legea educației și învățămîntului
Programul Partidului Comunist Roman de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate și inaintare a României spre comunism stabilește, ca obiective fundamentale ale învățămîntului, pregătirea multilaterala a cadrelor necesare tuturor domeniilor de activitate, în strinsa legătură cu cerințele producției de bunuri materiale și spirituale, formarea și educarea omului nou, perfecționarea continua a pregătirii profesionale, științifice și tehnice a oamenilor muncii, asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea și afirmarea capacităților creatoare ale membrilor societății, ridicarea nivelului general de cultura și cunoaștere al poporului.
Învățămîntul are misiunea de a asigura însușirea de către tinerele generații a cunoștințelor științifice, tehnice și culturale, a deprinderilor necesare exercitării unor profesii utile societății, formarea lor în spiritul conceptiei materialist-dialectice și istorice despre natura și societate, al umanismului socialist, al ideologiei și politicii Partidului Comunist Roman, al principiilor eticii și echității socialiste, cultivarea în rindurile acestora a dragostei față de patrie, partid și popor, față de idealurile de pace și progres social.
Învățămîntul are datoria de a asigura tuturor tinerilor, indiferent de specializarea pe care și-o aleg, o temeinica pregătire în științele fundamentale, fără de care nici un specialist nu-și poate îndeplini la nivel corespunzător sarcinile încredințate, precum și însușirea conceptiei revoluționare despre lume, cunoașterea istoriei și culturii patriei.
În vederea realizării acestor obiective, partidul și statul asigura perfecționarea și modernizarea permanenta a învățămîntului de toate gradele, dezvoltarea sa pe baze revoluționare, în strinsa legătură cu cerințele vieții economice și social-culturale a României.
La temelia școlii sta principiul politehnizarii, imbinarea strinsa a muncii, învățămîntului și cercetării - factori primordiali pentru construcția socialismului și comunismului în patria noastră, pentru progresul și civilizatia omenirii. Asigurarea policalificării, a posibilității de a trece de la o specialitate sau activitate la alta contribuie atît la satisfacerea în condiții superioare a intereselor generale ale societății, cît și la dezvoltarea multilaterala a personalității umane.
Potrivit prevederilor Constituției, statul garantează dreptul la învățătura și asigura accesul neingradit al tuturor cetățenilor, fără deosebire de naționalitate, rasa, sex sau religie, în învățămîntul de toate gradele, corespunzător cerințelor dezvoltării economice și sociale a tarii, precum și dorintelor și aptitudinilor fiecăruia.
În acest scop, statul aloca o parte importanța din mijloacele sale materiale pentru continua dezvoltare și modernizare a învățămîntului, asigura pregătirea și perfecționarea personalului didactic, precum și baza materială necesară desfășurării procesului de învățămînt.
În spiritul umanismului socialist ce caracterizează întreaga politica a partidului și statului nostru, care situeaza în centrul operei de faurire a noii societăți omul, satisfacerea tot mai deplina a nevoilor sale materiale și spirituale, școala are îndatorirea de onoare de a asigura educarea socialistă și pregătirea tinerelor generații pentru munca și viața, cultivarea în rindurile acestora a pasiunii pentru nou, pentru știința și adevăr, a datoriei de a-și consacra întreaga energie, capacitate de muncă și pricepere edificarii societății socialiste și comuniste, a răspunderii pentru viitorul tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, al întregului popor, pentru continua inflorire a Republicii Socialiste România.
Tineretul școlar și universitar trebuie să invete, să-și însușească tot ce este nou și înaintat în domeniul științei și cunoașterii umane, să se pregătească temeinic pentru a se încadra în producție, în activitatea economică și socială, pentru a deveni constructor constient al socialismului și comunismului, militant activ pentru traducerea în viața a Programului partidului de faurire a noii societăți.
Organele de conducere a învățămîntului, unitățile de învățămînt și întregul personal didactic răspund de înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul învățămîntului, de continua imbunatatire a conținutului procesului instructiv-educativ, de realizarea integrării organice a învățămîntului cu producția și cercetarea științifică, asigurind îndeplinirea de către școala a sarcinilor ce-i sînt încredințate de societate în vederea pregătirii și educării tinerelor generații.
În scopul stabilirii cadrului juridic unitar de organizare, desfășurare și dezvoltare a învățămîntului,
Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
Capitolul 1 — Principii generale ↑ Cuprins
Învățămîntul - factor principal de cultura și civilizatie, de educare a omului nou - asigura înfăptuirea politicii partidului și statului privind pregătirea cadrelor pentru toate domeniile activității economice și sociale pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, ale cunoașterii umane, formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste a tineretului, creșterea unor generații temeinic pregătite pentru munca și viața, devotate patriei, partidului și poporului, cauzei socialismului și comunismului.
Prin înfăptuirea obiectivelor și sarcinilor sale, învățămîntul contribuie la ridicarea continua a nivelului de pregătire profesională, de cultura și constiinta a întregului popor, la progresul general al societății.
Cetățenii Republicii Socialiste România au dreptul la învățătura, fără deosebire de naționalitate, rasa, sex sau religie și fără orice alta ingradire ce ar putea constitui o discriminare.
Fiecărui cetățean îi este asigurat accesul la toate gradele și formele de învățămînt, în raport cu nevoile dezvoltării economice și sociale a tarii, precum și de dorința și aptitudinile sale.
Învățămîntul în Republica Socialistă România este învățămînt de stat.
Școala este despartita de biserica. Confesiunile, congregatiile sau comunitatile religioase pot organiza, în condițiile prevăzute de lege, școli pentru pregătirea personalului de cult.
Învățămîntul de toate gradele se desfășoară în limba română, asigurindu-se studierea și cunoașterea temeinica a limbii române.
În conformitate cu prevederile Constituției Republicii Socialiste România, naționalitatilor conlocuitoare li se asigura folosirea libera în învățămîntul de toate gradele a limbii materne, studierea și cunoașterea temeinica a limbii materne a fiecărei naționalitati.
Întregul învățămînt este gratuit. La nici o formă de învățămînt nu se percep taxe școlare. Statul suporta toate cheltuielile pentru asigurarea personalului didactic și a bazei materiale necesare desfășurării procesului de învățămînt.
Pentru învățămîntul primar, gimnazial, liceal și profesional se asigura gratuit manuale școlare.
Elevii și studenții beneficiază din partea statului sau a unităților socialiste de burse și alte forme de sprijin material, în condițiile stabilite de lege.
Sistemul de învățămînt este organizat într-o conceptie unitară și cuprinde învățămîntul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, de maiștri și superior.
În sistemul de învățămînt se cuprind, de asemenea, cursurile de calificare, învățămîntul agrozootehnic de masa, precum și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului muncitor.
Pentru a asigura tuturor cetățenilor un nivel de pregătire profesională și culturală corespunzător cerințelor etapei actuale de dezvoltare a României, învățămîntul obligatoriu are durata de 10 ani.
Învățămîntul are un caracter deschis, absolvenții unei forme de învățămînt avînd posibilitatea sa continue studiile în forme superioare.
Învățămîntul trebuie să asigure tineretului o temeinica pregătire în științele fundamentale exacte - matematica, fizica, chimie, biologie - precum și însușirea conceptiei revoluționare despre lume, cunoașterea istoriei și culturii patriei.
Învățămîntul se desfășoară pe baza principiului integrării cu producția, cercetarea științifică și proiectarea. Elevii, studenții și personalul didactic participa la activitatea productiva, de cercetare și proiectare, de creație tehnica, științifică și cultural-artistică, la realizarea obiectivelor dezvoltării economice și sociale a tarii.
Învățămîntul asigura tineretului formarea multilaterala, capacitatea de a se adapta cerințelor dezvoltării rapide a forțelor de producție, progresului economiei naționale și cunoașterii umane.
Prin întregul sau conținut, procesul instructiv-educativ din învățămîntul de toate gradele trebuie să asigure:
a) un înalt nivel de pregătire științifică, tehnica și culturală, policalificarea și pregătirea în profile largi a elevilor și studenților, astfel încît, după absolvire, să se integreze rapid și eficient în procesul de producție și în activitatea socială, sa îndeplinească în cele mai bune condiții obligațiile ce le revin și, atunci cînd este necesar, să poată trece de la o specialitate sau activitate la alta;
b) însușirea de către elevi și studenți a politicii și ideologiei Partidului Comunist Roman, a socialismului științific, a conceptiei materialist-dialectice și istorice despre lume și viața, formarea de oameni inaintati, constructori activi ai socialismului și comunismului;
c) formarea și dezvoltarea atitudinii înaintate față de muncă, de avutul obștesc și de îndatoririle sociale, a spiritului revolutionar, creator, a devotamentului față de cauza socialismului și comunismului;
d) cultivarea dragostei față de patrie, partid și popor, de trecutul de lupta pentru libertate socială și naționala a poporului român, față de tradițiile comune de lupta împreună cu naționalitatile conlocuitoare, față de lupta revolutionara a clasei muncitoare, a tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naționalitate, a Partidului Comunist Roman, a hotărîrii de a contribui la dezvoltarea economică și socială a tarii, de a apara cu orice sacrificiu cuceririle revoluționare ale poporului, independenta și suveranitatea patriei;
e) educarea în spiritul unității și prieteniei fratesti a tinerilor, a tuturor oamenilor muncii din patria noastră, fără deosebire de naționalitate;
f) promovarea spiritului colectiv și de întrajutorare, de dreptate, a dragostei de adevăr, cinstei, modestiei și corectitudinii, a responsabilității sociale, a respectului față de legile tarii și normele de conviețuire în societate;
g) cultivarea respectului față de celelalte popoare, a solidarității cu tineretul de pretutindeni, cu toate forțele progresiste, democratice din întreaga lume;
h) dezvoltarea fizica și intelectuală armonioasă a tinerelor generații.
În societatea noastră munca reprezintă un drept și o îndatorire de onoare a tuturor cetățenilor, criteriul fundamental de apreciere a contribuției fiecăruia la progresul societății, o necesitate pentru formarea, dezvoltarea și afirmarea personalității umane.
Școala trebuie să educe ținerii în spiritul dragostei față de muncă, al hotărîrii de a desfășura o activitate utila societății, care să le asigure mijloacele de existenta și dezvoltare spirituală, sa cultive intransigenta față de orice formă de sustragere de la munca, de viața parazitara, care contravin principiilor eticii și echității socialiste, sînt incompatibile cu esenta și țelurile societății socialiste.
Toți ținerii au datoria să se pregătească temeinic, să-și însușească cunoștințele necesare pentru a se încadra în munca în diferite sectoare ale activității economice și social-culturale și a participa activ la progresul general al patriei.
În învățămîntul gimnazial și liceal, elevii studiază obligatoriu doua limbi străine, la alegere. În învățămîntul superior, indiferent de profilul de pregătire, studenților li se asigura perfecționarea cunoștințelor în limbile străine studiate.
Întreaga organizare a învățămîntului, numărul elevilor din învățămîntul liceal, profesional și de maiștri, precum și al studenților, se stabilesc în raport cu nevoile dezvoltării economice și sociale a tarii.
Ținerii își pot alege formele de învățămînt și viitoarea meserie sau profesie în funcție de cerințele de forta de muncă ale societății, de posibilitățile și aptitudinile lor.
Tuturor absolvenților li se asigura, potrivit pregătirii obținute prin studiile efectuate, locuri de muncă, în condițiile stabilite de lege.
Personalul didactic din învățămîntul de toate gradele are obligația să asigure un înalt nivel calitativ întregului proces instructiv-educativ, să se preocupe de continua perfecționare a pregătirii sale profesionale, politice și pedagogice, să fie model de ținuta și comportare în toate împrejurările, în școala, familie și societate, sa participe activ la formarea și educarea comunista, revolutionara a elevilor și studenților, a tuturor cetățenilor tarii.
Toate cadrele didactice trebuie să fie buni specialiști și buni educatori, avînd îndatorirea de a se preocupa permanent de pregătirea elevilor și studenților pe baza celor mai noi realizari din domeniul științei, tehnicii și culturii, de educarea lor în spiritul ordinii și disciplinei, al responsabilității sociale pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin în școala, în munca și viața.
În vederea dezbaterii și soluționării problemelor fundamentale ale dezvoltării și perfecționării învățămîntului de toate gradele, a stabilirii căilor și mijloacelor de infaptuire a sarcinilor ce revin școlii din Programul partidului, se organizează Congresul educației și învățămîntului, for larg democratic, reprezentativ, expresie a participării oamenilor muncii la conducerea activității în acest domeniu.
Consiliul Superior al Educației și Învățămîntului și Ministerul Educației și Învățămîntului poarta întreaga răspundere pentru înfăptuirea unitară a politicii partidului și statului în domeniul învățămîntului, a măsurilor privind organizarea, îndrumarea și controlul acestuia.
Ministerele și celelalte organe centrale răspund, potrivit legii, de realizarea sarcinilor ce revin unităților de învățămînt din domeniul lor de activitate.
Consiliile populare răspund de aducerea la îndeplinire a sarcinilor privind învățămîntul și unitățile administrativ-teritoriale în care funcționează.
În organizarea și desfășurarea procesului instructiv-educativ, în asigurarea condițiilor de muncă și viața ale elevilor, studenților și personalului didactic, Ministerul Educației și Învățămîntului colaborează cu Uniunea Tineretului Comunist, Uniunea Asociațiilor Studenților Comunisti din România, Organizația Pionierilor, cu Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Consiliul Național al Femeilor și uniunile de creație.
