ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 10 iulie 2003

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 15 iulie 2003
Intrat în vigoare
15.07.2003
Forma consolidată din
15.07.2003

privind majorarea pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Începând cu data de 1 ianuarie 2004 punctajul mediu anual aferent pensiilor aflate în plata sau cuvenite la data de 31 decembrie 2003 în sistemul public de pensii, provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, se majorează cu 100%.

Articolul 2

(1) Măsurile prevăzute la art. 1 se aplică persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite conform legislației aplicabile în sistemul de asigurări sociale al agricultorilor până la data de 1 aprilie 2001 și care nu beneficiază de alte categorii de pensii stabilite în sistemul asigurărilor sociale de stat.

(2) Pentru persoanele care beneficiază de două categorii de pensii din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor, majorarea se aplică numai pensiei stabilite pe baza activității proprii.

Articolul 3

(1) Până la data de 30 noiembrie 2003 Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale va identifica persoanele beneficiare ale prevederilor art. 1 și 2.

(2) În cursul lunii decembrie 2003 Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale va lua măsurile tehnice necesare pentru plata drepturilor stabilite conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în luna ianuarie 2004.

Articolul 4

În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va elabora norme tehnice de aplicare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

──────────────

p. Ministrul muncii,

solidarității sociale și familiei,

Ion Giurescu,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

București, 10 iulie 2003.

Nr. 67.

────────────────

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.