniul cultural național, aflate în proprietatea sau în folosință cultelor, conform legilor specifice, în vederea aplicării lor;

b) acorda asistența de specialitate, la cererea cultelor, și avizează documentațiile tehnico-economice pentru construcții și reparații de lacasuri și alte clădiri aparținând cultelor religioase, cu respectarea prevederilor legale;

c) acorda unităților de cult sprijin financiar, în urma analizelor de necesitate și oportunitate, în vederea întocmirii documentațiilor tehnice și a construirii de lacasuri de cult, precum și pentru întreținerea, repararea și punerea lor în valoare, cu respectarea normelor legale;

d) organizează, în colaborare cu cultele religioase și cu instituțiile specializate, din țara și/sau din străinătate, activități periodice de instruire și de perfecționare profesională a personalului de specialitate care asigura conservarea și punerea în valoare a bunurilor culturale ale cultelor, în condițiile legii;

e) organizează și sprijină, în condițiile legii, activități și manifestări pentru cunoașterea și promovarea culturii religioase, atât în țara, cat și în străinătate, pentru punerea în valoare a marturiilor de arta și de arhitectura religioasă, prin expoziții, simpozioane, sesiuni de comunicări și prin promovarea turismului cultural-religios.

(3) Ministerul Culturii și Cultelor mai îndeplinește următoarele atribuții:

a) sprijină cultele religioase, la cererea acestora, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, în inițierea și desfășurarea acțiunilor de relații internaționale și de promovare a colaborării dintre bisericile din România și cele din străinătate, precum și în organizarea și funcționarea comunităților religioase ale românilor din diaspora;

b) inițiază și desfășoară activități de cooperare cu instituții și organizații din țara și din străinătate;

c) elaborează studii și sinteze documentare referitoare la viața religioasă din România, cat și la activitatea cultelor și organizațiilor religioase din alte tari; organizează dezbateri cu participarea specialiștilor români și străini privind fenomenul religios;

d) acorda sprijin financiar, în condițiile legii, pentru:

1. construirea și repararea lacasurilor de cult, inclusiv pentru întocmirea documentațiilor care stau la baza acestor lucrări;

2. consolidarea și punerea în valoare a bunurilor imobile și mobile din patrimoniul eclezial aflate în proprietatea sau în posesia ori folosință cultelor religioase, inclusiv pentru întocmirea documentațiilor tehnice care stau la baza acestor lucrări, în condițiile legilor specifice;

3. întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse;

4. susținerea unor acțiuni religioase cu caracter național sau internațional realizate de conducerile cultelor din România;

5. dezvoltarea și susținerea activității de cercetare și analiza a fenomenului religios, potrivit legii;

6. susținerea activității de asistența socială, organizată de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine de bătrâni și/sau în alte instituții, precum și activitățile privind reinsertia socială a persoanelor defavorizate și marginalizate, potrivit legii;

e) asigura, în condițiile legii, întregirea fondurilor proprii necesare salarizarii personalului din cadrul cultelor și din învățământul teologic, din subordinea acestora, neintegrat în învățământul de stat, inclusiv a indemnizațiilor pentru funcțiile de conducere, prevăzute de lege;

f) sprijină cultele în oferirea de către acestea de ajutoare sau donații comunităților românești din diaspora sau unor biserici cu care acestea colaborează, potrivit legii;

g) urmărește respectarea aplicării legislației, în colaborare cu organele de specialitate din subordinea Guvernului și cu autoritățile publice locale, cu privire la producerea și valorificarea în exclusivitate de către culte a unor articole și bunuri specifice.

Articolul 7

În domeniul cinematografiei și al audiovizualului Ministerul Culturii și Cultelor are următoarele atribuții principale:

a) negociaza și încheie, în condițiile legii și în colaborare cu alte instituții sau autorități, înțelegeri interguvernamentale în domeniile specifice;

b) solicita sprijin consiliilor locale și județene, altor autorități publice, în limitele competentelor acestora, pentru alocarea de fonduri, acordarea de facilități fiscale sau pentru închirierea ori concesionarea de terenuri, în scopul construirii de noi cinematografe de către persoane juridice sau fizice, române sau străine, care doresc să investească în acest domeniu;

c) exercita, în condițiile legii, calitatea de reprezentant al României la organismele interguvernamentale cu activități în domeniul cinematografiei și audiovizualului;

d) inițiază și negociaza, potrivit competentelor proprii, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale în domeniul cinematografiei și audiovizualului sau face propuneri pentru aderarea la cele existente ori pentru ratificarea acestora, după caz;

e) sprijină formele de cooperare guvernamentală și neguvernamentala în domeniul cinematografiei și audiovizualului;

f) asigura, în limita bugetului propriu, alocarea de sprijin financiar pentru acțiunile și activitățile întreprinse în cadrul programelor internaționale sau regionale din domeniul cinematografiei și audiovizualului;

g) elaborează, în colaborare cu Consiliul Național al Audiovizualului, strategia în domeniul audiovizualului.