Unitățile de învățămînt colaborează cu organizațiile de copii și tineret, cu celelalte organizații obștești, precum și cu instituțiile de stat care au sarcini în domeniul educației.
Școala conlucreaza cu familia în educarea copiilor și tineretului, în pregătirea lor pentru munca și viața.
Comitetele cetățenești de părinți și consiliile comitetelor cetățenești de părinți, forme organizate de colaborare între școala și familie și de control al societății asupra activității din învățămînt, contribuie la perfecționarea procesului de instruire și educare a prescolarilor și elevilor, la integrarea socială a tinerei generații.
Conducerea fiecărei unități de învățămînt se realizează pe baza principiului muncii și conducerii colective, cu participarea larga a personalului didactic, a elevilor și studenților, a reprezentanților oamenilor muncii din alte unități socialiste, precum și a comitetelor cetățenești de părinți.
Directorul, decanul, rectorul, celelalte cadre din conducerea unităților de învățămînt, întregul personal didactic răspund de respectarea prevederilor legale în adoptarea hotărîrilor și în întreaga activitate a unităților, de buna organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ.
Consiliul de Miniștri răspunde de aducerea la îndeplinire a hotărîrilor de partid și de stat în domeniul învățămîntului, asigura elaborarea programului unitar de pregătire și perfecționare a forței de muncă și urmărește îndeplinirea de către Ministerul Educației și Învățămîntului, celelalte ministere și organe centrale și locale a obligațiilor ce le revin în acest domeniu.
Capitolul 2 — Sistemul de învățămînt ↑ Cuprins
Sistemul de învățămînt în Republica Socialistă România cuprinde:
a) învățămîntul preșcolar;
b) învățămîntul primar - clasele I - IV;
c) învățămîntul gimnazial - clasele V - VIII;
d) învățămîntul liceal, organizat pe doua trepte: treapta I - clasele IX - X și treapta a II-a - clasele XI - XII, la cursurile de zi, și clasele XI - XIII, la cursurile serale;
e) învățămîntul profesional și de maiștri;
f) învățămîntul superior;
g) cursurile de calificare și învățămîntul agrozootehnic de masa;
h) învățămîntul postuniversitar, doctoratul și alte forme de perfecționare a pregătirii personalului muncitor;
Învățămîntul primar, gimnazial și treapta I de liceu constituie învățămîntul obligatoriu de 10 ani.
Secțiunea 1 — Învățămîntul preșcolar
Învățămîntul preșcolar are scopul de a contribui la stimularea gîndirii și inteligentei copiilor, la dezvoltarea lor fizica armonioasă, la însușirea unor cunoștințe necesare pregătirii pentru școala, la educarea acestora în spiritul dragostei față de patrie, partid și popor, formarea unor deprinderi de muncă, de ordine și disciplina, a trasaturilor de caracter și comportare înaintate.
Activitatea instructiv-educativă în grădinițele de copii se desfășoară pe baza programelor unitare, stabilite de Ministerul Educației și Învățămîntului. În organizarea și desfășurarea procesului instructiv-educativ, unitățile de învățămînt colaborează cu organizațiile de copii și femei.
Învățămîntul preșcolar se organizează pentru copiii în vîrsta de 3-6 ani și se realizează prin grădinițe de copii.
Grădinițele de copii funcționează, de regula, împreună cu școli.
Programul gradinitei de copii este de 4 - 6 ore pe zi. În condițiile legii, se pot organiza și grădinițe cu program prelungit sau cu program săptămînal.
Grădinițele de copii se organizează de către consiliile populare județene și al municipiului București, de regula, pe circumscripții școlare. Se pot organiza grădinițe de copii și pe lîngă unități socialiste de stat sau cooperatiste, cu acordul consiliului popular județean ori al municipiului București.
Planul de cuprindere a copiilor în învățămîntul preșcolar face parte integrantă din planul național unic de dezvoltare economico-socială a tarii.
Rețeaua de grădinițe se aproba, potrivit normelor prevăzute de lege, de Ministerul Educației și Învățămîntului, cu avizul Comitetului de Stat al Planificarii, pe baza propunerilor consiliilor populare județene și al municipiului București.
Secțiunea 2 — Învățămîntul primar și gimnazial
Învățămîntul primar și gimnazial asigura însușirea de către elevi a cunoștințelor științifice, tehnice și culturale fundamentale, contribuie la dezvoltarea lor intelectuală și fizica, la educarea politico-ideologica și patriotica, la formarea moral-cetateneasca, cultiva interesul și dragostea acestora pentru munca, le formează deprinderi practice, îi orienteaza și îi pregătește, potrivit cerințelor de forta de muncă și aptitudinilor lor, pentru continuarea studiilor în învățămîntul liceal.
Învățămîntul primar și gimnazial se desfășoară în școli organizate pe circumscripții școlare.
În funcție de mărimea populației școlare, de gradul de dispersare a localităților și de baza materială existenta, școlile funcționează cu clasele I-IV, I-VIII sau I-X.
În fiecare comuna sau oraș funcționează cel puțin o școala cu clasele I-X.
Pentru cultivarea și dezvoltarea unor talente și aptitudini deosebite în unitățile de învățămînt primar și gimnazial se pot organiza clase sau grupe cu program suplimentar de muzica, arte plastice și coregrafie.
Școlile se înființează și se organizează corespunzător normelor unitare de structura aprobate potrivit legii.
Învățămîntul primar și gimnazial se organizează ca învățămînt de zi.
În clasa I a învățămîntului primar sînt cuprinși, de regula, copii care au împlinit vîrsta de 6 ani pînă la data începerii anului școlar.
Învățămîntul primar și gimnazial se desfășoară pe baza unor planuri de învățămînt și programe școlare unice. Planurile de învățămînt, programele și manualele școlare se elaborează și se asigura de Ministerul Educației și Învățămîntului.
Procesul de pregătire și educare a elevilor se realizează prin lecții, lucrări de laborator, practica productiva, precum și prin cercuri și alte activități instructiv-educative.
Practica productiva se efectuează în școli, în întreprinderi și alte unități economice și are ca scop să asigure elevilor cunoștințele și deprinderile necesare pentru munca, prin efectuarea unor lucrări și realizarea de produse utile.
Conținutul practicii productive se stabilește prin planurile de învățămînt și programele școlare, eșalonat pe clase, în funcție de particularitățile de vîrsta și capacitatea de efort ale elevilor, de structura economico-socială a localităților.
Elevii care promovează clasa a VIII-a sînt obligați să urmeze cursurile de zi ale treptei I de liceu.
Secțiunea 3 — Învățămîntul liceal
Învățămîntul liceal asigura tinerilor cunoștințele științifice, culturale și de specialitate, precum și policalificarea în meserii necesare încadrării în munca sau continuării studiilor în învățămîntul superior.
Învățămîntul liceal continua educarea prin munca și pentru munca a tineretului, asigura pregătirea unitară a tuturor elevilor în domeniul stiintelor fundamentale exacte - matematica, fizica, chimie, biologie - precum și însușirea unor temeinice cunoștințe teoretice și practice de specialitate, în raport cu profilul liceului.
Totodată, învățămîntul liceal asigura educarea politico-ideologica și moral-cetateneasca a elevilor, formarea lor ca oameni cu un larg orizont de cultura și cunoaștere, cu un înalt nivel de constiinta socialistă.
Învățămîntul liceal se realizează prin licee, organizate pe tipuri și profile. Liceele se organizează, de regula, cu mai multe profiluri, în funcție de cerințele de pregătire a forței de muncă.
Rețeaua liceelor, nomenclatorul tipurilor și profilurilor de licee, precum și al meseriilor în care se pregătesc elevii prin liceu se aproba prin decret prezidential.
Învățămîntul liceal de zi se organizează pe doua trepte, fiecare cu durata de 2 ani. Învățămîntul liceal seral se organizează numai pentru treapta a II-a și are durata de 3 ani.
Treapta I de liceu este parte integrantă a învățămîntului obligatoriu de 10 ani și are menirea de a completa cunoștințele generale din învățămîntul gimnazial și de a asigura tuturor tinerilor pregătirea într-o meserie care să le permită să se încadreze în producție ca practicant, să se înscrie la școala profesională sau sa continue studiile în treapta a II-a de liceu.
Programele de învățămînt la disciplinele fundamentale și de cultura generală sînt unice pentru toate tipurile și profilurile de liceu. Diferentierea pe tipuri și profiluri se realizează în treapta I prin disciplinele legate de meseria în care elevii se pregătesc și prin activitatea practica.
Treapta a II-a de liceu completează elevilor pregătirea la disciplinele fundamentale și adinceste cunoștințele și deprinderile practice în meserie, pentru a se putea încadra direct în producție sau ca practicant, ori de a continua studiile în învățămîntul superior.
Programele de învățămînt la disciplinele fundamentale sînt unice pentru întregul învățămînt liceal, asigurind tinerilor continuitatea pregătirii începute în treapta I, precum și posibilitatea de a-și alege profilul de învățămînt superior pe care îl doresc.
Diferentierea pregătirii pe tipuri și profiluri de liceu în treapta a II-a se realizează prin discipline de specialitate specifice profilului și meseriei alese, precum și prin activitatea practica.
Liceele se înființează și funcționează pe baza unei concepții unitare, sub conducerea, îndrumarea și controlul Ministerului Educației și Învățămîntului.
Organizarea liceelor se face pe baza normelor unitare de structura de către Ministerul Educației și Învățămîntului, împreună cu celelalte ministere sau alte organe centrale, precum și cu consiliile populare județene și al municipiului București.
Liceele se organizează ca unități de-sine-stătătoare cu clasele IX - XII. În condițiile prevăzute de lege, liceele folosesc, în comun cu școlile profesionale și de maiștri, baza materială, atelierele, laboratoarele și celelalte dotări.
Planul anual de școlarizare pentru treapta I și treapta a II-a de liceu se aproba prin decret prezidential, la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale de profil și consiliile populare județene și al municipiului București.
Repartizarea planului anual de școlarizare pe licee se face de către Ministerul Educației și Învățămîntului, la propunerea ministerelor, a celorlalte organe centrale de profil și consiliilor populare județene și al municipiului București.
În clasa a IX-a se înscriu fără concurs toți absolvenții învățămîntului gimnazial.
Unitățile de învățămînt au obligația să asigure orientarea școlară și profesională a elevilor în vederea realizării planului de școlarizare la toate tipurile și profilurile de licee.
În cazul în care numărul elevilor depășește numărul locurilor stabilite pentru fiecare unitate de învățămînt, înscrierea în clasa a IX-a se face pe baza verificării cunoștințelor și aptitudinilor acestora, potrivit normelor elaborate de Ministerul Educației și Învățămîntului. Cei care nu au fost admiși vor fi indrumati să se înscrie la alte unități de învățămînt care dispun de locuri libere.
La absolvirea clasei a X-a, elevii primesc diploma de absolvire a învățămîntului obligatoriu de 10 ani, precum și certificat de calificare care le dau dreptul să se încadreze în producție ca practicanti în meseriile în care s-au pregătit, să se înscrie în învățămîntul profesional ori sa continue studiile în treapta a II-a a învățămîntului liceal.
Admiterea în treapta a II-a de liceu se face pe bază de concurs, organizat potrivit normelor stabilite de Ministerul Educației și Învățămîntului.
La concursul de admitere pentru treapta a II-a, cursuri serale, se poate înscrie orice persoană care desfășoară o activitate socială utila și îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege.
Întreprinderile și celelalte unități socialiste sînt obligate sa sprijine muncitorii și ceilalți oameni ai muncii care urmează învățămîntul liceal seral sa frecventeze cursurile și să-și însușească temeinic cunoștințele predate.
Procesul instructiv-educativ în învățămîntul liceal se desfășoară pe baza planurilor de învățămînt, programelor și manualelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Învățămîntului, în colaborare cu celelalte ministere și alte organe centrale interesate.
Planurile de învățămînt se întocmesc diferențiat, pe tipuri și profiluri de licee. Ele sînt unitare pentru fiecare profil și cuprind disciplinele științifice fundamentale, disciplinele de cultura generală și social-politice, disciplinele de specialitate, precum și practica în producție.
Procesul instructiv-educativ se desfășoară prin lecții, lucrări de laborator, practica în producție, efectuată în timpul liceului și al stagiului de practicant, precum și prin cercuri și alte activități politico-ideologice, cultural-artistice și sportive.
Practica în producție se organizează, potrivit legii, în funcție de profilul liceelor, în concordanta cu cerințele de calificare pentru meseriile în care se pregătesc elevii.
Pentru practica în producție a elevilor se asigura, în condițiile prevăzute de lege, personal de specialitate și alte cadre calificate.
Absolvenții primei trepte a învățămîntului liceal care nu continua studiile în treapta a II-a de liceu sau în școala profesională se încadrează în producție, fiind obligați să efectueze un stagiu de practicant cu durata de 6 - 12 luni.
Absolvenții treptei a II-a de liceu la care nomenclatorul de pregătire prevede efectuarea unui stagiu de practicant și care nu continua studiile în învățămîntul superior se încadrează în producție, avînd obligația să efectueze un stagiu de practicant de 6 - 18 luni.
Durata stagiului de practicant pentru fiecare meserie, organizarea și conținutul acestuia, precum și modul de retribuire a practicantilor se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.
Studiile liceale se încheie cu examenul de bacalaureat, organizat potrivit normelor stabilite de Ministerul Educației și Învățămîntului. Candidații care promovează examenul de bacalaureat primesc diploma de bacalaureat și certificatul de calificare, care le dau dreptul sa participe la concursul de admitere la orice instituție de învățămînt superior sau să se încadreze în producție, potrivit legii.
