ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 noiembrie 2003

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 5 noiembrie 2003
Intrat în vigoare
05.11.2003
Forma consolidată din
05.11.2003

pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice

Având în vedere imposibilitatea respectării termenului de 6 noiembrie 2003 de preschimbare a autorizațiilor emise în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei intiative, cauzată, în principal, de lipsa dovezii calificării pentru majoritatea persoanelor autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 507/2002, nepreschimbarea în termen conducand la imposibilitatea desfășurării în mod legal a activităților economice de către un număr mare de asociații familiale și persoane fizice, cu influente negative asupra angajării forței de muncă și bugetului de stat,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Termenul prevăzut la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 6 august 2002, precum și cel prevăzut la art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 20 februarie 2003, se proroga până la data de 30 iunie 2004.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Elena Dumitru

București, 4 noiembrie 2003.

Nr. 119.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.