Articolul 8

În domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe dreptului de autor Ministerul Culturii și Cultelor are următoarele atribuții principale:

a) avizează și elaborează actele normative aplicabile în domeniul drepturilor de autor și/sau drepturilor conexe drepturilor de autor;

b) inițiază proiectul de hotărâre a Guvernului privind organizarea și funcționarea Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe dreptului de autor, care funcționează în subordinea Guvernului.

Articolul 9

(1) În exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Culturii și Cultelor colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autorități ale administrației publice, cu organizații neguvernamentale din țara și din străinătate și finanțează, în condițiile legii, împreună cu acestea, programe și proiecte.

(2) Pentru exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Culturii și Cultelor este abilitat să solicite și sa primească de la autoritățile administrației publice, de la instituții publice și de la persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul sau de competența date și documente necesare în vederea exercitării competentelor sale.

(3) Ministerul Culturii și Cultelor colaborează cu uniunile de creatori și cu asociațiile profesionale, inclusiv în cadrul comisiilor de specialitate care funcționează pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor.

Articolul 10

(1) Structura organizatorică a Ministerului Culturii și Cultelor este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, se pot organiza, în condițiile legii, servicii sau birouri, precum și colective temporare, pentru realizarea unor programe, proiecte, studii sau cercetări.

(2) Numărul maxim de posturi este de 177, exclusiv demnitarii și personalul aferent cabinetului ministrului.

(3) Atribuțiile și modul de funcționare ale compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului Culturii și Cultelor, precum și relațiile functionale dintre acestea se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare care se aproba prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

Articolul 11

(1) Conducerea Ministerului Culturii și Cultelor se exercită de către ministrul culturii și cultelor.

(2) Ministrul culturii și cultelor conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice, instituții și organizații, precum și cu persoanele fizice și juridice din țara sau din străinătate.

(3) Ministrul culturii și cultelor este ordonator principal de credite.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale ministrul culturii și cultelor emite ordine și instrucțiuni.

(5) În îndeplinirea atribuțiilor sale ministrul culturii și cultelor este ajutat de 3 secretari de stat și de un secretar general.

(6) Secretarii de stat îndeplinesc atribuțiile și însărcinările stabilite de ministrul culturii și cultelor și coordonează unele compartimente, potrivit structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 12

(1) Secretarul general al ministerului este înalt funcționar public, numit potrivit legii. Acesta asigura stabilitatea funcționarii ministerului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor functionale între structurile ministerului.

(2) Secretarul general este subordonat ministrului și îndeplinește atribuțiile prevăzute prin lege și prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

Articolul 13

(1) Ministrul culturii și cultelor poate constitui comisii de specialitate și alte organisme consultative, care să contribuie la realizarea reformei în domeniul culturii și la colaborarea cu structurile societății civile.

(2) Ministrul culturii și cultelor numește și revoca președintele și specialiștii Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, Comisiei Naționale de Arheologie, Comisiei Naționale a Muzeelor și Colectiilor, precum și ai altor comisii de specialitate din domeniul culturii.

(3) Fondurile necesare în vederea funcționarii comisiilor se suporta din bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.

(4) Prin ordin al ministrului culturii și cultelor, în limita fondurilor aprobate prin bugetul de stat pentru cheltuieli de personal, se stabilesc, în condițiile legii, indemnizațiile cuvenite membrilor comisiilor care nu sunt salariați ai Ministerului Culturii și Cultelor.

Articolul 14

(1) La nivelul județelor și al municipiului București funcționează direcțiile județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, servicii publice descentralizate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Culturii și Cultelor.

(2) Direcțiile județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, sunt conduse de un director executiv, care este funcționar public, potrivit legii.

