privind aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directa a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora
(1) Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directa a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și a personalului acestora, cu excepția cetățenilor români, pe bază de reciprocitate. Limita plafonului pentru care se aplică aceasta scutire se stabilește de Ministerul Afacerilor Externe, pe bază de reciprocitate acordată misiunilor diplomatice române și personalului acestora. Răspunderea pentru verificarea respectării condițiilor de reciprocitate revine Direcției generale protocol național din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Sunt asimilate taxei pe valoarea adăugată și intra sub incidența reciprocității impozitele pe consum generale, aplicate misiunilor diplomatice române și personalului acestora de către statele partenere.
(2) De asemenea, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directa a reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora, cu excepția cetățenilor români.
Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în favoarea persoanelor menționate la art. 1, furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii au obligația sa emita facturi fiscale sau alte documente specifice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabila și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, care să cuprindă, în mod obligatoriu, denumirea misiunii diplomatice, a oficiului consular sau a reprezentantei internaționale interguvernamentale acreditate în România, respectiv numele persoanei, în cazul personalului acestora, cu excepțiile prevăzute la art. 5 alin. (2) și (3).
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată se realizează prin următoarele modalități:
a) prin facturare fără taxa pe valoarea adăugată de către furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii, în favoarea persoanelor menționate la art. 1, pe baza certificatului de scutire de taxa pe valoarea adăugată eliberat de Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, și a legitimatiei speciale eliberate în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe, în cazul în care încasarea contravalorii bunurilor livrate și a serviciilor prestate nu se efectuează în numerar sau cu instrumente de plată nenominale;
b) prin facturarea chiriei fără taxa pe valoarea adăugată de către persoanele impozabile care închiriază spații cu destinația de sediu al misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, resedinte ale sefilor acestora, precum și locuințe pentru personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare sau al reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condițiilor de reciprocitate în cazul închirierii de spații pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare și personalul acestora. Dacă nu mai este respectata condiția de reciprocitate, Ministerul Afacerilor Externe își va retrage avizul acordat și nu se mai aplica scutirea de taxa pe valoarea adăugată;
c) prin restituirea taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor cumpărate, efectuată de Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București. Restituirea se solicita de misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele internaționale interguvernamentale acreditate în România, pentru bunurile și/sau serviciile achiziționate atât de acestea, cat și de personalul lor, astfel cum este prevăzut la art. 1.
(1) Certificatul de scutire de taxa pe valoarea adăugată prevăzut la art. 3 lit. a) se eliberează la cererea furnizorului de bunuri/prestatorului de servicii, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 2, pe baza următoarelor documente:
a) copie de pe actul constitutiv;
b) copie de pe documentul care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată;
c) dovada dotării cu aparatura necesară pentru utilizarea cărților de credit;
d) declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu se va incasa contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate în numerar ori cu instrumente nenominale.
(2) Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București va comunică Ministerului Afacerilor Externe lista cuprinzând furnizorii de bunuri/prestatorii de servicii cărora li s-au eliberat certificate de scutire de taxa pe valoarea adăugată.
(3) Cererile de eliberare a certificatelor de scutire de taxa pe valoarea adăugată se soluționează în termen de 15 zile de la data depunerii cererii și documentelor prevăzute la alin. (1).
(4) Ministerul Afacerilor Externe eliberează legitimatii speciale numai în cazurile de reciprocitate efectivă deplina, fără existenta unor restrictii sortimentale și plafonari valorice sau cantitative, acordate de statul partener misiunilor diplomatice române și personalului acestora.
(1) Pentru restituirea taxei pe valoarea adăugată prevăzută la art. 3 lit. c), solicitanții trebuie să completeze o cerere de restituire și un borderou conform modelului prezentat în anexa nr. 3, întocmit în doua exemplare, care trebuie să cuprindă:
a) documentele în care sunt consemnate bunurile și serviciile achiziționate în cursul trimestrului pentru care se solicita restituirea, cu excepția cazurilor în care condițiile de reciprocitate prevăd termene mai mari de 3 luni;
b) documentele care atesta achitarea contravalorii bunurilor și serviciilor până la data depunerii cererilor, după caz.
