Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale politistilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, cu următoarele modificări și completări:
1. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Salariile ce se cuvin politistilor sunt diferențiate prin coeficienți de ierarhizare, în raport cu atribuțiile ce revin fiecărei funcții, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, solicitarile la efort și cu esalonul la care își desfășoară activitatea."
2. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - Polițiștii care îndeplinesc funcții pentru care sunt prevăzute grade profesionale superioare gradului profesional pe care îl au beneficiază de o sumă egala cu 50% din diferența dintre salariul gradului profesional al funcției ocupate și salariul gradului profesional deținut. Sumele care se acordă în aceste condiții se includ în salariul gradului profesional deținut."
3. Alineatul (1) al articolului 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) În raport cu timpul servit în calitate de polițist și în funcție de rezultatele obținute, polițiștii au dreptul la 1-7 gradatii, care se acordă din 3 în 3 ani. Gradatiile obținute de politisti până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe se mențin și după această dată."
4. Alineatul (3) al articolului 35 va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru polițiștii care, în timp ce urmează cursurile instituțiilor de învățământ superior, precum și doctoratul, sunt inaintati în grad profesional sau pentru polițiștii cărora li se acordă grade profesionale superioare, salariul funcției acestora nu poate fi mai mic decât salariul de funcție prevăzut pentru gradul profesional respectiv."
5. Alineatele (4) și (5) ale articolului 37 vor avea următorul cuprins:
"(4) Politistul, pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copilul cu handicap, beneficiază de o indemnizație stabilită potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile persoanelor asigurate în sistemul public de pensii. Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copilul cu handicap constituie vechime în munca și în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.
(5) Politistul, pe timpul concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afectiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, beneficiază de o indemnizație stabilită potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile persoanelor asigurate în sistemul public de pensii."
6. Articolul 51 va avea următorul cuprins:
"Art. 51. - (1) Polițiștii care ocupa funcții de demnitate publică beneficiază de indemnizația lunară prevăzută la art. 19 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică, cu modificările ulterioare, de salariul pentru gradul profesional deținut ca drept al titularului, de gradatiile calculate la acesta, precum și de sporul pentru misiune permanenta, calculat la gradul profesional și gradatii.
(2) Polițiștii prevăzuți la alin. (1) pot opta pentru drepturile salariale prevăzute de prezenta ordonanță."
7. Titlul anexei nr. 4 va avea următorul cuprins:
"REGLEMENTĂRI
privind salarizarea politistilor care îndeplinesc funcții
în afară Ministerului Administrației și Internelor
sau la regiile autonome"
8. La anexa nr. 4, după punctul 9 se introduce punctul 10 cu următorul cuprins:
"10. Polițiștii pot fi detasati la regiile autonome ce participa la realizarea sarcinilor în domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, care le achită drepturile salariale prevăzute la pct. 1."
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI
DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
București, 10 iulie 2003.
Nr. 353.
-------------