Secțiunea 4 — Învățămîntul profesional și de maiștri
Școlile profesionale asigura elevilor, prin procesul instructiv-educativ, cunoștințele de specialitate și deprinderile practice necesare exercitării meseriilor în care se califica, pregătirea politico-ideologica, formarea și dezvoltarea conștiinței lor muncitoresti, educarea acestora în spiritul ordinii și disciplinei, al răspunderii pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate, pentru bunul mers al activității unităților economice.
Școlile profesionale pregătesc muncitori calificați în strinsa legătură cu cerințele de forta de muncă ale economiei naționale pentru anumite meserii, stabilite prin nomenclatorul aprobat potrivit legii.
La școlile profesionale se primesc absolvenți ai învățămîntului obligatoriu de 10 ani.
Școlile profesionale funcționează cu învățămînt de zi și seral și au durata de 1 - 1 1/2 ani.
Școlile profesionale se organizează, potrivit normelor unitare de structura, de ministere, alte organe centrale ale administrației de stat și cooperatiste, precum și de consiliile populare județene și al municipiului București, cu acordul Ministerului Educației și Învățămîntului și funcționează pe lîngă întreprinderi și alte unități socialiste.
Școlile profesionale funcționează împreună cu școli de maiștri sau centre de calificare ori ca unități de-sine-stătătoare.
În condițiile prevăzute de lege, școlile profesionale pot folosi în comun cu licee de profil baza materială.
În școlile profesionale se desfășoară cursuri de pregătire pentru mai multe meserii în funcție de necesarul de muncitori calificați.
Nomenclatorul meseriilor și durata pregătirii prin școlile profesionale, precum și planul anual de școlarizare se aproba prin decret prezidential, la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale și locale care organizează școli profesionale.
Repartizarea planului anual de școlarizare pe meserii, pentru fiecare școala, se face de ministere și celelalte organe centrale și locale care organizează astfel de școli, cu acordul Ministerului Educației și Învățămîntului.
Admiterea în școlile profesionale se face pe bază de concurs, organizat în condițiile stabilite de ministerele și celelalte organe centrale și locale care organizează școli profesionale, cu acordul Ministerului Educației și Învățămîntului.
Planurile de învățămînt, programele și manualele școlare se elaborează de ministerele și celelalte organe centrale și locale care organizează școli profesionale și se aproba de Ministerul Educației și Învățămîntului.
Planurile de învățămînt ale școlilor profesionale se elaborează diferențiat, în funcție de meseriile în care acestea pregătesc muncitori calificați. Planurile cuprind pregătirea practica, disciplinele de specialitate, tehnice și tehnologice specifice, precum și disciplinele și activitățile menite să contribuie la educarea politico-ideologica și moral-cetateneasca a elevilor.
Procesul instructiv-educativ se desfășoară prin participarea nemijlocită la activitatea productiva, prin lecții, lucrări de laborator, precum și prin activități extrașcolare organizate cu elevii.
Practica în producție se organizează potrivit legii și se desfășoară zilnic, alternînd cu învățămîntul teoretic, în funcție de meseria în care se face pregătirea.
Pentru practica în producție a elevilor se asigura, în condițiile prevăzute de lege, personal de specialitate și alte cadre calificate.
Cursurile școlii profesionale se încheie prin susținerea unei probe practice în meseria în care s-a efectuat pregătirea. Absolvenții școlii profesionale primesc diploma de absolvire care le da dreptul la încadrarea în producție, potrivit legii.
Școlile de maiștri asigura elevilor, prin procesul instructiv-educativ, cunoașterea celor mai noi realizari în domeniul meseriei, a tehnicilor și tehnologiilor moderne de lucru, precum și cunoștințele de conducere și organizare științifică a producției și a muncii.
Școlile de maiștri se organizează pe lîngă întreprinderi și alte unități socialiste de către ministere și celelalte organe centrale, precum și de consiliile populare județene și al municipiului București și funcționează, de regula, împreună cu școlile profesionale.
Durata studiilor este de 1 - 1 1/2 ani la învățămîntul de zi și de 2 ani la învățămîntul seral.
Nomenclatorul specialitatilor care se pregătesc prin școli de maiștri și durata studiilor pentru fiecare specialitate se aproba prin decret al Consiliului de Stat, iar planul anual de școlarizare prin decret prezidential, la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale și locale care organizează astfel de școli.
Admiterea în școlile de maiștri se face pe bază de concurs, care se organizează și se desfășoară în condițiile stabilite de lege.
Procesul instructiv-educativ din școlile de maiștri se desfășoară pe baza planurilor de învățămînt, programelor și manualelor școlare elaborate de ministere și alte organe centrale și locale care organizează asemenea unități școlare, cu acordul Ministerului Educației și Învățămîntului.
La învățămîntul de zi, jumătate din timpul de școlarizare este afectat practicii în producție. Practica în producție se organizează și se desfășoară potrivit legii.
Cursurile școlilor de maiștri se încheie prin examen de absolvire, care consta din susținerea unui proiect sau lucrări de diploma pe o tema stabilită cu consultarea întreprinderilor pentru care aceștia se pregătesc. Elevii care promovează examenul de absolvire a școlii de maiștri primesc diploma de absolvire, care le da dreptul la încadrarea în funcția de maistru, în condițiile prevăzute de lege.
Secțiunea 5 — Învățămîntul superior
Învățămîntul superior pregătește specialiști cu înaltă calificare pentru toate domeniile de activitate, asigura însușirea de către studenți a celor mai noi realizari din domeniul științei, tehnicii și tehnologiei, ale culturii și cunoașterii umane, a socialismului științific și conceptiei materialist-dialectice și istorice despre lume și viața, a ideologiei și politicii partidului, contribuie la progresul științei, tehnicii și culturii.
Învățămîntul superior se realizează prin politehnici, universități, institute, conservatoare și academii, organizate pe facultăți și secții.
În cadrul facultăților funcționează catedre, formate din cadrele didactice de aceeași specialitate sau de specialități apropiate, organizate potrivit normelor unitare de structura. Catedrele răspund de realizarea activității instructiv-educative, de producție și de cercetare științifică a personalului didactic și studenților, de îmbunătățirea conținutului științific și ideologic al programelor, manualelor și cursurilor, de modernizarea metodelor de predare și de educație, precum și de perfecționarea profesională și politica a personalului didactic.
Durata studiilor în învățămîntul superior este de 3 - 6 ani.
Studiile în instituțiile de învățămînt superior se realizează prin învățămînt de zi.
În instituțiile de învățămînt superior, inclusiv în cele de învățămînt superior tehnic, în condițiile prevăzute de lege se poate organiza învățămîntul seral, iar la unele facultăți sau secții și învățămînt fără frecventa.
Învățămîntul superior tehnic seral poate fi urmat de personalul muncitor care îndeplinește condițiile prevăzute de lege și lucrează nemijlocit în producție în meserii legate de profilul sau specialitatea facultății respective.
Durata studiilor la învățămîntul seral și fără frecventa este mai mare cu un an față de cea stabilită pentru învățămîntul de zi.
Înființarea instituțiilor de învățămînt superior, facultăților și secțiilor, precum și desfășurarea învățămîntului în limbile naționalitatilor conlocuitoare, nomenclatorul de profiluri și specializări pentru cursurile de zi, serale și fără frecventa, durata studiilor și planul de școlarizare se aproba prin decret al Consiliului de Stat, la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului.
Admiterea în învățămîntul superior se face pe bază de concurs.
Se pot prezenta la concursul de admitere persoanele care poseda diploma de bacalaureat. La învățămîntul seral și fără frecventa sînt admise numai persoane încadrate în munca.
Condițiile de înscriere, disciplinele și probele de concurs, precum și organizarea și desfășurarea acestuia se stabilesc de Ministerul Educației și Învățămîntului.
Absolvenții cu diploma ai învățămîntului superior, încadrați în munca, pot urma, în condițiile stabilite de lege, o alta facultate prin învățămîntul seral sau fără frecventa.
În scopul pregătirii temeinice a studenților pentru munca și viața și al participării nemijlocite a învățămîntului superior la activitatea economică, științifică și culturală a tarii, întregul proces instructiv-educativ din învățămîntul superior se desfășoară pe baza integrării acestuia cu producția, proiectarea și cercetarea științifică.
Învățămîntul superior trebuie să asigure pregătirea specialiștilor în profiluri largi, care să le permită adaptarea rapida la transformările care au loc în viața economică și socială, în domeniul științei și tehnicii.
Procesul instructiv-educativ se desfășoară în conformitate cu planurile de învățămînt și programele stabilite de Ministerul Educației și Învățămîntului, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate.
Ministerul Educației și Învățămîntului, organele de conducere ale unităților de învățămînt superior, întregul personal didactic răspund de conținutul științific și politico-ideologic al procesului instructiv-educativ, de elaborarea cursurilor, manualelor și materialelor didactice ajutatoare, necesare desfășurării procesului de învățămînt.
Practica în producție a studenților trebuie să asigure însușirea cunoștințelor și deprinderilor necesare exercitării eficiente a viitoarei profesii, a unei temeinice pregatiri practice prin participarea nemijlocită la activitatea de producție, cercetare științifică și proiectare, la activități economice, social-politice, cultural-educative, didactice și de ocrotire a sănătății.
Activitățile desfășurate de studenți în cadrul practicii în producție se stabilesc pe baza planurilor de învățămînt și programelor de practica.
Unitățile de producție, cercetare, proiectare, de prestări de servicii, instituțiile social-politice, de învățămînt, sanitare, cultural-artistice pentru desfășurarea practicii în producție a studenților și cadrelor didactice se stabilesc de Ministerul Educației și Învățămîntului, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale care au în subordonare facultăți, secții sau specializări și consiliile populare județene și al municipiului București.
În instituțiile de învățămînt superior se pot organiza, potrivit legii, unități de producție, cercetare, proiectare, precum și de prestări de servicii.
Studiile în instituțiile de învățămînt superior se încheie prin examenul de diploma. Absolvenții care promovează examenul primesc diplome, care le dau dreptul să fie repartizați în producție în condițiile prevăzute de lege.
Secțiunea 6 — Cursurile de calificare și învățămîntul agrozootehnic de masa
A. Cursurile de calificare
În scopul pregătirii muncitorilor calificați din rindul persoanelor care nu au calificare într-o meserie, se organizează cursuri de calificare la locul de muncă.
Cursurile de calificare se organizează de întreprinderi și alte unități socialiste, în colaborare cu organizațiile de sindicat și de tineret.
Pentru pregătirea muncitorilor necesari mai multor unități socialiste, cursurile de calificare pot fi organizate și în licee, școli profesionale sau centre de calificare.
Organizarea cursurilor de calificare se face fără scoatere din producție și se aproba de ministere și celelalte organe centrale de stat și cooperatiste, consiliile populare județene și al municipiului București sau de conducerile centralelor industriale cărora le sînt subordonate aceste unități, potrivit planului de școlarizare și în limita fondurilor alocate.
Cursurile de calificare au durata de 3 - 12 luni, în funcție de complexitatea meseriilor, și cuprind persoane care au absolvit cel puțin învățămîntul obligatoriu.
Condițiile de înscriere, meseriile și durata cursurilor se stabilesc de organele centrale interesate, cu acordul Ministerului Muncii și al Ministerului Educației și Învățămîntului, pe baza nomenclatorului de meserii aprobat.
Planul anual de școlarizare se stabilește prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.
Cursurile de calificare se desfășoară potrivit programelor elaborate de organele în subordinea cărora se afla unitățile socialiste care le organizează.
Cursurile de calificare se încheie prin examenul de calificare, susținut în fața comisiei de pregătire și perfecționare, încadrare și promovare în munca din unitatea respectiva, pe baza căruia absolvenții primesc certificat de absolvire, care le da dreptul la încadrarea în producție în condițiile prevăzute de lege corespunzător calificării obținute.
B. Învățămîntul agrozootehnic de masa
Învățămîntul agrozootehnic de masa are scopul de a asigura completarea și imbogatirea permanenta a cunoștințelor taranilor cooperatori, mecanizatorilor, muncitorilor din întreprinderile agricole de stat sau din alte sectoare ale agriculturii, în strinsa legătură cu activitatea pe care aceștia o desfășoară la locurile de muncă.
Învățămîntul agrozootehnic de masa are caracter permanent și se organizează pe profile de activitate și formații de muncă de către unitățile agricole de stat și cooperatiste, sub îndrumarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Pregătirea practica se realizează direct în procesul de producție al unităților agricole în care lucrează și consta din efectuarea de lucrări practice specifice și invatarea conducerii tractoarelor și a celorlalte mașini agricole.
Pregătirea teoretică se organizează în perioada de iarna în școli profesionale, licee agroindustriale ori alte unități școlare sau de producție și se realizează pe baza normelor și programelor elaborate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu Uniunea Naționala a Cooperativelor Agricole de Producție și cu Ministerul Educației și Învățămîntului.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este obligat sa elaboreze materialele didactice necesare învățămîntului agrozootehnic de masa.
Materialele didactice se acordă cursanților în mod gratuit.
În zonele necooperativizate, în perioada de iarna, direcțiile generale județene pentru agricultura și industrie alimentara, împreună cu comitetele județene de cultura și educație socialistă organizează cicluri de conferințe agrozootehnice și alte forme de pregătire a oamenilor muncii din agricultura, potrivit specificului zonei respective.
