ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 9 octombrie 2003 (*actualizată*)

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Intrat în vigoare
14.10.2003
Forma consolidată din
01.02.2014

pentru exprimarea votului prin mijloace electronice la referendumul național privind revizuirea Constituției

(actualizată la data de 1 februarie 2014*)

----------

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adopta prezenta ordonanța de urgență.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență privesc instituirea unui sistem de vot prin mijloace electronice la referendumul național privind revizuirea Constituției, în scopul facilitării procedurii de votare pentru personalul militar și polițiștii care se afla, în perioada de desfășurare a referendumului, în misiuni oficiale în Afganistan, Bosnia-Herțegovina, Irak și Kosovo.

Articolul 2

Prezenta ordonanța de urgență, în măsura în care nu dispune altfel, se completează cu dispozițiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările ulterioare, precum și cu cele ale Legii nr. 375/2003 pentru organizarea și desfășurarea referendumului național privind revizuirea Constituției, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul II — Dispoziții comune cu privire la desfășurarea referendumului ↑ Cuprins

Articolul 3

În vederea participării la vot în cadrul referendumului, personalul militar și polițiștii aflați în misiuni oficiale în afară granițelor tarii își organizează, în cadrul comandamentelor de pe teritoriul țărilor unde se desfășoară misiunile oficiale, secții de votare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Legii nr. 3/2000, cu modificările ulterioare, secții care aparțin de circumscripția electorală a municipiului București.

Articolul 4

(1) În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației va implementa, sub supravegherea Biroului Electoral Central, Sistemul de vot electronic, în vederea desfășurării prin mijloace electronice a referendumului.

(2) Pentru implementarea și funcționarea Sistemului de vot electronic se vor lua toate măsurile tehnice și organizatorice necesare asigurării bunei desfășurări a procesului de votare, în condițiile legii.

(3) Comunicarea dintre Sistemul de vot electronic și calculatoarele aflate în secțiile de votare se va face exclusiv pe baza certificatelor digitale emise în acest scop de sistem, în vederea asigurării securității și integrității acestei comunicări.

Articolul 5

Personalul militar și polițiștii care, în ziua referendumului, se afla în afară granițelor în cadrul unei misiuni oficiale pot să își exercite dreptul de vot prin mijloace electronice la secțiile de votare prevăzute la art. 3.

Articolul 6

Biroul Electoral Central va adopta, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, procedura pentru participarea militarilor și polițiștilor din misiunile oficiale prevăzute la art. 1 și exprimarea votului prin mijloace electronice, care va fi pusă la dispoziție secțiilor de votare din comandamente prin intermediul Ministerului Apărării Naționale sau al Ministerului Administrației și Internelor, după caz.

Articolul 7

(1) Fiecare secție de votare în care se va aplica procedura de desfășurare prin mijloace electronice a referendumului trebuie să aibă un număr suficient de cabine de vot, dotate cu calculatoare cu conexiune la Internet.

(2) Cabinele trebuie așezate în aceeași încăpere în care se afla biroul președintelui.

(3) Fiecare calculator din cabinele de vot va avea instalat, în vederea comunicării cu Sistemul de vot electronic, un certificat digital emis în acest sens, precum și programul informatic necesar conectării la Internet.

Articolul 8

În ziua referendumului, la ora 7,00, președintele biroului electoral al secției de votare, în prezenta celorlalți membri, verifica funcționarea calculatoarelor din cabinele de vot și existenta certificatului digital.

Articolul 9

(1) Cetățenii care participa la referendum vor primi, în vederea votării, un plic sigilat, în interiorul căruia se vor găsi datele de accesare (tip utilizator și parola) cu ajutorul cărora, prin conectare la Sistemul de vot electronic, se va realiza operațiunea de votare.

(2) Datele de accesare vor fi generate, prin intermediul unui algoritm specific, de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației și vor fi tipărite în condiții stabilite de Biroul Electoral Central, care să asigure deplina confidențialitate a acestora, urmând să fie trimise, în plicuri sigilate, către secțiile de votare de Biroul Electoral Central.

(3) Datele de accesare vor fi constituite din înșiruiri de caractere, fără nici o legătura cu nume, denumiri sau alte date de identificare.

(4) În vederea exprimării votului, pe ecranul calculatorului din cabina de vot se va afișa un buletin de vot în format electronic, după modelul prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.103/2003 privind stabilirea modelelor buletinului de vot, proceselor-verbale, listelor electorale speciale și suplimentare și stampilelor pentru referendumul național privind revizuirea Constituției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 23 septembrie 2003, cu modificările ulterioare. Afișarea buletinului se va face prin intermediul paginii de Internet a Sistemului de vot electronic, cu litere corp 24, române verzale drepte, de culoare neagră. Pătrățele cu mențiunea "DA" sau "NU" vor avea latura vizibilă de 4 cm.