Articolul 15

(1) Direcțiile județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, au următoarele atribuții principale:

a) acționează, în colaborare cu autoritățile administrației publice, pentru dezvoltarea bazei materiale, diversificarea, modernizarea și optimizarea serviciilor culturale necesare comunităților locale, pentru protecția și promovarea culturii, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național;

b) asigura sprijin de specialitate pentru realizarea de programe și proiecte culturale de către instituții publice sau alte persoane juridice și asigura, împreună cu autoritățile administrației publice, sprijin financiar pentru acestea;

c) colaborează cu instituțiile muzeale și cu alte persoane juridice în desfășurarea unor activități de cercetare, evidenta, conservare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului cultural național și pot acorda sprijin financiar pentru acestea;

d) participa la realizarea activităților de observare și de control asupra acțiunilor care pot da naștere la încălcări ale legislației dreptului de autor și a drepturilor conexe și constata, în condițiile legii, încălcările acesteia;

e) avizează numirea sau eliberarea conducătorilor instituțiilor publice cultural-artistice de importanța locală și judeteana;

f) sprijină și monitorizează, în condițiile legii, activitatea organizațiilor neguvernamentale și a altor persoane juridice de drept privat cu activitate culturală sau artistică și transmit Ministerului Culturii și Cultelor constatările lor;

g) inițiază și sprijină, în condițiile legii, acțiuni de revitalizare a traditiilor și obiceiurilor locale, a ocupatiilor specifice traditionale, de formare a specialiștilor și meseriasilor în domeniul artizanatului și mestesugurilor traditionale;

h) editează sau sprijină, logistic ori financiar, în condițiile legii, publicații de specialitate și de informare în domeniul culturii și artei;

i) sunt abilitate să solicite și sa primească, în nume propriu sau în numele și pentru Ministerul Culturii și Cultelor, de la autorități ale administrației publice, de la instituții publice și de la persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor și informării publice, date și documente necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce le revin;

j) controlează respectarea îndeplinirii obligațiilor de plată a contribuțiilor la Fondul cultural național, în condițiile și la termenele stabilite prin lege;

k) colaborează cu autoritățile publice și cu instituțiile specializate pentru protejarea și punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural național și aplica în acest sens prevederile legale în domeniu;

l) îndeplinesc, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, atribuțiile Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul cultelor.

(2) Organizarea și funcționarea direcțiilor județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, precum și atribuțiile acestora, altele decât cele prevăzute în prezenta hotărâre, se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

Articolul 16

(1) Unitățile care funcționează în subordinea, sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor ori în coordonarea ministrului culturii și cultelor sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Muzeul Național de Istorie Naturala "Grigore Antipa" din București și Comitetul Național Roman pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale trec din subordinea fostului Minister al Educației și Cercetării în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.

(3) Structura organizatorică, statele de funcții pentru instituțiile publice subordonate, precum și atribuțiile acestora se aproba prin ordin al ministrului culturii și cultelor, dacă legea nu dispune altfel.

Articolul 17

(1) Ministerul Culturii și Cultelor asigura utilizarea personalului instituțiilor de spectacole cuprinse în anexa nr. 2, în limita numărului de posturi prevăzute în aceasta anexa.

(2) Ministrul culturii și cultelor va stabili anual, prin ordin, după aprobarea bugetului de stat, numărul de posturi pentru personalul angajat cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată și pe durata determinata, cu respectarea numărului total de posturi aprobat.

(3) Ministerul Culturii și Cultelor va asigura ca până la sfârșitul anului 2004 toate instituțiile de spectacole prevăzute în anexa nr. 2 sa utilizeze personal angajat cu contract individual de muncă pe durata determinata, în procent de cel puțin 50% din totalul personalului necesar instituției.

Articolul 18

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri următoarele instituții din subordinea Ministerului Culturii și Cultelor își schimba denumirile după cum urmează:

a) "Opera Română din Cluj-Napoca" își schimba denumirea în "Opera Naționala Română din Cluj-Napoca", instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Piața Ștefan cel Mare nr. 24;

b) "Opera Română din Iași" își schimba denumirea în "Opera Naționala Română din Iași", instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul Iași, str. Agatha Barsescu nr. 18;

c) "Centrul de Cultura lt; lt;Tinerimea Română gt; gt; din București" își schimba denumirea în "Centrul Național de Cultura lt; lt;Tinerimea Română gt; gt; din București", instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul București, str. Gutenberg nr. 19, sectorul 5;

d) "Muzeul Satului din București" își schimba denumirea în "Muzeul Național al Satului lt; lt;Dimitrie Gusti gt; gt;", instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul București, Sos. Kiseleff nr. 28-30, sectorul 1.