Secțiunea 7 — Perfecționarea pregătirii personalului muncitor
A. Perfecționarea pregătirii muncitorilor, tehnicienilor, maiștrilor și a altor categorii de personal muncitor
În scopul perfecționării continue a pregătirii profesionale a personalului muncitor din toate domeniile de activitate, în raport cu noile cuceriri ale științei și tehnicii, de cerințele dezvoltării economico-sociale a tarii, se organizează, în condițiile prevăzute de lege, forme de perfecționare a pregătirii profesionale.
Perfecționarea pregătirii profesionale a personalului muncitor se organizează de către ministere, celelalte organe centrale, consiliile populare județene și al municipiului București, pe specialități și profiluri din domeniul lor de activitate.
Ministerul Educației și Învățămîntului îndrumă și coordonează, potrivit legii, întreaga activitate de perfecționare a pregătirii personalului muncitor, asigurind înfăptuirea unitară a politicii partidului și statului în acest domeniu.
Ministerul Educației și Învățămîntului, împreună cu Ministerul Muncii și Comitetul de Stat al Planificarii, elaborează, pe baza propunerilor ministerelor, celorlalte organe centrale, precum și ale consiliilor populare județene și al municipiului București, proiectul planurilor anuale și de perspectiva de perfecționare a pregătirii profesionale ca parte integrantă a planurilor și programelor de asigurare, pregătire și perfecționare a forței de muncă.
Pentru realizarea programelor de perfecționare organizate de ministere, celelalte organe centrale, consiliile populare județene și al municipiului București și unitățile din subordine, Ministerul Educației și Învățămîntului acorda, prin unitățile de învățămînt și de cercetare, îndrumare și asistența de specialitate, elaborează, împreună cu celelalte ministere și organe centrale, programe și tematici-cadru pentru organizarea cursurilor de perfecționare, materiale documentare și alte lucrări necesare îmbunătățirii organizării și conținutului activității de perfecționare.
Activitățile desfășurate de cadrele didactice în cadrul perfecționării pregătirii profesionale a personalului muncitor constituie o îndatorire de serviciu, fiind incluse în norma didactica obligatorie a acestora.
B. Perfecționarea prin cursuri postuniversitare
Cursurile postuniversitare constituie o formă de perfecționare a pregătirii specialiștilor din diferite domenii ale economiei, științei, tehnicii și culturii care au absolvit o instituție de învățămînt superior cu durata de cel puțin 4 ani la cursurile de zi sau cel puțin 5 ani la cursurile serale sau fără frecventa, în scopul completării, adincirii sau reînnoirii cunoștințelor profesionale.
Cursurile postuniversitare se organizează de către instituțiile de învățămînt superior și se desfășoară în cadrul acestora.
Nomenclatorul de perfecționare pe domenii și planul anual de școlarizare la cursurile postuniversitare se aproba prin decret prezidential, la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate.
Planurile de învățămînt și programele pentru cursurile postuniversitare se elaborează de instituțiile de învățămînt superior, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate și se aproba de Ministerul Educației și Învățămîntului.
Cursurile postuniversitare se realizează, de regula, fără frecventa. Durata cursurilor, precum și condițiile desfășurării unor activități didactice și de verificare a cunoștințelor, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.
Absolvirea cursurilor postuniversitare se face prin examene, precum și prin susținerea unei lucrări de absolvire potrivit planului de învățămînt.
Absolvenții cursurilor postuniversitare primesc diploma de absolvire.
C. Perfecționarea prin doctorat
Doctoratul este forma superioară de perfecționare a pregătirii specialiștilor în diferite ramuri ale științei, tehnicii și culturii.
Doctoratul se organizează, potrivit legii, de instituții de învățămînt superior, academii de științe și institute centrale de cercetare.
Tematica și conținutul activităților pentru obținerea titlului de doctor se stabilesc pe ramuri și domenii ale științei de către institutele centrale de cercetare, academii de științe și instituțiile de învățămînt superior, în colaborare cu unitățile de producție și social-culturale de profil.
Specialitatile în care se organizează doctoratul se aproba, în condițiile stabilite de lege, odată cu nomenclatorul de profiluri și specializări pentru învățămîntul superior.
Stabilirea cifrei de școlarizare și repartizarea acesteia pe instituții de învățămînt superior, academii de științe, institute centrale de cercetare și unități de cercetare se fac de Ministerul Educației și Învățămîntului, cu avizul Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie și al Comitetului de Stat al Planificarii.
Modul de organizare a admiterii la doctorat, a stagiului de pregătire a doctoranzilor și de obținere a titlului științific de doctor se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.
D. Perfecționarea pregătirii personalului didactic
Întregul sistem de perfecționare a pregătirii profesionale a personalului didactic are ca scop însușirea temeinica a disciplinei de specialitate și a metodicii predării acesteia, a ideologiei și a politicii partidului și statului nostru, a realizarilor noi în domeniul specialitatii și al pedagogiei, a metodelor de muncă cu preșcolarii, elevii și studenții.
Perfecționarea pregătirii personalului didactic se organizează de Ministerul Educației și Învățămîntului prin unități de învățămînt și de cercetare științifică.
Ministerele economice, celelalte organe centrale și locale care au în subordine unități de învățămînt au obligația de a sprijini perfecționarea pregătirii personalului didactic, în concordanta cu dezvoltarea tehnicii și tehnologiilor de producție, cu cerințele procesului instructiv-educativ.
Activitățile de perfecționare a pregătirii personalului didactic se organizează diferențiat, în funcție de specificul muncii și de ciclul de învățămînt în care acesta își desfășoară activitatea, pe baza planurilor anuale și de perspectiva elaborate de Ministerul Educației și Învățămîntului, după cum urmează:
a) pentru personalul didactic din învățămîntul preșcolar și primar se organizează cursuri de perfecționare, activități metodico-științifice periodice, consfatuiri și schimburi de experienta, precum și activități de pregătire în vederea definitivării în funcție și obținerii gradelor didactice;
b) pentru personalul didactic din învățămîntul gimnazial, liceal, profesional și de maiștri se organizează cursuri de perfecționare, stagii în unități productive, activități științifice și metodice, consfatuiri și schimburi de experienta, precum și activități de pregătire pentru definitivarea în funcție și obținerea gradelor didactice;
c) pentru personalul didactic din învățămîntul superior se organizează perfecționarea prin doctorat, cursuri postuniversitare, stagii în unități de producție, cercetare și proiectare, seminarii periodice, de scurta durata, consfatuiri și manifestări științifice de specialitate.
Participarea la activitățile de perfecționare este obligatorie.
Perfecționarea pregătirii personalului didactic care preda discipline de științe sociale în învățămîntul de toate gradele se face de către Ministerul Educației și Învățămîntului, împreună cu Academia "Ștefan Gheorghiu".
Perfecționarea pregătirii cadrelor cu funcții de conducere, îndrumare și control din învățămîntul preșcolar, primar și gimnazial se organizează de către inspectoratele școlare, iar a celor din învățămîntul liceal, profesional și de maiștri, din învățămîntul superior și de la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației și Învățămîntului.
Capitolul 3 — Învățămîntul în limbile naționalitatilor conlocuitoare ↑ Cuprins
Tinerilor din rindul naționalitatilor conlocuitoare li se asigura condiții egale de a se pregati în orice formă de învățămînt și de a fi repartizați în orice loc de muncă, în raport de nevoile economiei și vieții sociale, de pregătirea și aptitudinile lor.
În unitățile administrativ-teritoriale locuite și de populație de alta naționalitate decît cea română se organizează, în conformitate cu normele unitare de structura, unități de învățămînt, secții, clase sau grupe cu predarea și în limbile naționalitatilor respective.
La școlile profesionale, școlile de maiștri, cursurile de calificare și învățămîntul agrozootehnic de masa, care funcționează în aceste localități, activitățile didactice se pot desfășura și în limbile naționalitatilor conlocuitoare.
Pentru a participa activ la întreaga viața politica, economică și social-culturală a tarii, tinerilor din rindul naționalitatilor conlocuitoare li se asigura însușirea limbii române. În acest scop, în unitățile de învățămînt primar, gimnazial și liceal, cu predarea în limbile naționalitatilor conlocuitoare, se studiază limba română, iar unele discipline, prevăzute în planul de învățămînt, se pot preda în limba română.
Părinții sau ținerii aparținînd naționalitatilor conlocuitoare pot opta pentru înscrierea în unitatea de învățămînt cu predarea în limba naționalității respective sau în limba română.
Tinerilor aparținînd naționalitatilor conlocuitoare, care frecventează unități de învățămînt cu predare în limba română, li se asigura, la cerere, în condițiile legii, ca obiect de studiu și limba naționalității lor.
La concursurile de admitere organizate, potrivit legii, candidații din rindul naționalitatilor conlocuitoare au dreptul de a susține probele în limba naționalității lor la disciplinele pe care le-au studiat în această limbă.
Pentru desfășurarea învățămîntului în limbile naționalitatilor conlocuitoare, Ministerul Educației și Învățămîntului asigura pregătirea și perfecționarea personalului didactic, precum și manualele și alte materiale didactice necesare.
În unitățile de învățămînt cu predare în limbile naționalitatilor conlocuitoare, la disciplinele care se predau în limba română, se asigura și manuale în limba naționalității respective.
Capitolul 4 — Bazele generale ale educației și învățămîntului ↑ Cuprins
Secțiunea 1 — Pregătirea profesională, științifică și culturală
Întreaga activitate desfășurată în învățămîntul de toate gradele pentru formarea tineretului pentru munca și viața, pregătirea profesională, științifică și culturală, de studiere și însușire a științei și culturii înaintate trebuie să se bazeze pe conceptia științifică, revolutionara a materialismului dialectic și istoric.
Învățămîntul are obligația să asigure studierea și stăpînirea temeinica de către elevi și studenți a limbii române, cunoașterea literaturii, istoriei și geografiei patriei, cultivarea dragostei pentru tradițiile înaintate ale culturii poporului, lărgirea orizontului de cultura generală.
De asemenea, trebuie să asigure cunoașterea istoriei și geografiei universale, a tot ceea ce este mai valoros în cultura și civilizatia omenirii.
La baza întregii activități de pregătire a tineretului, în toate formele de învățămînt, trebuie să stea cunoașterea stiintelor fundamentale ale naturii, a stiintelor tehnice și agricole, inarmarea elevilor și studenților cu cele mai noi cuceriri ale revoluției tehnico-științifice contemporane.
În acest scop, învățămîntul trebuie să asigure:
a) însușirea de către elevi și studenți a cunoștințelor de baza în domeniul matematicii, fizicii, chimiei și biologiei;
b) cunoștințe corespunzătoare, în domeniul electronicii și electrotehnicii, al mecanicii, mecanicii fine, energeticii și noilor surse de energie, geologiei, mașinilor, aparatelor și instalațiilor de înaltă performanta, tehnicii și tehnologiilor moderne din diferite domenii de activitate;
c) cunoștințe corespunzătoare în domeniul stiintelor agricole, botanicii, zoologiei, geneticii și științei solului, tehnicilor și tehnologiilor agricole înaintate;
d) educarea științifică și tehnica a tineretului, crearea deprinderilor și obisnuintei de a lucra în activitatea productiva, dezvoltarea spiritului creator, a pasiunii pentru nou, pentru a se putea integra rapid, după terminarea studiilor în activitatea de producție, de cercetare științifică și tehnologică, pentru a folosi în cele mai bune condiții tehnica moderna din inzestrarea economiei naționale și a contribui la dezvoltarea științei, tehnicii și tehnologiei românești.
Învățămîntul de toate gradele trebuie să inarmeze elevii și studenții cu cunoștințe temeinice în domeniul stiintelor economice, al conducerii și organizării științifice a producției și a muncii, în vederea participării active la realizarea sarcinilor economice, la sporirea continua a eficientei în toate sectoarele de activitate, la întreaga opera de dezvoltare economică și socială a tarii, de conducere a societății socialiste.
Secțiunea 3 — Activitatea politico-educativă și studiul stiintelor sociale în învățămînt
Învățămîntul de toate gradele are îndatorirea de a asigura, odată cu pregătirea temeinica, profesională, științifică și culturală a tuturor tinerilor, educarea lor comunista, revolutionara, formarea acestora ca oameni noi, multilateral dezvoltati, constructori constienti și devotati ai socialismului și comunismului.
Fiecare unitate de învățămînt trebuie să fie un puternic centru de educație socialistă și comunista a copiilor și tinerilor.
Prin întregul sau conținut, procesul de învățămînt trebuie să contribuie la educarea elevilor și studenților în spiritul conceptiei revoluționare a clasei muncitoare, la formarea în rindurile acestora a unei gindiri științifice, creatoare, a capacității de a acționa în concordanta cu cerințele dezvoltării economiei, științei și culturii, ale progresului social, de a manifesta o atitudine intransigenta față de tot ceea ce este invechit și retrograd.
Toți ținerii, indiferent de specializarea pe care și-o aleg și de domeniul în care vor lucra, trebuie să posede temeinice cunoștințe sociale și politice pentru a putea participa activ la edificarea noii societăți, la conducerea întregii vieți economice și sociale.
În acest scop, în întregul învățămînt, odată cu disciplinele științifice fundamentale, de cultura generală și de specialitate, se studiază discipline istorice, economice, filozofice și social-politice.
Predarea stiintelor sociale se realizează pe baza Programului Partidului Comunist Roman, a ideologiei și politicii sale, a materialismului dialectic și istoric și a principiilor socialismului științific, a celor mai noi realizari ale practicii revoluționare și cunoașterii umane.