Articolul 10

(1) Accesul participanților la referendum în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare participant va prezenta biroului electoral al secției de votare actul de identitate sau adeverința care tine loc de act de identitate. Biroul electoral, după înscrierea în lista electorală specială, va înmâna participantului un singur plic sigilat, cu datele de accesare.

(2) Participantul la referendum își va exprima voința în mod individual, într-o cabina închisă, după desigilarea plicului și introducerea în pagina de Internet a Sistemului de vot electronic a datelor de accesare primite.

(3) După realizarea corecta a accesării, Sistemul de vot electronic va afișa buletinul de vot în format electronic, prin intermediul căruia se va realiza votarea.

(4) Votarea se va face prin bifarea de către participant, cu ajutorul mouse-ului, în interiorul unuia dintre cele doua pătrate corespunzătoare răspunsurilor "DA" și "NU", în funcție de alegerea participantului. Bifarea va determina apariția automată a textului "VOTAT" în interiorul pătratului respectiv.

(5) Votarea se va încheia în momentul în care participantul va confirma prin intermediul mesajului automat generat de sistem ca și-a exprimat votul.

(6) Foaia cu datele de accesare se va restitui președintelui biroului electoral, care va aplica pe ea ștampila de control a secției de votare.

Articolul 11

(1) După închiderea votării președintele biroului electoral al secției de votare va proceda la numărarea plicurilor conținând date de acces neîntrebuințate, în prezenta membrilor biroului și, după caz, a persoanelor acreditate să asiste la referendum.

(2) Numărarea buletinelor de vot în format electronic se va face automat, de către Sistemul de vot electronic, rezultatul acestei numărări urmând să fie transmis automat, prin intermediul sistemului, secției de votare în cauza, în cel mult 30 de minute de la închiderea votării.

(3) Sunt nule buletinele de vot în format electronic, pe care semnul "VOTAT" a fost aplicat în ambele pătrate sau nu a fost aplicat pe nici unul dintre ele.

(4) Buletinele nule nu intra în calculul voturilor valabil exprimate.

(5) După primirea rezultatului numărării voturilor se va încheia un proces-verbal care se semnează de președinte și de ceilalți membri ai biroului electoral al secției de votare și se înaintează, de îndată, o copie prin poșta electronică și originalul prin poșta specială biroului electoral de circumscripție.

Articolul 12

Pentru consemnarea rezultatelor referendumului se întocmesc procese-verbale al căror model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanța de urgență.

Capitolul III ↑ Cuprins

Contravenții

----------

Titlul capitolului III a fost modificat de pct. 1 al art. 142 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Articolul 13

(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) înmânarea unui plic sigilat conținând datele de acces unei persoane care nu prezintă actul de identitate;

----------

Lit. a) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de pct. 2 al art. 142 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

b) desigilarea fără drept a plicului conținând datele de acces.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu închisoare contravențională de la o luna la 6 luni sau cu amenda de la 300.000 lei la 1.200.000 lei.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezentul articol se fac prin proces-verbal întocmit de comandantul unității.

4) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Cezar Armeanu, secretar de stat

București, 9 octombrie 2003.

Nr. 93.

Anexă

Țara .....................................

Localitatea ..............................

Secția de votare nr. .....................

PROCES - VERBAL

privind rezultatele referendumului asupra ....................

1. Numărul persoanelor înscrise în lista specială .............

2. Numărul participanților*) ..................................

3. Numărul plicurilor cu date de acces primite pentru a fi întrebuințate .....................................................

4. Numărul plicurilor cu date de acces rămase neîntrebuințate ...................................................................

5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" ...................................................................

6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" ...................................................................

7. Numărul voturilor nule .....................................

8. Numărul voturilor contestate ...............................

9. Numărul întâmpinărilor și contestațiilor primite ...........

10. Numărul întâmpinărilor și contestațiilor soluționate ...................................................................

11. Numărul întâmpinărilor și contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție .......................................

12. Expunerea pe scurt a modului de soluționare a întâmpinărilor și contestațiilor ..................................

────────────

*) Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezulta din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7.

Președintele Biroului electoral, Membri:

............................... .........................

(numele, prenumele, (numele, prenumele

semnătura și ștampila) și semnătura)

Data .............................

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.