(2) Pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate în mod global pentru nevoile unui imobil cu mai multe apartamente, în care persoanele menționate la art. 1 ocupa o parte, cu titlu de proprietar sau de chiriaș, documentele pe baza cărora se face restituirea sunt următoarele:
a) decontul cuprinzând cheltuielile comune și taxa pe valoarea adăugată, întocmit de administratorul imobilului, cu indicarea cotei-părți pe care colocatarul este obligat sa o plătească, potrivit normelor legale privind repartizarea cheltuielilor comune pe locatari;
b) chitanța emisă de administrația imobilului, prin care se certifica plata cheltuielilor comune și a taxei pe valoarea adăugată, rezultată din decont.
(3) Pentru carburanții auto se admit bonurile fiscale emise conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt stampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului.
(4) Documentele justificative pe baza cărora se solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată prevăzute de prezentul articol se depun în copie pentru bunurile și serviciile destinate uzului oficial al misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România și în original pentru bunurile și serviciile destinate uzului personalului acestora. Pot fi prezentate în copie documentele pentru bunurile de folosință îndelungată, prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 394/1995 privind obligațiile ce revin agenților economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosință îndelungată, destinate consumatorilor, republicată, cu modificările ulterioare.
(5) Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată, prevăzute în anexele nr. 4 și 5, împreună cu borderourile și documentele justificative, se transmit trimestrial Ministerului Afacerilor Externe, cel mai târziu până la finele lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se solicita restituirea, cu excepția cazurilor în care condițiile de reciprocitate prevăd termene mai mari de 3 luni.
(6) Prin derogare de la termenele de restituire a taxei pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (5), misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor în care exercițiul bugetar se încheie la data de 30 septembrie pot solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată pentru trimestrul III în doua transe, prin depunerea cererii de restituire și a documentelor justificative separat pentru lunile iulie și august până la finele lunii septembrie și separat pentru luna septembrie până cel târziu la finele lunii octombrie.
(7) Nedepunerea în termenul prevăzut la alin. (5) a cererilor de restituire și/sau a documentației aferente atrage pierderea dreptului de restituire a taxei pe valoarea adăugată. Cererile de restituire și documentele justificative nedepuse în termen vor fi returnate de Ministerul Afacerilor Externe celor care le-au transmis.
(8) Prin derogare de la prevederile alin. (7), în cazuri temeinic justificate, la solicitarea persoanelor menționate la art. 1, ministrul finanțelor publice poate aproba efectuarea restituirii taxei pe valoarea adăugată, în situația în care cererea de restituire și/sau documentația aferentă nu au fost depuse în termenul prevăzut la alin. (5).
(1) Direcția generală protocol național din cadrul Ministerului Afacerilor Externe are obligația sa confrunte sumele evidentiate în borderouri cu documentele justificative prezentate. În urma verificării, pe borderou se va face mențiunea, sub semnatura, "Confruntat cu documentele justificative".
(2) Documentația avizată favorabil de Ministerul Afacerilor Externe va fi transmisă solicitanților prevăzuți la art. 3 lit. c), care o vor depune la Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București.
(3) Ministerul Afacerilor Externe va comunică Direcției generale a finanțelor publice a municipiului București, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor norme, lista cuprinzând statele pentru care condițiile de reciprocitate prevăd termene de restituire mai mari de 3 luni. Informațiile respective vor fi actualizate ori de câte ori intervin modificări în relațiile reciproce dintre state.
(4) Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București analizează cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată și documentele insotitoare. Verificarea și analiza efectuate urmăresc următoarele:
a) documentele ce atesta achiziționarea de bunuri și de servicii sa corespundă formularelor tipizate comune și specifice privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzute de reglementările în vigoare, și să se refere la trimestrul pentru care se solicita restituirea, cu excepția cazurilor în care condițiile de reciprocitate prevăd termene mai mari de 3 luni;
b) existenta avizului favorabil al Ministerului Afacerilor Externe.
(5) În urma verificării și analizei se întocmește o nota în care se consemnează numărul și data cererii, rezultatul verificării și propuneri cu privire la aprobarea restituirii sau, după caz, respingerea cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată.