Studiul stiintelor sociale are menirea să asigure însușirea de către tinerele generații a ideologiei și politicii partidului, să contribuie la cultivarea în rindurile acestora a trasaturilor conștiinței socialiste, a idealurilor și convingerilor comuniste, la formarea lor ca militanti activi pentru progresul și prosperitatea patriei, pentru triumful idealurilor de pace, libertate și dreptate socială în lume.
Predarea stiintelor sociale trebuie să asigure cunoașterea de către elevi și studenți a trecutului de lupta al partidului și poporului nostru, a perspectivelor de dezvoltare a României, însușirea unor temeinice cunoștințe economice, social-politice și filozofice, înțelegerea legilor obiective ale dezvoltării sociale, a proceselor și fenomenelor care au loc în natura și societate.
Științele sociale trebuie să contribuie la formarea și dezvoltarea spiritului combativ al elevilor și studenților față de ideile și teoriile nestiintifice, mistice, față de orice influente străine conceptiei comuniste despre lume și viața.
Cadrele didactice din domeniul stiintelor sociale au datoria să-și ridice necontenit nivelul de pregătire politico-ideologica, să asigure predarea acestor discipline în strinsa legătură cu realitatile social-politice, cu preocuparile partidului și statului nostru, cu problemele vieții internaționale și evoluția societății contemporane; ele au datoria sa participe la activitatea practica, social-politica, la propagarea ideologiei și politicii partidului în rindul maselor de oameni ai muncii.
Educarea comunista a tineretului reprezintă o îndatorire socială și etica fundamentală a întregului personal didactic.
Toate cadrele didactice, indiferent de disciplina pe care o predau, răspund de educarea și pregătirea multilaterala a elevilor și studenților, de imprimarea în rindurile acestora a spiritului de ordine și disciplina, a cinstei și corectitudinii, a respectului față de legile tarii și normele socialiste de conviețuire, a atitudinii înaintate, responsabile față de muncă, de îndatoririle școlare și obștești.
În învățămîntul de toate gradele, cadrele didactice au obligația să asigure îndrumarea nemijlocită a elevilor și studenților, sa participe activ, împreună cu aceștia, la întreaga desfășurare a procesului de învățămînt, producție și cercetare, precum și la activitățile politico-ideologice și cultural-educative.
Pentru organizarea și coordonarea activității de instruire și educare a elevilor, în învățămîntul gimnazial, liceal și profesional, fiecare clasa are un diriginte, desemnat de consiliul de conducere al unității școlare din rindul cadrelor didactice cu înaltă competența și bogata experienta, care se bucura de prestigiu și autoritate în școala și în afară ei.
În munca de educare a elevilor și studenților un rol important îndeplinesc organizațiile de copii și tineret, care sînt chemate sa cultive împreună cu școala și familia, răspunderea copiilor și tinerilor față de învățătura, de pregătirea pentru munca și viața, sa organizeze activitatea politico-ideologica, cultural-artistică, sportiva, folosirea utila a timpului liber.
Pentru asigurarea participării largi a prescolarilor, elevilor și studenților la activitatea cultural-artistică și dezvoltarea capacității de creație a acestora, în unitățile de învățămînt, în casele pionierilor și soimilor patriei, în casele de cultura ale tineretului și studenților se organizează cluburi, cercuri, cenacluri, ansambluri și formații care își desfășoară activitatea în afară programului școlar.
Capitolul 5 — Cercetarea științifică ↑ Cuprins
Secțiunea 1 — Cercetarea științifică în învățămîntul superior
Cercetarea științifică în învățămîntul superior se realizează pe baza planurilor anuale și de perspectiva, parte integrantă a planului național unic de dezvoltare economico-socială.
Întreaga orientare a activității de cercetare științifică din învățămîntul superior trebuie să asigure participarea cadrelor didactice și studenților la rezolvarea problemelor esențiale legate de dezvoltarea economică și socială a tarii, de progresul științei și culturii.
În raport de profilul instituției de învățămînt superior, cadrele didactice și studenții au obligația de a participa la activitatea de cercetare științifică, proiectare tehnologică și de introducere a progresului tehnic, precum și la activitatea de cercetare în celelalte domenii de specialitate.
Personalul didactic desfășoară activitatea de cercetare potrivit sarcinilor stabilite prin normele de muncă.
Studenții participa la activitatea de cercetare împreună cu personalul didactic și de cercetare științifică pe baza sarcinilor stabilite prin planurile de învațămint.
Activitatea de cercetare în domeniul stiintelor tehnice, economice, ale naturii și medicale se desfășoară împreună și în cadrul institutelor centrale și al academiilor de profil, sub conducerea acestora, și face parte integrantă din planurile unitare de cercetare pe ramuri și domenii ale științei.
Activitatea de cercetare în domeniul stiintelor sociale și politice se desfășoară, de regula, în catedrele și unitățile de cercetare din învățămînt, sub conducerea Ministerului Educației și Învățămîntului, în colaborare cu Academia de Științe Sociale și Politice.
Coordonarea unitară a activității de cercetare științifică din învățămînt se face de către Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie și Ministerul Educației și Învățămîntului, împreună cu celelalte ministere și organe centrale, iar pe ramuri și domenii ale științei, de către institutele centrale de cercetare și academiile de științe.
Unitățile de învățămînt superior răspund de buna organizare a participării cadrelor didactice și a studenților la activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, precum și de integrarea laboratoarelor și a bazei materiale proprii în cadrul institutelor centrale de cercetare și al academiilor de profil.
Activitatea de cercetare științifică a cadrelor didactice și studenților se desfășoară pe bază de contracte de cercetare încheiate, potrivit legii, cu unitățile socialiste.
Personalul didactic din învățămîntul superior are obligația și poarta răspunderea pentru antrenarea studenților la rezolvarea sarcinilor de cercetare științifică, pentru îndrumarea și orientarea corespunzătoare a activității cercurilor tehnico-științifice studențești și dezvoltarea la studenți a pasiunii pentru nou, pentru însușirea celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, ale cunoașterii umane.
Secțiunea 2 — Cercetarea științifică în învățămîntul liceal, profesional și de maiștri
Personalul didactic din învățămîntul liceal, profesional și de maiștri participa la activitatea de cercetare în cadrul unităților de cercetare, societăților științifice ale personalului didactic, cercurilor metodico-științifice, precum și în colectivele constituite pe plan local pentru soluționarea unor probleme privind dezvoltarea economico-socială a județelor, precum și a unor probleme tehnice ale unităților economice din industrie, agricultura, construcții și alte ramuri ale economiei din localitățile respective.
Elevii sînt antrenati la activitatea de cercetare în cadrul lucrărilor efectuate în laboratoare și al practicii în producție, precum și prin cercurile tehnico-științifice, concursuri, olimpiade, sesiuni de comunicări și alte manifestări cu caracter cultural-științific.
Îndrumarea unitară a activității de cercetare a cadrelor didactice din învățămîntul liceal, profesional și de maiștri se realizează pe domenii și ramuri ale științei, de către institutele centrale de cercetare și academiile de științe prin societăți tehnico-științifice ale personalului didactic.
Unitățile de învățămînt, personalul didactic, împreună cu organizațiile de tineret, trebuie să cultive în rindurile elevilor spiritul de creație științifică, pasiunea pentru însușirea de către aceștia a metodelor și tehnicilor de cercetare, să asigure participarea lor larga la activitatea cercurilor tehnico-științifice, la olimpiade, la concursurile tehnice, precum și la alte manifestări științifice.
Capitolul 6 — Educația fizica și sportul în învățămînt ↑ Cuprins
În învățămîntul de toate gradele se organizează în mod obligatoriu activitatea de educație fizica și sport.
Educația fizica și sportul contribuie la menținerea și întărirea sănătății, creșterea capacității fizice și intelectuale, dezvoltarea armonioasă fizica și morala a copiilor și tineretului, la formarea în rindul acestora a unor deprinderi sanatoase de muncă și viața.
Activitatea de educație fizica și sport se organizează și se desfășoară pe baza planurilor și programelor de învățămînt elaborate de Ministerul Educației și Învățămîntului împreună cu Consiliul Național pentru Educație Fizica și Sport.
Activitățile de educație fizica și sport se stabilesc în mod diferențiat, pe cicluri de învățămînt, în funcție de vîrsta și de cerințele asigurării dezvoltării, fortificarii și creșterii rezistentei organismului copiilor și tinerilor.
Unitățile de învățămînt sînt obligate sa organizeze activitatea de educație fizica și sport a prescolarilor, elevilor și studenților cu respectarea planurilor și programelor de învățămînt și răspund de eficienta acestei activități.
Unitățile de învățămînt și organizațiile de copii și tineret au obligația să asigure participarea larga a elevilor și studenților la activitatea sportiva de masa.
Pentru elevii și studenții cu aptitudini deosebite pentru sportul de performanță, în unitățile de învățămînt se organizează cercuri sportive școlare și universitare, cluburi sportive interșcolare, pe localități, instituții de învățămînt superior și pe centre universitare.
Ministerul Educației și Învățămîntului în colaborare cu Consiliul Național pentru Educație Fizica și Sport răspund de selecționarea copiilor și tinerilor pentru sportul de performanță, de pregătirea temeinica a acestora în vederea obținerii unor rezultate sportive superioare și organizează participarea lor la concursuri și competitii sportive.
Ministerul Educației și Învățămîntului împreună cu Consiliul Național pentru Educație Fizica și Sport răspund de întregul proces de pregătire și perfecționare a cadrelor pentru activitatea de educație fizica și sport.
Capitolul 7 — Personalul didactic ↑ Cuprins
Activitatea instructiv-educativă în unitățile de învățămînt se realizează de personalul didactic.
Personalul didactic este format din:
a) educatoare - în învățămîntul preșcolar;
b) învățători - în învățămîntul primar;
c) profesori - în învățămîntul gimnazial și liceal;
d) profesori - în învățămîntul profesional și de maiștri;
e) asistenți, lectori (șefi de lucrări), conferențiari și profesori universitari - în învățămîntul superior.
Funcțiile didactice se ocupa în învățămîntul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și de maiștri prin repartizare sau concurs, iar în învățămîntul superior, prin concurs.
Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au un caracter deschis. La aceste concursuri se poate prezenta orice persoană care are o temeinica pregătire profesională, politico-ideologica, aptitudini pedagogice, militează pentru traducerea în viața a politicii partidului și statului, a principiilor eticii și echității socialiste, îndeplinește condițiile de studii și vechime, prevăzute în Statutul personalului didactic.
Persoanele care se prezintă la concurs pentru ocuparea funcțiilor didactice trebuie să îndeplinească următoarele condiții de studii:
a) pentru educatoare - absolvirea, cu examen de bacalaureat, a liceului pedagogic;
b) pentru invatator - absolvirea, cu examen de bacalaureat, a liceului pedagogic;
c) pentru profesor în învățămîntul gimnazial - absolvirea, cu examen de diploma, a institutului pedagogic sau a altei instituții de învățămînt superior;
d) pentru profesor în învățămîntul liceal - absolvirea, cu examen de diploma, a unei instituții de învățămînt superior cu durata de cel puțin 4 ani;
e) pentru profesor în învățămîntul profesional - absolvirea, cu examen de diploma, a unei instituții de învățămînt superior cu durata de cel puțin 4 ani sau a învățămîntului de subingineri;
f) pentru profesor în învățămîntul de maiștri - absolvirea, cu examen de diploma, a unei instituții de învățămînt superior cu durata de cel puțin 4 ani;
g) pentru asistent universitar, lector (șef de lucrări), conferențiar și profesor universitar - absolvirea, cu examen de diploma, a unei instituții de învățămînt superior cu durata de cel puțin 4 ani;
Pentru ocuparea funcțiilor de conferențiar și profesor universitar este necesar și titlul științific de doctor. Specialiștii cu înaltă pregătire și bogata experienta în activitatea productiva, economică și socială pot participa la concurs, în condițiile prevăzute de lege, și dacă nu au titlul științific de doctor.
Concursul pentru ocuparea posturilor în învățămîntul de toate gradele se organizează și se desfășoară potrivit Statutului personalului didactic.
În vederea asigurării unei legături permanente între învățămînt, producție și cercetare, cadrele didactice care predau discipline tehnice și tehnologice în învățămîntul liceal, profesional, de maiștri, precum și personalul didactic din învățămîntul superior, au obligația sa lucreze periodic în producție, cercetare și proiectare sau în alte unități socialiste de profil.
Perioadele și condițiile trecerii personalului didactic în producție, cercetare și proiectare, ca și a personalului din aceste domenii de învățămînt, se stabilesc prin Statutul personalului didactic.
În vederea îmbunătățirii metodelor de predare și a întregului proces instructiv-educativ, pentru cadrele didactice din învățămîntul de toate gradele se organizează, în condițiile prevăzute de lege, seminarii pedagogice, cursuri de perfecționare și alte forme de pregătire pedagogica.
Personalul didactic beneficiază, în principal, de următoarele drepturi:
a) sa ocupe, în condițiile legii, potrivit pregătirii profesionale și specialitatii sale, funcții didactice și să fie retribuit în conformitate cu principiul socialist de repartiție după cantitatea și calitatea muncii depuse;
b) sa beneficieze de toate condițiile prevăzute de lege pentru perfecționarea pregătirii profesionale;
c) să fie promovat în munca potrivit pregătirii, experienței și rezultatelor obținute, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic;
d) sa participe la dezbaterea și soluționarea problemelor privind dezvoltarea și perfecționarea activității în învățămînt, la elaborarea manualelor și altor materiale didactice;
e) sa folosească pentru pregătirea și desfășurarea activității didactice și științifice materialele, utilajele și întreaga baza materială a unităților de învățămînt;
f) sa participe la conducerea, organizarea și controlul activității unității, să fie ales sau numit în organele de conducere ale instituției de învățămînt, în funcții didactice de conducere sau de îndrumare și control al învățămîntului;
g) sa publice lucrări de specialitate și sa valorifice rezultatele activității de cercetare științifică și creație literar-artistică;
h) sa beneficieze de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru personalul muncitor și de Statutul personalului didactic.