Articolul 19

(1) Ministerul Culturii și Cultelor are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme stabilit potrivit normelor legale în vigoare.

(2) Ministerul Culturii și Cultelor are, de asemenea, în dotare, pentru activitățile sale specifice, un microbuz pentru transport marfa și persoane, cu un consum lunar mediu de carburanți de 400 litri.

(3) Se aprobă dotarea suplimentară a Ministerului Culturii și Cultelor cu un autoturism necesar pentru activitățile specifice desfășurate pe perioada de derulare a Proiectului privind patrimoniul cultural, prevăzut în Acordul de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 23 decembrie 1998, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 4/1999, aprobată prin Legea nr. 87/1999, cu modificările ulterioare, cu un consum mediu normat de carburanți de 400 litri/luna.

(4) Cheltuielile determinate de punerea în aplicare a prevederilor alin. (3) se suporta din fondurile alocate Ministerului Culturii și Cultelor cu aceasta destinație prin Acordul de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 23 decembrie 1998.

(5) După finalizarea proiectului menționat la alin. (3) autoturismul va intră în patrimoniul Ministerului Culturii și Cultelor, cu respectarea prevederilor legale privind normarea parcului auto.

Articolul 20

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 21

(1) Reincadrarea funcționarilor publici din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 iulie 2003.

(2) Încadrarea personalului contractual din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor se va face potrivit legislației în vigoare.

Articolul 22

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 28/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 19 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul culturii și cultelor,

Razvan Theodorescu

Ministrul muncii, solidarității

sociale și familiei,

Elena Dumitru

Ministrul administrației și internelor,

Ioan Rus

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

București, 3 iulie 2003.

Nr. 742.

Anexa 1

Numărul maxim de posturi: 177 (exclusiv demnitarii și cabinetul ministrului) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Culturii și Cultelor ┌────────────────────────┐ ┌─────────────────────┐ ..│ Serviciul juridic, ├─┐ │Purtător de cuvânt, │ . │ audit și control │ │ │relații cu mass-media│.. . └────────────────────────┘ │ ┌────────────────┐ │informații publice │ . . ┌────────────────────────┐ │ │ MINISTRU │ └─────────────────────┘ . ..│ Consilier diplomatic ├─┼──┼────────────────┤ ┌─────────────────────┐ . . └────────────────────────┘ │ │Cabinet ministru├────┤Unitatea de imple- │ . . ┌────────────────────────┐ │ └──────┬─────────┘ │mentare a proiectului│.. ..│ Garanții guvernamentale├─┘ │ │ - UIP │ . . └────────────────────────┘ │ └─────────────────────┘ . . │ ┌─────────────────────┐ . . │ │Direcția instituții │ . . │ │de spectacole, cultu-│.. . │ │ ra scrisă, traditii │ . . │ └─────────────────────┘ . .......................................┴....................................... . . ┌──────────────────────────────┬────────.───┬──────────────────┐ │ │ . │ │ ┌───────┴────────────┐┌────────────────┴─┐ ┌────────┴───────┐ ┌───────┴─────┐ │Secretar de stat ││Secretar de stat │ │Secretar general│ │ Secretar de │ │ pentru integrare ││pentru patrimoniul│ ├────────────────┘ │ stat │ │europeană și relații││cultural național │ │ . │ pentru culte│ │ internaționale ││ │ │ . └──┬──────────┘ └┬───────────────────┘├──────────────────┘ │ ┌─────┐ │ ┌─────────┐ │....................│....................│..│ │.............│ │Direcția │ │ │....................│..│ │ ├─┤relații │ │ │ │ └─────┘ │ │culte │ │ │ │ ┌───────────────────┐│ └─────────┘ │ │ │ │Direcția legislație││ ┌─────────┐ │ │ ├─┤ și resurse umane ││ │Direcția │ │ │ │ └───────────────────┘│ │asistența│ │ │ │ ┌─────────────────┐ └─┤învață- │ │ │ ├──┤Direcția buget, │ │ mant │ │ │ │ │ finanțe │ └─────────┘ │ │ │ └─────────────────┘ │ │ │ ┌─────────────────────┐ ├──────────────────┐┌┴─────────────────┐ │ │Direcția patrimoniu │ │Direcția integrare││Direcția monumente│ │ │public, investiții, │ │europeană, armoni-││istorice și muzee │ └─┤servicii descentra- │ │ zare, media │└──────────────────┘ │lizate, administrativ│ └──────────────────┘ └─────────────────────┘