(6) Restituirea taxei pe valoarea adăugată se aproba de către directorul general al Direcției generale a finanțelor publice a municipiului București. Pe baza aprobării se întocmesc comunicarea către trezorerie, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 6, precum și comunicarea către solicitant privind modul de soluționare a cererii, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 7.
(1) În baza comunicărilor primite trezoreria va întocmi ordine de plată tip trezorerie pentru fiecare solicitant, în care se va înscrie suma care se restituie. Pe versoul ordinului de plată se vor menționa distinct suma care se restituie misiunilor diplomatice, oficiilor consulare sau reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România și suma restituită personalului acestora, în cazul în care nu sunt deschise conturi personale în care să se facă vărsămintele.
(2) Operațiunile de restituire a taxei pe valoarea adăugată se evidențiază în contabilitate prin contul 20.13.01.02 "Taxa pe valoarea adăugată restituită", deschis la Trezoreria Statului.
(1) Soluționarea de către Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București a cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată se face în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii și a documentelor insotitoare, avizate de Ministerul Afacerilor Externe.
(2) În situațiile prevăzute la art. 5 alin. (6), termenul de soluționare a cererii pentru lunile iulie și august de către Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București este de 15 zile de la data depunerii cererii și a documentelor insotitoare, avizate de Ministerul Afacerilor Externe.
Anexa 1
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
de scutire de taxa pe valoarea adăugată
Nr. ....... din ............
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) din Normele privind aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directa a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.395/2003, a fost eliberat prezentul certificat care atesta dreptul furnizorului de bunuri/prestatorului de servicii ................................., cu sediul în ................., str. .................. nr. ............, județul/sectorul ...................., codul poștal ...................., codul fiscal ...................., înmatriculat la Registrul comerțului sub nr. ................ din ....................., să efectueze livrări de bunuri/prestări de servicii în favoarea directa a ambasadelor, consulatelor generale, reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora, cu excepția cetățenilor români, în regim de scutire de taxa pe valoarea adăugată, cu drept de deducere, pe baza legitimatiei speciale eliberate de Ministerul Afacerilor Externe.
Prezentul certificat este valabil 12 luni de la data de ......... .
Anexa 2
Denumirea solicitantului .............
Codul fiscal .........................
Sediul ...............................
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) din Normele privind aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii în favoarea directa a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și a personalului acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.395/2003, prin prezenta cerere solicitam eliberarea unui certificat de scutire de taxa pe valoarea adăugată pentru livrarea de bunuri și prestarea de servicii în favoarea directa a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor internaționale interguvernamentale acreditate în România și a personalului acestora, cu excepția cetățenilor români.
Anexăm următoarele documente:
- copie de pe actul constitutiv;
- copie de pe documentele care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată;
- dovada dotării cu aparatura necesară pentru utilizarea cărților de credit;
- declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu se va incasa în numerar sau cu instrumente nenominale contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Semnatura și ștampila Data
..................... .................
Anexa 6
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Compartimentul ................. Nr. ......./..........
Trezoreria ............................
Ca urmare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, înregistrată la Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București sub nr. ........./........., va comunicăm aprobarea restituirii taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor cumpărate de:
a) Misiunea diplomatică/Oficiul consular/Reprezentanta internationala interguvernamentală ......................................;
b) personal al .......................................,
a) ................. lei;
b) ................. lei.
Va rugăm ca sumele de mai sus să fie restituite prin virament în contul ...........(instituției sau al persoanei)........... nr. ........., deschis la Banca ............, Sucursala/Filiala/Agenția ......................... .
Alăturat ca remitem cererea de restituire aprobată, pe baza căreia va rugăm sa efectuati viramentul.
Anexa 7
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Către .....................
Ca urmare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, înregistrată la Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București sub nr. ......./......., va comunicăm aprobarea restituirii taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor cumpărate pentru:
a) Misiunea diplomatică/Oficiul consular/Reprezentanta internationala interguvernamentală .......................................;
b) personalul Misiunii diplomatice/Oficiului consular/Reprezentantei internaționale interguvernamentale ..............................., urmând ca plata să se efectueze prin virament în contul ...(instituției sau al persoanei)... nr. ......, deschis la Banca ........................................, Sucursala/Filiala/Agenția ............................................ .