Personalul didactic are următoarele îndatoriri principale:
a) să-și ridice necontenit nivelul de pregătire profesională și politico-ideologica, să-și însușească realizarile noi în domeniul sau de specialitate și al pedagogiei;
b) să fie model de ținuta și comportare în întreaga activitate, atît în instituția de învățămînt, cît și în societate și familie;
c) să asigure un înalt nivel de pregătire profesională, politica și culturală elevilor și studenților, în strinsa legătură cu practica, cu progresele științei și tehnicii, sa sprijine elevii și studenții care au greutăți la învățătura pe întreg parcursul anului școlar, precum și în perioada premergătoare examenelor de corigenta sau restanta;
d) sa educe elevii și studenții în spiritul răspunderii față de muncă și învățătura, al respectului față de normele vieții școlare și universitare, față de legile tarii și îndatoririle cetățenești, al dragostei și devotamentului față de patrie, partid și popor, al inaltelor idealuri ale socialismului și comunismului;
e) sa acționeze pentru a imprima în constiinta și conduita tinerilor spiritul de ordine și disciplina, de răspundere socială pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin în școala, munca și viața;
f) sa sprijine acțiunile educative, politico-ideologice, cultural-artistice și sportive ale organizațiilor de copii și tineret;
g) să contribuie prin activitatea de creație științifică, tehnica și artistică la progresul economiei, științei și culturii naționale;
h) sa participe la activitățile social-obștești, cultural-educative și de raspindire a cunoștințelor științifice, la întreaga munca ce se desfășoară pentru ridicarea nivelului de constiinta și cultura a maselor.
Personalul didactic are obligația sa participe la toate activitățile didactice și sa realizeze integral sarcinile prevăzute în programul de învățămînt.
În timpul procesului de învățămînt, al exercitării atribuțiilor didactice, de producție și de cercetare sau al participării la acțiuni care se desfășoară în mod organizat cu elevii și studenții, cadrele didactice nu pot fi scoase pentru îndeplinirea altor activități.
De asemenea, pentru îndeplinirea integrală a obligațiilor ce le revin, cadrele didactice care au sarcini prevăzute în programul de învățămînt nu pot fi trimise în timpul anului școlar sa desfășoare activități didactice sau de cercetare în străinătate.
Pentru asigurarea respectării stricte a normelor eticii și echității socialiste, ale disciplinei școlare și universitare de către întregul personal didactic, pe lîngă inspectoratele școlare județene și al municipiului București, precum și pe lîngă consiliile rectorilor sau instituțiile de învățămînt superior funcționează colegii de disciplina. La Ministerul Educației și Învățămîntului funcționează Colegiul central de disciplina al personalului didactic din învățămînt.
Colegiile de disciplina analizează abaterile săvîrșite de cadrele didactice în instituțiile de învățămînt și în afară acestora, care afectează prestigiul profesiei de educator și aplica sancțiunile prevăzute de lege.
Normele privind disciplina personalului didactic, organizarea și funcționarea colegiilor de disciplina, precum și cele referitoare la încadrarea, promovarea și perfecționarea cadrelor didactice, se stabilesc prin Statutul personalului didactic, aprobat prin decret al Consiliului de Stat.
Capitolul 8 — Drepturile și îndatoririle elevilor și studenților ↑ Cuprins
Elevii și studenții au următoarele drepturi:
a) să urmeze, în mod gratuit, fără plata vreunei taxe școlare, orice formă de învățămînt, potrivit cu nevoile dezvoltării economice și sociale a tarii și cu aptitudinile lor.
Elevii din învățămîntul primar, gimnazial, liceal și profesional beneficiază, în mod gratuit, și de manualele școlare;
b) sa folosească baza didactico-materială existenta în instituțiile de învățămînt;
c) sa beneficieze, potrivit legii, de burse, cazare în internate și cămine, masa la cantine și alte forme de sprijin material, de asistența medicală gratuita, precum și de odihnă în unitățile organizate în acest scop;
d) sa beneficieze de formele de stimulare prevăzute de lege pentru activitatea practica-productiva și de cercetare desfășurată, precum și pentru rezultatele deosebite obținute la învățătura;
e) sa participe la activitatea cercurilor științifice, tehnice și artistice, a cenaclurilor literare, ansamblurilor artistice, asociațiilor și cluburilor sportive, la editarea revistelor școlare și universitare, la concursuri, expoziții și alte activități tehnice, cultural-artistice și sportive;
f) sa participe la conducerea unității de învățămînt, în cadrul organelor de conducere colectivă;
g) să fie repartizați în munca, la absolvire, potrivit legii.
Elevii și studenții de la învățămîntul seral și studenții de la învățămîntul fără frecventa beneficiază de drepturile prevăzute la articolul precedent, lit. a) alin. 1, lit. b) și e), precum și de programarea în schimburi de lucru care să le permită frecventarea cursurilor și de concediu anual de studii, în condițiile prevăzute de lege, pentru pregătirea și susținerea examenelor.
Elevii și studenții sînt obligați:
a) sa invete temeinic și sa munceasca cu pasiune pentru a-și însuși cele mai noi cuceriri ale științei, tehnicii și culturii, ale cunoașterii umane, sa manifeste interes pentru tot ce este nou și înaintat, să-și lărgească necontenit orizontul cultural-științific, să se pregătească cu înaltă responsabilitate pentru munca și viața, pentru a se încadra în producție, în activitatea economică și socială;
b) să-și însușească ideologia și politica partidului, conceptia sa despre lume și viața, sa cunoască istoria și trecutul de lupta al poporului, al clasei muncitoare și al partidului, sa acționeze în spiritul unității și prieteniei fratesti a tinerilor, a tuturor oamenilor muncii din patria noastră, fără deosebire de naționalitate, să se formeze ca oameni inaintati, militanti activi pentru înfăptuirea Programului de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate și inaintare a României spre comunism;
c) să fie devotati patriei, partidului și poporului, gata oricînd sa apere, cu orice sacrificii, cuceririle revoluționare, independenta și suveranitatea tarii, sa lupte pentru triumful cauzei socialismului, progresului și păcii în lume;
d) sa participe la activitățile practice, de producție, cercetare și proiectare, să-și însușească, în cele mai bune condiții, meseria sau profesia pentru care se pregătesc, să-și formeze temeinice deprinderi de muncă pentru a contribui activ la dezvoltarea economică și socială a tarii;
e) să respecte Constituția și legile tarii, principiile eticii și echității socialiste, să-și formeze înalte trasaturi moral-cetățenești, să se comporte în toate împrejurările corespunzător normelor socialiste de conviețuire în societate;
f) sa frecventeze cu regularitate cursurile, sa participe la toate activitățile stabilite prin planul de învățămînt; să respecte regulamentele școlare și universitare, ordinea și disciplina, să aibă o ținuta și o comportare corespunzătoare în unitatea de învățămînt și în afară ei;
g) sa păstreze și sa folosească cu grija baza materială a unității de învățămînt, precum și a unităților în care efectuează practica productiva ori activitatea de cercetare și proiectare;
h) să respecte normele de organizare și funcționare a internatelor, căminelor și cantinelor și sa participe la activitățile de autogospodarire a lor;
i) să se prezinte și sa munceasca, după absolvire, la locul de muncă în care au fost repartizați.
Capitolul 9 — Conducerea unităților de învățămînt ↑ Cuprins
Conducerea unităților de învățămînt se realizează, potrivit legii, pe baza principiului muncii și conducerii colective.
Organele de conducere colectivă ale unităților de învățămînt sînt:
a) consiliul de conducere - la școli, licee, școli profesionale și de maiștri; pentru grădinițele de copii consiliul de conducere este comun cu cel al școlilor împreună cu care funcționează;
b) consiliul profesoral - la facultăți și senatul - la instituțiile de învățămînt superior;
c) consiliul științific - la unitățile de cercetare din cadrul instituțiilor de învățămînt superior, organizat potrivit legii.
Consiliul de conducere al școlii, liceului, școlii profesionale și de maiștri este alcătuit din director și directori adjuncți, reprezentanți ai personalului didactic, aleși de adunarea generală a personalului didactic, reprezentanți ai organizației Partidului Comunist Roman, organizațiilor de sindicat, de copii și tineret, desemnați de către acestea, activisti de partid și de stat, reprezentanți ai consiliilor populare, ai comitetelor cetățenești de părinți, precum și specialiști și muncitori din unitățile de producție, cercetare și proiectare.
Consiliul profesoral al facultății și senatul instituției de învățămînt superior sînt alcătuite, după caz, din decan și prodecani, rector și prorectori, secretar științific, reprezentanți ai personalului didactic, aleși de adunarea generală a personalului didactic, iar pentru senate, de către consiliile profesorale ale facultăților, secretarul organizației Partidului Comunist Roman, reprezentanți ai organizațiilor de sindicat și tineret, desemnați de către acestea, precum și activisti de partid și de stat, reprezentanți ai ministerelor și altor organe centrale, consiliilor populare, personalități ale vieții economice, științifice și culturale, specialiști și muncitori din unitățile de producție, cercetare și proiectare.
Din consiliile de conducere ale unităților de învățămînt, consiliile profesorale ale facultăților și senatele instituțiilor de învățămînt superior, din Consiliul Superior al Educației și Învățămîntului, consiliile județene ale educației și învățămîntului, precum și din celelalte organe de îndrumare și control al învățămîntului fac parte, în mod corespunzător, și cadre didactice din rindul naționalitatilor conlocuitoare.
Numărul membrilor organelor de conducere colectivă este de 3-15 la unitățile care au mai puțin de 50 posturi didactice; 21-29 la unitățile cu 50-100 posturi didactice; 31-41 la unitățile cu 101-500 posturi didactice; 53-55 la unitățile cu 501-1000 posturi didactice; 61-63 la unitățile cu 1001-1300 posturi didactice; 89-91 la unitățile cu peste 1300 posturi didactice.
Din totalul membrilor acestor organe, 2/3 vor fi cadre didactice și, în raport de unitatea de învățămînt, 6-10 la suta elevi și 12-15 la suta studenți.
Președintele consiliului de conducere al școlii, liceului, școlii profesionale și școlii de maiștri este directorul unității de învățămînt.
Președintele consiliului profesoral al facultății este decanul acesteia.
Președintele senatului instituției de învățămînt superior este o personalitate a vieții politice, științifice, economice sau culturale, desemnată în condițiile prevăzute de lege.
Consiliul de conducere al școlii, liceului, școlii profesionale și școlii de maiștri are următoarele atribuții principale:
a) organizează, îndrumă și controlează întregul proces instructiv-educativ și răspunde de conținutul și rezultatele activității de instruire și educație, în conformitate cu dispozițiile legale;
b) dezbate principalele probleme ale activității instructiv-educative și stabilește măsuri pentru perfecționarea acesteia;
c) aproba programul activităților politico-ideologice, cultural-educative și sportive;
d) face propuneri pentru numirea directorilor și directorilor adjuncți;
e) asigura participarea cadrelor didactice la activitățile de perfecționare a pregătirii profesionale și contribuie la generalizarea experienței pozitive din activitatea personalului didactic, la îmbunătățirea metodelor de predare și a practicii productive a elevilor.
În realizarea atribuțiilor sale, consiliul de conducere colaborează cu comitetul cetatenesc de părinți.
Consiliul profesoral al facultății are următoarele atribuții principale:
a) organizează, îndrumă și controlează desfășurarea procesului instructiv-educativ și activitatea de cercetare științifică;
b) participa la elaborarea planurilor și programelor de învățămînt și face propuneri pentru îmbunătățirea acestora;
c) organizează, asigura și îndrumă realizarea integrării învățămîntului cu producția și cercetarea științifică, aproba planul anual de producție, cercetare, proiectare și servicii;
d) avizează statele de funcțiuni ale personalului didactic întocmite de catedre;
e) aproba planurile anuale ale unităților de producție, cercetare, proiectare și servicii;
f) stabilește planul comun al activităților politico-ideologice, cultural-educative și sportive;
g) face propuneri pentru numirea decanului, prodecanilor și secretarului științific, precum și de cadre didactice pentru senat;
h) aproba organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice;
i) organizează activitatea de perfecționare a pregătirii personalului didactic;
j) acorda titlul științific de doctor.
Senatul instituției de învățămînt superior îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) îndrumă și controlează desfășurarea procesului instructiv-educativ;
b) avizează planurile și programele de învățămînt elaborate de facultăți;
c) aproba planul anual de producție, cercetare, proiectare și servicii al instituției de învățămînt superior, urmărește și îndrumă realizarea integrării învățămîntului cu producția și cercetarea științifică;
d) îndrumă activitatea de cercetare științifică;
e) aproba planul de activități politico-ideologice, cultural-educative și sportive, al instituției de învățămînt superior;
f) confirma componenta consiliilor profesorale ale facultăților și a consiliilor științifice ale unităților de cercetare;
g) face propuneri pentru numiri în funcțiile de rector, prorectori și secretar științific, precum și pentru structura catedrelor și numirea sefilor de catedra;
h) hotărăște asupra rezultatelor concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și le înaintează spre confirmare Ministerului Educației și Învățămîntului;
i) avizează statele de funcțiuni, în vederea aprobării lor de către Ministerul Educației și Învățămîntului;
j) aproba planul de perfecționare a personalului didactic al instituției de învățămînt superior;
k) hotărăște, în condițiile legii, asupra conferirii titlului de "doctor honoris causa";
l) adopta bugetul de venituri și cheltuieli al instituției de învățămînt superior și urmărește executarea lui;
m) stabilește măsuri cu privire la îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă și de trai ale studenților și personalului muncitor al instituției de învățămînt superior.
