LEGE nr. 339 din 8 iulie 2003

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003
Intrat în vigoare
18.07.2003
Forma consolidată din
18.07.2003

pentru înființarea comunei Fântâna Mare, județul Suceava, prin reorganizarea comunei Vadu Moldovei

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

(1) Se înființează comuna Fântâna Mare, județul Suceava, având în componenta satele Fântâna Mare, Cotu Baii, Spataresti și Praxia, prin reorganizarea comunei Vadu Moldovei din același județ.

(2) Reședința comunei Fântâna Mare se stabilește în satul Fântâna Mare.

Articolul 2

(1) În urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Vadu Moldovei are în componenta satele Vadu Moldovei, Camarzani, Ciumulesti, Dumbravita, Ioneasa, Mesteceni, Movileni și Nigotesti.

(2) Reședința comunei Vadu Moldovei rămâne în satul Vadu Moldovei.

Articolul 3

(1) Până la constituirea, potrivit legii, a autorităților administrației publice locale în comuna Fântâna Mare, județul Suceava, rezolvarea problemelor curente se asigura de doi delegați numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și viceprimar, precum și de un secretar numit de prefect, în condițiile legii, care vor reprezenta autoritatea locală.

(2) Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunei Fântâna Mare.

Articolul 4

(1) Consiliul Județean Suceava și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția generală a finanțelor publice a județului Suceava și Consiliul Local al Comunei Vadu Moldovei, repartizează veniturile și cheltuielile actualului buget al comunei Vadu Moldovei între comunele prevăzute la art. 1 și 2.

(2) Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii și ale prevederilor alin. (1), revin de drept comunei Fântâna Mare se administrează și se gestionează prin autoritățile administrației publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate, în anul 2003, pe ansamblul județului Suceava.

(3) Bugetul comunei Fântâna Mare pe anul 2004 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției generale a finanțelor publice a județului Suceava.

(4) Operațiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocoale încheiate între actualul primar al comunei Vadu Moldovei și delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei Fântâna Mare.

Articolul 5

Până la noile alegeri locale, autoritățile administrației publice locale din comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, funcționează în componenta avută la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul 6

Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifica în mod corespunzător.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 3 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TARACILA

București, 8 iulie 2003.

Nr. 339.

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.