Anexa 2

Nr. crt.Denumirea unitățiiSursa de finanțare Unități care funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor I.Organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice, finanțate integral din bugetul de stat 1.Direcțiile județene pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București - servicii publice descentralizateBugetul de stat 2.Biblioteca NaționalăBugetul de stat 3.Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - organ de specialitate al administrației publice centrale*)Bugetul de stat 4.Comitetul Național Român pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării CulturaleBugetul de stat NOTĂ: Unitățile menționate la nr. crt. 1-4 pot utiliza un număr maxim de 780 de posturi. II.Organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 5.Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc*)Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 6.Centrul Național al CinematografieiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 7.Muzeul Național de Artă al României din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 8.Muzeul Național de Artă Contemporană al RomânieiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 9.Muzeul Național al Hărților și Cărții VechiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 10.Muzeul Național de Istorie a României din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 11.Muzeul Național "Brukenthal" din SibiuVenituri proprii și subvenții de la bugetul de stat 12.Muzeul Național "Peleș" din SinaiaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 13.Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 14.Muzeul Țăranului Român din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 15.Muzeul Bran din BranVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 16.Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-NapocaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 17.Complexul Muzeal Național "Moldova" din IașiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 18.Muzeul Carpaților Răsăriteni din Sfântu GheorgheVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 19.Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 20.Teatrul Național "I. L. Caragiale" din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 21.Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj-NapocaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 22.Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din IașiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 23.Teatrul Național "Mihai Eminescu" din TimișoaraVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 24.Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-NapocaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 25.Opera Națională din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 26.Opera Națională Română din Cluj-NapocaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 27.Opera Maghiară din Cluj-NapocaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 28.Opera Națională Română din IașiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 29.Opera Română din TimișoaraVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 30.Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian"Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 31.Filarmonica "George Enescu" din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 32.Centrul Național de Cultură "Tinerimea Română" din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 33.Centrul European de Cultură din SinaiaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 34.Centrul de Cultură "George Apostu" din BacăuVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 35.Centrul de Cultură "Arcuș" din CovasnaVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 36.Centrul de Cultură "Rosetti-Tescanu-George Enescu"Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 37.Oficiul Național al Monumentelor IstoriceVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 38.Institutul Național al Monumentelor IstoriceVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 39.Laboratorul Național de Cercetare în Domeniul Conservării și Restaurării Patrimoniului Cultural Național MobilVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 40.Studioul de Creație Cinematografică din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 41.Editura "Video" din BucureștiVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat 42.Oficiul Național de Servicii pentru BiblioteciVenituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat NOTĂ: Unitățile menționate la nr. crt. 5-42 pot utiliza un număr maxim de 5.990 de posturi. III.Instituții publice finanțate din venituri proprii 43.Institutul de memorie culturală din BucureștiVenituri proprii 44.ARTEXIM din BucureștiVenituri proprii 45.Centrul pentru formare, educație permanentă și management în domeniul culturiiVenituri proprii Publicații 46."Contemporanul"Venituri proprii 47."Literatorul"Venituri proprii 48."Manuscriptum"Venituri proprii 49."Deșteptarea Aromânilor"Venituri proprii 50."Moftul Român"Venituri proprii 51."Albina"Venituri proprii 52."Teatrul"Venituri proprii 53."Universul Cărții"Venituri proprii 54."A Het"Venituri proprii 55."Korunk"Venituri proprii 56."Muvelodes"Venituri proprii 57."Vilnie Slovo"Venituri proprii 58.Revista "Biblioteca"Venituri proprii Unități care funcționează sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor 59.Compania Națională a Imprimeriilor "Coresi" - S.A. 60.Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm" 61.Studioul Cinematografic "Rofilm" - S.A. 62.Studioul Cinematografic "Sahia Film" - S.A. 63.Studioul Cinematografic "Animafilm" - S.A.

UNITĂȚILE care funcționează în subordinea, sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor ori în coordonarea ministrului culturii și cultelor

--------------

Notă *) Organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în coordonarea ministrului culturii și cultelor.

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.