Conducerea colectivă a activității operative a instituțiilor de învățămînt se exercită de către birourile executive ale organelor de conducere colectivă.
Din birourile executive fac parte, după caz, directorul și directorii adjuncți, rectorul, prorectorii, decanii, prodecanii și secretarii științifici, secretarul organizației Partidului Comunist Roman, președintele Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comunisti sau al Asociației Studenților Comunisti, secretarul organizației Uniunii Tineretului Comunist, comandantul instructor al unității de pionieri, reprezentantul sindicatului.
Președintele biroului executiv este directorul, decanul sau rectorul unității de învățămînt respective.
Birourile executive ale consiliilor de conducere, consiliilor profesorale și senatelor unităților de învățămînt asigura aducerea la îndeplinire a hotărîrilor acestor organe.
Birourile executive răspund de organizarea și buna desfășurare a procesului instructiv-educativ, de gospodărirea și folosirea tuturor mijloacelor financiare și materiale ale unităților de învățămînt, de respectarea prevederilor legale în adoptarea hotărîrilor și în întreaga activitate a instituțiilor de învățămînt.
Conducerea curenta a activității unităților de învățămînt și aducerea la îndeplinire a hotărîrilor organelor de conducere ale acestora și a sarcinilor stabilite de organul căruia îi este subordonata instituția de învățămînt se realizează de;
a) director - la grădinițe de copii, școli, licee, școli profesionale și de maiștri;
b) rector - la instituțiile de învățămînt superior, decan - la facultăți și șef de catedra - la catedra.
În activitatea lor, aceștia sînt ajutați de directori adjuncți, prorectori ori prodecani, potrivit legii.
Organele de conducere colectivă din unitățile de învățămînt se aleg pe o perioadă de 4 ani.
Directorii și directorii adjuncți se numesc, potrivit legii, de regula, nu mai mult de doua ori consecutiv, iar rectorii, prorectorii, decanii, prodecanii, șefii de catedra, de cel mult două ori consecutiv.
Componenta organelor de conducere colectivă ale școlilor, liceelor, școlilor profesionale și școlilor de maiștri se aproba de către consiliile populare comunale, orășenești, municipale, ori ale sectoarelor municipiului București, în raza cărora își desfășoară activitatea, ale facultăților de către senate, iar a senatelor de către Ministerul Educației și Învățămîntului.
Consiliile de conducere, consiliile profesorale și senatele se întrunesc o dată pe trimestru și ori de cîte ori este nevoie, din inițiativa președintelui, rectorului, decanului, directorului sau la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor acestora.
Birourile executive se întrunesc o dată pe luna și, la cererea președintelui, ori de cîte ori este nevoie.
Organele de conducere colectivă adopta hotărîri cu majoritatea membrilor ce le compun.
Organele de conducere colectivă ale unităților de învățămînt în întregul lor și fiecare membru în parte răspund în fața organelor centrale și locale cărora le sînt subordonate unitățile respective; fiecare membru răspunde în fața organului de conducere colectivă din care face parte și a președintelui acestuia, pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate.
Unitățile de învățămînt sînt subordonate Ministerului Educației și Învățămîntului și altor organe centrale sau locale, după cum urmează:
a) grădinițele și școlile funcționează în dubla subordonare, față de Ministerul Educației și Învățămîntului și consiliile populare din unitatea administrativ-teritorială în care își desfășoară activitatea;
b) liceele funcționează în dubla subordonare față de Ministerul Educației și Învățămîntului și față de ministerele și celelalte organe centrale de profil.
Liceele sînt subordonate, de asemenea, consiliilor populare județene sau al municipiului București;
c) școlile profesionale și școlile de maiștri sînt subordonate întreprinderilor sau altor unități socialiste pe lîngă care funcționează, ministerelor, celorlalte organe centrale sau locale care le organizează și Ministerului Educației și Învățămîntului;
d) instituțiile de învățămînt superior, facultățile, secțiile ori specializările din cadrul acestora funcționează în dubla subordonare față de Ministerul Educației și Învățămîntului și față de ministerele și celelalte organe centrale de profil.
Capitolul 10 — Îndrumarea, controlul și coordonarea învățămîntului ↑ Cuprins
Congresul educației și învățămîntului analizează și dezbate modul de infaptuire a hotărîrilor de partid și de stat în domeniul învățămîntului, al formării cadrelor și educării comuniste, revoluționare a tineretului, problemele fundamentale ale dezvoltării și perfecționării învățămîntului de toate gradele în concordanta cu cerințele dezvoltării economice și sociale a tarii, planurile de învățămînt și asigurarea pregătirii și perfecționării cadrelor didactice, a manualelor și bazei materiale necesare îmbunătățirii necontenite a procesului instructiv-educativ, creșterii rolului școlii în viața socială, în instruirea și educarea tinerelor generații ale patriei.
Congresul educației și învățămîntului se organizează o dată la 5 ani.
Planurile de învățămînt pentru învățămîntul de toate gradele se elaborează cu participarea larga a cadrelor didactice din învățămîntul superior, liceal și din celelalte forme de învățămînt, a specialiștilor din producție, cercetare, proiectare și din alte sectoare ale activității sociale și se supun dezbaterii și aprobării Congresului educației și învățămîntului.
Planurile de învățămînt adoptate de congres vor fi valabile cel puțin pe durata unui ciclu de învățămînt, iar modificarea acestora se va putea face cu cel puțin 1 an înainte de aplicarea lor.
Pentru îndrumarea, controlul și coordonarea învățămîntului de toate gradele se organizează Consiliul Superior al Educației și Învățămîntului.
Consiliul Superior al Educației și Învățămîntului răspunde de înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul învățămîntului, controlează și îndrumă activitatea Ministerului Educației și Învățămîntului și a celorlalte ministere și organe centrale și locale, face propuneri conducerii partidului și statului pentru îmbunătățirea continua a activității în învățămînt.
În acest scop, Consiliul Superior al Educației și Învățămîntului îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) elaborează programe privind perfecționarea organizării învățămîntului, îmbunătățirea conținutului și creșterea eficientei procesului instructiv-educativ în toate unitățile de învățămînt;
b) analizează și ia măsuri pentru integrarea învățămîntului cu producția și cercetarea științifică, pentru legarea strinsa a întregului proces de învățămînt cu activitatea practica, economică și socială;
c) studiază și dezbate, diferențiat, pe forme de învățămînt - preșcolar, primar și gimnazial, liceal, profesional, de maiștri și superior - modul în care se desfășoară procesul instructiv-educativ și ia măsuri pentru respectarea stricta a hotărîrilor partidului și legilor tarii în întreg sistemul de învățămînt;
d) analizează activitatea politico-ideologica și cultural-educativă desfășurată în unitățile de învățămînt și adopta măsuri pentru perfecționarea continua a acestei activități, elaborează și supune spre aprobare programe privind activitatea politico-educativă și predarea stiintelor sociale;
e) dezbate modul în care se desfășoară activitatea de cercetare științifică în învățămînt și ia măsuri pentru creșterea contribuției acesteia la rezolvarea problemelor dezvoltării economice și sociale a tarii;
f) analizează activitatea desfășurată pentru pregătirea și perfecționarea personalului didactic și propune măsuri pentru utilizarea și repartizarea rațională a acestuia pe întreg teritoriul tarii;
g) dezbate proiectele de acte normative care interesează domeniul sau de activitate și face propuneri pentru perfecționarea legislației învățămîntului;
h) controlează modul în care Ministerul Educației și Învățămîntului, celelalte ministere și organe centrale, precum și consiliile populare județene și al municipiului București asigura aducerea la îndeplinire a hotărîrilor de partid și de stat în domeniul învățămîntului.
Consiliul Superior al Educației și Învățămîntului este alcătuit din cadre didactice, cercetători științifici, cadre cu funcții de conducere din unitățile de învățămînt și de la inspectoratele școlare, reprezentanți ai organelor centrale de partid, ai organizațiilor de copii, de tineret, de sindicat și femei, al Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie, academiilor de științe și institutelor centrale de cercetare științifică, ai ministerelor și celorlalte organe centrale care au atribuții în domeniul învățămîntului, ai Consiliului pe țara al comitetelor cetățenești de părinți și ai consiliilor oamenilor muncii aparținînd naționalitatilor conlocuitoare, muncitori și alți oameni ai muncii din unitățile socialiste.
Președintele Consiliului Superior al Educației și Învățămîntului este un activist de partid și de stat.
Conducerea operativă a Consiliului Superior al Educației și Învățămîntului se asigura de către biroul executiv, alcătuit din ministrul educației și învățămîntului, ca președinte, vicepreședinți și membri.
Componenta Consiliului Superior al Educației și Învățămîntului se aproba prin decret prezidential.
În cadrul Consiliului Superior al Educației și Învățămîntului funcționează, ca organe de specialitate:
a) consiliul pentru învățămîntul preșcolar, primar și gimnazial;
b) consiliul pentru învățămîntul liceal, profesional și de maiștri;
c) consiliul pentru învățămîntul superior;
d) consiliul pentru munca politico-educativă și predarea stiintelor sociale în învățămînt.
Organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Educației și Învățămîntului se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.
Ministerul Educației și Învățămîntului poarta întreaga răspundere pentru buna organizare a activității în domeniul învățămîntului, pentru controlul și îndrumarea de specialitate a tuturor unităților de învățămînt, pentru respectarea și aplicarea prevederilor prezentei legi.
În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației și Învățămîntului colaborează cu consiliile populare județene și al municipiului București, cu ministerele și celelalte organe centrale care au în dubla subordonare unități de învățămînt.
Ministerul Educației și Învățămîntului are următoarele atribuții principale:
a) răspunde de conținutul, organizarea și desfășurarea procesului instructiv-educativ în toate unitățile de învățămînt;
b) conduce, îndrumă și controlează activitatea didactica, metodica, educativă și științifică a unităților de învățămînt;
c) îndrumă și controlează, împreună cu organizațiile de copii și tineret, activitatea politico-ideologica, cultural-artistică și sportiva desfășurată în unitățile de învățămînt;
d) elaborează, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, proiectele planurilor de școlarizare, ale rețelei și profilurilor unităților de învățămînt;
e) elaborează și, după caz, aproba, potrivit legii, planurile de învățămînt și programele școlare;
f) organizează activitatea de cercetare științifică pedagogica;
g) asigura, împreună cu celelalte organe centrale interesate, elaborarea și îmbunătățirea continua a manualelor, stabilește planul de editare a acestora, conduce și îndrumă presa pedagogica, activitatea de informare și documentare din învățămînt;
h) asigura elaborarea și aplicarea unitară, potrivit legii, a sistemului de pregătire și perfecționare a personalului didactic, de cercetare științifică, de conducere, îndrumare și control din întregul învățămînt și alte unități subordonate;
i) asigura cadrele didactice necesare pentru toate unitățile de învățămînt, numește, transfera personalul didactic și acorda gradele didactice potrivit legii;
j) organizează, prin instituțiile de învățămînt superior, învățămîntul postuniversitar și doctoratul și confirma titlurile științifice;
k) îndrumă, organizează și controlează, împreună cu Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, academiile de științe și institutele centrale de cercetare, ministerele și celelalte organe centrale interesate, activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică din unitățile de învățămînt și de cercetare subordonate Ministerului Educației și Învățămîntului;
l) îndrumă și coordonează activitatea de perfecționare a pregătirii profesionale a personalului muncitor din unitățile socialiste, potrivit legii;
m) asigura aplicarea prevederilor legale privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin material elevilor și studenților;
n) organizează repartizarea nominală a absolvenților învățămîntului superior și urmărește asigurarea locurilor de muncă, potrivit legii, absolvenților învățămîntului obligatoriu de 10 ani și ai învățămîntului liceal care nu continua studiile în forme superioare, precum și absolvenților învățămîntului profesional;
o) aproba planurile și programele de învățămînt la disciplinele de cultura generală, sociale și de educație cetateneasca predate în școlile pentru pregătirea personalului de cult și controlează desfășurarea procesului de învățămînt;
p) organizează schimburi sau alte acțiuni în probleme de învățămînt și de colaborare științifică, pe baza sarcinilor ce-i revin din acorduri cultural-științifice sau alte înțelegeri internaționale.
