privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 31 ianuarie 2003, pentru finanțarea Proiectului de dezvoltare forestieră
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Se ratifica Acordul de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 31 ianuarie 2003, în valoare de 25 milioane dolari S.U.A., denumit în continuare acord, pentru finanțarea Proiectului de dezvoltare forestieră, denumit în continuare proiect.
(1) Proiectul va fi realizat de către Unitatea de Management al Proiectului, denumita în continuare U.M.P., ce urmează a fi constituită prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului.
(2) Ministerul Finanțelor Publice va încheia un acord de împrumut subsidiar cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, prin care se va delega acestuia, prin U.M.P., întreaga autoritate și responsabilitate în realizarea proiectului și utilizarea sumelor de împrumut.
Contribuția părții române la finanțarea proiectului va fi asigurata astfel:
a) de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, în limita echivalentului în lei al sumei de 2,01 milioane dolari S.U.A.;
b) din surse proprii ale Regiei Naționale a Pădurilor, în limita echivalentului în lei al sumei de 4,59 milioane dolari S.U.A.;
c) din contribuția Centrului de informare pentru afaceri în sectorul forestier (ForSBIC), care se va înființa conform paragrafului 6 al anexei nr. 5 la acest acord, în limita echivalentului în lei al sumei de 0,3 milioane dolari S.U.A.
(1) Plata comisionului inițial de 1% din valoarea totală a împrumutului se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.
(2) Serviciul datoriei publice externe, respectiv plati de dobânzi, comisioane și rate de capital, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.
(1) Se autorizeaza Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca, de comun acord cu Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile de derulare a acordului, amendamente la conținutul acestuia, care privesc realocari de fonduri, modificări în structura împrumutului pe componente, modificări de termene, precum și orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligațiile financiare ale României față de Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau sa determine noi condiționalitati economice față de cele convenite inițial între părți.
(2) Amendamentele la acord, convenite conform alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 4 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 22 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
București, 7 octombrie 2003.