privind acordarea licențelor și brevetelor de turism
Guvernul României hotărăște:
În scopul asigurării protecției turistilor, agențiile de turism, indiferent de forma de proprietate și de organizare, își vor desfășura activitatea în baza licenței de turism.
Licenta de turism este documentul prin care se atesta capacitatea agenției de turism și a filialelor acesteia de a efectua servicii în condiții de calitate și siguranța pentru turiști, în conformitate cu reglementările interne și acordurile internaționale din domeniul turismului.
În funcție de complexitatea obiectului de activitate al agentiilor de turism, licentele sunt de două categorii:
- licenta de turism - categoria A, care se acordă agentiilor de turism care operează în domeniul turismului internațional și intern ca organizatori și vinzatori de programe și acțiuni turistice;
- licenta de turism - categoria B, care se acordă agentiilor de turism care operează în domeniul turismului intern și internațional ca vinzatori de programe și acțiuni turistice organizate de agențiile de turism posesoare de licențe de turism - categoria A. Acestea pot opera și ca organizatori de programe și acțiuni turistice în domeniul turismului intern.
Persoana care asigura conducerea operativă a unei agenții de turism sau a unui hotel, motel, camping, sat de vacanta, cabana va deține brevet de turism prin care se atesta capacitatea profesională în domeniul turismului.
Licentele și brevetele de turism se acordă de Ministerul Turismului la solicitarea agenților economici.
Licenta de turism eliberata este valabilă pe o perioadă de 5 ani. La expirarea acestui termen se va solicita eliberarea unei noi licențe.
Licentele și brevetele de turism sunt netransmisibile și se afișează la loc vizibil pentru a fi cunoscute de turiști.
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) funcționarea agenției de turism fără licenta de turism valabilă;
b) funcționarea unui hotel, motel, camping, sat de vacanta și cabana fără ca persoana care asigura conducerea operativă sa posede brevet de turism;
c) nerespectarea obiectului de activitate al agenției de turism, corespunzător categoriei de licență deținute;
d) transmiterea licenței de turism în scopul utilizării acesteia de către alte agenții de turism neposesoare de licențe de turism valabile;
e) neafisarea la loc vizibil a licenței și a brevetului de turism;
f) nerespectarea condițiilor și criteriilor în baza cărora s-a eliberat licenta sau brevetul de turism.
Pentru contravențiile prevăzute la art. 6 agenții economici se sancționează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a)-d), f), cu amendă de la 800.000 la 1.000.000 lei;
b) fapta prevăzută la lit. e), cu amendă de la 250.000 la 500.000 lei.
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 6 și aplicarea amenzilor se fac de către personalul împuternicit al Ministerului Turismului și de către ofițerii și subofiterii de poliție.
Contravențiile prevăzute la art. 6 din prezenta hotărâre le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Condițiile și criteriile de acordare a licențelor și brevetelor de turism vor fi stabilite de Ministerul Turismului prin norme metodologice, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Licenta de turism se retrage de către personalul de specialitate al Ministerului de Turism, împuternicit în acest scop, atunci când nu este respectat unul din următoarele criterii care influențează direct protecția turistilor:
a) asigurarea de către agenția de turism organizatoare a întregului pachet de servicii, la calitatea stabilită, vîndut direct sau prin alte agenții de turism;
b) asigurarea ghizilor calificați corespunzător activității desfășurate;
c) utilizarea de mijloace de transport de la agenți economici care dețin licenta de transport;
d) asigurarea de servicii de cazare și masa pe teritoriul României în unități clasificate.
Licentele și brevetele de turism eliberate de Ministerul Turismului până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își păstrează valabilitatea.