Ministerele și celelalte organe centrale au, în domeniul învățămîntului, următoarele atribuții principale:
a) elaborează, împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului, propuneri privind planurile anuale de școlarizare și de dezvoltare a rețelei școlare din profilul lor de activitate;
b) răspund, împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului, de îndrumarea și controlul procesului de învățămînt, inclusiv a practicii în producție, pentru liceele și instituțiile de învățămînt superior care funcționează în dubla subordonare;
c) elaborează, împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului, planurile de învățămînt și programele la disciplinele de specialitate, din profilul lor de activitate, pentru unitățile de învățămînt pe care le au în dubla subordonare;
d) elaborează, în condițiile prevăzute de lege, cu sprijinul Ministerului Educației și Învățămîntului, planurile de învățămînt, programele și manualele școlare pentru școlile profesionale și de maiștri, precum și pentru cursurile de calificare; răspund de buna desfășurare a procesului instructiv-educativ din aceste unități;
e) asigura, în condițiile prevăzute de lege, împreună cu Ministerul Educației și Învățămîntului, personalul de specialitate și alte cadre calificate necesare bunei desfășurări a practicii în producție;
f) asigura, în condițiile legii, baza materială necesară procesului instructiv-educativ, precum și dotarea atelierelor, laboratoarelor și cabinetelor școlare;
g) stabilesc întreprinderile și alte unități socialiste care au obligația de a sprijini unitățile de învățămînt, precum și atribuțiile acestora, în condițiile legii, asigura elevilor și studenților locuri de muncă pe timpul practicii în producție și urmăresc calificarea acestora la nivelul tehnicii și tehnologiilor moderne;
h) stabilesc, cu acordul Ministerului Educației și Învățămîntului și al Ministerului Muncii, condițiile de primire la cursurile de calificare și aproba, potrivit prevederilor legale, organizarea acestora de către unitățile socialiste subordonate;
i) repartizează în producție, potrivit legii, absolvenții învățămîntului obligatoriu de 10 ani și absolvenții de liceu care nu continua studiile în forme superioare de învățămînt și asigura încadrarea în producție a absolvenților învățămîntului liceal, profesional și de maiștri.
Inspectoratele școlare județene și al municipiului București, organe de specialitate ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, subordonate acestora și Ministerului Educației și Învățămîntului, au următoarele atribuții principale:
a) îndrumă și controlează procesul instructiv-educativ din grădinițele, casele de copii preșcolari și școlari, școlile, liceele, școlile profesionale și școlile de maiștri din unitatea teritorial-administrativă în care funcționează, indiferent de subordonarea acestora;
b) asigura cuprinderea în învățămîntul obligatoriu de 10 ani, pînă la absolvirea acestuia, a tuturor copiilor de vîrsta școlară;
c) asigura aplicarea unitară a planurilor de învățămînt, a programelor școlare și a normelor metodologice emise de Ministerul Educației și Învățămîntului cu privire la organizarea și desfășurarea procesului instructiv-educativ;
d) răspund de perfecționarea continua a procesului de învățămînt, de ridicarea nivelului de pregătire teoretică și practica a elevilor, de creșterea eficientei activității educative în rindurile tineretului școlar;
e) asigura încadrarea unităților de învățămînt cu personal didactic de predare și de conducere, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic și cu celelalte norme legale în vigoare;
f) organizează și îndrumă activitatea de perfecționare a pregătirii personalului didactic;
g) organizează participarea personalului didactic la cercetarea științifică și la activitatea practica social-politica;
h) urmăresc asigurarea bazei didactico-materiale necesare unităților de învățămînt;
i) se preocupa de asigurarea condițiilor de muncă și de viața ale elevilor și personalului didactic.
Pentru îndrumarea, controlul și coordonarea învățămîntului în unitățile administrativ-teritoriale, pe lîngă inspectoratele școlare funcționează Consiliul educației și învățămîntului, județean și al municipiului București, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) analizează rezultatele obținute în pregătirea și educarea prescolarilor și elevilor și stabilește măsuri pentru îmbunătățirea activității desfășurate în unitățile de învățămînt din unitatea administrativ-teritorială respectiva;
b) urmărește îndeplinirea măsurilor privind întărirea legăturii învățămîntului cu activitatea practica, economică și socială, desfășurarea practicii în producție a elevilor și însușirea de către aceștia a meseriei în care se pregătesc;
c) analizează activitatea desfășurată pentru asigurarea cadrelor didactice necesare unităților de învățămînt și pentru perfecționarea pregătirii acestora;
d) controlează activitatea de orientare școlară și profesională desfășurată în unitățile de învățămînt și urmărește realizarea planului de școlarizare și prezentarea absolvenților care nu continua studiile în forme superioare, la locurile de muncă repartizate;
e) se preocupa de organizarea și desfășurarea activităților extrașcolare, a vacantelor și timpului liber al prescolarilor și elevilor.
Consiliile educației și învățămîntului județene și al municipiului București sînt alcătuite din cadre didactice, cadre cu funcții de conducere în unitățile de învățămînt și de la inspectoratele școlare, reprezentanți ai organelor de partid, ai organizațiilor de copii, de tineret, de sindicat și femei, ai consiliilor comitetelor cetățenești de părinți, muncitori și alți oameni ai muncii din unitățile socialiste.
Componenta consiliilor educației și învățămîntului se aproba de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.
Unitățile de învățămînt de toate gradele au, în principal, următoarele atribuții:
a) răspund de organizarea, desfășurarea și conținutului procesului instructiv-educativ, potrivit planurilor și programelor de învățămînt;
b) răspund de integrarea învățămîntului cu producția și cercetarea și realizarea planului de producție, cercetare și proiectare;
c) organizează activitatea personalului didactic, urmăresc îndeplinirea de către acesta a îndatoririlor ce îi revin în cadrul procesului instructiv-educativ, precum și perfecționarea continua a pregătirii sale profesionale și politico-ideologice;
d) răspund de aplicarea regulamentelor școlare și universitare și respectarea ordinii și disciplinei în rindul elevilor, studenților și personalului didactic;
e) asigura participarea elevilor, studenților și personalului didactic la activitățile politico-ideologice și cultural-educative desfășurate în unitățile de învățămînt și în afară acestora, precum și la acțiuni de interes obștesc;
f) asigura utilizarea rațională a bazei didactico-materiale și atribuirea, potrivit legii, de burse și alte forme de sprijin material elevilor și studenților.
În unitățile de învățămînt se organizează, în condițiile legii, comitete cetățenești de părinți.
Părinții sau ceilalți ocrotitori legali sînt datori să asigure participarea copiilor la activitatea școlară și sa colaboreze cu personalul didactic în pregătirea și educarea acestora.
Încălcarea de către părinți sau ceilalți ocrotitori legali a indatoririi de a asigura cuprinderea copiilor în învățămîntul obligatoriu de 10 ani se sancționează potrivit legii.
În municipii, orașe și comunele în care funcționează mai multe unități școlare se constituie consilii de coordonare formate din directorii unităților de învățămînt, precum și din reprezentanți ai organizațiilor de copii și tineret, de sindicat, ai comitetelor cetățenești de părinți, care își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul consiliului popular. Consiliul de coordonare are ca sarcina asigurarea desfășurării unitare a procesului de învățămînt, cuprinderea tuturor copiilor în învățămîntul obligatoriu de 10 ani, folosirea corespunzătoare a personalului didactic și a bazei materiale, precum și perfecționarea continua a procesului instructiv-educativ.
În scopul coordonării unor activități de învățămînt, de integrare a acestuia cu producția și cercetarea, a activității educative și social-culturale în rindul studenților și cadrelor didactice, gospodăririi spațiului de învățămînt și cazare, în centrele universitare în care funcționează mai multe instituții de învățămînt superior se organizează consilii ale rectorilor.
Consiliul rectorilor este condus de către unul dintre rectori, ales pe o perioadă de un an, prin rotație.
Capitolul 11 — Baza materială a învățămîntului ↑ Cuprins
Pentru realizarea sarcinilor ce le revin, instituțiile de învățămînt dispun, potrivit legii, în funcție de profil și gradul de învățămînt, de spații de învățămînt, laboratoare, cabinete, ateliere sau unități de producție, proiectare și cercetare, biblioteci, internate, cămine și cantine, baze sportive și altele asemenea.
Ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat și consiliile populare care au în dubla subordonare unități de învățămînt asigura, direct sau prin unități din sistemul lor, baza materială necesară funcționarii în bune condiții a acestora.
Unitățile de învățămînt sînt sprijinite și de alte unități socialiste care, pe baza planurilor de colaborare, pot asigura utilaje, instalații și aparate prin transfer, materiale și scule contra cost, precum și asistența tehnica pentru buna desfășurare a activității practice.
Dotarea cu mijloace necesare desfășurării activității didactice a unităților de învățămînt se face pe baza baremurilor aprobate potrivit normelor legale.
Dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a învățămîntului se asigura prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.
Fondurile pentru finanțarea unităților de învățămînt de toate gradele se asigura în condițiile stabilite de lege.
Capitolul 12 — Dispoziții comune, finale și tranzitorii ↑ Cuprins
Structura anului de învățămînt, durata activităților didactice și a programului săptămînal de activitate instructiv-educativă a elevilor și studenților, sesiunile de examene, perioadele de desfășurare a concursurilor, precum și vacantele școlare și universitare, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.
Verificarea pregătirii elevilor și studenților se face pe întregul parcurs al anului de învățămînt în cadrul lectiilor, seminariilor, lucrărilor de laborator, practicii productive și al celorlalte forme de activitate, iar în învățămîntul superior, și prin examene. Aprecierea cunoștințelor obținute se face cu note de la 10 la 1. Nota maxima de promovare este 5 la fiecare disciplina de învățămînt.
La formele de învățămînt la care admiterea se face prin concurs, conținutul probelor de concurs se stabilește în stricta concordanta cu cunoștințele cuprinse în programele și manualele școlare.
Dispozițiile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, Academiei " Ștefan Gheorghiu ", precum și instituțiilor de învățămînt organizate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Ministerul Muncii.
Pentru asigurarea unor categorii de muncitori calificați necesari unităților cooperatiste și atelierelor aparținînd mestesugarilor, poate funcționa, ca forma de pregătire profesională, ucenicia la locul de muncă, în care pregătirea practica a tinerilor se realizează în procesul activității productive din unitățile respective, iar pregătirea teoretică se asigura prin învățămîntul seral, organizat în școli profesionale sau prin învățămînt de zi cu durata de 1 - 1 1/2 luni pe an.
La aceasta forma de pregătire, care are durata de 1 - 1 1/2 ani, se primesc tineri care au absolvit învățămîntul de 10 ani.
Dispozițiile referitoare la înscrierea, nomenclatorul meseriilor, planul anual de școlarizare pentru școlile profesionale se aplică în mod corespunzător și în cazul uceniciei la locul de muncă.
Drepturile ucenicilor se stabilesc potrivit legii.
Pentru creșterea și educarea copiilor minori ai căror părinți sînt decedati, necunoscuți sau în orice alta situație care duce la instituirea tutelei, dacă nu au bunuri sau alte mijloace materiale proprii și nu exista persoane care au fost obligate să-i întrețină, precum și a copiilor minori a căror sănătate, dezvoltare fizica, morala sau intelectuală este primejduita, se organizează, potrivit legii, case de copii preșcolari și școlari.
Pentru copiii cu deficiente fizice sau intelectuale se organizează, în condițiile legii, unități speciale de învățămînt.
Grădinițele, școlile, liceele, școlile profesionale și școlile de maiștri care funcționează ca unități de-sine-stătătoare, precum și instituțiile de învățămînt superior, au personalitate juridică.
Ministerul Educației și Învățămîntului elaborează, cu consultarea celorlalte ministere și organe de stat și obștești interesate, regulamente pentru organizarea activității în unitățile de învățămînt.
Cetățenii străini și persoanele fără cetățenie pot fi admiși în instituții de învățămînt din Republica Socialistă România, potrivit legii, precum și prevederilor din convențiile internaționale la care România este parte, pe baza aprobării Ministerului Educației și Învățămîntului.
Diplomele, certificatele și celelalte acte de studii obținute în străinătate sînt valabile numai după echivalarea lor de către Ministerul Educației și Învățămîntului cu acte de studii eliberate de unitățile de învățămînt din țara.
Prezenta lege intră în vigoare începînd cu anul de învățămînt 1979/1980.
Pe aceeași dată se abroga:
- Legea nr. 11/1968 privind învățămîntul în Republica Socialistă România, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 2/1966 cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea liceelor de specialitate;
- Decretul nr. 1063/1968 privind încheierea de contracte între studenți și rectorul instituției de învățămînt;
- Decretul nr. 278/1973 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru instituțiile de învățămînt;
- Decretul nr. 207/1977 privind organizarea și funcționarea învățămîntului liceal;
- Decretul nr. 208/1977 privind organizarea și funcționarea învățămîntului profesional;
- Hotărîrea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman și a Consiliului de Miniștri nr. 91/1955 cu privire la organizarea școlilor profesionale de ucenici, a școlilor tehnice și a școlilor tehnice de maiștri;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 247/1955 privind unele măsuri organizatorice și modul de finanțare în vederea aplicării Hotărîrii Comitetului Central al Partidului Comunist Roman și a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România cu privire la organizarea școlilor profesionale de ucenici, a școlilor tehnice și a școlilor tehnice de maiștri;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 6/1957 pentru unele măsuri privind practica în producție a studenților și elevilor școlilor tehnice;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1378/1966 pentru aplicarea Legii nr. 2/1966 cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea liceelor de specialitate;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1945/1968 privind unele măsuri referitoare la învățămîntul seral și fără frecventa de la școlile de specializare postliceala;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1245/1971 privind durata studiilor la învățămîntul de subingineri;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 354/1974 privind măsuri pentru generalizarea primei trepte a învățămîntului liceal începînd cu anul 1974/1975;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 577/1975 privind unele măsuri de generalizare a primei trepte de liceu și planul de școlarizare în anul școlar 1975/1976;
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 643/1975 privind unele măsuri pentru organizarea liceelor economice de contabilitate și comerț.