LEGE nr. 41 din 11 martie 2004

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 22 martie 2004
Intrat în vigoare
25.03.2004
Forma consolidată din
25.03.2004

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105 din 24 octombrie 2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003, cu următoarele completări:

1. La articolul 30 alineatul (1), după litera b) se introduc două litere noi, literele c) și d), cu următorul cuprins:

"c) direcția teritorială constată că dreptul la alocația familială complementară sau la alocația de susținere a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei ori veniturile realizate sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora;

d) pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate pentru titularul alocației familiale complementare sau, după caz, al alocației de susținere."

2. La articolul 30, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c) și d), directorul executiv al direcției teritoriale solicită primăriei în a cărei rază teritorială locuiește familia verificarea situației. După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia pe bază de cerere înregistrată la direcția teritorială."

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 19 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

București, 11 martie 2004.

Nr. 41.

_______________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.