Având în vedere urgența lansării Programului de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale, dată fiind lipsa alimentării cu gaze naturale a unor localități, care împiedică o dezvoltare economică și socială corespunzătoare, pentru soluționarea acestor probleme și implicit pentru realizarea alimentării cu gaze naturale, cu maximum de urgență, în perioada mai 2004 - noiembrie 2005, a unor obiective industriale și căldurii pentru populație,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Se aprobă Programul de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
(1) Se aprobă realizarea lucrărilor din cadrul Programului de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006 de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale «Transgaz» S.A.
(2) În scopul realizării în regim de maximă urgență a programului prevăzut la art. 1, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. are obligația de a lansa fazele inițiale ale acestui program nu mai târziu de data de 30 mai 2004, beneficiind de prevederile art. 12 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul economiei și comerțului, Dan Ioan Popescu p. Ministrul de stat, ministrul administrației și internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administrația publică, Gabriel Oprea Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu
Anexă
PROGRAMUL DE DEZVOLTARE cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006 a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea
Caracteristicile tehnico-economice
Etape de realizare a obiectivelor